Foamea si pofta de mâncare sunt doua lucruri foarte diferite. Foamea este nevoia fizica de mâncare, in timp ce pofta de mâncare este doar dorinta de a mânca. Mai exact, foamea apare când nivelul de glucoza in sânge scade, la câteva ore dupa masa si este un mecanism de protectie care se asigura ca organismul este alimentat in mod corespunzator.
Pofta este raspunsul conditionat la mâncare - este o reactie senzoriala la felul in care arata si miroase mâncarea. Pofta de mancare poate duce la “mâncatul cu ochii mai mult decat cu stomacul.”
Pofta de mancare are legatura cu felul nostru de a fi, dar este influentata si de tractul digestiv, creier si tesuturile de grasime. O pofta mare de mâncare sau senzatia de a "mânca tot ce vezi" apare in urma biochimiei si/sau a relatiei emotionale pe care ti-ai format-o cu mancarea.
Daca analizezi natura a ceea ce poftesti, rareori vei auzi pe cineva sa spuna ca ar mânca niste broccoli! Poftele sunt de regula pentru alimente intens procesate, cu zaharuri rafinate si grasimi de proasta calitate.
Pofta de mâncare declanseaza poftele alimentare si este influentata de reactia senzoriala la mâncare, fiind mai mica sau mai mare in functie de preferinte, de mâncarea pe care o ai la indemâna, de sanatate si stare emotionala.
Pofta poate sa creasca sau sa dispara si in functie de factorii hormonali si de stres. Se spune ca cel mai bine este sa manânci doar atât cât iti trebuie si sa te ridici de la masa putin flamând .
Majoritatea persoanelor se "hranesc" mult peste limita satietatii. In lumea haotica in care traim in ziua de azi oamenii manânca fara sa fie atenti la ce consuma sau manânca pe fuga si si-au pierdut efectiv capacitatea de a recunoaste semnalele de satietate transmise de corp.
Satietatea este influentata si de gândurile, sentimentele pe care le avem, precum si de relatia emotionala cu mâncarea.
Mâncarea consumata este si ea importanta. De exemplu, grasimile de proasta calitate iti pot da o senzatie de satietate rapida, pentru ca grasimile sunt satioase, dar de fapt ceea ce ai consumat este foarte sarac in micronutrienti.
Oamenii ar trebui sa se gândeasca la densitatea nutritiva a mâncarurilor consumate.
De exemplu, un avocado este un aliment gras, dar si o sursa bogata de grasimi mononesaturate (grasimi sanatoase) si contine nu mai putin de 19 vitamine si minerale esentiale.
Sursa foto : http://goo.gl/CYKdhs
Metabolismul este un alt factor care influenteaza foamea. Metabolismul, descris foarte simplu, este rata/rapiditatea cu care corpul transforma mâncarea in energie. Rata metabolica este guvernata de glanda tiroida.
Tiroida este o glanda localizata la baza gatului si produce hormoni care determina, printre altele, consumul de energie in stare de repaus. Metabolismul este influentat si de masa musculara si alti hormoni. Un metabolism accelerat sau “rapid” este asociat cu o foame mai mare; cum e cazul atletilor.
Cu cât masa musculara e mai mare, cu atât rata metabolica si celulele musculare necesita mai multa energie si mai multe celule de grasime in corp. Teoretic, persoanele cu o masa musculara mai mare ar trebui, deci, sa manifeste un grad mai ridicat de foame, datorita mecanismelor hormonale ce implica insulina, leptina si grelina si a factorilor emotionali, dar regula nu se aplica in toate cazurile.
Creierul nu asteapta sa primeasca senzatia de "stomac plin", ci asteapta semnale de satietate care sa-i spuna ca am mâncat.
Creierul primeste semnale de la hormoni diferiti care îi spun când este nevoie de mâncare si când nu. Semnalele de satietate sunt trimise catre creier dupa consumul de grasimi si proteine precum si de hormoni; insulina si leptina trimit semnale creierului ca ai mâncat. Aceste semnale ajung la neuronii producatori de dopamina din hipotalamus.
De aici dopamina rezultata ajunge la centrul recompensei în creier, care, la rândul sau, controleaza dorinta de a mânca. Dopamina transmite semnale de recompensa, iar un nivel scazut de dopamina a fost asociat cu tendinta de a mânca prea mult.
Reglarea poftei de mâncare si capacitatea de autocontrol a acesteia au fost subiecte largi de dezbatere in ultimul deceniu. Hipotalamusul din creier este principalul organ care regleaza pofta de mâncare. Leptina, un hormon produs de celulele din grasime, emite semnale pentru a ne spune când trebuie sa ne oprim din mâncat.
Pofta de mâncare constanta poate avea legatura cu un dezechilibru hormonal, tulburari mentale si, desigur, cu stresul. Autoreglarea este ideala, insa multi oameni nu mai fac diferenta intre semnalele de satietate si influentele psihologice, iar dezechilibrul hormonal poate si acesta sa influenteze pofta de mâncare. Orice femeie ce sufera de pe urma sindromului premenstrual poate confirma ca e greu sa-ti stapânesti pofta de dulce când te apropii de perioada menstruatiei.
In ziua de azi exista multe informatii gresite si se folosesc in mod gresit medicamente supresoare ale apetitului si indulcitori artificiali. Multe astfel de supresoare ale apetitului actioneaza asupra sistemului nervos central si unele chiar au fost retrase de pe piata datorita efectelor secundare de risc cardiovascular.
Noi studii arata ca indulcitorii artificiali de fapt mai mult stimuleaza apetitul, maresc pofta de carbohidrati si stimuleaza stocarea de grasimi, ducand la cresterea in greutate. Alimentele grase si proteinele consumate au o cale de comunicare gura-creier mai rapida, in timp ce indulcitorii artificiali nu folosesc acest mecanism, ceea ce poate duce la un consum exagerat de mancare.
Poftele alimentare si reglarea apetitului sunt subiecte complexe, dar este bine sa explorezi legatura emotionala cu aceste pofte. Termina fraza “Pentru mine, mâncarea este …” si analizeaza cu grija raspunsurile.
Surse:
http://www.todaysdietitian.com/newarchives/040609p28.shtml
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2892765/
