Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Corp
  4. Cum apare durerea cronica si cum o poti trata

Cum apare durerea cronica si cum o poti trata

Durerea este in minte. La propriu. Orice durere, de genunchi, de spate, sciatica, pana si durerile de stomac, nu ar exista daca nu ar fi mintea. Si totusi ce inseamna ca durerea este in mintea noastra si ce facem pentru a trata aceste dureri?

Daca medicul iti spune ca durerea este doar in mintea ta si nu iti ofera o metoda care sa te ajute sa o rezolvi, inseamna ca este un ignorant.

Sa vedem ce inseamna, mai exact, ca “durerea este in minte”.

Durerea este modul in care creierul ne protejeaza

Mergi in picioarele goale si deodata iti strivesti degetul mic de coltul peretelui. Terminatiile nervoase de la degetele picioarelor, numite nociceptori, trimit un stimul nociv (o informatie cu potential periculos) catre coloana vertebrala, care elibereaza un mesaj catre talamusul din creier. Creierul primeste mesajul ca ceva periculos s-a intamplat in zona degetului mic de la piciorul stang. In acest moment, intr-o fractiune de secunda, creierul decide cum sa reactioneze, apoi… au!! Simti brusc o durere atat de intensa incat nu iti mai ramane altceva de facut decat sa tipi.

Doare, dar pe masura ce incepi sa te misti, durerea se mai atenueaza. Dupa 15 minute, ai si uitat ce ti s-a intamplat. Dupa cateva ore, vrei sa-ti pui pantofii in picioare si … au! Presiunea exercitata de pantof asupra degetului mic reinvie durerea. Acesta este un mecanism natural de protectie, numit sensibilizare centrala, folosit de creier pentru a te impiedica sa folosesti tesutul afectat mai mult decat este nevoie, pentru a-l lasa sa se vindece. Dupa cateva zile, degetul mic va fi ca nou.

Aceasta este povestea tipica a durerii, care poarta numele de durere nociceptiva. Tesutul este afectat intr-un fel sau altul, creierul primeste semnalul si creaza senzatia de durere si inflamatie in scopul vindecarii si se ocupa de vindecare.

Este simplu.

Poate ca pare prea simplu, dar chiar asa si este.

Durerea este o perspectiva a mintii

Durerea este mai degraba o parere cu privire la starea de sanatatea a organismului decat un simplu raspuns la o rana. Nu exista o linie de comunicare directa intre receptorii de durere si “centrii de durere” ai mintii.” – Vilayanur S. Ramachandran, neurolog

Durerea creata de creier depinde de mai multi factori, nu doar de tesutul ranit. Acesti factori sunt cei care pot transforma o durere nociceptiva in durere cronica.

Cand durerea devine cronica?

Durerea cronica este denumita de obicei durerea care persista mai mult de 12 saptamani. Exista cel putin doua moduri in care durerea poate deveni cronica:

1. Ranirea repetata in mod cronic

O cauza a durerii cronice este ranirea repetata in mod cronic a tesutului afectat. Daca iti tot lovesti degetul de la picior, acesta nu se va vindeca niciodata si durerea va continua sa persiste.

Durerea cronica cauzata de ranirea repetata a tesutului are urmatoarele caracteristici:

Daca durerea prezinta trasaturile de mai sus, atunci tesutul trebuie lasat sa se vindece si durerea va disparea. Pentru acest tip de durere cronica, este bine sa fie consulat un fizioterapeut care poate recomanda tratamente pentru accelerarea procesului de vindecare, exercitii pentru intarirea corpului si modificari in stilul de viata care sa amelioreze durerea.

Este usor de inteles ca mintea creaza durerea in cazul acestor raniri repetate ale tesutului, insa ce se intampla cand durerea nu poate fi explicata printr-un tesut afectat?

Weekend Inedit cu Transport Gratuit - Comandă minimă 50 lei! - blogPână la 50% la ingrediente BIO pentru prăjituri delicios de sănătoase! - blogSare celtică blogComandă acum Plasma Marină BIOCEAN - Energie, Hidratare și Nutriție Celulară! blog
 

2. Sensibilizarea centrala cronica

Sensibilizarea centrala este unul dintre procesele care au loc in corp, ca raspuns la leziunea tesutului. Cand iti lovesti degetul, acesta (impreuna cu tesutul din jurul sau) devine hipersensibil la orice alt stimul, rece, cald, presiune, astfel incat corpul sa poata vindeca tesutul afectat fara nicio intrerupere. Acest lucru este absolut necesar pentru supravietuire, pentru ca, daca organismul nu se misca asa cum trebuie din cauza ranilor, nu te poti proteja de un eventual pericol.

Cu toate acestea, trebuie facuta o mentiune importanta – creierul nu face diferenta intre un pericol real si unul perceput. Acest lucru inseamna ca sensibilizarea centrala poate deveni activa si in lipsa unei leziuni a tesutului.

Durerea este un raspuns la pericol, nu la o rana

Perceptia de a te fi ranit poate declansa un raspuns de durere chiar si in lipsa unei rani reale.

Iata un exemplu pe care il gasim in Revista Medicala Britanica din 1995 si care reflecta perfect modul in care functioneaza creierul: un constructor de 29 de ani a ajuns la urgenta dupa un accident in care a sarit cu piciorul intr-un cui de 15 cm. Avand in vedere ca si cea mai mica miscare a cuiului ii provoca dureri, acesta a fost anesteziat cu fentanil si midazolam. Cuiul a fost scos din talpa. Cand i s-a scos bocancul, o vindecare miraculoasa parea sa se fi produs. In ciuda faptului ca intrase pe langa protectia de otel a bocancului, cuiul patrunsese printre degete: piciorul era complet nevatamat.

Pe parcursul vietii de zi cu zi, avem deseori tendinta de a reactiona exact ca si constructorul de mai sus. Reactionam la un pericol inexistent, ceea ce mareste tensiunea si durerea. Daca vedem pericole in fiecare moment al zilei, acest lucru poate duce la aparitia durerii cronice si a unor simptome de depresie, cum ar fi sentimentul de neputinta. Acest lucru explica de ce depresia este un predictor mai bun pentru durerea lombara decat rezultatele scanarilor RMN.

Un alt factor care poate mari sensibilitatea la durere si face durerea sa devina cronica este inflamatia cronica. Inflamatia este necesara in corp, pentru a vindeca celulele deteriorate de la nivelul degetului lovit, precum si celulele deteriorate de o expunere toxica. Cand deteriorarea devine cronica, la fel se intampla si cu inflamatia. Acest lucru nu face decat sa intensifice mesajele de “pericol”, pe care creierul deja le primeste. Pe langa faptul ca acest lucru face ca durerea sa fie mai intensa si mai persistenta, prelungeste si perioada de vindecare.

Cum sa-ti tratezi singur durerea?

Cand repeti un lucru, inveti sa-l faci mai bine. Cu cat suferi mai mult, cu atat creierul stie sa creeze si mai bine durerea.

Din fericire, la fel se intampla si cand lucrurile stau tocmai invers. Poti ameliora si, in cele mai multe cazuri, poti elimina complet durerea cronica daca tii cont de aceste principii simple:

1. Transmite creierului mesajul ca nu exista durere

Ti s-a intamplat sa te lovesti cu mana de ceva si sa incepi sa o freci imediat cu cealalta? Este un lucru care ajuta, desi nu in felul in care te-ai gandi.

Frecarea mainii cand aceasta e lovita transmite creierului informatia ca nu exista niciun pericol. Conform Teoriei Portii de Control a durerii, aceasta stimulare furnizeaza creierului suficient de multe informatii, care depasesc semnalele de “pericol”. Drept raspuns, creierul reduce durerea.

Desi eliminarea durerii este un proces ceva mai complicat decat simpla furnizare de informatii fara durere creierului, punerea in practica a acestor idei pot fi foarte eficiente in durerea cronica. De exemplu, in loc sa te concentrezi pe ceea ce nu poti face din cauza durerii, concentreaza-te pe ceva ce iti place sa faci. Acest lucru va arata creierului ca nu esti in pericol, oferind mai multe informatii pozitive decat informatii cu continut asociat cu pericolul.

In cazul activitatilor care provoaca durere, dar de care nu te poti lipsi, incearca modalitati noi prin care sa te poti misca si care sa nu iti provoace durere. Daca nu functioneaza, incearca restul sugestiilor de pe lista inainte de a face aceste activitati.

2. Stimuleaza sistemul nervos parasimpatic

Durerea este un raspuns la pericol. Cand privim viata ca pe un sir lung de evenimente periculoase si nesigure, atunci creierul nostru va raspunde cu reactii cronice de durere si va activa sistemul nervos simpatic. In aceasta stare de nesiguranta, creierul nu va permite sistemului nervos parasimpatic sa actioneze, ceea ce va face imposibil pentru corp sa se odihneasca, sa digere si sa se recupereze.

Cea mai simpla cale de a activa sistemul nervos parasimpatic este cu ajutorul respiratiei. Scoate tot aerul din plamani, cu o expiratie cat mai lunga. Inspira pe nas, pana in abdomen, astfel incat sa simti cutia toracica cum isi mareste volumul. Apoi, expira inca o data, mai profund decat inainte.

Cand ai o durere care nu te lasa sau niste ganduri suparatoare, concentreaza-te pe respiratie. Acest lucru iti va activa sistemul nervos parasimpatic si te va elibera de durere si de tensiune.

3. Redu inflamatia cronica

Pentru a reduce inflamatia, trebuie sa acorzi multa atentie dietei si mediului in care traiesti. Alimentele rafinate, grasimile oxidate, pesticidele, produsele de panificatie, produsele din carne si ingrediente toxice precum aspartam si monoglutamat de sodiu afecteaza celulele din corp si favorizeaza inflamatia. Daca reducem consumul acestor alimente, vom putea reduce si acumularea de durere si de inflamatie. Factorii de mediu care pot afecta celulele, cum ar fi poluarea din aer, pot fi inlaturati cu plante de interior precum Sansevieria trifasciata laurentii sau Areca palm, care au demonstrat ca pot curata aerul si reduce poluarea.

4. Terapia cognitiva functionala 

Terapia cognitiva functionala este unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru reducerea durerii cronice de la nivelul zonei lombare, dar si a altor forme de durere cronica. Acest tip de terapie actioneaza asupra convingerilor si temerilor fiecarui individ cu privire la durere si la modul in care le afecteaza viata.

Primul pas este intelegerea cauzelor durerii si modul in care durerea cronica are o legatura mai mare cu teama, anxietatea si convingerile negative decat cu leziunea in sine. Se foloseste intervievarea motivationala pentru a descoperi modalitati noi de miscare si de relationare cu corpul, care sa faca activitatile mai placute. In acest proces, persoana care sufera de durere cronica isi dezvolta increderea de sine pentru ca realizeaza ca nu este nimic in neregula cu ea. De fapt, intelege ca are un corp puternic si adaptabil.

Cum te poti trata singur cu terapia cognitiv functionala?

Pentru a gasi singur solutiile potrivite, fa o lista pe 2 coloane.

Prima coloana se va intitula “pericol”, iar a doua “siguranta”. In coloana cu “pericol” scrie tot ceea ce agraveaza durerea si tot ceea ce creaza disconfort, de la mirosuri pana la activitati. In coloana intitulata “siguranta” scrie lucrurile care te fac sa te simti in siguranta si care nu iti creaza durere. Incearca sa practici in viata de zi cu zi mai multe lucruri incluse in coloana cu “siguranta” si sa elimini din cele scrise in coloana “pericol”.

Daca nu poti elimina anumite lucruri din coloana “pericol”, incearca sa folosesti alte sugestii din acest articol, precum respiratia. Respiratia profunda va reduce senzatia de pericol pe care o simti in timp ce faci o anumita activitate, va activa sistemul parasimpatic si va reduce durerea.

De exemplu, ai trecut in coloana cu “pericol” ca aplecarea in fata declanseaza durere? Incearca sa respiri adanc inainte si in timp ce te apleci, te va face sa te simti mult mai bine.

Un bun specialist te poate ajuta

Daca ai nevoie de indrumare in procesul de inlaturare a durerii, gaseste un specialist (fizioterapeut, medic, chiropractor etc) care sa indeplineasca urmatoarele criterii:

Daca ai un medic care indeplineste cele mai multe dintre aceste criterii, inseamna ca esti pe maini bune. Daca nu esti sigur, atunci pune-ti urmatoarele intrebari:

Concluzie

Durerea este reactia creierului la pericol, indiferent ca este unul real sau doar perceput. Un pericol real cum ar fi lovirea degetului poate provoca durere si un raspuns inflamator care se reduce si dispare pe masura ce se vindeca. Un pericol perceput poate declansa si el un raspuns de durere, insa daca pericolele percepute devin cronice, la fel se va intampla si cu durerea.

Durerea cronica poate fi eliminata prin activarea sistemului nervos parasimpatic, efectuarea de activitati care iti fac placere, descoperirea de miscari noi care nu produc durere, reducerea inflamatiei cronice prin modificari alimentare si de mediu si inlaturarea pericolelor percepute din viata ta. Daca ai nevoie de indrumare, nu ezita sa apelezi la un specialist care sa te ajute sa-ti reduci durerea.

Dar cel mai important este sa nu uitam ca nu este nimic in neregula cu noi. Corpul nostru este puternic si adaptabil. Doar pentru ca suferim acum nu inseamna ca trebuie sa suferim pentru tot restul vietii.

 

SURSE

http://www.organiclifestylemagazine.com/why-chronic-pain-is-such-a-pain-and-what-you-can-do-about-it

#creierul #durere #inflamatia #durere cronica #inflamatia cronica

Ce au mai parcurs alti cititori...

4 lucruri uimitoare despre care nu stiai ca le-ai putea face cu respiratia ta
3 exercitii pentru a trata durerea de spate
Reflexologia este la fel de eficienta in reducerea durerii ca unele medicamente
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101