Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Diete
  4. Bacteriile intestinale joaca un rol crucial in gestionarea greutatii corporale

Bacteriile intestinale joaca un rol crucial in gestionarea greutatii corporale

Obezitatea este una dintre cele mai presante probleme de sanatate din ziua de azi si afecteaza milioane de oameni din intreaga lume. Numai in America 35 % dintre adulti se lupta cu ea zi de zi.  Principalele cauze sunt o dieta nesanatoasa, un s

Obezitatea este una dintre cele mai presante probleme de sanatate din ziua de azi si afecteaza milioane de oameni din intreaga lume. Numai in America 35 % dintre adulti se lupta cu ea zi de zi. 

Principalele cauze sunt o dieta nesanatoasa, un stil de viata sedentar, mostenirea genetica, insa, avand in vedere cat de multi oameni sunt afectati de aceasta problema si cat de mult ingreuneaza sistemul de sanatate si asa coplesit, cercetatorii cauta cu disperare solutii pentru tratarea ei. In eforturile lor, au descoperit recent ca intestinele joaca un rol important in gestionarea greutatii. 

Noi dovezi arata ca bacteriile din intestine afecteaza modul in care stocam grasimea, glicemia si felul in care raspundem la hormonii care ne fac sa simtim foamea sau satietatea. Daca ne nastem cu o combinatie gresita de microbi, vom fi predispusi la obezitate si diabet.

Din fericire, cercetatorii incep sa distinga microbii buni de cei rai si factorii care determina aceste diferente si nutresc speranta ca, tinand cont de aceste lucruri, sa poata preveni si chiar trata obezitatea. Trebuie sa stim si cum sa ne mentinem microbii fericiti pentru a evita cresterea in greutate. Iar acest lucru incepe cu redefinirea alegerilor alimentare. 

Este esential sa intelegem importanta microbilor 

Desi cercetatorii stiu de multa vreme de existenta microorganismelor din corpul uman, abia in ultimul deceniu au descoperit ca acestea se gasesc intr-o proportie de 10 la 1 fata de celulele din corp. Iar tehnicile de secventiere genetica rapida au descoperit ca cele mai multe si mai diversificate grupuri traiesc in intestinul gros si la nivelul gurii.

De la nastere, ne dezvoltam proprii microbi, la inceput din bacteriile primite de la mama, apoi din mediul in care crestem. Genele acestor microbi, denumiti in mod colectiv microbiom, au fost studiate cu mare atentie – cercetatorii stabilind numarul acestora si acum si sarcinile pe care le indeplinesc.

Primele indicii ca microbii intestinali joaca un rol in obezitate au aparut in urma studiilor care au comparat bacteriile intestinale la persoanele obeze si la cele slabe. Cercetatorii au descoperit ca microbiomul prezent in intestinele persoanelor slabe era foarte divers si compus dintr-o gama mai larga de Bacteroide, o categorie de microbi care descompun amidonul si fibrele vegetale in molecule mai mici, astfel incat corpul sa le foloseasca ca sursa de energie. Insa obezii s-a dovedit ca au o diversitate mult mai mica de microbi. 

Alte studii au indicat ca aceste discrepante nu sunt in mod necesar responsabile de obezitate; cu toate acestea, unul dintre experimentele cu soareci „umanizati” a concluzionat ca exista o relatie de cauza-efect si ca obezitatea poate fi prevenita. Acum se incearca sa se descopere cum ne putem reface flora intestinala astfel incat sa actioneze in propriul nostru interes. 

Rolul pe care il joaca dieta 

Jeffrey Gordon de la Universitatea Washington din St. Louis si echipa sa de cercetatori au ajuns la concluzia ca alimentele puternic procesate sunt asociate cu o flora intestinala mai putin diversa la oameni, dupa ce au hranit soareci umanizati cu un preparat special, gumat, nesanatos, bogat in grasimi si redus in fructe, legume si fibre. Soarecii cu microbi similari cu ai oamenilor obezi s-au ingrasat si mai mult in comparatie cu tovarasii lor slabi. Cercetatorii au descoperit ca dietele nesanatoase impiedica bacteriile sa prospere si sa se inmulteasca. 

Studiile au dovedit si ca dieta ne poate afecta bacteriile intestinale si ne poate predispune la obezitate inca de la nastere, aratand ca atat sugarii hraniti cu lapte praf cat si copiii nascuti prin cezariana prezinta un risc marit de obezitate si diabet, in comparatie cu copiii alaptati si cei nascuti natural.

De exemplu, Rob Knight de la Universitatea din Colorado Boulder si Maria Gloria Dominguez-Bello de la Universitatea din New York au descoperit ca atunci cand nou-nascutii traverseaza canalul vaginal, acestia inghit bacterii care ii ajuta sa digere laptele. Iar bebelusii crescuti cu lapte praf nu isi iau din laptele matern substantele care sa le permita bacteriilor sa prospere, dar si sa previna raspandirea celor nocive. Un studiu canadian a concluzionat chiar ca un motiv important pentru care bebelusii sunt mai predispusi la alergii, astm, eczema si boala celiaca, dar si obezitate, s-ar putea datora faptului ca sunt hraniti cu lapte praf in loc de lapte matern. 

Antibioticele pot juca si ele un rol in obezitate, studiile aratand ca soarecii tineri care au primit doze reduse de antibiotice au dezvoltat cu 15% mai multa grasime decat soarecii care nu au primit astfel de medicamente. "Antibioticele sunt ca focul intr-o padure," declara Dominguez-Bello. "bebelusul isi dezvolta o padure. Daca dai foc unei paduri nou formate, acest lucru echivaleaza cu extinctia." 

Perspective de viitor 

Cercetatorii spera ca munca pe care o depun pentru o mai buna intelegere a microbiomului va oferi noii generatii o serie de noi instrumente pentru tratarea si prevenirea obezitatii, insa cu atatea studii efectuate si cu atatea altele care mai sunt necesare si atatea intrebari care au nevoie de raspunsuri, numai timpul poate spune ce va rezulta din toate aceste cercetari si cum se va face legatura intre intestine si greutate.

"Datele din studiile pe oameni sunt mult mai complicate decat datele obtinute de la soareci," explica Claire Fraser de la Universitatea din Maryland, care studiaza relatia dintre obezitate si microbii intestinali la populatia Amish de Rit Vechi. 

Multi cercetatori inca dezvolta potentiale tratamente, asa cum este cazul cu Dominguez-Bello, care conduce un test clinic in Puerto Rico, in cadrul caruia tine sub observatie greutatea si starea de sanatate a copiilor nascuti prin cezariana si care sunt tamponati imediat dupa nastere cu un tifon imbibat in lichidul vaginal al mamei si in microbii acesteia.

Sursa utilizata: https://www.sott.net/article/319670-Understanding-the-importance-of-microbes-How-gut-bacteria-plays-a-crucial-role-in-weight-management

#bacterii benefice #intestine #obezitate #gestionarea greutatii corporale

Ce au mai parcurs alti cititori...

Pierderea in greutate reduce dramatic problemele de sanatate in cazul copiilor obezi
Studiu: fibrele previn obezitatea si diabetul prin producerea de glucoza in intestine
Nu orice tip de fibre te ajuta sa slabesti
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101