Oamenii nu dau o mare importanta sistemului osos, desi este structura pe care se bazeaza intregul corp. Stiai ca ai mai putine oase ca adult decat atunci cand te-ai nascut? Stii care e osul cel mai scurt din corp? Si cat de mult stii despre osul acela ciudat din cot...daca se poate numi os?
Dr. Kim L. Stearns, medic chirurg ortoped la Clinica Cleveland este de parere ca, in ceea ce priveste sanatatea oaselor, raspunderea ne apartine in totalitate. In jurul varstei de 30 de ani incepem deja sa pierdem din densitatea osoasa daca nu facem sport. In plus, pentru mentinerea sanatatii oaselor, avem nevoie de multa vitamina D si calciu.
“Majoritatea oamenilor nu-si dau seama ca sufera de carenta de vitamina D,” declara Stearns intr-un interviu pentru Care2. “ De aceea e bine sa-si faca analizele regulat pentru a verifica nivelul de calciu si vitamina D. De asemenea, femeile care intra in menopauza ar trebui sa-si faca un test de verificare a densitatii oaselor pentru a se asigura ca oasele nu pierd calciu."
13 curiozitati despre oase
1. De ce pierdem "oase"
Cand ne nastem avem in jur de 300 de oase, insa la maturitate ramanem cu 206. Multe dintre acestea, asa cum e cazul oaselor care intra in componenta craniului, se sudeaza pe masura ce ne dezvoltam.
2. Cum crestem
Atat timp cat placile osoase de crestere (situate la capetele oaselor de la maini si picioare) raman deschise, continuam sa crestem. Placile se inchid spre sfarsitul adolescentei la baieti si 2 ani de la inceputul menstruatiei, la fete.
3. Cum ne mentinem oasele fericite
Oasele cresc in densitate pana la varsta de 30 de ani. Apoi densitatea scade daca nu faci miscare, sau daca ai carenta de calciu si vitamina D. Sportul (chiar si o plimbare zilnica) mentine oasele sanatoase.
4. Cum se vindeca oasele rupte
Suprafata afectata se sudeaza si formeaza un os nou. Uneori osul cel nou este chiar mai puternic.
5. Scheletul uman este multifunctional
Scheletul ajuta omul sa se miste. Ii protejeaza creierul, inima si plamanii. Produce celule sanguine. Si depoziteaza si regleaza nivelul mineralelor pentru a mentine corpul functional.
6. Cele mai lungi si cele mai scurte oase
Femurul este cel mai lung os din corp. "Scarita", osul urechii, este cel mai scurt. ( masoara numai 0,28 cm).
7. In ce parte a corpului se afla cele mai multe oase
Cele 54 oase ale mainii, degetelor si incheieturii de la mana te ajuta sa scrii, sa folosesti un smartphone si sa canti la pian.
8. Oasele sunt tesuturi vii
Colagenul din oase se regenereaza singur. Astfel, la fiecare 7 ani, avem o noua structura scheletica.
9. Dintii fac si ei parte din schelet
Dintii contin calciu si minerale la fel ca oasele. Insa nu au colagen, care da flexibilitate si tarie oaselor.
10. In ce fel difera scheletul femeii
Scheletul femeii seamana izbitor de mult cu cel al barbatului. Cu exceptia faptului ca, la femei, pelvisul are forma, marimea si unghiul special concepute pentru nastere.
11. Incheieturi fixe
Oasele sunt imbinate la incheieturi. Unele (cum ar fi incheieturile genunchiului) se misca foarte mult. Altele (cum ar fi incheieturile din craniu) nu se misca de loc.
12. De ce incep incheieturile sa trosneasca
Muschii si ligamentele suporta incheieturile, iar cartilagiul ajuta la fixarea acestora in articulatii. Cand cartilagiul se deterioreaza, apare artrita.
13. Oasele "ciudate" ale coatelor
Acestea, de fapt, nici nu sunt oase. Sunt nervi ulnari, localizati in interiorul coatelor. Lovirea lor declanseaza o durere ascutita, ca un curent electric.
Dozele recomandate de calciu si vitamina D
Conform Fundatiei Nationale de Osteoporoza a SUA, femeile pana in 50 de ani si barbatii pana in 70 de ani au nevoie de 1000 mg calciu pe zi. De la 51, respectiv 71 de ani, au nevoie de 1200 mg pe zi.
in ceea ce priveste vitamina D, pana la 50 de ani doza zilnica recomandata este intre 400-800 UI de vitamina D pe zi. Dupa 50 de ani, necesarul zilnic este intre 800 - 1000 UI pe zi. Studii recente insa arata ca este nevoie de nivele de aproximativ 10 ori mai mari.
Dozele pot varia pentru copii, femei insarcinate si femei care alapteaza.
Sursa utilizata: http://www.care2.com/greenliving/13-curious-facts-about-your-bones-infographic.html