In lipsa celulelor foarte diferentiate si a organelor specializate a unei vieti mai evoluate de animal/organism multicelular (Metazoa 2.0), celulele cu genetica Metazoa 1.0 au dezvoltat trasaturi care sa le dea posibilitatea sa supravietuiasca in contactul direct cu ceea ce era la acel moment un mediu foarte diferit si mult mai vitreg.
De exemplu, acum 1 miliard de ani oxigenul din atmosfera era foarte scazut, pentru ca fotosinteza nu evoluase suficient de mult pentru a produce cantitati suficiente. Acest lucru inseamna ca viata celulara la acel timp a trebuit sa invete sa se descurce intr-un mediu cu foarte putin oxigen sau chiar in lipsa oxigenului, exact ce fac acum celulele de cancer, folosind glicoliza aeroba pentru energie in loc de fosforilarea oxidativa.
Davies si Lineweaver rezuma punctele lor de vedere astfel
"Genele de cooperare celulara care au evoluat cu multicelularitatea [viata animala] acum un miliard de ani in urma sunt aceleasi gene care prin functionarea lor anormala cauzeaza cancerul. Emitem ipoteza conform careia cancerul este o conditie atavica ce apare atunci cand disfunctia genetica sau epigenetica activeaza un "instrumentar" stravechi, de adaptari preexistente, restabilind suprematia unui strat de gene care au controlat colonii superficiale de celule doar partial diferentiate, similare tumorilor. Existenta unui astfel de instrumentar sugereaza ca progresul neoplasmului (cancerului) in organismul-gazda difera foarte mult de evolutia normala Darwinista."
Principala trasatura a cancerului, respectiv multiplicarea constanta a acestuia, nu trebuie considerata o trasatura nou evoluata ca urmare a unor mutatii aleatorii, ci starea de fapt a celulei, care s-a dezvoltat acum un miliard de ani in urma, atunci când supravietuirea era prioritatea numarul unu.
Daca privim cancerul ca pe activarea unui program ancestral de supravietuire, nu inseamna ca "Teoria Mutatiilor" nu detine si ceva adevar. Deteriorarea genetica si mutatiile contribuie la cancer, insa in loc sa fie privite ca o 'cauza' a acestor comportamente complexe asociate cu cancerul, ele dezvaluie un set deja existent de programe genetice [atavism]. De exemplu, exista peste 100 oncogene cunoscute in ADN-ul uman care se regasesc la o mare varietate de alte specii printre care musculita de otet, aratând cât de vechi (cel putin 600 milioane de ani) si universale (prezente in majoritatea organismelor multicelulare) sunt acestea.
Numeroase studii confirma faptul ca dinozaurii aveau tumori. Aceste gene care promoveaza cancerul sunt in mod normal suprimate de gene evoluate mai recent (Metazoa 2.0), precum genele de suprimare a tumorilor, insa când are loc o deteriorare semnificativa a stratului genetic de evolutie mai recenta, sistemul intra intr-un fel de "mod de siguranta" iar caile genetice mai vechi (Metazoa 1.0) sunt din nou activate.
In lumina acestui nou mod de a vedea lucrurile, cancerul nu mai poate fi considerat o bomba cu efect intarziat predestinata sa explodeze in corpul nostru, nici o consecinta unica a expunerii cumulative la substante genotoxice. Ci trebuie considerat o incercare ancestrala de supravietuire ca reactie la un mediu tot mai toxic, o alimentatie din ce in ce mai putin naturala si o functie imunitara compromisa. Aceste celule au invatat sa supravietuiasca unui abuz constant si au intrat in modul de siguranta, un mod egocentric, hiper proliferativ (se refac singure /inmultesc permanent) si agresiv (metastatic), adica conform principiului "ceea ce nu te ucide te intareste".
Cancerul vazut ca o incercare a corpului de a supravietui
Cancerul nu mai poate fi vazut ca ceva rau care se intâmpla unui corp intrinsec sanatos. Dimpotriva, cancerul este ceva ce corpul face in mod activ ca reactie la un mediu celular, biologic si inconjurator nesanatos. In loc sa fie considerat o manifestare devianta a corpului, poate fi privit ca expresie a inteligentei corpului si a capacitatii celulelor de a supravietui in conditii care ameninta distrugerea celulelor peste pragul critic dincolo de care supravietuirea este imposibila.
Aceasta perspectiva ne ajuta sa intelegem si caracterul profund devastator al chimioterapiei si radioterapiei. Tumorile contin o gama larga de celule, multe dintre acestea fiind in mod intrinsec benigne (nu vor deveni niciodata maligne si nici nu vor cauza vreun rau organismului) si dintre acestea unele pot tine sub control populatiile maligne.
Celulele invazive sunt mai primordiale in configuratia lor genetica (Metazoa 1.0) datorita faptului ca au suportat multe socuri/deteriorari/intoxicatii pe parcursul ciclurilor lor de viata. Tocmai aceste celule sunt cele mai rezistente la chimioterapie si cele mai putin probabil sa moara in urma ei. Chimioterapia si radiatiile, prin urmare, vor ucide chiar acele celule care nu reprezinta o amenintare si contribuie la selectia celor mai invazive.
Astfel se explica de ce la prima expunere la chimioterapie/radiatii pot cauza o regresie a tumorii, insa populatia redusa care supravietuieste (inclusiv celulele cancer stem) practic revin ulterior mai puternice. In acelasi mod in care antibioticele ca meticilina au dus la aparitia monstrului rezistent la meticilina, Staphyloccocus aeureus, care creaza o populatie de bacterii cu proteine si gene foarte bine echipate pentru o rezistenta multidrog, chimioterapia si radiatiile au posibilitatea de a crea o populatie mai rezistenta din punct de vedere genetic de super-cancere si deseori acesta este motivul pentru care pacientul isi pierde viata. Din pacate, in aceste cazuri vina mortii este data pe cancerul "chimio rezistent" si "radiorezistent" si pe victima, daca putem spune asa, pentru ca a murit din cauza unui tratament fara de care i s-a spus ca oricum ar fi murit mult mai repede.
