Exercitiile fizice si remediile naturiste pot contribui doar intr-o anumita masura la ameliorarea durerilor cauzate de sciatica. Pentru a ajuta corpul sa se vindece singur, ai nevoie de o alimentatie bogata in produse naturale si sanatoase. Nu este niciun secret ca nutritia joaca un rol important pentru starea generala de sanatate, de aceea nu trebuie sa ne surprinda ca un plan alimentar adecvat poate mari considerabil si sansele de vindecare a durerii sciatice.
Alimente bogate in vitamina B
Complexul de B-uri este esential pentru functionarea zilnica a corpului, pentru ca mentine sanatatea sistemului nervos. Orice deficit poate duce la o functionare incorecta a neurotransmitatorilor si, astfel, la incetinirea vindecarii nervului sciatic. Iata principalele vitamine B care ar trebui consumate:
- B6: Cunoscuta si sub numele de piridoxina, aceasta vitamina are abilitatea de a imbunatati metabolismul neurotransmitatorilor din corp. Printre alimentele bogate in acest nutrient se numara pestele, bananele si leguminoasele.
- B12: Aceasta vitamina joaca un rol crucial in mentinerea sanatatii mielinei, o substanta grasa care inconjoara fibrele nervilor si accelereaza comunicarea dintre neurotransmitatori. Printre sursele cele mai bune de vitamina B 12 se numara ouale de la pasari crescute liber, pestele salbatic, dar si unele surse vegane si suplimentele de calitate.
- Folat(B9): Aceasta vitamina este cruciala pentru productia de neurotransmitatori. Folatul este prezent in multe legume, dar in special in sparanghel, broccoli, varza bok choy, salata Romaine si conopida.

Alimente antiinflamatorii care reduc durerile cauzate de nervi
Exista mai multe categorii de alimente care ajuta la ameliorarea inflamatiei si a durerii, ceea ce poate ajuta in sciatica. Cele mai importante sunt urmatoarele:
- Condimente: Unele condimente contin antioxidanti care pot reduce reactia inflamatorie. Rozmarinul, cuisoarele, ghimbirul si turmericul sunt condimente cunoscute pentru efectul lor antiinflamator.
Citeste mai multe despre beneficiile turmericului.
- Legume cu frunze verzi: Legume precum kale si spanac contin antioxidanti care protejeaza de deteriorarea celulara.
- Ceai verde: Ceaiul japonez matcha contine de 17 ori mai multi antioxidanti decat afinele salbatice, un alt aliment bogat in antioxidanti.
- Legume fermentate: Optimizarea sanatatii intestinale este esentiala in stimularea imunitatii si combaterea inflamatiei. Alimente ca natto, kimchi, miso, muraturi si varza acra sunt optiuni bune. Se pot adauga pe lista si unele lactate fermentate, ca iaurtul si chefirul.
Este esential ca, la achizitionarea acestora, sa se opteze pentru variantele organice, pentru a se diminua riscul de expunere la pesticide si alte toxine. In ceea ce priveste lactatele, cele mai indicate sunt cele care provin de la animale hranite pe pasuni. Laptele obtinut de la vacile crescute in ferme industrial contine antibiotice si alti aditivi care pot prezenta riscuri pentru sanatate.
Alimente care ajuta la refacerea musculara
Uneori sciatica poate fi cauzata de probleme musculare cum ar fi compresia muschiului piriformis. In aceste situatii trebuie incluse in dieta alimente care sa ajute la refacerea si hranirea muschilor in mod adecvat si care sa poata preveni eventuale accidentari in viitor. Printre cele mai bune optiuni se numara:
- Nucile si semintele: Aceste doua tipuri de gustari atat de apreciate contin acizi grasi omega 3 care combat inflamatia, precum si proteine pentru sinteza si dezvoltarea muschilor.
- Visinele: Aceste fructe mici, dulci-acrisoare pot reduce durerea musculara si inflamatia, conform Revistei Societatii Internationale de Nutritie a Sportului.
Consumul de proteine, insa, trebuie facut cu moderatie, se recomanda 1 gram pe fiecare kilogram de masa corporala slaba. Astfel se va reduce riscul de stimulare a caii mTOR (factorul tinta al rapamicinei la mamifere), care este asociata cu cancerul atunci cand proteinele sunt consumate in exces.
Alege produsele care ti se potrivesc pentru o dieta perfecta pentru tine
Cu atatea optiuni alimentare, nu va fi greu sa-ti elaborezi propriul plan alimentar care sa reduca starea generala de inflamatie, si, in acelasi timp, sa dezvolte masa musculara si sa promoveze un sistem nervos sanatos. Pentru rezultate optime sau pentru prevenirea unor potentiale reactii alergice, poti consulta un dietetician in prealabil.
Astfel, iti poti crea meniuri echilibrate si personalizate, care sa te ajute sa-ti recapeti starea de sanatate mult dorita.