Orice comandă de peste 200 lei intră automat în Tombola lunii Decembrie! 30 premii cu valoare totală de peste 4500 lei!

(4,9)Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Hrana vie
  4. Top 9 motive ca să mănânci pepene roșu vara aceasta

Top 9 motive ca să mănânci pepene roșu vara aceasta

E bun, zemos, răcoritor, conține puțin zahăr, dar are vitamine, fibre și minerale esentiale pentru sanatate. Vorbim azi despre beneficiile pepenelui roșu.

Pepenele roșu (Citrullus lanatus), cu versiunile lui de nume: pepene verde, lebeniță, curcubete, lubeniță, harbuz este un fruct delicios și răcoritor, numai bun de consumat în zilele toride de vară. Am fi tentați să credem că ceea ce e bun la gust, ne provoacă neplăceri în alte privințe. Nimic mai neadevărat în cazul pepenelui, care e din cale-afară de sănătos, bogat în vitamina C, vitamina A și mulți azi compuși benefici. În plus, o cană de pepene tăiat bucățele conține numai 46 de calorii, cifră încurajatoare pentru aceia care sunt într-o permanentă luptă cu kilogramele. 

Iată care sunt principalele 9 motive pentru care e recomandat să consumi pepene: 

1. Te hidratează

 

Cea mai importantă și la îndemână metodă prin care te poți păstra hidratat e aceea de a bea apă. Dar, în același timp, contează și ceea ce mâncăm.  Unele alimente conțin cantități mari de apă, fiind astfel de mare ajutor în procesul de hidratare. Pepenele roșu e unul dintre aceste alimente: conține nu mai puțin de 92% apă! Pe lângă hidratare, un aspect important e acela că pepenele oferă senzația de sațietate. Mâncând pepene, consumi o cantitate consistentă de apă și fibre și scapi de foame, fără prea multe calorii. 

 

2. Conține nutrienți și compuși vegetali benefici

 

O cană (154 grame) de pepene conține mulți nutrienți, printre care următoarele vitamine și minerale:

De asemenea, pepenele este bogat în carotenoide precum betacarotenul și licopina. În plus, conține citrulină, un aminoacid esențial. 

Iată o prezentare a celor mai importanți aminoacizi prezenți în acest fruct vedetă a verii:

Vitamina C

Un antioxidant care ne ajută să prevenim acțiunea dăunătoare a radicalilor liberi asupra celulelor. 

Carotenoidele

Sunt o categorie de compuși vegetali, precum alfacarotenul și betacarotenul, pe care organismul nostru îi transformă în vitamina A. Licopina este tot un carotenoid, cu puternice proprietăți antioxidante, de mare folos pentru sănătatea oaselor și a pielii. De asemenea, licopina este responsabilă și pentru culoarea roșu-aprins a miezului de pepene.  

Cucurbitacina E

Este un alt compus cu efecte antioxidante și antiinflamatoare pe care îl găsim în pepene. 

Citește și: Pepenele roșu, un pachet de nutrienți

 

3. Conține compuși care ar putea preveni cancerul 

 

Există cercetători care au studiat efectele licopinei și ale altor compuși prezenți în pepene care ar putea ajuta în lupta anti-cancer. Rezultatele studiilor nu sunt încă extrem de concludente, dar se pare că având capacitatea de a reduce factorul de creștere asemănător insulinei (IGF), licopina ar putea reduce și riscurile de cancer digestiv.

 

4. Poate contribui la sănătatea inimii

 

Ținând cont că afecțiunile cardiace rămân cauza numărul 1 de mortalitate în lume, ar trebui să fim cu toții deosebit de preocupați să consumăm alimente sănătoase pentru inimă. Pepenele verde/roșu este unul dintre acestea.  

Și ajungem astfel, din nou la licopină, care se pare că e eficientă și în reglarea colesterolului în organism și contribuie la flexibilitatea pereților arteriali.

Citrulina, vitaminele A, B6, C, magneziul și potasiul din compoziția pepenelui sunt și ele bune pentru sănătatea inimii. 

 

5. Atenuează inflamațiile și stresul oxidativ

 

Inflamația este cauza multor afecțiuni cronice, iar pepenele, așa bogat în substanțe antiinflamatoare cum este, poate ține bolile la distanță. Citrulina din acesta are capacitatea de a dilata vasele de sânge, reducând stresul oxidativ.    

 

6. Poate preveni degenerarea maculară

 

De la o anumită vârstă, retina începe să se deterioreze și vederea este afectată. Licopina-minune poate preveni și degenerarea maculară, spun unele studii.



7. Atenuează durerile musculare

 

Citrulina, unul dintre aminoacizii din pepene, ar putea contribui la diminuarea durerilor musculare și la recuperarea după efort fizic intens. Zeama pepenelui potențează, conform unor studii, efectele citrulinei, ajutând la absorbția acesteia de către organism. 



8. E bun pentru sănătatea pielii și a părului

 

Cele două vitamine din pepene - A și C - sunt importante surse de sănătate pentru piele și păr. Vitamina C ajută la producția de colagen, proteina care menține pielea suplă și părul puternic. 

Vitamina A ajută la regenerarea celulelor pielii.

De asemenea, atât licopina, cât și betacarotenul, oferă protecție naturală împotriva arsurilor solare.



9. Poate îmbunătăți digestia

 

Apa și fibrele sunt esențiale pentru reglarea tranzitului intestinal. Ambele se găsesc din plin în pepene, așa că e ușor de demonstrat rolul pozitiv al acestui fruct pentru o digestie sănătoasă.  

 

Concluzii

 

E bun, nu îngrașă și, mai ales, e sănătos. Acesta ar fi rezumatul avantajelor de care ne putem bucura consumând pepene roșu. 

Desigur, un fruct  nu poate fi unicul paznic și salvator al sănătății noastre, însă, inclus în dieta noastră, pepenele ar putea fi de un real ajutor. Nu-i așa că acum îți stă mintea doar la cum te-ai înfrupta dintr-unul? Poți face asta chiar acum, găsești „lubeniță” în orice piață sau supermarket, e unul dintre avantajele verii. 

 

Citește și: Sfaturi despre cum să alegi un pepene bun

SURSE

https://www.healthline.com/nutrition/watermelon-health-benefits

#pepene rosu beneficii

Ce spun cititorii despre "Top 9 motive ca să mănânci pepene roșu vara aceasta"

Flocea02 August 2019 11:21Raspunde

Pepenele rosu e extrem de bun pentru toate persoanele. Din cate stiu eu semintele de pepene sunt extrem de benefice pentru rinichi!

Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101