Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Hrana vie
  4. 5 întrebări esențiale pentru a înțelege relația ta emoțională cu mâncarea

5 întrebări esențiale pentru a înțelege relația ta emoțională cu mâncarea

Pentru a-ți înțelege poftele și nevoile nutritive ale corpului trebuie să cunoști mai întâi relația emoțională pe care o ai cu mâncarea. Răspunde-ți la aceste 5 întrebări esențiale pentru a avea o alimentație sănătoasă și conștientă.

A mânca este una dintre nevoile de bază ce conturează existența viețuitoarelor, indiferent de specie. În timp ce animalele și plantele se hrănesc într-un mod intuitiv, oamenii sunt influențați de ce li se spune că ar trebui să mănânce. La început acest rol îl au părinții, iar, treptat, ei sunt înlocuiți de informațiile despre nutriție, ce vin din multe părți. Deseori, informațiile sunt contradictorii, iar alegerile alimentare devin tot mai frustrante.  

Mulți aleg calea dietelor atunci când vor să ajungă la greutatea dorită sau la schimbarea stilului de alimentație.  Totuși, studiile arată că 95% din diete ajung la eșec. De ce respectarea cu strictețe a unei diete nu oferă rezultate de durată? Răspunsul se află în fascinanta conexiune dintre minte și corp.

Ce înseamnă relație emoțională cu mâncarea?

Un factor esențial într-o nutriție potrivită nevoilor tale, este relația emoțională cu mâncarea. Ea se formează încă din burta mamei și tinde să rămână destul de stabilă în timpul vieții, dacă nu este adusă la lumină și adaptată vieții de adult.

Această relație este dată de felul în care te simți atunci când mănânci, ce emoții și gânduri îți  influențează alegerile, precum și  modul în care îți formezi un obicei alimentar.

La început, când te aflai în burta mamei, primeai alături de hrană și impulsuri emoționale generate de trăirile ei. Dacă ea a fost foarte stresată, copleșită sau a luat parte la evenimente traumatizante, cortizolul (hormonul stresului) a influențat activ dezvoltarea ta emoțională.  Asta se poate traduce într-o toleranță scăzută la frustare pentru tine ca adult. 

După naștere, ai început să explorezi viața prin propriile simțuri și mecanisme de reprezentare a realității, dar cadrul în care te desfășurai, precum și filtrele, erau “presetate” de normalul familiei tale. 

Cum ai fost hrănit când erai mic?

Poate nu crezi “că mai ții minte” detalii din viața de bebeluș, dar, de fapt, mintea ta inconștientă nu uită experiențele tale. Cele care nu-ți mai folosesc în mod curent sunt trecute în “arhivă”.  Dar așa cum rădăcinile unui copac nu sunt la suprafață, dar ele fac copacul ceea ce este, așa și aceste amintiri te influențează trecând aproape neobservate de conștiința ta.  Cum a fost pentru mama ta această perioadă? În ce cadru aveau loc primele tale mese?

 

Când suntem mici și trăim emoții puternice, avem nevoie de părinți pentru a ne crea un spațiu în care emoțiile să poată fi identificate, exprimate și simțite. 

Prin felul în care ei ne alinau suferința sau ne lăsau să savurăm bucuria, ei ne-au conturat tipul de atașament din viața de adult. De ce este important acest aspect pentru felul cum mâncăm?

În viața de adult, când apar problemele și nu ai suficiente mecanisme mature de coping este posibil să apelezi la unul foarte vechi, mâncatul emoțional. 

Este util să privești înspre anii în care te-ai format, incluzând copilăria și adolescența, pentru că acolo se formează tendințele, cele mai vechi și mai puternice rădăcini. Din fericire, dorința psihicului de libertate, este atât de mare încât, dacă îi ascultăm vocea, putem să facem alegeri în acord cu noi înșine. 

Care este relația dintre traume și obiceiurile alimentare?

Tulburările de alimentație sunt deseori metode de coping cu stresul și traumele. Evenimentele traumatice din copilărie pot fi mai mult sau mai puțin evidente, iar printre ele regăsim: suferința, violența, pierderea cuiva drag, bullying-ul, climatul familial perfecționist și altele.

Datorită lipsei de control și a stării de neputință la momentul traumatic, adultul poate încerca să compenseze prin a-și controla excesiv alimentația sau prin a nu-și trasa nicio limită. Totodată, pentru unii, normalitatea a fost conturată de situații traumatizante dese.  Astfel, în viața lor de adult, caută să se expună la situații dureroase,  în care să retrăiască acele suferințe. Din punct de vedere al alimentației, acești oameni dezvoltă tulburări precum anorexia, bulimia, binge-eating, orthorexia.

Cum îți influențează tipului de atașament alegerile alimentare?

Un element central în dezvoltarea copilului este atașamentul. El reprezintă esența nevoii umane de a avea legături emoționale cu ceilalți. Studiile arată că atașamentul nesigur este strâns legat de tulburările de alimentație, pentru că determină disfuncții în autoreglarea emoțională. Felul în care familia te-a sprijinit în identificarea  și exprimarea  emoțiilor, ți-a conturat modelul de autoreglare emoțională.  Așa ai învățat cum să ai grijă de tine. 

Cum stai cu poftele?

Iată unul dintre cele mai blamate mecanisme implicate în alimentația noastră. De câte ori te-ai plâns într-o dietă că ți-e poftă fix de ce “n-ai voie”? De câte ori ți s-a spus “să-ți pui pofta în cui” când ai greșit sau pe simplul motiv că nu meriți?

Din punct de vedere psihologic, pofta este un mecanism foarte important pentru că ea ne spune de fapt de ce nutrienți avem nevoie.  Ea este vocea unui mecanism complex de analiză care verifică nivelul substanțelor organice din sistemul tău și te avertizează de ce ai nevoie pentru a te simți bine. 

 

Acest proces a început să capete o reputație negativă datorită felului în care nutriția noastră este afectată de emoționalitatea reprimată, anxietate, teamă, traume. Atunci când mecanismele tale de coping cu stresul și greutățile vieții sunt deja epuizate de o la viață plină de tensiuni și relații disfunctionale, nu există repere suficiente despre ce altceva ai mai putea face pentru a te simți bine.  

Din nevoia de a rezolva aceste angoase, mintea regresează la un stadiu infantil de a face față adversității, mâncarea. Plus că mâncarea te face să eliberezi endorfine. 

O alimentație hrănitoare este interacțiunea personalizată dintre:

Pentru a-ți recunoaște pattern-urile alimentare, răspunde-ți la următoarele întrebări:

Obiceiurile se formează prin repetiție și tind să devină procese inconștiente. Atunci când un comportament este inconștient, el se desfășoară cu puțină energie mentală (ex: procesele fiziologice precum respirația, bătăile inimii, digestia, funcționarea organelor, etc)

Felul în care ai mâncat alături de ai tăi este internalizat în cele mai fine aspecte ale comportamentului tău, pentru că învățarea se face prin imitație. Amintește-ți cum era când nu știai să îți torni apă în pahar sau să mănânci cu lingura, iar ai tăi ți-au arătat de câteva ori cum se face. Tot așa și cu alimentația. 

Sigur, nu păstrezi în integralitate orice aspect al tradiției de familie și nu doar acesta te influențează. Regiunea unde te-ai născut își aduce și ea aportul în principiile tale legate de mâncare. Astfel, normele comunității din care ai făcut parte în copilărie, alături de familie, devin acea voce interioară intruzivă, despre care știi că te sâcâie, te critică, îți pune la îndoială alegerile pe care le faci cu simplitate.

Citește și articolul Ortorexia sau atunci când devii obsedat de alimentația sănătoasă

Articol scris de Isabela Stanciu - membru cofondator On Insitute și Psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală și hipnoterapie

Mai multe informații despre mine și activitatea ON Institute aici:

Website | Facebook

#mancat emotional #pofte alimentare #relatia emotionala cu mancarea

Ce au mai parcurs alti cititori...

Cum distingem foamea fizică de foamea emoțională
Triada motivationala
9 alimente care pot calma corpul si mintea
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101