Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Interviuri
  4. Când dragostea pentru copii întâlnește două mâini iscusite și o minte inventivă de mămică. Interviu cu Petra Șandor, fondatoarea proiectului Plastefina

Când dragostea pentru copii întâlnește două mâini iscusite și o minte inventivă de mămică. Interviu cu Petra Șandor, fondatoarea proiectului Plastefina

Interviul de astăzi este dedicat unei mămici din comunitatea VVV și proiectului ei de suflet, Plastefina. Citește interviul pentru a afla cum a luat naștere Plastefina și cum a devenit o jucărie iubită de atât de mulți copii.

Astăzi am ales să stăm de vorbă cu o membră a comunității VVV, o mămică foarte inventivă și ambițioasă, care din dragoste și grijă pentru copii a creat o jucărie 100% naturală, netoxică și biodegradabilă. Află povestea Petrei și a proiectului ei de suflet, Plastefina.

VVV: Povestește-ne câte ceva despre tine. Cine ești și cum ți-a venit ideea să creezi produse pentru copii? 

Petra Șandor: Mă cheamă Petra, am 33 ani și am doi copii faini de tot. Acum vreo 8 ani, aveam un parcurs cu totul diferit față de cel de acum. Eram angajată la o agenție non-profit și eram însărcinată cu Mara, fetița mea cea mare. Am avut de organizat o zi plină de activități pentru copiii din Ruscova, satul în care mi-am petrecut mare parte din copilărie. Bugetul pentru ziua respectivă era unul foarte mic și copiii erau mulți și dornici de activități frumoase, așa că am improvizat și am făcut pentru prima oară plastilină.

Acesta a fost începutul. Nu pot spune nici măcar că a fost o idee. Apoi a venit Mara și am făcut plastilină pentru ea, apoi pentru prietenii care aveau copii mici și pentru cunoscuții lor. Destul de repede nu am mai făcut față cererii pentru că, deși e doar un amestec colorat, e destul de greu de făcut. Am luat o pauză. 

 

Odată cu venirea pe lume a lui Iustin, fratele Marei, am început să fac iarăși plastilină pentru el. Și de fiecare dată mă gândeam cum e, ce aș putea să îmbunătățesc, pentru că aveam din ce în ce mai multe cereri și dinafara cercului familial sau de prieteni și nu putea să le ofer orice.

 

Apoi în 2018 am găsit un apel pentru un concurs de planuri de afaceri, iar câștigătorii urmau să primească o finanțare europeană. M-am înscris mai mult pentru a-mi demonstra mie că pot scrie un proiect cap-coada și am fost curioasa dacă pot accesa niște bani europeni fără cunoștințe, fără relații. Nu mă așteptam să câștig, dar uite că s-a intamplat. Nu știam atunci, dar asta a fost partea cea mai ușoară.

Au urmat multe nopți în care am căutat un om dispus să lucreze cu mine în a proiecta un utilaj care să fabrice plastilina la nivelul și calitatea pe care eu le doream. Au mai fost multe piedici, unele mai mici, altele adevărate blocaje, dar le-am depășit și tare mă bucur să văd Plastefina un gând care a luat formă.

VVV: Câte produse produceți astăzi și care sunt acestea? 

Petra Șandor: Azi avem două produse proprii, pe care le facem noi cap-coada: Plastefina și Cerilinele. Plastefina este o plastilină fină, netoxică, naturală și biodegradabilă. O facem din făină, apă, sare, ulei, cremă tartar și colorant alimentar. Este o plastilină de foarte bună calitate, care rezistă foarte bine în timp, chiar dacă nu are alt conservant în afară de sare, nu se usucă și este deosebit de maleabilă. Dacă am făcut plastilina, am zis că poate pot face și creioane cerate cu forma ergonomică, așa că am creat Cerilinele. Acestea sunt creioane cerate cu o forma care ajută copilașii să țină corect în mână instrumentul de scris. Trio-ul natural, netoxic, biodegradabil e prezent și în rețeta cerilinelor, care conțin doar ceară de soia, praf de cretă și colorant alimentar. A fost o provocare deosebită să găsim modalitatea prin care să coloram Cerilinele cu colorant alimentar care e solubil doar în apă. Dar, după multă documentare, după multe încercări, am reușit.

VVV: Prin ce se diferențiază aceste produse de celelalte de pe piață?

Petra Șandor: Sunt produse curate, sigure și oneste. Ingredientele sunt naturale, netoxice și biodegradabile. Noi am pus întotdeauna toate ingredientele pe etichete. Nu dăm drumul niciunui produs până nu îl testăm de nenumărate ori. Bineînteles că aici sunt foarte implicați Mara și Iustin și copiii colegei mele, ei fac testarea calității și ne dau verdictul. Toți patru se joacă cu plăcere cu Plastefina și cu Cerilinele.

VVV: Care este produsul-vedetă, preferat de copii?

Petra Șandor: Acum vreo 2 luni aș fi zis clar Plastefina, dar acum se cer și multe, multe pachete de Ceriline. Nu știu care e produsul-vedetă, cu toate astea, sigur știu că importantă e joaca, și nu jucăria în sine. Dacă la joacă mai adăugăm și compania unui prieten, a unui părinte, a unui bunic sau a unui prieten blănos, chiar ai toate ingredientele necesare pentru un produs-vedetă.

VVV: Știu că plastilina se folosește intens și la grădiniță, și în primii ani de școală, fiind un material didactic, nu doar o simplă jucărie. Ne poți explica, te rog, cum ajută folosirea plastelinei în dezvoltarea cognitivă și a creativității copiilor?

Petra Șandor: În primul rând joaca cu plastilina este o experiență senzorială. Ajută mult la dezvoltarea musculaturii palmei și a mâinii și la motricitatea fină. Se știe bine că mâinile noastre și creierul au o legătură foarte strânsă. Este demonstrat că multe abilități cognitive pot fi stimulate prin activități care presupun lucrul cu mâna. De exemplu, abilitatea de a înțelege concepte matematice.  Par doua concepte foarte îndepărtate: matematica și mișcarea mâinilor și a degetor, dar de fapt sunt strâns legate. Joaca cu plastilina, asemenea desenului, este un mod foarte bun de a ajuta copilul să dea formă creativității sale, să dea contur gândurilor, jocurilor și poveștilor. Joaca și dezvoltarea cognitivă sunt pentru mine două concepte pe care nu le separ, noi spunem că un copil se joacă, dar joaca pentru copii e învățare, e experimentare, e exprimare și dezvoltare. 

VVV: Ce planuri aveți pentru următoare perioadă? Ce alte produse ați vrea să lansați în viitor?

Petra Șandor: Avem multe planuri de viitor. Suntem puțin deraiati de la programul pe care l-am intenționat. Atât eu, cât și colega mea, muncim alături de copii de când cu școala online, așa că acum avem un ritm puțin mai lent decât ce ne-am propus. Însă, cu siguranță, vom lansa cât de curând plastilina fără gluten, pe bază de amidon, acuarele și o folie alimentară refolosibilă, prietenoasă cu natura.

VVV: Acum, că cei mici stau mai mult în casă, nu mai merg la grădiniță sau la școală, ne poți recomanda câteva activități distractive și educative în care să folosim Plastefina?

Petra Șandor: Plastefina e o jucărie de cursa lungă și cameleonică. Nu te plictisești de ea pentru că o poți transforma în orice. Noi ne bucurăm mult de petreceri în care servim păpușilor prăjituri din plastefină, iar după ce păpușile sunt sătule, ele pot merge să construiască trasee de curse sau obstacole pentru roboți. Mai facem și tot felul de podoabe pentru brad, pentru că plastefina se usucă foarte fain.  Lui Iustin îi place să ascundă diverse obiecte în plastilina și mi le aduce, iar eu trebuie să ghicesc ce a pus înăuntru. Rareori îi coordonez pe copii, ei își creează niște jocuri atât de inedite, e o incântare să îi văd și să intru în jocul lor.

VVV: La final, mi-ar plăcea să ne arăți câteva ”opere de artă” ale micilor tăi clienți. Știu că atât mămicile, cât mai ales copilașii, sunt foarte încântați de plastefină și că îți trimit tot felul de creații realizate de cei mici, care mai de care mai frumoase.

Petra Șandor: Da, primesc poze de multe ori și fiecare poză e unică și neașteptată. Ceea ce demonstrează capacitatea copiilor de a construi povesti, personaje. E minunat.

Poți afla mai multe despre Plastefina și despre celelalte produse naturale pentru copii aici:

Website | Facebook | Instagram

Interviu realizat de Alina Mihalache - echipa Viața Verde Viu

#plastefina #plastilina #produse naturale pentru copii

Ce au mai parcurs alti cititori...

Yoga - Sănătate holistică pentru corp, minte și suflet. Interviu cu Paula Vaida de Almeida, profesor de yoga și fondatoarea Yoga Social
Lasă hrana să-ți fie medicament
Povestea brandului născut din dorinţa unei femei de a-şi salva partenerul de viaţă
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101