Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Boli si remedii
  4. Acest tip de antiacide poate cauza probleme serioase de sanatate

Acest tip de antiacide poate cauza probleme serioase de sanatate

Medicamentele pentru arsuri gastrice din clasa de inhibitori de pompa cu protoni (IPP) sunt una dintre categoriile cele mai folosite medicamente din intreaga lume. Daca in trecut erau eliberate doar pe reteta, acum Prilosec, Prevacid si Nexium sunt d

Medicamentele pentru arsuri gastrice din clasa de inhibitori de pompa de protoni (IPP) sunt una dintre categoriile cele mai folosite de medicamente din intreaga lume. Daca in trecut se eliberau doar pe reteta, acum inhibitorii de pompa de protoni sunt disponibili in farmacii fara reteta.

Prescrise in mod curent pentru ameliorarea simptomelor de acid gastric si indigestie, aceste medicamente pot avea consecinte grave pentru sanatate.

Arsurile gastrice apar cand acidul urca pe esofag si arde tesutul care nu este obisnuit cu pH-ul scazut al lichidului gastric. Acidul este necesar pentru digestie si protejeaza corpul de bacterii.

Sunt multe motive pentru care acidul poate trece de sfincterul esofagian inferior si declansa arsuri, insa majoritatea au legatura cu hernia hiatala sau cu o infectie cu Helicobacter pylori (H. pylori).

Arsurile gastrice ocazionale pot fi tratate in mod eficient prin cateva modificari ale stilului de viata, insa durerile cronice care dureaza de mai multe saptamani ar putea necesita mai multe modificari. Este important de inteles ca IPP fac mai mult rau decat bine si ca sunt asociati cu un risc marit de fracturi osoase, boli renale, disfunctie cognitiva si multe altele.

Acidul este necesar pentru digestie

Digestia alimentelor incepe din gura, unde mancarea este maruntita si amestecata cu saliva, apoi coboara pe esofag si ajunge in stomac. In stomac, mancarea este amestecata cu acid clorhidric, necesar pentru descompunerea mancarii in bucati si mai mici, din care intestinul subtire isi ia nutrientii.

Corpul absoarbe nutrientii prin intestinul subtire inainte sa trimita reziduurile in intestinal gros si apoi sa le elimine prin rect. IPP sunt facuti sa inhibe pompa de protoni care produce acidul.

IPP nu actioneaza doar asupra celulelor din stomac iar acidul gastric nu este de regula principala cauza a arsurilor gastrice. Acidul gastric este necesar pentru digestie si de cele mai multe ori arsurile sunt cauzate de o insuficienta de acid gastric, reflux gastro esofagian si indigestie cronica.

In astfel de cazuri, IPP poate chiar agrava problema diminuand si mai mult acidul din stomac. Daca nu se confirma printr-o endoscopie ca este vorba de acid gastric in exces, este posibil sa fie vorba despre un deficit de acid.

Exista un test simplu pe care il poti face acasa pentru a verifica daca ai suficient acid gastric si a sti, astfel, ce masuri ai de luat pentru a-ti reduce durerile cronice.

Se amesteca o lingurita de bicarbonat de sodiu cu 240 ml de apa rece si se bea dimineata, pe stomacul gol, inainte de a manca sau a bea. Bicarbonatul de sodiu, in combinatie cu acidul clorhidric din stomac, mareste dioxidul de carbon din stomac, provocand eructatii.

Urmareste cat timp trece pana iti vine sa ragai. Daca se intampla in 2-3 minute, este normal; mai devreme si in mod repetat indica un exces de acid. Daca nu ragai nici dupa 5 minute, inseamna ca nu produci suficient acid.antiacide

Insuficienta de acid afecteaza absorbtia nutrientilor si mareste riscul de infectii

Impreuna cu pepsina, acidul clorhidric este necesar pentru a descompune proteinele din tractul intestinal, astfel ca acidul scazut din cauza unei productii reduse sau a utilizarii de IPP afecteaza si absorbtia nutrientilor.

Fara o descompunere adecvata a proteinelor, exista riscul dezvoltarii disbiozei, adica a unui dezechilibru la nivelul microbiomului intestinal dintre bacteriile patogene si cele benefice.

Fermentarea moleculelor de proteine in intestine constituie o sursa de hrana pentru patogeni precum H. pylori, C. difficile si candida. O suprapopulare cu aceste bacterii poate favoriza permeabilitatea intestinelor.

Aceste fenomen, prin care moleculele scapa din intestine, poate avea efecte secundare, printre care un numar tot mai mare de cazuri de autism la copii, dificultate in pierderea in greutate si un numar tot mai mare de tulburari neurologice si alergii. 

Un studiu recent publicat in “Revista Britanica de Farmacologie Clinica” confirma inca o data riscul de infectie in urma administrarii de IPP. Astfel, in comparatie cu cei care nu au luat IPP, participantii care au luat antiacide au prezentat un risc intre 1.7 si 3.7 ori mai mare de dezvoltare a unei infectii cu C. difficile sau campylobacter. In cazul pacientilor spitalizati, riscul a crescut intre 1.4 si 4.5 ori.

Desi ambele bacterii pot declansa dureri abdominale si diaree, C. difficile poate cauza complicatii mai mari. Conform Centrelor de Preventie si Control a Bolilor din SUA, in 2011 au fost aproximativ 500.000 de cazuri, din care 29.000 au murit in prima luna.

Acesta nu a fost singurul studiu care a generat ingrijorari cu privire la riscul marit de contractare a acestor infectii.

C. difficile declanseaza diaree grava si este asociata cu morbiditate si cheltuieli ridicate de spitalizare. O meta-analiza asupra studiilor efectuate intre 1990 si 2010 a descoperit o crestere a numarului de oameni care au folosit IPP si a riscului de contractare a C. difficile.

Antiacidele afecteaza functionarea creierului

Studiile demonstreaza in mod repetat ca antiacidele IPP sunt prescrise in mod exagerat, si ca in prezent, cand sunt disponibile fara reteta,  sunt folosite in exces. Cercetatorii estimeaza ca 70% dintre oamenii care folosesc aceste medicamente nu o fac in baza unei recomandari medicale adecvate.

Numarul acestora poate fi chiar mai mare si este posibil ca acestia sa nu primeasca sau sa nu urmeze niciun fel de recomandare de modificare a stilului de viata care sa le reduca simptomele.

Unul dintre efectele devastatoare al acestor medicamente sunt modificarile cognitive pe care utilizatorii le pot manifesta chiar si dupa o utilizare pe termen scurt. Un studiu a evaluat efectul a cinci IPP diferiti de-a lungul unei singure saptamani de utilizare de catre 60 de participanti sanatosi.

Cu ajutorul testarii neurofiziologice, studiul a identificat deteriorari semnificative din punct de vedere statistic si clinic in functiile executive ale participantilor, a memoriei vizuale si a functiei de planificare, fiecare dintre acestea fiind asociate cu Alzheimer.

Doua studii publicate in 2016 au concluzionat ca cei care folosesc medicamente din categoria IPP prezinta un risc marit de Alzheimer. 

Unul dintre aceste studii, publicat in JAMA (Revista Asociatiei Medicale Americane), a descoperit o legatura statistica puternica intre utilizarea regulata a IPP si dezvoltarea bolii de Alzheimer in grupul de aproape 74 000 de participanti, care nu prezentasera semne de dementa la inceputul studiului. 

O caracteristica a dementei este acumularea de placi beta-amiloide in creier, care provoaca o stare de inflamatie si care, in cele din urma, ucid celulele creierului. Exista in prezent dovezi stiintifice puternice ca utilizarea IPP nu numai ca mareste productia de placi beta-amiloide din creier, insa, in acelasi timp, incetineste si abilitatea corpului de a le elimina.

Un studiu de mari dimensiuni, care a analizat date ale unor cercetari anterioare, efectuat de cercetatorii de la Universitatea din Stanford, a descoperit ca utilizarea pe termen lung a medicamentelor IPP a fost asociata cu un risc marit de 16%  de atac de cord, in timp ce alte medicamente antiacide nu au avut rezultate similare.

Alte dovezi arata ca medicamentele IPP sunt asociate cu boala de rinichi. Un studiu a evaluat peste 10 000 de utilizatori si a descoperit o legatura intre boala cronica de rinichi si toti utilizatorii. Iar incidenta era mai crescuta la cei care luau medicamente de doua ori pe zi.

Cercetatorii de la Spitalul Metodist Houston se pare ca au descoperit motivul pentru care antiacidele IPP pot afecta creierul, rinichii si alte sisteme. Cand celule variate au fost crescute in laborator si expuse la IPP, celulele care alcatuiesc vasele de sange au suferit modificari majore. Antiacidele IPP sunt administrate oral si afecteaza pompa de protoni din mai multe parti ale corpului, nu doar pe cele din peretii intestinali.

Vasele de sange produc si ele cantitati mici de acid, pentru a descompune si elimina moleculele de proteine deteriorate. Cand nivelul de acid scade, reziduuri microscopice incep sa se acumuleze pe peretii arteriali si pot duce la probleme grave in zonele in care sunt concentrate mai multe vene, cum ar fi creierul, inima si rinichii. Autorul studiului, dr. John Cooke, presedintele sectiei de cercetari ale bolilor cardiovasculare a Institutului de Cercetari Metodist Houston a comentat:

"Sunt uimit ca industria farmaceutica nu a descoperit prima acest lucru. Este ceva ce ar fi trebuit sa fie  evident cu mult timp in urma si care ar fi trebuit investigat."

Un risc marit de fracturi este atribuit cresterii gastrinei din stomac, inhiband absorbtia de calciu si modificand astfel functia osteoclastelor din os. Date de la aproape 80 000 de femei au confirmat dovezile existente, care aratau ca antiacidele IPP maresc riscul de fractura, modificand chiar si indicele de masa corporala, aportul de calciu si activitatea fizica. Cercetatorii au descoperit ca riscul revine la normal dupa intreruperea administrarii medicamentului timp de doi ani.

Diminuarea secretiei gastrice este asociata si cu o deficienta de vitamina B12. Aceasta poate duce la anemie, afectarea nervilor, probleme psihiatrice si chiar dementa. Deficienta de vitamina B12 este des intalnita mai ales la oamenii in varsta, al caror stomac are in mod natural o secretie gastrica mai redusa, dar si la oamenii care iau medicamente, de tipul antiacidelor IPP, care reduce acidul gastric.

Intreruperea administrarii de antiacide poate cauza efecte de sevraj. Desi acest tip de medicamente amelioreaza simptomele, efectele secundare precum si urmarile renuntarii la utilizarea lor fac din antiacidele IPP o alegere mai putin buna pentru tratarea GERD (boala de reflux gastroesofagian), a indigestiei sau a arsurilor gastrice.

Cei care folosesc IPP pentru arsuri trebuie sa ia masuri pentru detoxifierea corpului si eliminarea medicamentului din organism. NICIODATA nu se intrerupe brusc tratamentul cu antiacide IPP. Acestea trebuie diminuate treptat pentru ca, in caz contrar, apare o reactie severa de hipersecretie de acid, care poate agrava situatia mai mult decat inainte de tratament.

Pentru a minimiza riscul de sevraj, trebuie redusa treptat doza de IPP. Cand se ajunge la doza minima, se trece pe un blocant H2. Dupa administrarea de blocant H2 timp de doua saptamani, se poate renunta si la acest medicament, introducand unul dintre remediile alternative de mai jos.

Remedii alternative pentru arsuri, GERD si indigestie

Din fericire, exista alternative sigure si eficiente. Majoritatea oamenilor care sufera de reflux gastric nu au acid gastric in exces, ci au prea putin, sau au hernie hiatala, de aceea este important sa reduca tratamentul care inhiba productia de acid. De retinut ca suprimarea productiei de acid poate mari riscul de infectie cu H. pylori, o cauza comuna a ulcerului peptic, cu simptome care imita GERD. Inainte de a-ti pune in pericol sanatatea cu aceste medicamente, incearca mai bine cateva optiuni naturale.

Schimba-ti alimentatia

Solutia pentru arsurile gastrice si indigestie este restabilirea functiei si echilibrului gastric. In acest scop, trebuie consumate multe legume de calitate, organice de preferat, alimente neprocesate, precum si produse fermentate, care sa alimenteze intestinele cu bacterii benefice.

Astfel microbiomul se va echilibra si va elimina bacteria H. pylori in mod natural – o cauza frecventa a arsurii gastrice. Studiile arata ca varza murata sau sucul de varza pot stimula productia de acid gastric. Un alt beneficiu este ca ambele sunt surse valoroase de bacterii care echilibreaza si hranesc intestinele.

Cateva lingurite de suc de varza inainte de masa sau zeama de varza acra vor face minuni pentru digestie. Sucul de varza cruda este bun si pentru ulcerul rezistent.

Consuma mai mult acid

Desi nu pare logic sa adaugi acid intr-un mediu acid, asa cum s-a mentionat deja, in multe cazuri arsurile sunt declansate de o productie redusa de acid.

Se pot consuma 3 lingurite de otet din cidru de mere nefiltrat in 180 – 240 ml de apa proaspata inainte de masa.

Foloseste forta gravitatii

Arsurile sunt mai acute noaptea si/sau cand te intinzi. Asa ca, dupa masa, in loc sa te intinzi, mai bine stai pe scaun sau in picioare cel putin trei ore, pentru ca presiunea pe care mancarea o pune pe sfincterul esofagian inferior va reduce riscul de arsuri. Ridica capul patului, dar numai cu ajutorul unor suporti facuti special in acest scop, pentru a evita pericolul de alunecare a patului sau de accidente.

Evita folosirea pernelor pentru ridicarea capului, pentru ca astfel se poate mari presiunea pe sfincterul esofagian inferior. De asemenea, pernele inalte duc la curbarea coloanei vertebrale si a gatului, marind riscul de dureri de gat.

Ceaiul de ghimbir

Radacina de ghimbir este un remediu traditional pentru problemele gastrice, folosit din cele mai vechi timpuri. Efectul gastro protector vine din blocarea acidului si suprimarea H. pylori.

Pentru ceai, se fierb 3 felii de radacina de ghimbir la 2 cani de apa timp de 30 de minute. Se bea ceaiul cu 20 minute inainte de masa pentru a preveni aparitia arsurilor.

Evita hainele mult prea stramte

Hainele stramte maresc presiunea pe sfincterul esofagian inferior si riscul de eliberare a acidului in esofag.

Mentine o greutate sanatoasa

Greutatea in exces in jurul taliei pune o presiune suplimentara asupra sfincterului esofagian inferior. O scadere in greutate cu doar 7 kg va ameliora semnificativ simptomele.

Evita alimentele care cauzeaza aciditate

Alergiile alimentare sau alimentele care favorizeaza cresterea aciditatii pot constitui o problema, de aceea este bine sa se elimine cofeina, alcoolul si produsele cu nicotina. Trebuie identificate alimentele care maresc, de la caz la caz, riscul de arsuri gastrice. Poate dura, insa merita efortul.

Ulei de cocos organic

Uleiul de cocos este un antibacterian natural, care scade sansele de suprapopulare cu bacterii a stomacului. De asemenea, calmeaza esofagul si este o grasime sanatoasa cu avantaje pentru starea generala de sanatate.

Incepe cu o lingurita, pentru a vedea cum reactioneaza corpul. Pot sa apara unele efecte secundare, printre care dureri de cap si greata. Se poate mari doza pana la 3 linguri pe zi. Se poate adauga 1 lingurita de ulei de cocos in cafea sau ceai.

Sursa utilizata: http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2017/02/15/ppis-cause-stomach-infection.aspx

#antiacide #infectii #ulei de cocos #varza murata #boala de reflux gastroesofagian #inhibitori de pompa de protoni

Ce au mai parcurs alti cititori...

Cum poti folosi bicarbonatul de sodiu pentru a scapa de negi?

Ce spun cititorii despre "Acest tip de antiacide poate cauza probleme serioase de sanatate"

RADION. Paulina30 November 2021 18:59Raspunde

Foarte interesant articolul.,superb ,felicitări!

Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101