Exista o legatura stransa si surprinzatoare între sanatatea noastra si cea a oceanului, spune biologul marin Stephen Palumbi. El ne arata cum toxinele de la baza lantului trofic al oceanului ajung în corpurile noastre, printr-o poveste socanta despre contaminarea toxica de la o piata de peste din Japonia. Munca sa indica o cale de a salva sanatatea oceanului -- si a omenirii.
Transcript
Poate fi un lucru foarte complicat, oceanul. Si poate fi un lucru foarte complicat si ceea ce este sanatatea omului. Si sa aduci aceste doua lucruri laolalta poate parea o sarcina foarte descurajatoare. Dar ceea ce am de gand sa spun este ca pana si în acea complexitate exista niste teme simple pe care cred ca daca le întelegem, am putea avansa. Si aceste teme simple nu sunt chiar teme legate de stiinta complexa a ceea ce se întampla, ci lucruri pe care le cam stim cu totii. O sa încep cu acesta. Daca mama nu e fericita, nimeni nu-i fericit. Stim asta, nu? Am trecut prin asta. Si daca luam asta si începem sa construim de aici, atunci putem ajunge la urmatorul pas, si anume - daca oceanul nu-i fericit, atunci nimeni nu-i fericit. Asta este tema discursului meu. Si noi facem oceanul nefericit în foarte multe feluri diferite.
Aceasta este o fotografie a Cannery Row din 1932. Cannery Row, la acea vreme, avea cea mai mare operatiune industriala de facut conserve de pe coasta de vest. Am adunat cantitati enorme de poluare în aer si în apa. Rolf Bolin, un profesor de la Statia Marina Hopkin's la care lucrez, a scris în anii '40 ca "Vaporii de la mizeria ce plutea la intrarile în golf erau atat de nocivi încat au colorat vopselurile pe baza de plumb în negru." Oamenii care lucrau în aceste fabrici de conserve de-abia puteau sta acolo toata ziua din cauza mirosului. Dar stiti ce spuneau cand ieseau de acolo? Spuneau: "Stii ce simti? Simti mirosul banilor." Poluarea aceea reprezenta bani pentru respectiva comunitate. Iar acei oameni aveau de-a face cu poluarea si o absorbeau în piele si în corpuri pentru ca aveau nevoie de bani. Am facut oceanul nefericit; i-am facut pe oameni foarte nefericiti si i-am facut nesanatosi.
Legatura dintre sanatatea oceanului si cea a omului se bazeaza, de fapt, pe alte cateva zicale simple. As vrea sa o numesc "ciupesti o plevusca, ranesti o balena." Piramida vietii din ocean... Acum... cand un ecolog priveste oceanul -- trebuie sa va spun-- noi vedem oceanul într-un mod foarte diferit si vedem altfel de lucruri fata de ceea ce vede o persoana obisnuita cand se uita la ocean. Pentru ca atunci cand un ecolog priveste oceanul, vede toate acele interconexiuni. Vedem baza lantului trofic, planctonul, lucrurile marunte si vedem cum acele animale reprezinta hrana pentru animalele de la mijlocul piramidei si tot asa de-a lungul acestei diagrame. Si acest flux, acest curs al vietii de jos de tot, de la baza, pana sus de tot este cursul pe care ecologul îl vede. Iar asta încercam sa conservam atunci cand spunem "Salvati oceanul. Vindecati oceanul." E vorba de acea piramida.
De ce conteaza asta pentru sanatatea omului? Pentru ca atunci cand bagam la baza acelei piramide lucruri care nu ar trebui sa fie acolo, se întampla lucruri foarte înspaimantatoare. Poluantii, unii poluanti au fost creati de noi, molecule precum bifenilii policlorurati care nu pot fi descompuse de corpurile noastre. Si ele ajung la baza acelei piramide si ajung mai sus, sunt transmise în felul acela, catre predatori, apoi catre predatorii din varf. Si în acest proces, se acumuleaza.
Acum, pentru a va face sa întelegeti mai bine, m-am gandit sa inventez un mic joc. Nu trebuie neaparat sa îl jucam. Putem doar sa ne gandim la asta aici. Este jocul polistirenului expandat si al ciocolatei. Imaginati-va ca atunci ca atunci cand ne-am urcat pe acest vas, ne-au fost date tuturor doua alune de polistiren expandat. Nu poti sa faci multe cu ele în afara sa le pui în buzunar. Pentru ca regulile sunt: de fiecare data cand oferi cuiva o bautura, le dai paharul si le dai si alunele tale de polistiren expandat. Ceea ce se va întampla este ca alunele de polistiren expandat vor începe sa circule prin societatea noastra de aici. Si se vor aduna la oamenii cei mai beti si cei mai zgarciti.(Rasete) Nu exista niciun mecanism în acest joc ca ele sa ajunga în alta parte decat într-o gramada din ce în ce mai mare de alune de polistiren expandat nedigerabile. Iar asta este exact ceea ce se întampla cu PDBurile în aceasta piramida trofica. Se aduna la varful acesteia.
Acum, imaginati-va ca în loc de alune de polistiren expandat luam aceste minunate ciocolatele pe care le primim si le-am fi avut pe acestea în schimb. Ei bine, unii dintre noi ar fi mancat acele ciocolate în loc sa le dea de la unul la altul. Si în loc sa se acumuleze ar trece prin grupul nostru de aici fara sa se acumuleze într-un grup. Pentru ca sunt absorbite de noi. Iar asta este diferenta între bifenilii policlorurati si, sa zicem, ceva natural ca omega-3, ceva ce vrem din lantul trofic marin.
Bifenilii policlorurati se acumuleaza. Avem exemple importante în acest sens, din pacate. Bifenilii policlorurati se acumuleaza în delfini în Sarasota Bay, în Texas, în Carolina de Nord. Patrund în lantul trofic. Delfinii mananca pestii care au ingerat bifenilii policlorurati din plancton, iar acei bifenili, fiind solubili în grasimi, se acumuleaza în acesti delfini. Acum, delfinul, mama-delfin, orice delfin -- nu exista decat o cale în care bifenilii policlorurati pot iesi dintr-un delfin. Care e aceasta? Prin laptele de mama. Iata o diagrama a încarcaturii de bifenili policlorurati din delfinii din golful Sarasota. Masculii adulti, o cantitate enorma. Exemplarele tinere, o cantitate enorma. Femelele, dupa ce primul lor pui a fost întarcat, o cantitate mai scazuta. Acele femele nu o fac intentionat. Acele femele transmit bifenilii policlorurati în grasimea din propriul lapte de mama catre puii lor. Iar puii nu supravietuiesc. Rata mortalitatii la acesti delfini, pentru primul nascut al fiecarei femele delfin, este de 60 pana la 80%. Aceste mame îsi umplu primul nascut cu acest poluant. Iar cei mai multi mor. Acum, mama poate sa reproduca din nou, dar ce pret îngrozitor de platit pentru acumularea acestui poluant în aceste animale -- moartea primul lor nascut.
Exista un alt predator de varf în ocean, se pare. Acest predator, desigur, este reprezentat de noi. Si noi mancam carnea care provine din unele dintre locurile acestea. Aceasta este carne de balena pe care am fotografiat-o într-o alimentara din Tokyo-- sau este altceva?De fapt, ceea ce am facut acum cativa ani a fost sa învatam cum sa aducem pe furis un laborator de biologie moleculara în Tokyo si sa-l folosim pentru a testa din punct de vedere genetic ADN-ul din probele de carne de balena si sa identificam ceea ce erau de fapt. Iar unele dintre aceste probe erau chiar carne de balena. O parte erau carne de balena obtinuta ilegal, apropo. Asta e alta poveste. Dar unele nu erau carne de balena deloc. Chiar daca erau etichetate ca fiind carne de balena, erau carne de delfin. O parte erau ficat de delfin. Altele erau untura de delfin. Iar acele bucati de delfin erau pline de bifenili policlorurati, dioxine si metale grele. Iar acea cantitate enorma trecea prin oamenii care consumau aceasta carne. Se pare ca multi delfini sunt vanduti pentru carne pe piata carnii de balena în jurul lumii. Asta e o tragedie pentru acele populatii. Dar este o tragedie si pentru oamenii care îi mananca pentru ca nu se stie daca e vorba de carne toxica.
Am avut aceste date acum cativa ani. Tin minte ca stateam la birou fiind singura persoana din lume care stia ca acea carne de balena vanduta în acele piete era, de fapt, carne de delfin si ca era toxica. Avea de 2-3 pana la de 400 de ori încarcatura toxica maxima permisa vreodata de EPA. Si tin minte ca stateam la birou, gandindu-ma "Ei bine, stiu asta. E o descoperire stiintifica grozava." Dar era atat de îngrozitor. Si pentru prima data în cariera mea stiintifica am încalcat protocolul stiintific, care presupune sa iei informatia si sa o publici în diferite publicatii stiintifice si apoi sa începi sa vorbesti despre ea. Am trimis o scrisoare foarte politicoasa catre ministrul Sanatatii din Japonia si i-am semnalat, pur si simplu, ca e vorba de o situatie intolerabila, nu pentru noi, ci pentru poporul japonez. Pentru ca mamele care alaptau, care, poate, aveau copii mici, cumparau ceva despre credeau ca e sanatos, dar era, de fapt, toxic. Asta a dus la o serie întreaga de alte campanii în Japonia. Si sunt foarte mandru sa spun ca acum e foarte greu sa cumperi ceva în Japonia care sa fi fost etichetat gresit, chiar daca înca mai vand carne de balena, lucru pe care eu cred ca nu ar trebui sa îl faca. Dar macar e etichetata corect si nu mai cumperi carne toxica de delfin, în schimb.
Nu doar acolo se întampla asta, dar în dieta unor comunitati din zona arctica din Canada si din Statele Unite precum si din Europa, o dieta naturala cu foci si balene duce la o acumulare a bifenililor policlorurati care au fost stransi din toate partile lumii si au ajuns în aceste femei. Aceste femei au lapte matern toxic. Nu îsi pot hrani copiii cu laptele matern din cauza unei acumulari a acestor toxine în lantul lor trofic, din piramida oceanului din partea lor de lume. Asta înseamna ca sistemele lor imunitare sunt compromise. Înseamna ca dezvoltarea copiilor lor poate fi compromisa. Si atentia lumii în ultimul deceniu a redus problema acestor femei nu prin schimbarea piramidei, ci modificand ceea ce mananca din aceasta. Le-am extras din piramida lor naturala pentru a rezolva aceasta problema. E un lucru bun pentru aceasta problema deosebit de grava,dar nu înseamna nimic pentru rezolvarea problemei piramidei.
Exista alte moduri de a strica piramida. Piramida, daca bagam lucruri la baza ei, poate rabufni precum o canalizare înfundata. Si daca blocam nutrienti, ape uzate, fertilizatori la baza piramidei pot trece prin ea în întregime. Si ajungem la lucruri despre care am mai auzit: maree rosii, de exemplu, care sunt înfloriri ale algelor toxice ce plutesc prin oceane si care cauzeaza deteriorari neurologice. Pot aparea si înfloriri bacteriene, sau ale virusurilor în ocean. Acestea sunt doua fotografii a mareei rosii ce ajunge pe mal aici si o bacterie din genul vibrio, gen din care face parte si holera. Cati oameni au vazut un semn de tipul "Plaja închisa"? De ce se întampla asa ceva? Se întampla pentru ca am bagat atat de multe la baza piramidei naturale a oceanului încat aceste bacterii o înfunda si se revarsa asupra plajelor noastre. Deseori ceea ce ne blocheaza sunt deseurile.
Acum, cati dintre voi au mers vreodata într-un parc de stat sau într-unul national unde se afla, în fata, un semn mare pe care scria "Închis pentru ca deseurile umane sunt atat de întinse asupra parcului încat nu poate fi folosit"? Nu prea des. Nu am tolera asa ceva. Nu am tolera ca parcurile noastre sa fie inundate cu deseuri umane. Dar plajele sunt închise deseori în tara noastra. Sunt închise din ce în ce mai mult în jurul lumii din acelasi motiv. Si cred ca nu ar trebui sa toleram nici asta. Nu tine doar de curatenie. E vorba si de felul în care aceste organisme se transforma ulterior în boli pentru om. Aceste bacterii vibrio chiar pot infecta oameni. Pot sa-ti intre în piele si sa creeze infectii ale acesteia.
Acesta este un grafic al initiativei pentru sanatatea oceanului si a omului a NOAA care arata cresterea acestor infectii cu vibrio la oameni în ultimii ani. Surferii, de exemplu, sunt incredibil de constienti de lucrul asta. Si daca intri pe unele siteuri de surfing de fapt, nu vezi doar cum vor fi valurile sau cum e vremea, dar pe unele siteuri de surferi vezi o mica alerta luminand. Asta înseamna ca plaja poate ca are valuri grozave, dar este un loc periculos în care sa se afle surferii pentru ca pot purta cu ei, chiar si dupa o zi grozava de surfing, aceasta mostenire a unei infectii care poate sa dureze foarte mult pana sa fie vindecata. Unele dintre aceste infectii poarta acum gene cu rezistenta împotriva antibioticelor acum. Iar asta le face si mai dificile.
Aceste aceleasi infectii creeaza înfloriri daunatoare ale algelor. Aceste înfloriri dau nastere altor feluri de chimicale. Aceasta este doar o lista simpla a unora dintre tipurile de otraviri care apar din aceste înfloriri daunatoare ale algelor: intoxicatii de la crustacee, ciguatera de la peste, intoxicatii diareica de la crustacee - nu vreti sa stiti despre asta-intoxicatii neurotoxice de la crustacee, intoxicatii paralizante de la crustacee. Acestea sunt lucrurile care ajung în lantul nostru trofic din cauza acestor înfloriri. Rita Calwell a urmarit,într-un mod destul de faimos, o poveste interesanta despre holera în comunitatile omenesti adusa acolo nu de un vector uman normal ci de un vector marin, acest copepod. Copepozii sunt crustacee mici. Sunt cat o micuta fractiune a unui inch. Si pot purta pe picioarele lor micute unele dintre bacteriile holera care duc apoi la îmbolnaviri ale omului. Asta a dat nastere unor epidemii de holera în porturi din întreaga lume si a dus la o concentrare ridicata cu privire la asigurarea ca transporturile nu duc acesti vectori ai holerei în jurul lumii.
Asadar, ce facem? Avem probleme majore în fluxul perturbat al ecosistemului asa ca piramida poate sa nu mai functioneze la fel de bine iar fluxul de la baza catre varful ei devine blocat si înfundat. Ce faci cand ai de-a face cu un astfel de flux perturbat? Ei bine, sunt mai multe lucruri pe care le poti face. Ai putea sa-l chemi pe Joe Instalatorul, de exemplu. Iar el ar putea sa vina si sa repare fluxul. Dar de fapt, daca te uiti, în jurul lumii nu exista doar locuri de speranta pentru unde am putea rezolva problemele, ci au fost si locuri unde problemele au fost rezolvate, unde oamenii s-au preocupat cu privire la aceste probleme si au început sa le repare. Monterey este un astfel de loc.
Am început aratand cat de grava era situatia ecosistemului din golful Monterey din cauza poluarii si a industriei de conserve si a celorlalte probleme aparute. În 1932 asta era imaginea. În 2009 imaginea este complet diferita. Fabricile de conserve au disparut. Poluarea a scazut. Dar e o semnificatie mai adanca aici si anume ca, ceea ce comunitatile individuale au nevoie sunt ecosisteme functionale. Au nevoie de o piramida functionala de la baza pana la varf. Iar acea piramida din Monterey,acum, datorita eforturilor mai multor oameni, functioneaza mai bine decat a facut-o vreodata în ultimii 150 de ani.
Nu s-a întamplat accidental. S-a întamplat pentru ca multi oameni au depus timp si efort si spiritul lor de pionierat pentru asta. În stanga acolo, Julia Platt, primarul micului meu oras natal din Pacific Grove. La 74 de ani, a devenit primar pentru ca ceva trebuia facut pentru a proteja oceanul. În 1931, a realizat prima zona de protectie marina bazata pe comunitate din California, chiar langa cea mai mare si poluanta fabrica de conserve,pentru ca Julia a stiut ca atunci cand, într-un final, fabricile au disparut, oceanul avea nevoie de un loc din care sa creasca, ca oceanul avea nevoie de un loc unde sa ia nastere o samanta. Si a vrut sa puna la dispozitie aceasta samanta.
Altii, David Packard si Julie Packard, care au fost utili în producerea acvariului de la golful Monterey pentru a introduce în notiunea oamenilor faptul ca oceanul si sanatatea ecosistemului oceanic erau tot la fel de importante pentru economia acestei zone ca si folosirea ecosistemului ca hrana. Aceasta schimbare în felul de a gandi a dus la o modificare semnificativa, nu doar pentru averile din golful Monterey, dar si în alte locuri ale lumii.
Ei bine, vreau sa va las cu gandul ca ceea ce încercam, de fapt, sa facem aici este sa protejam piramida oceanului. Si aceasta piramida a oceanului ne conecteaza la propria noastra piramida a vietii. E o planeta oceanica si ne gandim la noi însine ca specii terestre. Dar piramida vietii în ocean si vietile noastre pe pamant sunt conectate într-un mod complicat. Si doar avand oceanul sanatos putem ramane si noi sanatosi.
Sursa: