Munţi vulcanici, cerbi ieșind prin luminișuri… urși retrași în ascunzișuri sălbatice, cocoşi de munte, zâmbri, plante rare. Stânci, păduri, biodiversitate… În zona central-nordică a Carpaților Orientali, Munții Călimani reprezintă cel mai edificator exemplu al amplorii vulcanismului neogen, al forțelor colosale care au creat Muntele prin variate procese explozive, efuzive și intrusive.
Masivul Călimani se extinde pe aproape 2.000 kmp, având formă cvasi-dreptunghiulară, de 30/60 km. Zona centrală, mai înaltă, prezintă podișuri de lave, cratere și caldera vulcanică, depozite uriașe de piroclastite… urme ale unor impresionante fenomene care au produs lavele consolidate azi în roci andezitice. În zona central-nordică a Călimanilor, se constată existența unei mari caldere vulcanice, având diametrul de cca. 10 km, aspect de potcoavă deschisă către nord, entitate care este înconjurată de vârfuri care depășesc 2000 m altitudine… Caldera este rezultatul prăbușirii unor camere ale rezervoarelor magmatice aflate în interiorul aparatului vulcanic. Piscurile mai înalte sunt vf. Pietrosul, de 2100 m, Negoiul Unguresc, de 2081 m, Răchitiș/ Rețițiș, de 2021 m etc.
Fiindcă aici au existat condițiile pentru ca ghețarii să se instaleze și să rașcheteze stânca, Munții Călimani sunt singura zonă montană vulcanică de pe la noi care poartă urmele glaciațiunii cuaternare (căldări glaciare de tip alpin, pirenian, dar și nișe de nivație). Se remarcă turnuri ruiniforme, de 40-50 m înălțime, constituite din aglomerate vulcanice, bastioane, poduri de piatră, piramide, ciuperci, stânci sculptate forme variate, ciudate uneori… bizare. Se găsesc aici câteva lacuri naturale și cascade: Lacul Iezerul Rețițiș, Tăul Zânelor, Cascada Tihu, Cascada Diavolului șamd.
Păduri, păduri, păduri
În Munții Călimani, se întind cca. 100.000 de hectare de pădure. Pădurile de fag (Fagus sylvatica) sunt pe la 600-1.000 (1.200) m altitudine, apoi sunt cele amestec fag, molid și brad (Abies alba), urmate mai sus (800) 1000 – 1700 m de întinse molidișuri (Picea abies) presărate sporadic cu scoruș (Sorbus aucuparia). În aceste păduri, apar exemplare izolate ale altor câteva specii de arbori, spre exemplu paltin de munte (Acer pseudoplatanus), larice (Larix decidua) etc. Tisa (Taxus baccata) este un arbore căutat pentru lemnul său rezistent, și azi devine aproape dispărut din zonă. Jneapănul apare de la altitudinea de 1350 m pe vf. Bistricioru, devenind dominant pe la 1700-1800 m, și ajungând până pe cele mai înalte puncte ale Călimanilor, prin exemplare izolate, pipernicite, subzistând în nișe mai ferite. Pășunile subalpine/ alpine există în mod natural la peste 1800 m altitudine, dar suprafața lor a fost crescută de intervențiile antropice care distrugeau jnepenișurile și ienuperetele, în vederea creșterii ariilor cu plante utile pentru păstorit. Zâmbrul (Pinus cembra) este o specie relict glaciar, prezentă în jnepenișuri, pe stâncării și eventual în pădurile de molid aflate la limita lor superioară. Interesantă este asociația de molid cu zâmbru, o combinație rară prin Carpați dar prezentă în Călimani.
Diversitatea floristică a munților vulcanici este mai redusă în comparație cu exuberanța zonelor endemogene calcaroase sau a peisajelor dezvoltate pe șisturi cristaline. Dispunerea vegetației în Călimani păstrează în linii mari caracteristicile naturale ale zonei, dar există și intervenții antropice prin plantarea extrazonală a molidului în “politicile silviculturale de înrășinare”. Până acum au fost menționate de aici 1.004 specii de plante vasculare; dintre speciile mai rare se pot menționa Arnica montana, Scorzonera purpurea, Soldanella montana, Trollius europaeus etc.
.jpg)
Viețuitoarele Călimanilor
Dintre nevertebrate, o specie protejată de interes comunitar, prezentă în Călimani este croitorul fagului (Rosalia alpina). Dintre amfibieni, zona este populată de salamandră (Salamandra salamandra), triton alpin (Triturus alpestris), triton carpatin (Triturus montandoni), izvoraș cu burta galbenă (Bombina variegata), broască roșie de munte (Rana temporaria) etc. Dintre reptile pot fi observate în Călimani șopârla de munte (Lacerta vivipara), șopârla de câmp (Lacerta agilis), șopârla fără membre (Anguis fragilis), șarpele de alun (Coronella austriaca), vipera (Vipera berus) șamd.
Aria de Importanță Avifaunistică RO020 – Munții Călimani se extinde pe 28.222 hectare, cuprinse între 711 și 2083 m altitudine. Aici cuibăresc 2 perechi de acvilă de munte (Aquila chrysaetos), 85-100 perechi de minuniță (Aegolius funereus), 18-22 p. de ciuvică (Glaucidium passerinum), 30-40 p. ciocănitoare cu trei degete (Picoides tridactylus), ca și 50-65 de exemplare de cocoș de munte (Tetrao urogallus). Sunt cunoscute 108 specii de păsări de pe teritoriul Parcului, spre exemplu corbul (Corvus corax), vânturelul roșu (Falco tinnunculus), acvila țipătoare mică (Aquila pomarina), șorecarul comun (Buteo buteo) etc.
Un asemenea loc sălbatic al Carpaților păstrează speciile de carnivore mari (urs – Ursus arctos, lup – Canis lupus, râs – Lynx lynx), precum și alte specii de mamifere mari (cerb – Cervus elaphus, căprior – Capreolus capreolus, mistreț – Sus scrofa, etc).
Parcul Național
Propunerea de constituire a parcului național a existat încă din 1975, fiind o inițiativă a Centrului de Cercetări Biologice din Cluj. Prin Ordinul 7/1990 al Ministrului Mediului, a fost declarat Parcul Național Călimani, pe o suprafață de 15.300 hectare, în zona nordică a muntelui, în jud. Suceava, pentru ca mai apoi, în Legea 5/2000 aria protejată să fie extinsă la sud (și redusă zona protejată din nord…), la o dimensiune a parcului de 24.041 hectare, din care 18.356 ha pădure. Se întinde pe suprafața a patru județe: Suceava, Harghita, Mureș și Bistrița-Năsăud. Parcul include câteva rezervații: Rezervația științifică de jnepeniș, Rezervația Lacul Iezer, Rezervația geologică 12 Apostoli.
Impactul uman
În Călimani, existau în total cca 12 exemple de grote vulcanice, azi, însă, se poate vedea aici peisajul rezultat din exploatarea resurselor minerale, un loc în care apare devastator… impactul uman asupra Muntelui. A rămas în urma exploatărilor o mare “groapă”, în mijlocul Parcului Național, o gaură imensă cu care nu ai ce face… deci Parcul este constrâns să încerce un fel de “management al dezastrului”. Problema nu este atât de “ecologie”, deoarece acest spațiu ros de minerit nu afectează în mod dramatic alte arii ale Parcului, ci este mai mult o problemă estetică… cum poți să zici că este aici o “arie protejată” și să ai o asemenea “gaură” în mijloc? Cine vine să vadă astfel de peisaje? Se constată că doborâturile de vânt se refac cu timpul, dar aceste intervenții masive în structura peisajului sunt greu (dacă nu imposibil) de reparat.
Revenind la gloria muntelui…
A străbate acest peisaj neumblat, lipsit de orice cărare, eventual urmărind o vreme poteci create de sălbăticiuni, fără să poți prevedea cam unde și când vei ieși din desișuri de cetini, este o aventură mai mare decât pare de acasă, din fața televizorului. Plin de rășină și zgârieturi, târându-te peste pietre și pe sub trunchiuri, trecând prin văgăuni și râpe, admirând locuri nemaivăzute, și sperând găsirea unei căi de ieșire la un luminiș, înainte de a se lăsa noaptea… interesant. Dar așa îți poți face o impresie despre regatul sălbatic și netulburat al prăpăstiilor, al locului locuit de urșii din Carpați care poate niciodată nu au întâlnit omul.
Text și foto: Peter Lengyel
Peter Lengyel (Sighetu-Marmatiei, Maramures) este doctor in biologie, naturalist, blogger, pasionat de fotografie si filmari cu teme inspirate de natura. A publicat sapte carti pe subiecte legate de biodiversitate. Ii puteti citi articolele aici: https://peterlengyel.wordpress.com/
Din drag de verde fraged și de pădure, Viața Verde Viu a pregătit o colecție de sacoșe eco, prietenoase cu natura, care pledează pentru un trai sănătos, cu respect față de mediu. Le găsești aici: https://viataverdeviu.ro/sacose-din-bumbac
