Liza trebuie sa vina la masa de pranz, insa ea se opune din rasputeri sa-si deschida gura pentru legumele care i-au fost puse in farfurie. Mama, foloseste toate trucurile pe care le cunoaste, incearca cu argumente, cu jocuri, cu amenintari si cu promisiuni. Nimic nu ajuta. Mama este disperata si gindeste: „Sarmanul meu copil se va inbolnavi!”. Se decide, si-si intreba fiica ce ar dori sa manance. Liza ii cere spaghete fara sos. In consecinta, mama se grabeste sa ii pregatesca mancarea dorita. In ultima instanta nu poate sa-si vada propriul copil cum moare de foame, nu? In acest exemplu, nu lipseste consecventa [la care ne-am referit amanuntit intr-unul din articolele anterioare]. Este de asemenea evident ca fiica sa o domina total pe mama. Lisa, exercita forta dominandu-si mama si refuzand mancarea. Pentru mama, mancarea e un punct sensibil de aceea intra in acest joc. Consuma multa forta si energie cu aceast subiect si pana la urma ii indeplineste dorinta de a-i da mancarea preferata si nesanatoasa. Mancarea, somnul, mersul la toaleta si invatatul, au un lucru in comun. Nu pot fi realizate prin coerciziune (54). Nimeni nu poate forta alt om sa manace, sa dorma, sa mearga la toaleta sau sa invete. Tocmai de aceea acestea sunt subiectele prin intermediul carora copiii pot exercita cea mai mare presiune asupra parintiilor lor.
Sa privim mai atent dificultatea care apare in relatie cu mancatul. Aceasta incepe initial cu comportamentul pe care-l are mama cand ii da si sugarului mancare. Comportamentul mamei exprima multe cu privire la pozitia ei fata de mancare: linistea cu care ii da sa suga, regularitatea si durata suptului se pot oglindi in comportamentul ulterior, vis-a-vis de mancare al copilului si de asemenea frica de tip panica, a mamei daca copilul a mancat indeajuns de mult. Intrebarea „a baut destul lapte?” se transforma cu timpul in intrebarea „are destule vitamine sau legume?” Aceste anxietati legate de mancare cat si altele sunt intretinute de mass media. Fiecarei mame ii este frica: daca copilul ei nu e indeajuns de bine hranit? In ultima instanta este datorie ei de baza ca mama, ca cel putin sa ii dea destul de mancare. Parintii ai caror copii au probleme cu mancarea trebuie sa-si puna mai intai intrebarea: „Cum ma relationez eu insumi la mancare?”, „Cum ma relationez eu la propriul meu corp?”, „Ma simt prea gras?”, „Ori prea slab?”, „Prea mic sau prea mare?”
Aceste idei se reflecta asupra relatiei cu mancarea si atunci si asupra copilului. Cu cat suntem mai fixati asupra acestor intrebari si cu cat ele ajung in centrul vietii cu atat mai mult acestea pot duce la reactii adverse la un copil. Cineva care tinde perpetuu sa se hranesca sanatos si care urmareste acest lucru cu severitate si la copilul sau, probabil ca se va confrunta mai devreme sau mai tarziu cu un copil care dinadins nu se va hrani sanatos pentru ca s-a saturat de „mancarea bio”. Preocuparea exagerata legata de mancare, reprezinta opusul neglijarii copilului care si acesta este adeseori traita de multi copii. In acest caz parintii nu se ocupa de alimetatia copilului. Ei au o relatie dezordonata sau chiar haotica cu mancarea si cu corpul lor. Nu au un ritm in viata in care sa existe mese regulate. Aditional, adeseori nu au nici intelegerea, nici intelesul pentru o alimentatie sanatoasa. In loc de a tine copilului prelegeri despre importanta alimentatiei, a mancarii, parintii trebuie sa fie modele in conceptia lor despre mancare cat si cu privire la bunele maniere la masa.
Importanta modelului este adeseori subestimata de parinti. Adeseori se uita ca majoritatea comportamentelor sunt preluate in casa, prin simpla imitatie. Aceasta functie de model a parintilor este mult mai efectiva decat morala care atrage atentia si explicatiile lungi. Atunci cand copilul observa la parintii sai un comportament stabil, uniform, pentru el e de la sine inteles ca acesta este comportamentul corect. Daca simte ca proprii parinti au probleme cu mancatul sau vede ca ei doar la comportamentul fata de macare ci si cu privire la toate comportamentele pe care dorim sa le transmitem propriilor copii. De acest aspect tin si principiile morale ca resposabilitatea, respectul, politetea, cinstea sau modestia. Deja din timpul alaptarii exista o mare grija a mamei cand ea isi pune intrebari: „- Ce ma fac daca copilul meu nu vrea sa suga?”. Ceva mai tarziu aceasi parinti se intreaba cum putem sa il convingem pe copilul nostru sa manance? Exista deja sugari care refuza alimentatia! Ei reactioneaza cu sensibilitate la presiunea exercitata de mama si la control .
Daca copiii simt ca mancarea reprezinta un subiect important pentru mama si este legat de exercitarea unei presiuni, copiii reactioneaza cu o contra presiune. Cu cat un copil este mai constient si mai atent, cu atat el reactioneaza mai puternic la ordine de genul: „Tu trebuie sa faci ...!” Prin intermediul reactiei sale - in acest caz refuzul mancarii - el ne spune: „Nu, eu pot face ce vreau!” Un copil submisiv se acomodeaza mai usor si deseori este mai usor de manevrat. Drumul de mijloc intre comportamentul incapatanat si supunere se afla in dezvoltarea capacitatii de a decide singur daca un ordin este potrivit sau nu. Adeseori aceasta decizie este legata de relatia cu omul care a emis acest ordin. Atunci cand copilul se decide, din orice motiv, sa aiba incredere in acest om, accepta mai degraba ordinul acestuia decat atunci cand este vorba de un om pentru care nu simte respect. Insa aceasta capacitate de a decide, se poate dezvolta doar in timp si depinde daca parintii si-au educat copilul pentru a prelua resposabilitate sau daca il scutesc de orice decizie.
O mama care isi educa deja sugarul pentru a prelua responsabilitate gaseste ritmul potrivit si pentru bebelus si pentru alaptare si ii va pune la dispozitie laptele sau doar la aceste ore regulate. Daca bebelusul incearca in mod repetat sa intrerupa ritmul dorind sa bea intre orele stabilite si nu la ora potrivita, mama trebuie sa ramana consecventa pe baza urmatoarei gandiri: „Iti respect ritmul si este bine daca sugi la ora cand eu iti dau lapte iar daca tu te decizii sa nu bei, trebuie sa astepti pana la masa urmatoare”, ori: „Ai voie sa bei laptele meu insa nu trebuie s-o faci; eu ma acomodez cu drag tie dar nu permit sa fiu facuta sclava ta. Prin aceasta tinuta stabilita de la inceput, mama arata claritate, consecventa si respect atat pentru ea cat si pentru copil .
Desigur ca aceasta nu inseamna ca mama nu mai are voie niciodata sa-si schimbe ritmul. Atunci cand o schimbare a ritmului de alaptare este adecvata, mama trebuie sa respecte acest lucru. Inainte insa trebuie sa se controleze si sa verifice daca este intradevar vorba despre o problema de ritm sau daca este vorba de un joc de putere. Daca sugarul schimba zilnic ritmul, prin asta ii arata mamei ca este cel ce o domina pe mama. Nu numai ca mancarea, (alaptatul) primeste o insemnatate prea mare in viata de zi cu zi in cotidian ci si mama se arata ca fiind slaba si instabila. Copilul isi pierde respectul si invata de timpuriu ca „poate s-o infasoare pe mama in jurul degetului mic” (s-o joace cum vrea el). Lupta pentru putere a izbucnit pe deplin!
Putem iesi in acest caz din lupta pentru putere doar intrerupand intentionat regulile de joc si demonstrand astfel ca jocul s-a terminat. Daca
introducem compotamentul consecvent si il mentinem, copilul va observa ca s-au schimbat lucrurile. Pentru aceasta, trebuie sa fim puternici si stabili. Copilul va incerca cu toate mijloacele sa atraga parintii in vechile regului de joc cunoscute. Unii parinti poate ca isi vor pune aici intrebarea: „Oare nu este crud sa ne comportam astfel?” sau gandesc: „Cum sa invete copilul sa aiba incredere daca la o varsta frageda mama nu ii este mereu la indemana. Copilul simte incredere pe baza iubirii noastre, a grijii pe care le-o aratam, a intelegerii pe care o avem, a stabilitatii noastre si a ajutorului pe care li-l acordam. Daca copilul observa ca-l intelegem si se simte protejat si multumit, poate avea incredere in parintii sai, deoarece ei sunt aici pentru copilul lor. Parintii care isi educa copilul pentru a-si prelua responsabilitatea induc urmatoarea idee: „Suntem aici pentru tine atunci cand am stabilit acest lucru si atunci cand este necesar, nu suntem la dispozitia ta la orice ora din zi si din noapte”. Atunci cand copilul simte ca parintii nu sunt permant la „ordinul lor” decat in afara de orele obisnuite si cand este intradevar necesar, acest lucru nu reprezinta o incalcare a relatiei de incredere ci i se arata ca parintii se respecta pe ei si in acelasi timp isi respecta si copilul. Copilul se poate baza pe faptul ca parintii se vor tine de cuvant, acest lucru insemnand de a-i da atunci atentia cuvenita odata cand a fost convenit si atunci cand exista o „urgenta”.
Desigur ca parintii nu-i voi acorda atentie copilului exclusiv cand acest lucru a fost planuit ci in functie de varsta copilului, vor petrece mult timp in mod spontan. Acest lucru este lipsit de probleme, atata timp cat si parintii contribuie la decizia daca perioada de timp este potrivita sau nu. Daca insa copilul dezvolta sentimentul ca el poate dispune singur de timpul parintilor sai si ca acestia lasa toate treburile deoparte, copilul ajunge intr-o pozitie nepotrivita de putere. Dar avand putere asupra parintilor sai, el isi pierde din nivelul de increderea si respect. Pe de alta parte, parintii devin nemultumiti si neechilibrati deoarece uita sa tina seama de propriile lor necesitati. Apar tensiuni in familie. Este deci evident ca o preocupare prea legata de mancare cat si repetata ajustarea a regulilor de luare a mesei la toanele copilului, ii transmit acestuia impresia ca mancarea sau refuzul mancarii poate fi folosit pentru exercitarea puterii. Atat copilul care manaca prea mult cat si acela care manaca prea putin ii transmit educatorului urmatorul mesaj: „Eu fac cu corpul meu ceea ce vreau eu si nu ceea ce vrei tu!” Acelasi lucru este valabil si pentru copii care manaca doar alimente nesanatoase.
Cu cat primeste mai multa atentie pentru comportamentul aratat, cu atat copilul va persista mai mult in acest comportament. In cazul in care mancarea devine obiect de lupta, toti au de pierdut. Odata mama, care se simte atacata in mod personal sau jignita daca copilul nu-i apreciaza sau respecta arta culinara, reprezinta o provocare deosebita pentru copil pentru ca pe aceasta cale, el primeste un mijloc prin care sa exercite putere. Atunci cand este suparat pe mama, trebuie doar sa-i jicnesca mancarea si razbunarea este deplina. Atunci cand mama nu considera prepararea meselor ca fiind centrul vietii ei, atunci respigerea acesteia nu mai trebuie interpretata drept respingerea propriei ei persoane. In cazul in care isi da mare silinta sa gatesca ceva sanatos desi stie ca nu le place copiilor, trebuie sa se astepte la faptul ca temerea ei se va indeplini. Desigur poate lua hotararea sa accepte comentarii negative si totusi sa-si hranesca copii in mod sanatos. In afara de asta si aici modelul parental este important. Parintii care ei insisi nu critica condescendent ci arata respect, vor avea copii care exercita respectul.
De asemenea o rezolvare practica este sa-i faca pe copii sa participe la pregatirea mesei pentru ca de mici sa-si dezvolte o anumita intelegere cu privire la cantitatea de munca care se afla in spatele pregatirii unei mese. Multi copii gandesc in sinea lor: „Masa, pune-te singura!”, deoarece nu au privit niciodata in spatele culiselor. Acelasi lucru este valabil si pentru conducerea unei gospodarii si pentru alte munci casnice ca de exemplu, curatenia, spalatul rufelor, cumparaturile, etc. Atunci cand in functie de varsta pe care o au, ii facem pe copii sa participe, copiii isi vor creea un sentiment mai bun pentru ordine, curatenie si alte corvoade care fac parte din organizarea unei gospodarii. O modalitate de a face copilul sa manance totul din farfurie este si posibilitatea de a-i da la inceput doar putina mancare pentru ca apoi el sa decida singur daca mai doreste sau nu. Daca nici atunci nu mananca totul din farfurie trebuie sa arunce singur resturile ramase. In acest fel copilul participa la procesul de preparare a alimentelor, la ingerarea lor si la aruncarea resturilor. Pe aceasta cale se poate identifica mai bine cu acestea si invata sa aiba resposabilitate in legatura cu mancarea. Povestiri din tari unde existenta alimentelor nu este usor de procurat ii pot ajuta la dezvoltarea unei relatii constiente cu alimentele.
Copilul care nu manaca insa deajuns, nu are voie sa primesca gustari intre mese. Daca nu manaca la masa de acum, va primi de mancare doar la urmatoarea masa. Aceasta consecventa ii perminte copilului sa preia el insusi responsabilitatea pentru mancarea sa, fara ca prin intermediul gustarilor si a mancatului pe furis si dezordonat sa-i fi sustrasa atentia de la sentimentul firesc de foame. El se poate decide sa manace mai mult la urmatoarea masa pentru a-si potoli foamea. Daca insa intre timp a mancat diferite alte lucruri, isi pierde interesul pentru masa principala, i se dezvolta nu doar un ritm nesanatos al mancarii ci pierde si momentul social al luarii mesei care este deranjat. Pe langa ingerarea alimentelor, luarea mesei indeplineste si alte teluri. O masa este de cele mai multe ori un eveniment social in timpul caruia se leaga sau se adancesc relatii. Pentru unele familii, timpul mesei reprezinta un timp al securitatii si al sentimentului de confort, pentru altii reprezinta una din perioadele cele mai critice de peste zi, deoarece cele mai multe discutii in contradictoriu sunt duse la masa. Aceasta atmosfera care este legata de mancare influenteaza si comportamentul copilui si trebuie monitorizata. Mincarea este adeseori si o compensatie pentru alte probleme. O persoana care trebuie sa „inghita” multe lucruri neplacute, va manca mai mult decat cineva care „pune totul la stomac” . In germana termenul de „slaninuta a tristetii”, vine de la cineva care incearca sa inlocuiasca iubirea si caldura care ii lipsesc cu mancarea sau a ingerarea alimentelor. Inca de la alaptare pot sa se dezvolte problemele de alimentatie. La pubertate din problemele de alimentatie se pot dezvolta tulburari masive (bulimie si/sau anorexie) Un motiv frecvent pentru astfel de tulburari sunt conflictele intre mama si fiica. Deosebit de intense sunt conflictele intre mama si fiica care este primul copil .
Este foarte important sa se actioneze si sa nu se discute sau sa nu se vorbesca mult. Regulile si consecintele respective vor fi stabilite de intreaga familie sau numai de catre parinti in functie de tema si de varsta copilului. De indata ce toti membrii familiei le-au aflat si le-au inteles, ele vor fi aplicate. In acest caz, copilul nu mai are nevoie de punere in garda, amenitari sau explicatii. El trebuie sa simta fermitatea parintilor pentru a avea incredere in ei si pentru a se simtii protejati si liberi in cadrul unui chenar de reguli, bine stabilit. Cand cineva paseste intr-o camera intunecata incerca mai intai sa pipaie peretii cu mainile pentru ca mai apoi sa se miste liber in camera. Atunci cand peretii se deplaseaza tot timpul, acest lucru transmite un sentiment de insecuritate si frica.
Sursa:
„Tine-ma strans si lasa-ma liber” Fari Khabirpour, Nadi Hofmann
Surse Bibliografice
Bettner, Betty Lou & Lew, Amy: Kindern eine Chance geben (SA DAM COPIILOR O SANSA). München 1992
Saint-Exupéry, Antoine: Der kleine Prinz. (MICUL PRINT) Düsseldorf 1956 Dinkmeyer, Don & McKay, Gary D.: STEP. The Parent’s Handbook (MANUALUL PARINTILOR). 1989
Dreikurs, Rudolf & Seitz, Vicki: Kinder fordern uns heraus. (COPIII NE PROVOACA)Stuttgart 1992
Dreikurs, Rudolf: Selbstbewusst. Die Psychologie eines Lebensgefühls. (SIGUR PE SINE – PSIHOLOGIA UNUI SENTIMENT VITAL) München 1996
Dreikurs / Grunwald / Pepper: Lehrer und Schüler lösen Disziplinprobleme, (PROFESORII SI ELEVII REZOLVA PROBLEME DE DISCIPLINA) Weinheim 1995 Dreikurs, Rudolf / BlumenthaI, Erik: Eltern und Kinder – Freunde oder Feinde (PARINTII SI COPIII – PRIETENI SAU DUSMANI ) •Stuttgart 1989
Gibran, Khalil: Der Prophet, (PROFETUL )Freiburg 1998
Gordon, Thomas: Familienkonferenz. (CONFERINTA DE FAMILIE) Hamburg 1974
• Palazzoli, Mara Selvini: Die psychotischen Spiele in der Familie, (JOCURI PSIHOTICE IN FAMILIE) Stuttgart996
Popov-Kavelin, Linda / Popov, Dan / Kavelin,John: The Virtues Guide. A Family Handbook. (GHIDUL VIRTUTILOR • UN MANUAL PENTRU FAMILIE) Fountain Hills 1995 •
Schoenaker, Theo & Julitta / Platt, John M.: Mit Kindern in Frieden leben, (SA TRAIM IN PACE CU COPIII) Sinntal-Züntersbach 1999 . Ziele der Kindererziehung
Textzusammenstellung. (TELURILE EDUCATIEI COPIILOR; CULEGERE DE TEXTE) Hofheim/Ts. 1979
AUTORII
Fari Khabirpour – nascut in 1951 si-a petrecut copilaria si tineretea in Luxemburg. Studiul Psihologiei si Pedagogiei la Universitatea din Zürich. Doctorat sub conducerea prof. dr. Karl Widmer. Formarea terapeutica la „Alfred Adler-Institut” Zürich. Multi ani Coordonator, Presedinte si Terapeut Analitic Formator, al Societatii Luxembrugheze de Psihologie Individuala, dupa Alfred Adler. Multi ani profesor la “Institut des Etudes Educatives et Sociales” in Luxemburg. Conducator al Satului de „Copiii S.O.S.” din Luxemburg. Mai multi ani, coordonator al specializarii profesionale pentru educatori la “Entente des Foyers de Jour”, in Ministerul Familiei din Luxemburg. In prezent, Fari Khabirpour activeaza ca director in Ministerul Educatiei din Luxemburg in Departamentul de Pshiologie Scolara. A devenit cunoscut opiniei publice prin numeroase prelegeri, in tara si strainatate si printr-o serie de emisiuni la radio, despre educatia copiilor. Fari Khabirpour este casatorit din 1974 si este tatal a trei copii.
Nadi Hofmann a studiat Psihologia la Heidelberg. Din 1996, este psiholog scolar si profesoara la Scoala Internationala Townshend din Cehia. In prezent, ea isi da doctoratul in domeniul Psihologiei Pedagogice (128) - copii mancarea
