Mega Reduceri De Primăvară - 14-20 martie

Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Parenting
  4. Afla cum iti pot ajuta copilul sa invete mai bine

Afla cum iti pot ajuta copilul sa invete mai bine

ViataVerdeViu) Cei care vor sa-si ajute copiii la invatatura nu trebuie sa uite ca adeseori nu este usor sa accepti ajutorul.  Multi oameni au greutati in a accepta  ajutorul oferit deoarece adeseori oferta de ajutor este perceputa ca o subminare a

Cei care vor sa-si ajute copiii la invatatura nu trebuie sa uite ca adeseori nu este usor sa accepti ajutorul.  Multi oameni au greutati in a accepta  ajutorul oferit deoarece adeseori oferta de ajutor este perceputa ca o subminare a propriilor lor capacitati. Ajutorul depinde de cine este cel care ajuta si cum este formulata oferta si in functie de asta reactionam cu un grad diferit de sensibilitate. Oare cine nu s-a gandit in sinea sa, dupa ce cineva i-a oferit ajutorul: „Ala crede ca eu nu stiu sa fac asta singur!”. Asa gandesc si copii nostrii.

Tocmai ei au necesitatea  deosebit de clara de a se simti „mari  si adulti”. Copiii scolari incetul cu incetul se satura sa li se arate si explice totul . Odata cu intrarea in scoala, ei se cred instantaneu „mari si adulti”. Imediat ce stiu sa citesca primele litere li se pare ca au inteles total lumea adultilor. Fiecare dintre noi, ii cunoastem pe „micii boboci intelepti”. Cat de umilitor este atunci pentru ei cand un adult, vine si spune: ”Hai, te ajut si atunci o sa merga mai bine?” Sau spune: „Tu inca nu intelegi asta; hai sa-ti explic.” 

Nu e de mirare ca atunci copii se opun si spun: „Eu stiu s-o fac singur!” Multe certuri  in casa apar din motivul simplu al  parintilor, de a-l ajuta pe copil si din dorinta copilui de a le demonstra parintilor ca el este „mare”. Ramane o certitudine ca tinerii scolari si scolarite au inca nevoie de ajutorul nostru. Multe lucruri inca nu le stiu si exista multe situatii pe care inca nu le pot aprecia adecvat. Le este de exemplu greu sa scrie si sa conceapa un plan de a invata (de instruire), pentru a se pregati pentru un sir de examene.

Adeseori, este de asemenea greu sa inteleaga anumite materii fara nici un fel de ajutor. Se pune intrebarea cum putem ajuta copilul  fara a-i trezi  opozitia? Pentru aceasta, parintii trebuie sa construiasca totul pe sentimentul copilului de „a fi deja mare”.

Daca ei tin seama de aceast lucru si ii creaza copilului trairi de succes, vor ajunge la telul ca el sa nu le perceapa ajutorul drept o injosire ci ca pe o imbogatire. Asta se poate intampla atunci cand  lauda succesele copilului.cum imi ajut copilul cu scoala In afara de aceasta, pot lasa in seama lui sarcini pe care le poate rezolva singur si in acest fel, el traieste si succesul de a le fi surmontat singur. Toate acestea sunt valabile nu numai pentru temele scolare ci si pentru sarcinile din casa sau din gradina.

Atunci cand controlam copilul fara intrerupere, ii dam senzatia ca nu avem incredere in el. Se simte „mic” si incapabil. Daca ii aratam copilului interes in loc de a-l controla, el se va simtii important si luat in serios .

Din o astfel de  tinuta de „interes”, in loc de „control”, trebuie sa ia fiinta metoda  prin care invatam cu copilul. Cum arata aceasta metoda si-o poate alege fiecare, conform propriilor preferinte si a celor ale copilului.  Este insa important pentru copil ca acesta sa aiba sentimentul: „parintii mei sunt interesati de mine, pot avea incredere in ei”.

Acesti copii pot sa se adreseze parintilor cu probleme scolare pentru a le cauta ajutorul. Insa, cine merge cu o problema la cineva, despre care gandeste ca de fapt nu este interesat ci doar asteapta sa reactioneze prin sfaturi, pedepse, critica sau morala. A avea incredere in parinti, inseamna sa nu-ti trebuiasca sa-ti fie frica de ei dar sa te si poti baza pe faptul ca adresandu-te lor  la ananghie, veti gasi impreuna o solutie. A avea incredere in propriul copil, nu inseamna: „Tu faci fata la orice!” (acest lucru n-ar fi doar naiv ci supune copilul si unei masive presiuni) ci inseamna mai degraba: „Am incredere in tine ca vi cu problemele tale la mine, ne vom alia si vom vedea impreuna cum te putem ajuta pe tine.”

Prin aceasta gandire, oferim ajutor insa nu subminam importanta copilului, deoarece poate contribui la stabilirea ajutorului dorit. In copil, se trezeste sentimentul ca parintii sai sunt prezenti si gata sa-l ajute insa ca ei depind de colaborarea lui. In primul rand, obtinem ca copilul este luat in serios si in al doilea rand ca nu uita competenta de a se ajuta pe sine insusi. In acest context este de asemenea important sa nu le dam copiilor sentimentul ca parintii sunt atotstiutori deoarece atunci obtinerea cunostintelor va ramane intotdeauna frustrant pentru ei si vor tinde spre o stare de irealizabil. In afara de asta se vor simti mereu mici si prosti pana cand intr-un tarziu se vor resemna si vor renunta de a tinde spre cunoastere .

Incurajam copilul de a cauta el insusi cunoasterea, nedandu-i imediat un raspuns la intrebarile sale chiar si atunci cand ii cunoastem raspunsul ci mai degraba indemnand copilul sa caute el insusi raspunsul. De exemplu ii putem arata un lexicon, o enciclopedie sau il putem imboldi sa gasesca singur solutia dandu-i  directionari si/sau cuvinte cheie. In acelasi timp nu trebuie sa fim lipsiti de sinceritate, spunandu-i copilului ca nu cunoastem raspunsul desi de fapt il cunoastem, deoarece lipsa sinceritatii reprezinta o piedica pentru o relatie de incredere.

Tinuta noastra interioara trebuie sa fie: „Desi stiu raspunsul, ar fi mult mai „misto” pentru tine daca afli de unul singur!” Adevaratele ajutoare sunt date de cei care nu creeaza sentimentul de a fi ajutat pe cineva. Doar „ajutatorii neajutorati” (nt. tr: expresie tipic germana pentru cei care au meserii de implicare sociala dar ca profil psihologic sunt neajutorati ei insusi) vor tinde spre confirmarea: bine ca exist, fara mine cealalta persoana ar fi pierduta. Aceasti oameni ajuta deoarece doresc sa fie necesari si sa se simta importanti.

O persoana care ajuta sincer, se retine si ajuta intr-un mod discret astfel incat destinatarul ajutorului nu simte neaparat ca a fost ajutat. O astfel de persoana ajuta dintr-un sentiment de iubire,  nu dintr-un sentiment de superioritate. In acest mod, oferim ajutor cu scopul auto-intr-ajutorarii si intarim astfel sentimentul propriu de valoare al copilui, devenind el insusi activ. Copilul invata sa-si rezolve problemele si cand parintii nu sunt la dispozitia sa.

Atunci cand copilul vine acasa cu note proaste, parintii reactioneza adeseori cu reprosuri, invinuiri, sfaturi, pedespe sau consecinte de alt fel. Toate aceste reactii duc la o lupta si inrautatesc situatia. Propozitii de genul : „Nu ai invatat indeajus!”, sau „Ti-am spus de la inceput ca nu vei reusi daca...!”, umilesc copilul si rezultatul este opus efectului scontat. Copilul, va incerca sa-i faca parintelui „in ciuda” si va invata si mai putin pentru a arata ca iese invingator din acesta lupta . Poate face orice vrea si isi domina prin aceasta parintii. Gasim aici din nou unul din motivele pe care vrea sa le atraga: atentie, putere sau retaliere.

In urma unui examen ratat, o reactie de ajutor din partea parintilor ar putea fi intrebarea: „Ce ti-a lipsit?” sau „Cum de ai ajuns la acest rezutat?” Sunt intrebari ce-i permit copilului sa analizeze el insusi situatia. In afara de aceasta, este mai usor sa-l ajuti sa vorbesca singur despre propriile slabiciuni decat sa i le spuna cineva. Apoi ca reactie, parintii ar putea intreba:  „Ce ai putea face pentru a evita repetarea unei astfel de situatii?” Astfel copilul este incurajat de a invata din greselile sale in loc de a privi greseile ca pe ceva grav si reprobabil. Deoarece greselile ne pot ajuta sa dezvoltam noi constientizari si noi strategi.

In acest loc, nu intentionam sa discutam sensul sau lipsurile scolii si al exemenelor desi si aceasta tema ar fi deosebit de importanta pentru ca  in sistemul nostru scolar, in loc de a  privi examenul ca pe o unealta si cunoasterea drept tel, cunoasterea este privita drept unealta si examenul drept tel. In ziua de azi, copii sunt la cheremul sistem scolar actual si ca urmare, ei trebuie sa dea examene. Se pune intrebarea cum putem in mod optim sa facem fata in aceasta situatie.

Exista multi copii care invata bine si se pregatesc constiincios pentru examene si cu toate astea nu  obtin rezultate bune. De cele mai multe ori ei sufera de mari anxietati si reactioneaza prin dureri de burta si o multitudine de alte simptome din aria gastro intestinala. In timpul examenului, nu se pot concentra si au asa numitele blocaje mentale.  Specific, la acesti copii, nu-i ajuta oricat ar invata deoarece fricile lor sunt cele care nu le permit sa ajunga la rezutate bune la examene.

Sentimentul care ii submineaza inainte si in timpul unui examen, este: „Nu am voie sa dau gres!”. Ei considera ca este grav sa dai gres si de aceea le este frica. Aceasta frica ii plaseaza sub o mare presiune de a duce la  bun sfarsit testul, incat nu mai reusesc sa aplice ceea ce au invatat si dau gres cu adevarat. Aceasta traire mareste frica si pentru urmatorul examen si astfel ia nastere un cerc vicios. O pozitie de intr-ajutorare din partea parintilor este intr-un astfel de caz: „Ai voie sa dai gres!”. Astfel i se ia copilului presiunea din „spate” iar el se poate concentra asupra materiei. Sa privim mai de aproape situatia examenului.

Este o situatie in care copilul se bazeaza doar pe el insusi. La examen nu e nimeni care sa-i intinda o mana atunci cand are nevoie de ajutor. Acest tip de situatie este deosebit de dificila mai ales pentru acei copii care sunt dependenti de parintii lor si/sau  ai caror parinti le stau mereu la dispozitie. Parintii pot decrispa situatia inaintea unui test povestind o gluma sau aratand ca nu iau atat de in serios examenul in loc de a spune cu vocea tremuranda: „Iti tin pumnii, sarmanul de tine!” Gandirea parintilor ar trebui sa fie: „...este vorba de un examen si poate ca nu este usor, insa mai exista multe altele in viata... Nu fa sa depinda atat de multe de aceste examen. Mai exista multe alte sanse. Nu este nici o problema daca iese prost. Ai voie sa dai gres”. Gandind insa: „O sa fie bine!” devine descurajator deoarece reprezinta o asteptare din partea parintilor si produce si mai multa presiune copilului caruia incepe sa-i fie  teama sa nu-i deceptioneze in cazul in care nu iese bine. Si de atata teama, cu singuranta ca nu va fi bine. Deoarece adevarata incurajare inseamna: incurajare pentru a avea permisiunea de a face greseli.

In cazul fricii de examen ca si in cazul fricii de scoala un mare rol il joaca frica de aprecierea (evaluarea) din partea profesorilor sau din partea colegilor. Acest lucru poate fi atenuat printr-o pozitie valorizatoare din partea parintilor. Daca ei dau copilului sentimentul ca valoarea sa ca om este independenta de realizarile scolare, lui n-o sa-i trebuiasca sa-i mai fie teama de devalorizarea din partea celorlalti. Aceste modele de gandire ii micsoreaza frica si ii imbunatatesc astfel rezultatele. Pe de alta parte, o oarecare masura a fricii poate fi benefica pentru a impulsiona copilul la invatat.

Lipsa totala a fricii duce adeseori la indiferenta. Copiii cu frica scolara, vin adeseori din familii supra-apreciative. Propriilor lor parinti le este frica sa se desparta de copii lor, trezind astfel acest sentiment si la copii. Propozitii de genul: „Vai, trebuie sa treci prin asta” , sau „Oh, acum trebuie sa te duci la scoala” indica copilului, periculozitatea scolii. Din acest motiv este important ca parintii sa caute la ei insisi, pentru a vedea de ce anxietati de despartire sufera pentru a nu le transfera asupra propriului lor copil.

Acelasi lucru este valabil si pentru parintii copiilor mai mici care refuza sa se duca la gradinita. Daca copilul sufera de anxietate scolara, este important sa-i aratam ca luam la cunostinta frica sa dar ca n-o impartasim. Nu trebuie sa dam multa importanta anxietatii scolare cu toate simptomele ei insotitoare ca dureri de burta, diaree, febra, dureri de cap, altfel copilul le va folosi pentru a obtine atentie si ingrijire.  S-ar putea ajunge pana acolo ca ar putea fii convins ca frica sa este indreptatita. Atentia pe care o primeste prin intermediul fricii si a simptomelor insotitoare este atat de pozitiva incat va accepta benevol sentimentul de anxietate .  

In acest caz, in ajutorul  copilului care din nou nu vrea sa mearga la scoala pentru ca il doare burta, parintii ar putea sa-i spuna: „Te duci! Daca iti este frica, vezi cum te descurci cu frica ta!” Desi suna dur, ajuta. Asta pentru ca oamenii carora le este frica de ceva isi inving frica abia atunci cand se confrunta singuri cu situatia anxiogena.

Atunci cand nu mai au succese secundare ca de exemplu atentia, grija, compasiunea, abia atunci observa ca frica le aduce doar probleme si se pot decide sa nu le mai fie frica.  Din situatia de forta majora de a nu-si putea lua un ajutor din afara, trebuie sa dezvolte ei insisi mecanismul de a-si micsora frica. Cu cat incepem mai devreme sa-l responsabilizam pe copilul nostru pentru fricile sale cu atat sprijinim dezvoltarea sa. Adeseori copii cu anxietate scolara au parinti care sunt (au fost) critici fata de scoala si personalul scolar. Aceasta tinuta se transmite intr-un mod subtil chiar daca nu exprimata in mod deschis. Parintii care percep scoala ca fiind amenintatoare si care se enerveaza permanent pe profesori si critica in permanenta sistemul, nu au voie sa se mire daca copii lor vor refuza sa se duca la scoala.

Frica si respingerea parintilor se transmite copiilor ca o boala contagioasa mult mai repede decat ai crede. Acest lucru este valabil si cu privire la alte forme de anxietate. In acest caz este important in primul rand ca parintii sa lucreze asupra propriei lor anxietati si in al doilea rand sa discute asta cu copiii. Trebuie sa le arate ca frica lor nu este neaparat indreptatita si din acest motiv nu trebuie preluata de catre copil. Daca lucrurile sunt spuse deschis, copilul nu mai este obligat din loaialitate fata de parinti sa le preia anxietatile.

Nu trebuie sa uitam aici ca aceste principii au valabilitate doar daca nu exista un motiv serios de frica. In cazul anxietatii scolare este recomadabil de a controla daca s-a intamplat ceva la scoala, ceva ce ar putea sa-i produca frica copilului. Este posibil sa existe acolo o forma de nedreptate, de violenta, de discriminare sau de maltratare care desi micutul n-o poate denumi, duce  evident la anxietatea. In cazul cand exista motive de acest gen, este necesar ca ele sa fie inlaturate, atentionandu-i pe profesori, director sau psihologul scolar.

Sursa:

„Tine-ma strans si lasa-ma liber” Fari Khabirpour, Nadi Hofmann

Surse Bibliografice

Bettner, Betty Lou & Lew, Amy: Kindern eine Chance geben (SA DAM COPIILOR O SANSA). München 1992

Saint-Exupéry, Antoine: Der kleine Prinz. (MICUL PRINT) Düsseldorf 1956 Dinkmeyer, Don & McKay, Gary D.: STEP. The Parent’s Handbook (MANUALUL PARINTILOR). 1989

Dreikurs, Rudolf & Seitz, Vicki: Kinder fordern uns heraus. (COPIII NE PROVOACA)Stuttgart 1992

Dreikurs, Rudolf: Selbstbewusst. Die Psychologie eines Lebensgefühls. (SIGUR PE SINE – PSIHOLOGIA UNUI SENTIMENT VITAL) München 1996

Dreikurs / Grunwald / Pepper: Lehrer und Schüler lösen Disziplinprobleme, (PROFESORII SI ELEVII REZOLVA PROBLEME DE DISCIPLINA)  Weinheim 1995  Dreikurs, Rudolf / BlumenthaI, Erik: Eltern und Kinder – Freunde oder Feinde (PARINTII SI COPIII – PRIETENI SAU DUSMANI ) •Stuttgart 1989

Gibran, Khalil: Der Prophet, (PROFETUL )Freiburg 1998

Gordon, Thomas: Familienkonferenz. (CONFERINTA DE FAMILIE)  Hamburg 1974

• Palazzoli, Mara Selvini: Die psychotischen Spiele in der Familie, (JOCURI PSIHOTICE IN FAMILIE)  Stuttgart996

Popov-Kavelin, Linda / Popov, Dan / Kavelin,John: The Virtues Guide. A          Family Handbook. (GHIDUL VIRTUTILOR • UN MANUAL PENTRU FAMILIE) Fountain Hills 1995 •

Schoenaker, Theo & Julitta / Platt, John M.: Mit Kindern in Frieden leben, (SA TRAIM IN PACE CU COPIII) Sinntal-Züntersbach 1999 . Ziele der Kindererziehung

Textzusammenstellung. (TELURILE EDUCATIEI COPIILOR; CULEGERE DE TEXTE) Hofheim/Ts. 1979

AUTORII

Fari Khabirpour – nascut in 1951 si-a petrecut copilaria si tineretea in Luxemburg. Studiul Psihologiei si Pedagogiei la Universitatea din Zürich. Doctorat sub conducerea prof. dr. Karl Widmer. Formarea terapeutica la „Alfred Adler-Institut” Zürich. Multi ani Coordonator,  Presedinte si Terapeut Analitic Formator, al Societatii Luxembrugheze de Psihologie Individuala, dupa Alfred Adler. Multi ani profesor la “Institut des Etudes Educatives et Sociales”  in Luxemburg. Conducator al Satului de „Copii S.O.S.” din Luxemburg. Mai multi ani, coordonator al specializarii profesionale pentru educatori la “Entente des Foyers de Jour”, in Ministerul Familiei din Luxemburg. In prezent, Fari Khabirpour activeaza ca director in Ministerul Educatiei din Luxemburg in Departamentul de Pshiologie Scolara. A devenit cunoscut opiniei publice prin numeroase prelegeri, in tara si strainatate si printr-o  serie de emisiuni la radio, despre educatia copiilor. Fari Khabirpour este casatorit din 1974 si este tatal a trei copii.

Nadi Hofmann a studiat Psihologia la Heidelberg. Din 1996, este psiholog scolar si profesoara la Scoala Internationala Townshend  din Cehia. In prezent, ea isi da doctoratul in domeniul Psihologiei Pedagogice.

#ajutor #copii #parinti #scoala

Ce au mai parcurs alti cititori...

Nu exista copii inteligenti, prosti sau lenesi.
Copii vioi, parinti epuizati
5 lucruri pe care părinţii nu ar trebui să le spună niciodată copiilor, conform specialiştilor
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101