Lumea bunastarii este inundata de informatii despre deplinatate mentala. Ni se spune cum ar trebui sa fim completi mental, si ce sa constientizam. Esential este despre cum si unde sa ne plasam atentia.
Practicile de constientizare, de deplinatate mentala subliniaza acordarea atentiei fata de orice, cu o acceptare fara a judeca lucrurile. Prin contrast, abordarile psihologiei pozitive tind sa sublinieze focalizarea asupra pozitivului si amplificarea acestui aspect. Deci cum stau lucrurile?
Acceptarea fara a judeca in mod critic
In calitate de persoane care mediteaza, ni se spune adesea sa acordam atentie oricarui lucru: celui bun, celui rau si celui lumesc. Ni se spune sa facem asa fara judecata critica, si cu acceptare catre ceea ce este. De fapt, ne antrenam sa recunoastem propriul nostru dialog launtric (acele judecati, evaluari si inclinatii partinitoare) si ne antrenam pentru a vedea acest dialog ca ceea ce este el (doar chestii mentale trecatoare).
Cat despre experientele dureroase si clar negative... invatam sa le acceptam ca ceea ce sunt ele (doar chestii trecatoare de viata). Aceasta este total evidenta in definitiile moderne ale deplinatatii mentale: un fel de constientizare concentrata asupra prezentului in care fiecare gand, sentiment sau senzatie ce apare in campul atentiei este recunoscuta si acceptata ca ceea ce este.
Concentrarea pe pozitiv
De la psihologia pozitiva invatam o multime de strategii bine studiate si adesea ni se spune sa ne focalizam asupra pozitivului – sa avem grija la ceea ce este bun in vietile noastre si sa ascutim perceptiile asupra a ceea ce declanseaza emotii pozitive (si asupra multelor beneficii bio-comportamentale care vin odata cu acestea).
Mai suntem incurajati sa reevaluam negativul. Daca experimentam amintiri nedorite sau negative, se sugereaza sa gasim semnificatii provenind de la aceste amintiri, si, prin aceasta actiune, sa ne focalizam asupra traseelor pozitive prin care ne-am maturizat datorita acestor experiente. Nu trebuie sa acceptam durerea – putem (si facem asta) sa o transformam. O enigma?
Este de inteles ca multi dintre noi ne-am minunat despre cum (sau daca) se intalnesc aceste trasee.
Suntem lasati sa ne minunam cum ar trebui sa acordam atentie detaliilor vietilor noastre. Ar trebui sa facem asta fara judecati critice – antrenandu-ne pentru a observa impartial binele si raul? Sau ar trebui sa cautam doar binele, sa ne afundam in el si sa reevaluam lucrurile rele pentru a ne concentra asupra celor pozitive?
Pentru a rezolva acest paradox, avem nevoie sa capatam o mai larga perspectiva. Mai avem nevoie sa ne abtinem de a vedea aceste abordari ca poli opusi (ah, nevoia occidentala de sisteme liniare!) si sa le vedem ca procese complementare prin care trecem ciclic, din nou si din nou, prin vietile noastre. Pe scurt, ele sunt complementare.
Citeste si articolul: Nu te mai stradui sa gasesti fericirea!
Emotiile pozitive stimuleaza deplinatatea mentala
Emotiile pozitive ne ajuta sa ne concentram mai bine (in dialectul academic, ele „largesc cognitia”) si deci amplifica probabilitatea ca noi sa acordam atentie si sa fim intr-o stare de completa constientizare.
Aveti nevoie de dovada? Cercetatorii au pus oameni in stari emotionale pozitive prin diferite mijloace, si apoi au utilizat o gama de masuratori pentru a evalua abilitatea lor de a sta concentrati asupra unei sarcini. A reiesit ca simtirea sentimentelor pozitive imbunatateste capacitatea noastra de concentrare si de urmarire a unui obiect cu ochii si de a rezolva creativ probleme.
De asemenea exista mai multe sanse de a ne simti mai aproape de altii si mai increzatori, fapt ce la randul lui sporeste sansele noastre de a stabili sau aprofunda conexiuni sociale: bine pentru noi si bine pentru ceilalti.
Deplinatatea mentala stimuleaza emotiile pozitive
Deplinatatea mentala amplifica posibilitatea emotiilor pozitive prin sporirea capacitatii noastre de a ne directiona atentia si a ne reorienta focalizarea. William James a nimerit-o in 1890, cand a remarcat: „Experienta mea este lucrul de care sunt eu de acord sa ma preocup”.
Daca vrem sa ne afundam in aspectele pozitive ale unei experiente, va trebui sa ne flexam muschii atentiei si focalizarii... insasi muschii pe care noi ii construim cu antrenamentul deplinatatii mentale.
Cercetarea a mai aratat ca deplinatatea mentala ne sporeste flexibilitatea cognitiva, insemnand ca putem sa ne gandim la lucruri din multiple perspective, mai degraba decat sa fim limitati de perspectiva noastra obisnuita asupra lumii.
Cand acordam atentie intentionat, cand ne indreptam atentia si adoptam o mai larga perspectiva, perturbam reteaua implicita focalizata negativ care adesea opereaza in mintea noastra. Ne deschidem la posibilitatea pozitivitatii. Putem vedea elementele complementare ale deplinatatii mentale si ne putem focaliza asupra pozitivului si il putem stimula, asa cum este el interpretat in contextele traditionale ale practicilor de meditatie.
In literatura budista se intelege ca insasi urmarirea placerii duce inevitabil la suferinta. Totusi se mai incurajeaza si cultivarea bunatatii iubitoare, compasiunii si bucuriei impartasite (toate stari de emotie placuta).
Meditatia bunatatii iubitoare, prin insasi natura ei, induce emotii pozitive. Nu este surprinzator faptul ca oamenii care o practica tind sa raporteze o stare de spirit imbunatatita si tind sa isi demonstreze fericirea si sentimentul de dragoste prin actiuni reale in moduri iubitoare si pline de compasiune.
Deci este bine pentru cel ce mediteaza si bine pentru ceilalti... dar ce impiedica asta de a se transforma intr-o forma de suferinta?
Pentru practicantii budisti, urmarirea acestor emotii pozitive este tinuta sub control prin aplicarea detasarii – o stare mentala puternica, primordiala si atotcuprinzatoare, si echilibrata, capabila sa se mentina echilibrata chiar in stari de mare placere (sau mare suferinta).
Abordarile observatiei fara judecati critice si ale psihologiei pozitive sunt complementare (si au fost asa inca din timpurile lui Buddha). Ele sunt interdependente: un scenariu clasic gaina/ou in care raspunsul poate fi gasit doar printr-un pas inapoi si privirea imaginii in ansamblul ei. Deci putem continua sa mergem inainte si sa calatorim pe ambele poteci.
Ne putem reduce reactivitatea – si astfel putem amplifica starile mentale pozitive si comportamentele precum rabdarea, perspectiva si dragostea – prin antrenarea in observare fara judecati critice si echilibru detasat. Mai putem de asemenea sa luam simultan calea directa in starile mentale, emotiile si comportamentele pozitive prin scufundarea in ceea ce este bine. Aceste trasee se intalnesc la un moment dat intr-o calatorie catre o pace mai mareata – pacea pentru noi insine si pacea pentru ceilalti. Iar aceasta, in mod esential, este esenta drumului.
Dacă cei din jurul tău sunt agresivi, ignoră comportamentul lor!!
Oare?
realitatea e... ca nu ai nevoie de nimic pentru a fi fericit