Se spune că timpul este o senzație sau o experiență, care se schimbă funcție de ce se întâmplă în interiorul nostru.
Pe lângă bazele biologice ale timpului, vorbim despre aspectul psihologic al timpului. Când facem ceva care ne pasionează, timpul zboară.Când ne plictisim, timpul abia se târăște.Când facem ceva ce n-are nicio importanță pentru noi, avem senzația că am pierdut, am irosit timpul.
Fiecare dintre noi trăim experiența timpului funcție de starea noastră interioară și de circumstanțele vieții în care ne aflăm.
Pentru cineva îndrăgostit, o oră petrecută cu persoana iubită pare un minut.În schimb, pentru cineva aflat în stare de depresie, sau bolnav și cu o suferință dureroasă, un minut pare o oră sau o zi.
De multe ori, dezechilibrele din corpul biologic sau din mintea noastră sunt cele care se reflectă în dezechilibrele percepției timpului.
În prezent se discută despre o epidemie modernă numită BOALA TIMPULUI.
Este tulburarea de stil de viață cea mai neobișnuită de care suferă oamenii din orașe, în special, dar nu numai.
Datorită presiunii și stresului induse de ceas și de încadrarea în timp, nimeni nu mai trăiește cu adevărat.
Viața nu mai este trăită.
Este doar o alergătură de la o ”treabă” la altă ”treabă” care ”trebuie” cu toate îndeplinite. Parcă avem cu toții o bucată de hârtie în fața ochilor, cu ”lista de activități pentru astăzi” și alergăm încolo și încoace să bifăm activitățile de pe listă.
Am devenit niște roboți, care ne măsurăm fiecare zi după cantitatea de activități îndeplinite. Iar atunci când nu reușim să îndeplinim ceea ce ne-am propus, ne simțim vinovați și starea interioară de inadvertență ne umple de suferință.
Stima de sine și valoarea noastră intrinsecă este măsură în concordanță cu performanțele zilnic, care depind toate de timp.
Zilnic sau săptămânal rămân treburi nerezolvate. Nu mai avem timp de relații semnificative (cel mai adesea le înlocuim cu lungi și sterile conversații telefonice).
Mișcarea fizică, plimbările în aer liber, sesiunile de meditație, relaxare sau răsfăţ sunt amânate pentru ”când am timp”.
Am sesizat cât sunt de ”bolnavă” de această boală a timpului în momentul în care reacționam aproape agresiv când cineva mă întreba (pe mail sau direct): ”când aveți puțin timp, vă rog să…..”.
Iar eu răspundeam agresiv și ofensiv (tare sau în mintea mea): "timp?, care timp? nu am timp deloc!”
Am simțit că închid toate ușile din viața mea pentru relații noi, pentru interacțiuni noi, chiar și pentru neprevăzut.
Pentru că ”paharul meu” era atât de plin, încât dădea pe dinafară.
Și desigur, cel mai adesea mă lăsam pe mine afară din program. Nu mai găseam timp să merg la yoga, nu mai aveam timp pentru o plimbare în aer curat, într-o zi frumoasă de toamnă, să nu mai vorbesc de alte hobby-uri sau pasiuni (desenat, cântat sau altele).
De pe o zi pe alta, nu făceam decât să-mi proiectez liste și iar liste, cu ore și ore la care să fac ba una, ba alta, majoritatea legate de nevoile altor oameni și aproape nimic legat de propriile mele nevoi.
Asta înseamnă să suferi de ”BOALA TIMPULUI”.
Să fii atât de prins în activitățile pe care singur ți le-ai proiectat în viață, încât să uiți de tine, de corpul fizic și de nevoile ființei tale.
Întocmai precum ai fi înfășurat într-o uriașă pânză de paianjen, legat de fire lipicioase și aderente, la fel ajungem în mod inconștient să ne imobilizăm energiile în viața noastră, într-o capcană a minții și timpului – din care uneori nu mai vedem nicio ieșire.
De cele mai multe ori, o boală gravă, un incident sau o altă dramă din viața noastră ne oferă momente de ”ruptură” în care să putem vedea amplitudinea ”Bolii timpului”.
Este nevoie să fim bine zguduiți, ca să găsim puterea să realizăm blocajul în care ne aflăm.
Să nu uităm că BOALA TIMPULUI apare datorită experienței individuale pe care o are fiecare dintre noi.
Și să nu uităm că putem schimba această experiență oricând dorim.
Cum știm că ne relaționăm la timp într-un mod disfuncțional?
Să amintim următoarele ”simptome”:
- senzația că nu avem destul timp într-o zi să facem tot ce ne-am propus sau ne-am dori
- verificarea constantă a orei, statul cu ochii pe ceas
- trăirea senzației de frustrare și eșec, atunci când nu am îndeplinit ce ne-am dorit
- senzația de groază cu privire la trecerea timpului, care pare a ne suge energia și tinerețea.
- mersul rapid și încordat, cu capul în față și umerii aduși, fără să privim în stânga sau dreapta, ci focalizați cu mintea și postura pe următoarea țintă (nu ne mai bucură drumul, călătoria, ci dorim să ajungem cât mai repede la destinație)
- apariția iritării și nervozității la orice surpriză neprevăzută care ne scoate din schema noastră prestabilită de acțiune.
Cum se poate vindeca ”BOALA TIMPULUI”?
Aflati citind continuarea acestui articol aici.
