Adevarul despre animale. Ce nu stim despre oi si miei.

Ovinele sunt animale docile si foarte inteligente. Femelele se numesc "oi", iar masculii "berbeci", in timp ce puii acestora sunt "miei".

In salbaticie aceste ierbivore traiesc peste 15 ani si se hranesc cu iarba, crengute si tot felul de plante. Oile sunt animale ce manifesta stranse relatii sociale si au cateva functii cerebrale superioare, similare cu cele ale oamenilor.

Dr. Keith Kendrick si colaboratorii sai cercetatori de la Institutul Babraham din Cambridge, Anglia, au descoperit ca oile pot memora 50 de figuri diferite ale altor oi si le pot pastra in memorie pana la 2 ani. Iar in alt studiu, oamenii de stiinta au demonstrat ca oile au o memorie a spatiului bine dezvoltata. Animalele si-au gasit drumul intr-un camp complex si si-au imbunatatit abilitatea de orientare pe masura ce au repetat experimentul, dovedind capacitate de invatare.

Oile au si capacitatea de a se trata singure, in sensul ca, atunci cand au un disconfort fizic, consuma ceea ce au invatat ca le ajuta sa se simta mai bine.

Oaia mama are o relatie plina de afectiune si grija cu puii ei. Oaia este agitata cand nu-si gaseste puiul. Iar mieii obisnuiesc sa-si urmeze mamele peste tot. Mieii sunt zburdalnici, se joaca unii cu altii si sunt foarte curiosi, exact asa cum sunt copiii. Alt lucru foarte interesant este ca oile pot adopta sau ingriji alti miei, ramasi orfani sau pierduti ori parasiti de familie si turme.

Inseminarea si reproducerea

Desi oile nu sunt crescute pentru productie industriala, ca vacile, porcii si gainile, fiind lasate sa pasca libere, metodele si conditiile folosite pentru cresterea lor sunt la fel de crude si inumane.

In continuare va fi prezentat in detaliu sistemul de crestere a ovinelor, folosit in intreaga lume, pentru a intelege mai bine gradul de suferinta la care acestea sunt supuse.

Se incepe cu procesul de inseminare, pentru care exista mai multe metode. In mod traditional sunt folositi berbeci selectati care insemineaza natural oile reproducatoare. Insa, din dorinta de a obtine cat mai multe profituri, se foloseste si inseminarea artificiala, un proces mult mai insensibil si invaziv.

In primul rand, pentru a se obtine lichidul seminal de la berbec, se insereaza un tub electric in anusul acestuia, care stimuleaza glanda prostata. Se apasa un buton, pentru a trimite un semnal electric prin prostata si in tot corpul berbecului, pentru a stimula ejacularea. Intregul proces face berbecul sa se zvarcoleasca si sa dea din picioare de durere.

Apoi se ia oaia tanara, se rastoarna cu picioarele in sus si i se injecteaza lichidul seminal in uter cu ajutorul unei seringi. Aceeasi seringa se foloseste la mai multe animale, marind riscul de transmitere a bolilor. Procesul este unul extrem de stresant pentru oile tinere, care au doar 7 sau 9 luni, adica la o  varsta la care abia devin active din punct de vedere sexual. O alta procedura dureroasa tot mai populara este implantul embrionar.

Mieii

Fenomenul de reproducere a oilor este manipulat si controlat pe toata perioada vietii acestora, cu scopul de a obtine un numar cat mai mare de miei, carnea si lana acestora fiind produsul cel mai valoros pentru comercializare. Interventia omului in acest ciclu natural are multe consecinte morbide si nedorite.

In mod normal, intr-un ciclu natural, oile intra in calduri toamna si iarna si dau nastere mieilor cinci luni mai tarziu, primavara. Acest lucru da nou-nascutilor sanse mai bune de supravietuire, datorita vremii mai calde si a hranei din belsug.

Sunt, insa, crescatori care isi doresc sa vanda miei inainte de Paste pentru a depasi concurenta, si manipuleaza in acest scop oile pentru a naste mieii in mijlocul iernii. In consecinta, in Anglia, de exemplu, 4 milioane dintre miei, adica 20%, mor in primele saptamani de viata datorita frigului sau a lipsei de hrana.

Pentru influentarea ciclului reproducator, oilor li se administreaza hormoni si sunt tinute in spatii inchise, cu lumina redusa, controlata. Conditiile in care sunt tinute aceste oi seamana cu cele din fermele industriale unde animalele sunt inghesuite si sunt nevoite sa-si faca nevoile in locul in care stau, dorm si mananca, ceea ce duce la dezvoltarea de infectii care pot duce la imbolnavire sau moarte.

Tratamentele de fertilitate duc de multe ori la nasterea de gemeni sau tripleti, ceea ce nu se intampla in mod normal la oi. Acest lucru este problematic pentru ca, in cazul tripletilor, unul dintre miei este respins, pentru ca oile au numai doua ugere. Mielul respins va fi hranit fortat, printr-un tub care i se va introduce pe gat pana in stomac, prin care se pompeaza lapte. Dupa 2 sau 3 zile mielul poate fi vandut.

Mieii mai slabi pot fi vanduti si la varsta de 1 luna, inainte de intarcare. Acestia sunt tinuti in spatii inchise si hraniti fortat pentra a fi ingrasati in vederea taierii. In functie de cererea de carne, mieii pot fi taiati la varste foarte fragede, chiar si la 10 saptamani, sau la 10 - 15 luni. Oile sunt sacrificate la varste cuprinse intre 4 - 6 ani, dupa ce au fost epuizate fizic si mental din cauza ca sunt mentinute intr-o stare constanta de gestatie. Datorita cererii scazute de carne de oaie, aceasta va fi vanduta pentru produsele din carne procesata sau conserve de carne. Anual intre 15% si 25% dintre oile reproducatoare sunt sacrificate fara mila daca nu dau randament bun ca oi reproducatoare sau daca ologesc.  

Practici crude

Inainte de a fi taiati, mieii sunt supusi unor proceduri infioratoare.

La doar cateva zile de la nastere masculii sunt castrati. Acest lucru se face prin instalarea unui inel din plastic foarte strans in jurul organului genital, care intrerupe circulatia sangelui si determina atrofierea si, in cele din urma, caderea organului reproducator. Acest lucru este extrem de dureros si este facut fara anestezice sau calmante. La mieii mai mari se taie scrotul si se extrag testiculele. Este o operatiune care asigura fragezimea carnii, le calmeaza temperamentul si accelereaza dezvoltarea.

Mieii sunt etichetati, prin perforarea urechilor, si trec printr-un proces de “cupare a cozii”, care inseamna ca fie li se scurteaza cozile, fie li se administreaza un inel de plastic extrem de ingust, ca in operatiunea de castrare, pentru a usca coada si a o face sa cada. Cuparea are ca scop prevenirea infectiilor parazitice, insa exista putine dovezi stiintifice care sa demonstreze eficienta acestei operatiuni.

Oile mai suporta si inlaturarea coarnelor, iar mieilor li se scot mugurii cornitelor. Aceste operatiuni sunt complet inutile si extrem de dureroase, deseori executate de personal necalificat si in conditii neigienice si fara medicamente. Unii miei mai tineri sunt atat de terorizati de castrare incat dupa ce trec prin acest proces, intra in soc si refuza sa mai manance de la mame, ceea ce duce la moartea lor prin inanitie, sub ochii disperati ai propriilor mame.

Sacrificarea

Mieii si oile care urmeaza a fi sacrificate sunt, de obicei, asomate.

Asomarea implica utilizarea unor casti electrice care se pun pe capul animalului si prin care se transmite un soc electric care da convulsii animalului si il face sa-si piarda constiinta, insa nu poate fi considerat in niciun caz un procedeu eficient sau uman. Dupa asomare se taie gatul oii, pentru a separa arterele de gat si corpul animalului este lasat pana se goleste de sange.

Dintre ovinele sacrificate, mieii reprezinta numarul cel mai mare in UE. Lana sau blanita mielului este foarte apreciata pentru moliciunea ei. Hainele din astrahan (miel persan) sunt foarte populare in industria de elita a modei si sunt obtinute din pielea mieilor foarte tineri, de doar 1 sau 2 zile. Aceste articole vestimentare sunt apreciate datorita carliontilor de lana care apar din a treia zi de viata a mieilor, care trebuie omorati la doar cateva zile dupa nastere, cand abia invata sa se tina pe picioare.

Chiar mai respingatoare este pasiunea pentru lana mieilor nenascuti karakul, care au un pret chiar mai ridicat pe piata modei.

Aceasta este obtinuta prin omorarea oilor gestante, cu doar doua saptamani inainte de a fata mieii. Oaia gestanta este prinsa si rasturnata cu picioarele in sus. I se suceste gatul si i se separa gatul de corp. Mielul inca nenascut poate fi vazut in interiorul uterului cum da din picioare si se lupta pentru viata lui, iar dupa ce se nu se mai zbate si moare, se despica burta oii si fatul este imediat scos si jupuit. Toate aceste operatiuni au loc fara asomare, pentru ca sunt facute in tari in care nu se aplica legi pentru protectia animalelor, insa blanita acestora poate fi admirata pe podiumuri, in capitale ale modei din intreaga lume, sub forma de genti si paltoane extrem de scumpe. Anual se comercializeaza intre 4 si 5 milioane de astfel de haine.

Lana

Si obtinerea lanii de la oile adulte este o operatiune cruda si inumana in multe tari dezvoltate. Australia, cu o populatie de peste 100 milioane de oi, furnizeaza peste 30%  din productia de lana a lumii.

Majoritatea sunt oi din rasa Merinos, o rasa cu pielea cu multe pliuri si, deci, o lana bogata, pentru care este o cerere mare si care aduce profituri mari. Sunt insa tari cu clima calda in care oile sufera din cauza caldurii excesive. Pielea plina de cute inseamna ca urina si umezeala este prinsa in pliurile pielii si poate atrage muste care isi depun ouale in pliurile pielii. Cand larvele ies din oua pot manca oile de vii, fenomen denumit “atacul mustelor”. Pentru a preveni acest lucru, crescatorii si personalul executiv al fermelor de animale executa o procedura unica in industria de lana din Australia, cunoscuta sub denumirea de “mulesing”.

Aceasta operatiune nemiloasa implica utilizarea unor foarfece sau clesti foarte mari, cu care se taie si decupeaza bucati mari de piele de pe posteriorul oilor si din zona cozii. Oaia este tinuta la pamant pe spate in timp ce se desfasoara procedura. Nu se folosesc anestezice si nu se asigura asistenta medicala si nici nu se sterilizeaza instrumentele sau corpul oilor. Ranile deschise si dureroase sunt lasate neacoperite, fiind predispuse infectiilor. Exista, insa, si metode mai umane pentru prevenirea atacului mustelor. Prima si cea mai evidenta este utilizarea unor rase diferite de oi, cu pielea mai neteda, precum si tunderea posteriorului oilor la momentul potrivit pe parcursul anului.

O alta procedura la care sunt supuse oile este “tocirea dintilor”, care implica tocirea dintilor din fata sau taierea lor prin nerv, pana la gingie. Este o alta operatiune executata fara anestezic si care are ca scop prevenirea ruperii dintilor.

Oile sufera de diferite boli, printre care ologeala, mastita, scabia si toxoplasmoza. Pot dezvolta si boli infectioase cauzate de paraziti, caz in care crescatorii le fac bai in substante foarte tari si toxice, pe baza de organofosfati. Procesul se numeste “scaldare” si poate duce la aparitia unei mari varietati de reactii la oile mai sensibile, printre care dificultati de respiratie, voma, spasme, paralizie si moarte. Si tunsul oilor este un procedeu dificil si stresant pentru oi, pentru ca sunt manevrate cu duritate si multe sunt ranite cand procesul de tundere se face cu mare viteza.

Exportul de animale vii - transportul pe distante lungi

Anual au loc exporturi de animale vii si milioane de oi sunt transportate pe diferite continente. Zeci de mii de oi sunt urcate in pacheboturi supraetajate.

Drumul poate dura si luni de zile pe mare, iar temperaturile pot varia de la 40 de grade Celsius la un frig patrunzator. Animalele isi fac nevoile in acelasi loc in care mananca, fiind predispuse la tot felul de boli.

Hranite la limita supravietuirii, 10% dintre animale mor pana la destinatie.

Sursa utilizata: http://www.saawinternational.org/sheepandlambs.htm