AcasaCopiiHrana VieCorpMinteSpiritReteteInvatam impreunaStiati ca..?
Despre noiEvenimente / programePoliticiContact
Dhyana Yoga - cursuri de meditatie si yoga

Mie imi este frica, copilului meu ii este frica

Fiecare dintre noi stie ce este frica.  Unii traim acest sentiment adeseori si foarte intensiv, altii mai rar. Exista desigur diferente fata de ce ne este frica, fata de cand apare aceasta si fata de cat timp dureaza ea. Este insa o realitate ca orice om o cunoaste si ca intotdeauna este perceputa ca fiind neplacuta. De cele mai multe ori este un sentiment paralizant si  care te stramtoreaza.

Un om caruia ii este frica se simte impiedicat de a continua, adeseori nu poate privi in alta directie, nu poate gandi clar, nu se lasa  sustras catre altceva, nu se lasa convins de ratiune.  Nimic nu il ajuta, atata timp cat cauza fricii nu este inlaturata.

Este ca si cand viata s-ar oprii pentru o clipa sau pentru cateva ore, adeseori pentru mai multe zile. Este ca si cand n-ar exista nimic important in viata decat acele subiecte de care se leaga frica. Astfel nu se poate pur si simplu continua, ramane tintuit locului, ca si paralizat, blocat si in asteptare, plin de acest sentiment incert si apasator al fricii.

Exista nenumarate lucruri  de care ne este frica. Unora le este frica de anumiti oameni, animale si locuri, pana la boli de diferite feluri sau moarte. Altora le este copil fricafrica de anumite trairi ca de exemplu „ a fi singur”,  parasit, inselat, luat in deradere, criticat si multe alte trairi neplacute. Si nu doar propria noastra istorie a vietii ne invata  sa ne fie frica. Trendurile sociale, verbalizate si subliniate de mass-media intaresc fricile in fiecare dintre noi. Traim intr-un timp care este orientat spre frica dar care este in acelasi timp si infricosator.

Exista multe pericole potentiale care sunt prezente perpetuu si latent. Ceea ce nu (re)cunoastem noi insine, ne este prezentat de catre media intr-un mod incat suntem aproape constransi sa urmarim  speriati cele mai noi dezvoltari. Devenim dependenti de stiri  si reportajele media. Pentru ei reprezinta painea de toate zilele.

Adeseori insa  frica noastra nu scade, nu este redusa ci mai degraba intarita si deplasata.  Frica de niste lucruri care ne ating sau care ne pot atinge in viitor, ne poate duce la disperare. Aici se includ pericolul somajului, forta violenta, criminalitatea, diferitele catastrofe, razboiul, strainii sau pericolele persoanale ca boala, virusii epidemiile, medicamentele, diferitele alimente, intoxicatiile.

Apogeul acestor frici il constituie frica de moarte. Si  nu doar media traieste din fricile noastre. Si medicii, psihologii, politicienii, specialistii in reclame, comerciantii si alte meserii sociale si de prestari de servicii au nevoie de o populatie „anxioasa”  care se prinde de orice pai disponibil. Fiecare persoana avida de profit isi cladeste puterea  pe inferioritatea si frica omului de vis-a-vis. Ne referim doar pe scurt la aceste mecanisme, aici, fara  a nega ca traim intradevar intr-un timp care este infricosator . 

Peste tot  exista multe incertitudini, nesigurante cunoscute si mult mai multe incertitudini necunoscute a caror exacerbare va avea consecinte ingrozitoare. Ne vom ocupa acum de  frica parintilor referitoare la copiii lor,  urmand ca apoi sa  ne ocupam de frica copiilor.

Imi este frica

Deja din timpul sarcinii doamna M, isi face griji mari referitoare la starea de bine a copilului ei. Face totul pentru a-i oferi copilului cele mai bune conditii de dezvoltare fizica si psihica. In repetate randuri se  intreaba cum va face fata  de indata ce copilul se va fi nascut. Peste tot stau la panda tot felul de pericole, tot timpul trebuie sa fie vigilenta, peste tot copilul ar putea cadea, ar putea sa se infecteze ar putea avea o boala sau ar putea sa se piarda. “Cum sa fac fata la toate ?” -  se intreaba tanara mama. Se naste Tina. Este permanet acoperita, ingrijita, cocolosita si nu este scapata din ochi nici o clipa.

Incetul cu incetul creste. Nici un aliment nu este destul de bun, nici un medicament nu este destul de sigur. Nici o jucarie nu este destul de naturala, nici un loc de joaca nu este destul de lipsit de primejdii si nici un tovaras de joaca nu este destul de sanatos. Peste toate si tot timpul mama, percepe amenintarea pericolelor. In astfel de conditii cum se poate trai fericit si lipsit de griji. Pentru doamna M copilul reprezinta o mare povara. Rareori are timp pentru ea insasi. Deoarece permanent  trebuie sa o preocupe copilul. Adeseori este lipsita de echilibrul sufletesc si este irascibila. Adeseori reactioneaza agresiv. Iar apoi isi face reprosuri. Se creeaza astfel un cerc vicios din frica, furie si sentimente de vina.

Pentru Tina exista doua  modalitati de dezvoltare: fie se adapteaza fricii mamei ei si va deveni ea insasi fricoasa si timida. Fie va reactiona  protestand si  se va indrepta catre fiecare pericol pentru a obtine atentia mamei ei. Adeseori ambele moduri de a reactiona sunt combinate .

Copiii parintilor hiper-anxiosi, dezvolta sentimentul ca parintii lor nu au incredere in ei pentru ca sunt protejati sa faca orice lucru. Copiii dezvolta o incredere de sine deficitara si pentru a compensa acest sentiment  ei se   indreapta dinadins catre pericole mari pentru a-si dovedi siesi si (mai ales) lumii inconjuratoare ca sunt capabili de mai mult decat li se lasa in seama. Sa privim pe scurt, prietenii si medicii pe care dna. M si i-a ales. Toti prietenii ei, sunt oameni care o sustin in frica ei, care arata intelegere pentru grijile ei si care o ajuta cand ea este disperata. Medicii pe care i-a ales pentru ea si pentru copilui ei ii sustin frica, prescriindu-i medicamente si tratamente diferite. Ii intretin frica declarand ca acestea sunt indreptatite si necesare. De indata ce doamna M intalneste oameni care ii privesc frica drept neintemeiata si care nu o sustin in pozitia ei anxioasa (neimpartasindu-i frica), ea le intoarce spatele fiind deceptionata si declara relatia incheiata. Un medic care nu ii ia simtomele destul de in serios este curand schimbat.

Fricile tipice ale parintilor se leaga de boli, accidente, raniri si alte multiple „nefericiri” care li s-ar putea intampla copiilor lor. In acest context sa privim fenomenul fricii mai indeaproape. Frica reprezinta o asteptare negativa, convingerea ca ceva rau s-ar putea intampla. Incepe mai intai cu frica ca ceva se intampla copilului. Daca acest lucru se intampla, urmatorul pas va fi ca exista frica, ca ceea ce se intampla reprezinta ceva grav iar apoi se continua cu frica ca finalul (rezultatul), va fi negativ. Chiar daca ce copilul isi revine, mamelor  care au asteptari anxioase le va fi frica de consecintele negative sau de repetarea intamplarii. Drept profilaxie, ii dau copilului anticipat diferite alte medicamente, adeseori homeopatice pentru a intari sistemul imunologic al copilului. Incetul cu incetul increderea in capacitatea de autovindecare a copilului se pierde pe de-a intregul. Frica nu dispare nicidata, este mereu prezenta. Isi cauta doar tinte diferite pe care se poate fixa.

Daca o tinta dispare, dovedindu-se a fi fost inofensiva se va cauta o tinta noua deoarece tinta omului anxios ramane. Medicii, profesorii, psihologii si alte persoane sustin si sprijina adesea parintii cu fraza de genul: „Ar putea fi periculos” sau „Aici ar trebuie sa fiti intradevar precauta...” sau „Acest lucru ar putea dauna grav dezvoltarii copilului dumneavoastra”.

Sunt putini consilierii care reactioneaza cu incredere si optimism. Iar atunci parintiilor li se pare adeseori problematic sa tina pasul cu acest optimism deoarece in primul rand nu ofera siguranta iar in al doilea rand, exista o mare constrangere din partea rudelor, a bunicilor, a prietenilor, a vecinilor si a altor persoane deoarece o mama care nu alege orice metoda posibila pentru prevenire si vindecare, este considerata si etichetata  „mama denaturata”.

Dedesubturile familiare si judecatiile care iau nastere pentru un astfel de ajutor neacordat scapa acestor observatori pertinenti. Exemple pentru acesta, sunt: protectie sub-optimala prin vaccin, metode de vindecare homeopatica, metode de hranire alternative, mai putin control si alte metode de vindecare si educatie care pentru unii parinti reprezinta neechivoc solutia „mai buna” si nu pentru ca nu ar fi neglijenti ci tocmai pentru ca au meditat indelung la binele copiilor lor.  Vrem sa aratam ca reactia celorlalti nu are voie sa fie  o masura pentru cat  de bine si de atent isi educa cineva copiii. Ceea ce o persoana percepe a fi neglijent, celeilalte ii va parea o incurajare plina de incredere. De aceea, se pune intrebarea: Cum putem face diferenta intre frica si precautie .

Frica sau precautie

 Frica reprezinta un sentiment distructiv si paralizant care impiedica atat anxiosul cat si persoana vizata sa isi folosesca puterile in mod constructiv. Cel anxios se plange de greutati, suprasolicitare, oboseala, stress, epuizare. Acestea cat si alte stari emotionale neplacute apar datorita grijilor permanente legate de copil. A-ti face griji tot timpul daca i se intampla ceva copilului, este extrem de obositor. Se adauga, lupta dintre parinte si copil, care se invarte in jurul subiectului: el (copilul), nu are „voie” sa faca ceva, ceea ce doreste sa faca, deorece mamei sau tatalui ii este frica. Si aceasta lupta permanent legata de pericolele interzise, duce la epuizare masiva.

Spre deosebire de frica,  precautia este un sentiment similar „cu  rezonabilul”  sau „intuitia sanatoasa”. Precautia nu pleaca de la cel mai negativ rezultat al tuturor intamplarilor ci are incredere in copil si in protectia acestuia. Apara copilul de primejdii pe care nu le poate aprecia, ii permite insa sa cerceteze si sa descopere lucruri noi care il ajuta in dezvoltare. Precautia nu limiteaza un copil ci ii deschide noi posibilitati intr-un cadru sigur, securizat. Precautia, nu iti da sentimentul „paralizant” sau nu este distructiva ci elibereaza si este constructiva.

Nu invata copilul sa-i  fie frica de viata ci din contra sa se bucure de viata pana la limitele rezonabile ale acesteia. Cum recunoastem daca o reactie isi are originea in frica sau in precautie? Exista doua aspecte de pe urma carora putem masura care este sentimentul de baza al actiunii. Reactia copilului si reactia proprie. Pe baza exemplului traversarii unei strazi, exemplificam reactiile diferite ale copilului. Atunci cand luam un copil mic de mana la traversarea strazii, acesta se va opune, va accepta insa masura de precautie. Daca insa vom incerca sa luam un copil mai mare ferm de mana, se va opune si va lupta pentru  independenta sa. El stie ca poate face fata acestei provocari de unul singur.  Apar tensiuni si reactii in  continuare. Copilul mic ar dori sa fie mare! Stie insa ca nu este asa. De aceea  isi arata putin incapatanarea apoi insa accepta conducerea sau  ghidarea. In acest caz nu apar  tensiuni majore.

Copilul mare, pe de alta parte se simte lezat in dreptul sau la independenta. Simte lipsa de incredere a parintilor si din acest motiv reactioneaza emotional. Fiecare parinte atunci cand gandeste in liniste poate aprecia capacitatea copilului sau. Cine isi observa copilul  indeaproape stie ce si cat poate lasa in seama lui, care este capacitatea acestuia, care sunt provocarile si care sunt acele lucruri care duc la dezvoltarea copilului. Pe de alta parte, tot parintele intelege si care sunt pericolele care ar suprasolicita copilul. Multe  experinte pe care acesta le face, lipsit de frica, ca de exemplu mici raniri, cazaturi sau dureri minore, invata copilul sa-si aprecieze mediul in mod realist. Astfel, la maturitate va fi  protejat de surprize mai mari. Daca insa in primii ani de viata, copilul va fi „tinut impachetat in vata”, (protejat excesiv) el se va baza pe lipsa de pericole a lumii si va trece prin experiente dureroase poate mai intense ca si copil mai in varsta.

Si mai clar poate fi deosebita, frica de precautie atunci cand privim propria reactie si emotiile care apar . Corpul reactioneaza diferit la sentimentul distructiv de tip „panica” al fricii, decat la sentimentul de precautie. Starile de solicitare si epuizare descrise mai sus ii dau persoanei fricoase sentimentul de a fi stresata. Fiecare om care a simtit frica, cunoaste sentimentul care inunda corpul intr-un astfel de moment. E un sentiment neplacut, amestec intre  neajutorare,  frica, grija cu furie care la fiecare persoana este usor diferit. Insa de fiecare data intuitia sanatoasa si mintea realista raman ascunse in fundal,  fiind dominate de frica. Nici o incurajare nu o ajuta. Frica nu poate fi invinsa atunci cand domina. Cu totul altfel arata sentimentul de precautie.

Precautia este ghidata de ratiune si intuitia sanatoasa. Este reactia care provine din precautie si nu se naste pentru ca cel care reactioneaza este panicat de lucruri pe baza biografiei proprii ci pe baza unor motive rezonabile; i se pare important sa protejeze copilul de anumite pericole pe care acesta nu  le poate aprecia. Desi corpul reactioneaza  alarmat, poate chiar speriat dupa situatie de acest gen este totusi linistit si ferm.

O mana iubitoare linistita si ferma indeparteaza copilul de la pericol in locul unei maini tremurande, fricoase, care  face reprosuri si cearta tot timpul. O actiune sau o reactie care provine din precautie nu duce la epuizare ci la multumire si la sentimentul de  protectie. Ce facem cu frica noastra daca am recunoscut ca aceasta este neintemeiata? Daca introspectia nu ne ajuta atunci frica este atat de masiva incat nu putem lupta impotriva ei, deoarece ne domina. In acest caz ne foloseste doar sa recunoastem sursa fricii si sa lucram asupra acesteia.

Pentru asta, se poate lucra sau se poate recurge si la ajutor de specialitate. Anxietatea isi pierde dimensiunea hipertrofiata daca poate fi transformata in frica, cu alte cuvinte in frica de ceva concret, ceva ce poate fi legat de un pericol  clar definit anume .

Frica de un animal, de o cladire sau de un loc anume nu ne paralizeaza viata de zi cu zi. Obiectul fricii poate fi, fie evitat, fie frica poate fi diminuata prin antrenament. Frica nu se extinde, nu se transmite asupra diferitelor situatii cotidiene ci ramane la obiectul fricii. O alta modalitate de a invinge frica, consta in a ne pune mai intai urmatoare intrebari: „Ce efect are frica mea?”, „La ce ma ajuta?”, „Ce scop ating cu ea?”, „Ce tel subconstient sau constient am?”. Deoarece cu tot ce facem sau nu facem urmarim un tel. Acest tel poate fi de diferite feluri.

Unele persoane cauta sa castige atentia celorlati prin intermediul fricii, altii cauta o posibiltate de a se retrage in ei insisi, altii iarasi vor ca prin frica lor sa induca frica si la cei din jurul lor. Daca recunoastem telul fricii, ne putem decide sa vizam acest fel de frica prin intermediul reactiei noastre anxioase sau sa gasim alt drum sau alta modalitate. Este posibil si eventual sa ne decidem sa urmarim alt tel. Daca acest mecanism inconstient, este constientizat, devine dificil de a-l mentine si a-l sustine. Este ca si cand „te-ai fi prins in flagrant pe tine insuti”. Acum este posibil sa iti transformi propriile regulii ale jocului.

Frica si contrafrica

Este interesant sa avem in vedere aici si reactia partenerului sau partenerei, la frica celeilalte jumatati  parentale. Cei mai putini dintre parteneri, oamenii anxiosi le este lor insasi frica. Din contra se pot baza pe faptul ca celalalt este destul de grijuliu si alert incat ei, sa ramana linistiti si relaxati. Nu trebuie sa le fie frica.

Doamna R. isi face griji foarte mari cu privire la fiul ei care s-a imbolnavit de o boala care nu poate fi identificata de medici. Ea se consulta cu multi medici, observa regulat simptomele fiului ei si ii este foarte frica ca ar putea fi vorba de o boala serioasa si ca  s-ar putea sa nu se poata lua masurile necesare la timpul potrivit, deoarece diagnosticul este neclar. In aceasta stare de incertitudine si frica, trec doua saptamani. La inceput sotul ei, ii impartaseste frica. Si  lui ii este teama ca ar putea fi vorba de o boala periculoasa. Cum insa in decursul zilelelor oboserva cat de ingrijorata si necajita este sotia lui si ca ea intreprinde tot ceea ce este posibil, el se schimba si incepe sa lupte impotriva fricii sotiei sale.

El o atentioneaza despre  efectele secundare ale tratametelor conventionale, prezinta frica ei ca fiind exagerata si inutila si ii reproseaza ca in acest fel agraveaza situatia. Pe langa situatia neplacuta cauzata de boala, apar si tensiuni conjugale.

Mama se simte lasata singura cu intrega situatie iar tatal percepe masurile exagerate ca fiind nocive copilului. Sa ne imaginam  ca mama ar reactiona relaxat si linistit, in aceasta situatie, poate chiar cu o tenta delasatoare. Foarte probabil ca in acest caz, tatal ar fi acela care ingrijorat si panicat ar apela la medici pentru a intreprinde tot posibilul pentru fiul sau. Totul se petrece ca in cazul unei leganari pe un balansoar. Daca unul din parinti e anxios si slab, el este asezat pe capatul mai usor al balansoarului si va fi  impins in sus. In acest caz celalalt poate fi cel puternic si relaxat si sta pe capatul mai greu al balansoarului. Cu greutatea sa (prin intermediul sau) il tine sus pe cel slab care la randul sau prin intermediul slabiciunii, ii perminte celuilalt sa ramana cel puternic si cu greutate.

Cei doi se afla intr-o situatie de blocaj. Pentru a ajunge la un echilibru, amandoi trebuie sa cedeze putin. Cel greu v-a  trebui sa devina mai usor si cel usor, un pic mai greu. Atunci balansoarul  se pune in miscare. In exemplul de mai sus devine clar cum un partener se poate pozitiona cu usurinta intr-o pozitie adversa atunci cand rolul celui anxios este deja preluat. Nu trebuie sa-si faca griji deoarece se poate baza pe faptul ca totul se va desfasura bine si in siguranta. El se odihneste pe anxietatea celuilalt si face pe puternicul.

Este puternic doar in exterior deoarece si lui ii este frica si anume ca anxietatea sotiei sale ar putea sa ii dauneze copilului! Daca nu ar exista aceasta frica, nu ar reactiona atat de vehement astfel incat din aceasta sa se nasca tensiuni.

El dezvolta o contra-frica. Cel anxios, cel evident anxios, abia daca ii da partenerului sau  ocazia sa se implice pentru copiii sai si sa-si arate grija, deoarece totul a fost deja rezolvat inainte ca celalalt sa poata reactiona. Reactia partenerului este adeseori interpretata drept indiferenta si delasare. Nu i se acorda incredere.

De fapt este vorba de preluarea rolului advers, al celeilalte parti a balansoarului nu insa din indiferenta reala. Daca in exemplul de mai sus, tatal ar dori sa o linisteasca intrucatva pe mama, nefiind convins de pericolul mare pentru fiul sau, acestuia i-ar reusi cu siguranta mai bine daca tatal si-ar sustine masurile si in acelasi timp i-ar arata ca are  incredere deplina in faptul ca copilul se va insanatosi in curand. Daca insa ii considera masurile intradevar daunatoare ar putea sa-si gasesca timp sa aleaga impreuna si mai atent si sa se sfatuiasca cu ea pentru ca tot tratametul sa il duca impreuna la bun sfarsit.

Astfel i-ar putea arata sotiei sale, ca este ingrijorat si preocupat de copilul sau  insa nu vede nici un pericol. In acest caz, mama s-ar simti sustinuta si usurata si cu incredere deplina ar putea sa renunte la o parte din fricile (si criticile)  ei, putand sa respire usurata. Este valabil aici vechiul dicton german „suferinta impartasita, este doar jumatate de suferinta!”  Trebuie avut in vedere aici si partea copilui care mai intai se simte desecurizat, atunci cand percepe ca paritii sai lupta impotriva, unul fata de celalalt.

Fiul, se poate simti fie culpabil de a fi motivul unui conflict parental, fie se simte bine bucurandu-se de atentia marita, generata de boala sa si  dorind sa mentina cat mai mult posibil boala.

Copilului meu ii este frica pentru ca mie imi este frica

Doamnei L, ii este frica sa ramana seara singura acasa cu copiii ei. Cand odata seara, sotul ei este din nou plecat intr-o calatorie, o cuprinde o astfel de panica incat  ia masina si pleaca cu copiii la o prietena pentru a-si petrece noaptea la ea. Copiii tremura si plang si ei de frica in masina. Cu totii sosesc complet bulversati la prietena cu pricina. Drept rezultat,  doamnei L i se face si mai multa frica de a ramane singura cu copiii ei, deoarece incepe sa creada ca si acestora le este frica si ca nu „suporta singuratatea”.

Acesta este un exemplu clar cum multe dintre angoasele parintilor se transmit copiilor. Desigur ca nu intotdeauna este la fel de evident ca in exemplul dnei L.  Atunci cand unui adult ii este frica, sa ramana singur seara, copilul va prelua aceasta frica, deoarece el crede ca aceasta frica  este necesara si indreptatita.

Copilul tremura de frica numai pentru ca mama tremura (de frica).  Copilul care se orienteaza dupa mama sa, nu poate recunoaste frica ca fiind privita irational ci considera ca frica mamei este indreptatita.

Chiar daca nu simte el insusi frica, va prelua sentimentul de la mama. In mod natural, copilului nu-i poate fi frica de a ramane singur cu mama sa. Multe frici iau nastere abia in decursul vietii depinzand de intamplarile care apar si cum le prelucram. 

Depinde de cum  ne relationam la ele caci acestea  vor duce la dezvoltarea unei frici specifice. Unui copil mic, de cele mai multe ori, nu trebuie sa-i fie  frica. El preia frica parintilor si se identifica cu aceasta.  Daca mama recunoste in fata copilului ca ii este frica si in acelasi timp ii comunica ca frica nu este necesara dar ca, cu toate astea ii este frica deoarece asta  este o problema a ei, il „dezleaga” pe copil „de obligatia” de a impartasii frica impreuna cu mama sa. Copilul poate recunoaste ca frica nu este obiectiv necesara ci  este un punct slab al mamei.

Este chiar posibil  ca copilul sa dezvolte un punct de putere, ajutand-o pe mama sa isi depaseasca  frica. Pentru a nu-si dezvolta frica, este necesar ca mama sa vorbesca cu copilul despre toate acestea. Copilului ii face bine sa simta ca adultii nu sunt intotdeauna perfecti, desavarsiti. Astfel, va avea sentimentul ca nu le este inferior in toate privintele. 

Are ocazia odata-n plus sa–si incerce punctele tari si sa-si arate punctele tari. Parintii perfecti pot  deziluziona copiii deoarece copilul crede ca trebuie sa tinda spre acel ideal inalt.

Daca mama vorbeste deschis cu copilul ei, il poate invata cu timpul si diferenta dintre frica si precautie. In locul fricii paralizante, copilul invata vigilenta in precautie. In acest caz, sentimentul nu este unul de neajutorare, cum este frica ci ii da copilului un sentiment de siguranta. Prin intermediul  covarsitor al experintelor, copilul invata de a fi atent si deschis pentru faptul ca exista  situatii si locuri care sunt periculoase si trebuie evitate.

Atunci cand aceste convorbiri intre parinti si copii nu sunt insotite de sentiment  de frica si nu sunt emotionale ci  decurg linistit si la obiect, copilul n-ar trebui sa reactioneze incapatanat si nu trebuie sa caute pericolul dinadins pentru a le dovedi parintilor puterea sa. Nu trebuie nici sa se retraga panicat si anxios intr-un comportament timid pentru a evita pericolele vietii. Poate face  fata deschis si cu siguranta  de sine, vietii. 

Domnului S,  care-si creste singur copilul, ii este frica de paienjeni. El tipa si  paraseste bucataria  cand vede acolo un paianjen. Apoi, din usa bucatarei, nu indrazneste sa indeparteze insecta dar in acelasi timp desigur nu doreste  sa ramana nemancat. Se decide sa-l cheme pe fiul sau. Ii spune ”imi  este frica de paienjeni desi stiu ca nu este necesar”.

Paienjenii,  sunt  insecte dar nu sunt nici rele, nici periculoase. Sunt  insa  punctul meu slab, nu stiu de ce? Poti sa ma ajuti, te rog sa indepartam paianjenul din bucatarie?” Mai intai, copilul ezita. Deoarece nu se simte pe de-a intregul in largul sau intr-o actiune de care nu se incumeta s-o faca nici tatal sau. Insa, atunci cand tatal sau il incurajeaza, merge in bucatarie, mandru si fericit de increderea pe care i-o arata propriul tata, acopera paianjenul  cu un pahar,  impinge un carton dedesubt si duce insecta afara.

Serpi intuneric si stafii

La scoala, invatatorea povesteste intamplari inspaimantatoare despre serpi. Povestile sunt atat de infricosatoare incat micul Benjamin nu le poate uita. Seara in pat incepe sa i se faca frica si se gandeste la sarpele infricosator si isi inchipuie cum acesta tocmai si-a facut loc sub patul sau. El permite acestor ganduri sa-l cuprinda... Cuprins de panica, sare in sus si fuge in patul parintilor sai. Acestia se intorc cu el in camera lui Benjamin, aprind lumina si ii arata ca sub patul sau nu este nici un sarpe.

Cu toate acestea baietelului, ii este frica si ii roaga sa i se permita sa petreaca noaptea alaturi de ei, in patul acestora. Parintii sunt de acord si astfel trece noaptea. In seara urmatore, totul incepe din nou: din nou lui Benjamin ii este frica de presupusul sarpe, din nou parintii ii dovedesc ca nu exista nici un sarpe, din nou baietelul este admis in patul parintilor sai. Dupa ce au trecut cateva nopti in acest fel, parintii se hotarasc sa puna capat acestui tip de joc.  Cand baietelul apare din nou in dormitor cu plangerile lui nocturne, ei ii spun: „Tot timpul ti-am aratat ca in camera ta nu se afla nici un sarpe. Stii acest lucru! Acum nu mai poti dormi in patul nostru. Te rog, du-te in patul tau”. Benjamin plange vehement dar deoarece parintii sai raman hotariti pe pozitie, el se intorce bombanind in camera sa. Se culca  si se gandeste: ”Daca imi este mai departe frica, si raman cu gandul acesta, va trebui  sa petrec noaptea cu sentimentul de panica si acest lucru ar fi un iad infiorator.

Daca insa ma mai uit odata sub pat si  vad intradevar ca este ori nu este un sarpe aici ... si in caz ca nu este,  ma  culc pur si simplu. Asa  cu siguranta imi voi petrece noaptea in mod mai placut”. Se decide sa verifice a doua varianta si asa isi depaseste frica.

Aceasta poveste reala, o  relateaza un adult din propria-i copilarie. Povestirea, arata ca copiii, isi pot invinge frica atunci cand li se ofera ocazia. Atunci cand parintii le arata copiilor ca au incredere in ei si ca sunt convinsi de faptul ca copiii vor putea face fata situatiei, atunci copilul o sa faca fata si el va iesi invingator. Parintii din acest exemplu iau aratat fiului lor,  ca in camera nu se afla nici un sarpe .

Dupa ce  l-au consolat de cateva ori si i-au aratat intelegere, mai apoi insa au marcat o granita si au lasat copilul sa se descurce el insusi cu situatia. Copilul se poate decide daca doreste sa ramana la nivelul de panica sau daca vrea sa se distanteze de ea pentru a petrece o noapte linistita. El invata sa preia responsabilitatea pentru sentimentele sale, in loc de a-i  face responsabili pe altii. Copilul nu este rasfatat, prin faptul ca parinti il scutesc de orice situatie complicata dar ei au incredere in el si il cred in stare de a face  fata diverselor responsabilitati. Aceasta incredere care i se arata, ii intareste increderea de sine. Instinctiv copiilor nu le este frica. Toate fricile lor sunt invatate in decursul vietii.

Ca in exemplul de mai sus, altii oameni le povestesc copiilor despre anumite lucruri legate de sentimente de frica. Sau ei insisi au experinte negative cu aceste lucruri. Astfel, exista mai multe lucruri fata de care copiilor le este frica. De cele mai multe ori este vorba de lucruri  concrete: serpi, stafii, paiejeni dar si stari ca de exemplu intunericul sau singuratatea (a fi lasat singur).

Cu cat parintii acorda mai multa atentie acestor frici si cu cat  le impartasesc mai mult, cu atat ii dau copilului lor sentimentul ca frica lui este necesara. Prin acesta, copilul devine nesigur. Sigur ca este important ca fricile exprimate verbal sau comportamental de copii, sa fie luate in serios de parinti si discutate cu ei dar pentru asta parintii nu trebuie sa le impartaseasca. Ei pot arata ca desi ii inteleg frica, stiu in acelasi timp ca situatia nu este infricosatoare si ca din acest motiv sunt increzatori  pentru  copil, ca el va iesi la liman din ea, la inceput cu ajutorul parintilor, apoi de unul singur.  Deoarece  copilul isi poate demola incetul cu incetul frica, daca este confruntat cu obiectul acesteia si prin asta este obligat  sa dezvolte o strategie pentru invingerea ei .

In acelasi timp, este important sa diferentiem daca fricile exprimate sunt apeluri de ajutor de vre-un fel, de exemplu atunci cand copilul nu vrea sa participe la o vizita la prieteni deoarece ii este frica de tata, in acest caz, trebuie sa urmarim si sa analizam aceasta frica deoarece poate fi vorba de vre-un fel de agresiune. Pe de alta parte poate fi vorba despre intentia copilului de a obtine atentie marita din partea parintilor.

Trebuie sa fie siguri ca nu exista o cauza reala pentru frica,  inainte  ca parintii sa-si incurajeze copilul sa dea piept singur cu situatia. Atunci cand sunt expusi situatiilor neplacute parintii cred adeseori ca este posibil sa li se intample o „dauna psihica” copiilor lor. Insa atunci cand copiii sunt confruntati cu prea multe situatii care le suprasolicita puterile  - deoarece ei nu pot sa le rezolve - atunci acest lucru poate duce mai tarziu la greutati. Daca in plus, copilul ar iesi cu sentimentul ca nu poate avea incredere in nimeni, acest fapt frizeaza starea de neglijare a copilului.

Cand copilul simte ca i se acorda incredere si ca parintii au incredere in el pentru rezovarea unei situatiei care este provocatoare - nu insa de neinvins - atunci acest fapt nu numai ca ii intareste increderea de sine ci ii si da puterea si curajul ca mai tarziu o sa privesca in fata greutatile vietii. In acest caz, deja la o varsta timpurie, a dezvoltat strategii si a invatat cum sa se comporte in situatii dificile.

Curaj in loc de frica

O educatie incurajatoare transmite curaj, in loc de frica. In acest caz, parintii gandesc in felul urmator: „Sunt convins ca tu vei reusi!” sau „Ma bucur ca ai facut acest lucru atat de bine!”. Ei, incurajeaza sau lauda copilul, dintr-o convingere sincera. Atunci cand aceasta incurajare este sincera (33), ea reprezinta un sentiment spontan al increderii sau al laudei. Nu este planuita sau folosita pentru a-i da copilului sentimentul pozitiv.

Atunci insa cand incurajarea este folosita drept strategie, copilul o simte instantaneu si este mai degraba descurajat. I se trezeste sentimentul ca ar fi atat de neputincios incat trebuie incurajat. Arta de a incuraja consta deci in a-i da celuilalt curaj fara ca el sa se simta injosit prin intermediul laudei, deoarece gandeste: ”Celalalt ma incurajeaza deoarece  crede ca imi este necesar!”. Pentru a ajunge la o tinuta de incurajare (interioara) trebuie sa fim foarte cinstiti fata de noi insine. Aceasta poate constitui un proces indelungat pe parcursul caruia recunoastem de ce si prin ce a luat nastere propria frica si propria neincredere si pentru ce sunt intretinute.

Sursa:

„Tine-ma strans si lasa-ma liber” Fari Khabirpour, Nadi Hofmann

Surse Bibliografice

Bettner, Betty Lou & Lew, Amy: Kindern eine Chance geben (SA DAM COPIILOR O SANSA). München 1992

Saint-Exupéry, Antoine: Der kleine Prinz. (MICUL PRINT) Düsseldorf 1956 Dinkmeyer, Don & McKay, Gary D.: STEP. The Parent’s Handbook (MANUALUL PARINTILOR). 1989

Dreikurs, Rudolf & Seitz, Vicki: Kinder fordern uns heraus. (COPIII NE PROVOACA)Stuttgart 1992

Dreikurs, Rudolf: Selbstbewusst. Die Psychologie eines Lebensgefühls. (SIGUR PE SINE – PSIHOLOGIA UNUI SENTIMENT VITAL) München 1996

Dreikurs / Grunwald / Pepper: Lehrer und Schüler lösen Disziplinprobleme, (PROFESORII SI ELEVII REZOLVA PROBLEME DE DISCIPLINA)  Weinheim 1995  Dreikurs, Rudolf / BlumenthaI, Erik: Eltern und Kinder – Freunde oder Feinde (PARINTII SI COPIII – PRIETENI SAU DUSMANI ) •Stuttgart 1989

Gibran, Khalil: Der Prophet, (PROFETUL )Freiburg 1998

Gordon, Thomas: Familienkonferenz. (CONFERINTA DE FAMILIE)  Hamburg 1974

• Palazzoli, Mara Selvini: Die psychotischen Spiele in der Familie, (JOCURI PSIHOTICE IN FAMILIE)  Stuttgart996

Popov-Kavelin, Linda / Popov, Dan / Kavelin,John: The Virtues Guide. A          Family Handbook. (GHIDUL VIRTUTILOR • UN MANUAL PENTRU FAMILIE) Fountain Hills 1995 •

Schoenaker, Theo & Julitta / Platt, John M.: Mit Kindern in Frieden leben, (SA TRAIM IN PACE CU COPIII) Sinntal-Züntersbach 1999 . Ziele der Kindererziehung

Textzusammenstellung. (TELURILE EDUCATIEI COPIILOR; CULEGERE DE TEXTE) Hofheim/Ts. 1979

AUTORII

Fari Khabirpour – nascut in 1951 si-a petrecut copilaria si tineretea in Luxemburg. Studiul Psihologiei si Pedagogiei la Universitatea din Zürich. Doctorat sub conducerea prof. dr. Karl Widmer. Formarea terapeutica la „Alfred Adler-Institut” Zürich. Multi ani Coordonator,  Presedinte si Terapeut Analitic Formator, al Societatii Luxembrugheze de Psihologie Individuala, dupa Alfred Adler. Multi ani profesor la “Institut des Etudes Educatives et Sociales”  in Luxemburg. Conducator al Satului de „Copiii S.O.S.” din Luxemburg. Mai multi ani, coordonator al specializarii profesionale pentru educatori la “Entente des Foyers de Jour”, in Ministerul Familiei din Luxemburg. In prezent, Fari Khabirpour activeaza ca director in Ministerul Educatiei din Luxemburg in Departamentul de Pshiologie Scolara. A devenit cunoscut opiniei publice prin numeroase prelegeri, in tara si strainatate si printr-o  serie de emisiuni la radio, despre educatia copiilor. Fari Khabirpour este casatorit din 1974 si este tatal a trei copii.

Nadi Hofmann a studiat Psihologia la Heidelberg. Din 1996, este psiholog scolar si profesoara la Scoala Internationala Townshend  din Cehia. In prezent, ea isi da doctoratul in domeniul Psihologiei Pedagogice (128). - frica

Like Share Share Tweet20200 vizualizari
loading...
loading...

Postat in categoria Copii sanatosi

Etichete: curaj in loc de frica, educatie, frica, frica copiilor, frica sau precautie, frica si contrafrica, intuneric,

Comentarii recente:
Ostoros Janos27 December 2011 15:30Raspunde

In lumea pe care o vezi, perceptia ta este alterata. Frica exista, sau, cel putin asa percepi tu. De aceea ai nevoie de diferite mecanisme de aparare. In lumea reala frica nu exista, pentru ca iubirea desavarsita alunga frica. Cum se prezinta situatia in mod concret? In conditia decazuta te identifici cu o forma minuscula, care se vede inconjurata de o lume ostila. De aici apare senzatia de frica. Te simti amenintat de tot ce vine de "afara". In realitate insa nu "tu esti in lume", ci "lumea este in tine". In aceasta situatie nimeni si nimic din afara ta nu te poate ameninta. Nu exista nici un fel de "afara". Esti intr-o siguranta si pace desavarsita, in Prezenta lui Dumnezeu. Aceasta este conditia pentru care ai fost creat. In starea noastra fireasca oscilam intre cele doua "realitati", dintre care (intre noi sa fie vorba ), doar una este cu adevarat reala. Cealalta exista doar in imaginatia noastra. Atunci cand ne simtim amenintati, avem doua solutii: ne construim niste "ziduri de aparare", in spatele carora ne simtim intr-o RELATIVA siguranta, sau constientizam ca nu exista nici un pericol. Am gasit o povestire care se potriveste aici: Un copil obisnuia adeseori sa fuga de acasa in padure. Maica-sa, ca sa-l tina pe langa casa, i-a spus ca padurea este plina de duhuri rele, care ii pot face mult rau. De atunci, de teama, copilul nu s-a mai dus niciodata in padure. Nu a mai fost nici o problema cu el - pana ce nu s-a facut mare. Insa nici atunci nu a mai indraznit sa intre in padure. Atunci maica-sa i-a dat o amuleta care sa-l protejeze de acele duhuri. De fiecare data, baiatul strangea cu teama amuleta in palma, cand trecea prin padure. Poate totusi ar fi fost mai bine daca maica-sa i-ar fi spus pe sleau ca in padure nu exista nici un fel de duhuri rele.

Alec Blenche28 December 2011 02:16Raspunde

Multumim mult pentru precizari, foarte interesanta perspectiva.

Adauga comentariul tau
Nume*
Url
Comentariu
Abonati-va gratuit

pentru cele mai noi articole
si promotii periodice.

Articole Recente

La 80 de ani acest cuplu aleargă la maraton pentru a sărbători 57 de ani de la căsătorie

La 80 de ani acest cuplu aleargă la maraton pentru a sărbători 57 de ani de la căsătorie

Compromisul-o cale sigură spre nefericire

Compromisul-o cale sigură spre nefericire

Uleiul esenţial pur de dafin, un ulei polivalent adjuvant in menţinerea sănătăţii

Uleiul esenţial pur de dafin, un ulei polivalent adjuvant in menţinerea sănătăţii

Cele 7 emotii principale si impactul lor asupra sanatatii

Cele 7 emotii principale si impactul lor asupra sanatatii

Tratarea naturala a mastitei, cea mai frecventa infectie a alaptatului

Tratarea naturala a mastitei, cea mai frecventa infectie a alaptatului

Show / Evenimente

Weekend de gatit in cuplu...la mare!

Weekend de gatit in cuplu...la mare!

BRIAN si ANNA-MARIA CLEMENT din nou la Bucuresti/13 martie/Hotel Caro

BRIAN si ANNA-MARIA CLEMENT din nou la Bucuresti/13 martie/Hotel Caro

Tabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintii - Plaiul Foii 2017

Tabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintii - Plaiul Foii 2017

Lansare Erus si valea rabdarii in Bucuresti, cantece, povesti si voie buna

Lansare Erus si valea rabdarii in Bucuresti, cantece, povesti si voie buna

Tabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintii

Tabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintii

Scopul acestui site este de a promova un stil de viata sanatos si sustenabil in armonie cu natura .

SUNTEM PE RETELELE SOCIALE