Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Interviuri
  4. Rolul unui coach în nutriție și wellness. Interviu cu Andreea-Carmen Radu, Nutrition & Wellness Coach

Rolul unui coach în nutriție și wellness. Interviu cu Andreea-Carmen Radu, Nutrition & Wellness Coach

În acest interviu am stat de vorbă cu Andreea-Carmen Radu pentru a afla direct de sursă ce înseamnă să fii Nutrition & Wellness Coach, care este rolul unui astfel de specialist și cum te poate ajuta în drumul spre un stil de viață sănătos și echilibrat. Citește interviul pentru a descoperi multe lucruri interesante pe care le poți pune în practică.

VVV: Salut. Cine ești și cum ai ajuns să activezi în domeniul sănătății? Povestește-ne despre activitatea ta.

interviu andreea carmen radu

 

Andreea-Carmen Radu: Sunt Andreea-Carmen Radu, Nutrition & Wellness Coach acreditat. Interesul pentru nutriție a început acum 15 ani, când am observat că mâncatul haotic și fără atenție începe să aibă rezultate nefericite: acumularea de kilograme, mărimi mai mari la haine, frustrare etc.

 

Am încercat în timp să găsesc echilibrul, să îmi schimb stilul de viață și am descoperit că pentru a fi sănătoasă și a avea o siluetă armonioasă, contează nu numai conținutul farfuriei, ci și alți factori: sportul, somnul de calitate, gestionarea stresului, setarea priorităților. Am studiat nutriția și încă o mai fac, pentru că este un domeniu dinamic, în care apar tot timpul noutăți.

 

 

Lucrez cu femei, pentru că știu că este greu să împaci și jobul și viața de mamă și cea de familie, și că, uneori, prea multe responsabilități pe umerii noștri ne pot face să ne așezăm la finalul listei de priorități. Fiecare femeie este importantă și eu cred că, dacă noi ne simțim bine în corpul nostru, dacă avem energie și suntem în formă, vom fi bine și pentru cei din jurul nostru.

VVV: Prin ce se diferențiază serviciile tale de altele de pe piață?

A.C.R: Misiunea mea de Nutrition & Wellness Coach este aceea de a ajuta femeile să se redescopere, să-și regăsească energia și să aibă o siluetă armonioasă, să își păstreze sănătatea și vitalitatea.

Programele mele combină alimentația, cu informații despre restul factorilor importanți pentru menținerea sănătății, cu metode de îmbunătățire a somnului și control al stresului.

VVV: Care este viziunea ta asupra unui stil de viață sănătos? Care sunt cele mai frecvente recomandări pe care le faci în acest sens?

A.C.R: Variabilele din ecuația sănătății sunt alimentație sănătoasă, sport, somn, control al stresului. Ele funcționează foarte bine împreună, una fără cealaltă nu prea. 

Sportul ne ajută să fim în formă, are beneficii asupra sistemului digestiv, circulator, respirator, alimentația sănătoasă ne ajută să-i oferim corpului “combustibil” de calitate, somnul ne ajută să ne refacem, pentru că în timpul somnului hormonii se echilibrează, iar de controlul stresului depind sănătatea noastră psihică și fizică. 

VVV: Ce înseamnă pentru tine să ai o alimentație sănătoasă, echilibrată? Aceleași principii sunt valabile pentru toată lumea?

A.C.R: O alimentație sănătoasă înseamnă o alimentație echilibrată, care să conțină toate grupele de alimente. Înseamnă să înveți să pui în farfurie și legume și proteine, grăsimi de calitate, dar și carbohidrați integrali.

O alimentație sănătoasă înseamnă să înveți că te poți bucura și de o prăjitură, dar cu moderație.

Mâncarea sănătoasă nu este lipsită de gust și culoare, trebuie doar să învățăm cum să combinăm alimentele și cum să gătim, astfel încât să obținem maximum de beneficii.

VVV: Folosești superalimente și suplimente naturale în dieta ta? Dacă da, pe care dintre acestea le recomanzi în mod frecvent clienților tăi?

A.C.R: Folosesc superalimente și alimente funcționale în dieta mea, dar și în recomandările pe care le fac clientelor mele, însă recomandările le fac personalizat, în urma consultației cu ele. Cele mai folosite de către mine sunt polenul crud și turmericul.

VVV: Care este cel mai comun sfat pe care îl dai celor care vor să slăbească?

A.C.R: Cel mai bun sfat pe care l-aș putea da, ar fi acela de a-și schimba mindsetul de la “vreau să țin dietă” la “vreau să adopt un stil de viață sănătos”. Dietele nu funcționează pe termen lung, și duc de regulă la recâștigarea kilogramelor pierdute, la frustrare și chiar depresie.

Stilul de viață sănătos presupune schimbări ale obiceiurilor alimentare și nu numai, obiceiuri care duc într-un final la atingerea scopurilor.

VVV: Primim foarte frecvent întrebarea: Ce pot face dacă am ulcer gastric sau reflux gastro-esofagian și nu pot mânca fructe și legume crude? 

A.C.R: Când vine vorba despre altfel de afecțiuni, recomand întotdeauna să urmăm indicațiile medicului care ne monitorizează.

VVV: Ce recomandări ai pentru persoanele care suferă de anumite afecțiuni și au nevoie de sfaturi personalizate în privința alimentației?

A.C.R: La fel ca și la întrebarea precedentă recomand discuția cu medicul, dar și cu un specialist în nutriție care să ne poată ajuta să facem modificările necesare în alimentația noastră. Recomandările se fac personalizat, în funcție de nevoile fiecărui pacient.

VVV: Foarte multe persoane se confruntă cu mâncatul emoțional. Atunci când ești obosită, stresată, nervoasă, tu ce faci pentru a scăpa de pofte?

A.C.R: Mâncatul emoțional poate să aibă mai multe cauze, este o discuție amplă. Dacă vine dintr-un dezechilibru hormonal, trebuie rezolvat acesta. Dacă este cauzat de stres, trebuie acționat în direcția reducerii stresului și gestionării acestuia prin alte metode decât prin intermediul farfuriei. Dacă este cauzat de traume adânci și vechi, este necesară intervenția unui psihoterapeut. 

Eu personal gestionez stresul prin sport, iar oboseala prin odihnă, sunt mecanismele care pe mine mă ajută să nu pierd controlul asupra mâncării și asupra corpului meu. 

VVV: Ce părere ai despre postul intermitent? Ai recomanda acest tip de post și cui?

A.C.R: Sunt studii care arată că postul intermitent poate reduce factorii de risc pentru boli precum diabetul și afectiunile cardiovasculare. 

Metoda mea de lucru este însă cu totul alta, nu se bazează pe diete, indiferent de natura lor. Pentru cei care doresc să țină post intermitent, aș recomanda un set de analize făcute și o discuție cu medicul care îi monitorizează.

VVV: Care este cartea pe care ai recomandat-o (împrumutat-o) cel mai des? 

A.C.R: Ultima carte care mi-a plăcut mult este ROAR, autor este PhD Stacy T. Sims. Este vorba despre cum trebuie să ținem cont de fiziologia femeii atunci când vrem să ne antrenăm corect, să mâncăm în funcție de nevoile noastre, să avem un corp suplu și sănătos și să fim energice.

VVV: Ne poți recomanda câteva resurse web cu informații utile din domeniul sănătății?

A.C.R: Urmăresc în principal site-ul Precision Nutrition, sunt absolventa cursului PN Level 1 Coach, informațiile lor sunt foarte interesante, dar și Oxford Academic, Harvard.Edu etc.

VVV: Ce planuri de viitor ai în ceea ce privește dezvoltarea activității tale? 

A.C.R:  Pregătesc câteva proiecte interesante pentru toamnă, dar deocamdată prefer să rămână surpriză :)

VVV: Unde putem afla mai multe despre tine și activitatea ta?

A.C.R: Mă puteți găsi pe:

Website sau Facebook 

Interviu realizat de Alina Mihalache - echipa Viața Verde Viu

 

 

#interviu #specialisti in sanatate

Ce au mai parcurs alti cititori...

Alimentația sănătoasă și nutriția oncologică. Interviu cu Diana Artene, nutriționist-dietetician, doctor în nutriție oncologică
Despre slăbit, superalimente și suplimente benefice. Interviu cu Iulia Bledea, tehnician nutriționist, antrenor de fitness și autoare de cărți pentru slăbit
Ce este colesterolul, care sunt valorile normale și ce alimente ajută la scăderea colesterolului?
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101