Un anonim spunea: ai grija de gandurile tale, ca ele vor deveni cuvintele tale, si ai grija de cuvintele tale ca ele vor deveni faptele tale, si ai grija de faptele tale ca ele vor deveni caracterul tau, si ai grija de caracterul tau ca acesta va deveni destinul tau. Verde e si culoarea sperantei, nu? E ceva de muncit si aici, la gandurile negre care uneori ne viziteaza, adica sa facem din negru verde, sa ne permitem sa vedem luminita de la capatul tunelului.
La baza dialogurilor noastre interne negative, numite in terapia cognitiva dezvoltata de Aron Beck, ganduri sau cognitii automate negative, stau presupuneri depresogene si convingeri cheie cu tematica negativa care transforma credintele in predictii care se autoimplinesc. Terapia cognitiva, in termenii lui Beck, se bazeaza pe o teorie a personalitatii care afirma ca felul in care cineva gandeste determina in mare masura felul in care simte si se comporta.
Erorile de procesare a informatiilor sau distorsiunile in gandire care conduc la distorsionarea imaginii individului despre el insusi si realitatea inconjuratoare sunt, in terapia cognitiva, urmatoarele: suprageneralizarea, abstractia selectiva, inferenta arbitrara, personalizarea, maximizarea, minimizarea, stil dihotomic de gandire, autocomenzile imperative. In continuare sunt prezentate 2 din aceste distorsiuni in gandire, asa cum sunt ele descrise de Matthew McKay, Martha Davis si Patrick Fanning in: Thoughts & Feelings, New Harbinger Publications Inc, 2007, editia a 3-a, pag. 33-36:
- Gandirea polarizata (sau stil dihotomic de gandire). Aceasta este o gandire de tip alb-negru care nu permite nici-o alta nuanta. Oamenii si lucrurile sunt bune sau rele, minunate sau oribile, incantatoare sau intolerabile. De vreme ce interpretarile sunt extreme, reactiile emotionale sunt extreme, ele fluctueaza de la deznadejde spre furie, extaz, teroare. Cel mai mare pericol in gandirea polarizata este impactul sau asupra modului de a te judeca pe tine insuti. Ai putea crede ca daca nu esti perfect sau genial, atunci trebuie sa fi un ratat sau un imbecil. Nu exista loc pentru greseli si mediocritate. De ex. o singura greseala poate sa faca pe cineva sa creada despre sine ca este incompetent si lipsit de valoare.
- Suprageneralizarea. In acest tip de eroare, o concluzie generala este formulata pe baza unui singur incident, a unei singure dovezi. Interpretezi o respingere pe ringul de dans ca “Nimeni nu va dori vreodata sa mai danseze cu mine”. Aceasta eroare poate duce la o viata din ce in ce mai restrictiva. Daca te-ai imbolnavit o data pe tren, decizi sa nu mai iei niciodata trenul. Daca te-au luat ametelile la etajul 16, decizi sa nu mai iesi niciodata pe balcon. Daca te-ai simtit anxioasa ultima data cand sotul tau se afla intr-o calatorie de afaceri, decizi ca te vei simti ca o epava de fiecare data cand el paraseste orasul. O experienta rea inseamna ca oricand esti intr-o experienta similara, vei repeta experienta cea rea. Unele dintre cuvintele cheie care indica generalizarea sunt: “ tot/ toate, fiecare, niciuna, niciodata, tot timpul, toata lumea sau nimeni”. De ex. suprageneralizezi cand tragi urmatoarea concluzia in mod absolut,“Nimeni nu ma iubeste”, “Niciodata nu voi mai putea avea incredere in nimeni”, “Voi fi mereu trist/a”, ”Tot timpul voi avea joburi proaste”, “Nimeni nu va fi prieten cu mine, daca m-ar cunoaste cu adevarat”. O alta forma de suprageneralizare este etichetarea globala pentru persoane, locuri si lucruri care nu iti plac. Cineva care refuza sa te insoteasca in drumul spre casa, este catalogat ca un “ nesimtit”. Un tip tacut in timpul unei intalnirii este un ”tip plicticos”. Democratii sunt ”liberali nenorocitii”. New York este “iadul pe pamant”. Televiziunea “exercita influente dracesti”. “ Esti tampit” si ”iti irosesti viata”.Toate aceste etichete s-ar putea sa contina un graunte de adevar, generalizeaza insa acel graunte de adevar intr-o judecata globala. Etichetarea supergeneralizanta ignora toate evidentele contrare generand o viziune stereotipa si unilaterala asupra lumii.
Obiectivele terapiei cognitive sunt de a ne invata sa punem sub semnul intrebarii propriile ganduri negative care apar automat si apoi sa testam erorile de gandire care le determina. Gandurile automate si miturile functionale sau disfunctionale care le determina nu sunt usor de identificat.
Exercitiile de relaxare, rugaciunea si meditatia pot fi instrumente utile in aceasta munca deloc usoara de identificare a propriilor cognitii si mituri. Un fragment dintr-o rugaciune bahai de lauda si multumire spune:... oricare ar fi obligatia pe care ai prescris-o slujitorilor Tai de a-ti preamari maiestatea si gloria este doar un semn al harului tau pe care l-ai acordat lor ca sa se poata inalta pana la treapta conferita fiintei lor lautrice, treapta cunoasterii propriului eu.
Sursa:
Maria Diaconescu, psih., dr., asist. univ.,
Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala,
Catedra de Asistenta Sociala UBB Cluj,
Thoughts & Feelings, Matthew McKay, Martha Davis si Patrick Fanning, New Harbinger Publications Inc, 2007, editia a 3-a, pag. 33-36
Intr-adevar, munca de depistare a distorsiunilor in gandire poate sa para de sisif. Uneori, acceptarea, rabdarea si perseverenta ne sunt puse la incercare, si aici, din nou, nu numai cand invatam sa ne ridicam pe doua picioare, sa stapanim o masina, sa plantam o floare, sa purtam de grija cuiva, etc.
In lumea pe care o vedem, distorsiunile de gandire par a fi mai multe, si raspandite pe toate nivelurile constiintei. Ar fi o munca de sisif sa le depistam si sa le rezolvam pe toate una cate una. In realitate exista doar o singura problema si o singura solutie. De aceea este mai intelept sa ne intoarcem la sursa, originea ,radacina tuturor problemelor si acolo sa lucram. In clipa in care am eliminat cauza, aceasta nu va mai produce efecte. Din cate am aflat in acest sens, se pare ca distorsiunile de gandire au la origine senzatia ca ne-am separat si ne-am indepartat de Dumnezeu. Ni se pare ca El ne-a parasit, sau - si mai rau - ca noi L-am parasit pe El. Ne simtim vinovati pentru acest "pacat", si ne este frica de "razbunarea" Sa infricosatoare. De acea preferam mai bine sa ne pedepsim noi pe noi insine etc. etc. Pentru a rezolva aceasta situatie, este bine sa stim ca aceasta presupusa separare, care este relatata cu lux de amanunte in cartile sfinte ale omenirii, nu a avut loc niciodata. Nu exista nici un loc din care Dumnezeu sa lipseasca. El nici nu intra, nici nu iese. Este in noi si peste tot in jurul nostru. Si atunci realizam ca frica si sentimentul de vinovatie pe care o simtim, nu are nici un temei. Aceasta solutie trebuie desigur si ea "suprageneralizata" si aplicata la orice distorsiune de gandire care ne supara, fara exceptie.