Ultimii doi ani nu au decurs exact așa cum am planificat, nu-i așa? Au fost o mulțime de surprize neașteptate și chiar neplăcute. Și nici măcar acum nu suntem cu totul împăcați. Cu toții așteptăm sărbătorile cu bucuria de a ne putea reîntâlni cu cei dragi nouă, de a lua o pauză de la toate știrile alea dramatice și cu impact negativ asupra psihicului nostru. Dar spre deosebire de sărbătorile de iarnă, care sunt mult mai centrate pe amintiri și bucuria perioadei, sărbătorile Pascale sunt mai axate pe partea religioasă a momentului.
Învierea Domnului sau Paștele este una din cele mai așteptate și mai respectate sărbători religioase care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos – Marele îndrumător al omenirii, Fiul lui Dumnezeu. Paștele este sărbătoarea cea mai sfântă din calendarul creștin. Pentru creștini, Paștele semnifică trecerea de la moarte la înviere și la viața veșnică. Viaţa şi moartea, învierea, poruncile lui Iisus − exemplu sigur de urmat pentru toţi creştinii întru nemurire.
Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare.
Această planificare a sărbătorilor pascale nu este menită să adauge mai multe activități și mai mult stres la lista deja plină de lucruri de făcut, ci este menită să ne ajute să prioritizăm acele lucruri care vor putea face sezonul sărbătorilor memorabil și special pentru noi și familia noastră. Împărțind sarcinile obișnuite, de zi cu zi, din gospodărie, împreună cu pregătirea alimentelor și celor necesare pentru cumpărăturile de sărbători, ne vom simți mai puțin stresate și mai puțin copleșite și ne vom putea bucura mai mult de timpul pe care îl petrecem în familie.
Înainte de a începe planificarea efectivă a activităților dinainea Sărbătorilor Pascale, e bine să ne organizăm... pentru organizare. Sună haios, știu, dar scopul este de a ne structura întreaga activitate atât de eficient încât anii viitori să reușim și mai bine să ne reducem stresul aferent sărbătorilor pascale. În acest sens, recomand să pregătești:
- cutii transparente de diverse dimensiuni, pentru depozitarea accesoriilor de Paști
- dosar cu folii pentru fișele cu liste de cumpărături, meniuri, rețete preferate etc.
- caiet mecanic / mapă pentru paginile de jurnal
Pregătiri înaintea sărbătorilor pascale
- Actualizează lista cu persoanele cărora le vei trimite felicitări.
- Pune alimente neperisabile pentru colecta de donații de mâncare pentru sărbători în cutia dedicată din zona de depozitare sau cămară.
- Citește rețetele de Paști și fă lista de necesar de ingrediente.
- Compară lista de ingrediente cu stocul disponibil în casă și fă lista de cumpărături.
- Completează lista de cadouri pentru Paști.
- Confirmă planurile de călătorie pentru oaspeții care rămân peste noapte.
- Crează o „stație de împachetat cadouri‟ într-o zonă cu trafic redus din casă și împachetează cadourile pe măsură ce le cumperi / creezi.
- Decide bugetul pentru cadourile de Paști.
- Decorează casa de Paști.
- Fă lista de activități și evenimente de Paști pe care vrei să le încerci. Planifică-le în calendar.
- Fă un inventar al ustensilelor de bucătărit și pentru copt. Notează pe lista de cumpărături ceea ce ai nevoie, dar lipsește.
- Împachetează și ambalează pentru expediere cadourile de Paști ce urmează a fi livrate printr-un serviciu de curierat poștal.
- Începe să scrii în jurnal despre importanța acestei sărbători.
- Notează în calendar toate întâlnirile, vizitele și potențialele ieșiri pe care le ai planificate deja.
- Notează meniul pentru masa de Paști.
- Oferă cadouri și mici atenții oamenilor care ți-au facilitat anumite servicii importante ție (curier, poștaș, om de serviciu etc.).
- Pregătește aluatul pentru prăjiturile de sărbători și pune-l în congelator.
- Răsfoiește revistele de promoții și notează eventuale rețete noi, scrie pe lista de cumpărături produsele aflate la reducere pe care vrei să le achiziționezi.
- Pregătește cutiuțe cu fursecuri sau alte bunătăți pentru a le oferi vecinilor sau prietenilor.
- Calcă naproanele și fețele de masă.
- Încarcă bateriile camerei de fotografiat / filmat.
Iată cum să faci Reîmprospătarea casei în 7 zile
Curățenie în bucătărie
- Curăță raftul/dulapul cu mirodenii, condimente și ierburi vechi. Verifică termenele de valabilitate și calitatea conținutului.
- Curăţă frigiderul şi congelatorul.
- Folosește resturile de mâncare pentru a face loc la cele necesare de sărbători.
- Curăţă aragazul şi cuptorul. Acoperă cuptorul cu folie de aluminiu pentru a ușura curățarea la final.
- Șterge ușile dulapurilor.
- Spală podelele.
- Șterge exteriorul aparatelor electronice și electrocasnice.
- Curăţă argintăria.
- Șterge sertarele care necesită curăţare și sortează conținutul pe categorii.
- Fă inventarul cămării și a dulapurilor. Notează ce lipsește pentru a le înlocui când mergi la cumpărături. Adu în folosire produsele cu termen de expirare apropiat. Aruncă cele cu termen de expirare depășit sau care nu mai arată potrivit.
- Înlătură electrocasnicele în exces și alte obiecte care ocupă prea mult spațiu pe blat și masa, dar nu sunt folosite suficient de des.
- Trage aragazul și frigiderul de lângă pereți. Mătură și șterge podeaua sub ele.
- Spală și igienizează hota.
- Curăță corpurile de iluminat și ventilatoarele de pe tavan.
Curățenie în zone de locuit
- Amplasează un pot-pourri / difuzor de uleiuri esențiale.
- Spălă și curăță șemineul.
- Șterge praful și lustruiește mobilierul.
- Aspiră covoarele și folosește un produs de curățat covoare dacă este necesar.
- Adună grămezile de obiecte lăsate de-a valma, cărți, reviste etc. și eliberează spațiul.
- Spală lenjeriile de pat, păturile și cuverturile
- Șterge praful și lustruiește mobilierul.
- Întoarce saltelele.
- Aspiră draperiile și/sau spălați perdelele.
- Deschide zilnic ferestrele și aerisește încăperile.
- Șterge praful pe mese, biblioteci, corpurile de iluminat, rame foto și tablouri, tocurile ușilor și alte suprafețe.
- Șterge de praf și alte urme electronicele, cum ar fi televizorul, telefonul și radioul.
Curățenie în băi
- Curăță raftul/dulapul cu medicamente.
- Șterge sub chiuvetă.
- Spală perdelele de duș și covoarele de baie.
- Spală prosoapele decorative.
- Spală și igienizează chiuveta, cada, dușul și toaleta.
- Spală și igienizează în spatele toaletei și bideului.
- Aprovizionează băile cu provizii suplimentare de hârtie igienică, săpun, șampon etc.
- Spală podeaua.
- Șterge ușile dulapurilor, inclusive pe margini.
- Curăță corpurile de iluminat și ventilatoarele/gurile de aerisire.
- Curăță și igienizează gresia și faianța.
- Notați orice articole care trebuie înlocuite.
- Curăţă interiorul maşinii de spălat.
- Verifică furtunul uscătorului să nu fie înfundat și curăță filtrul de scame.
Curățenie în camera de oaspeți
- Amplasează un pot-pourri / lumânări parfumate.
- Spălă și curăță ferestrele.
- Șterge praful și lustruiește mobilierul.
- Aspiră covoarele.
- Spală păturile și cuverturile.
- Întoarce saltelele.
- Pregătește paturile.
- Pregătește un coș cu produse esențiale de igienă pentru oaspeți: săpun, șampon, periuță de dinți, apă de gură etc.
Meniul de Paști
Alcătuirea unui meniu de Paști poate da bătăi de cap oricui, căci trebuie să fie un echilibru perfect între rețetele preferate ale familiei, rețete de sezon și rețete de testat ce pot deveni viitoarele preferate. În fine, echilibrul nu e neapărat să fie perfect, se poate merge pe rețete verificate si testate deja, dar cine nu-și dorește să-și surprindă familia cu ceva nou și delicios la masa de sărbătoare?
Căutarea rețetei noi și delicioase de Paști pe care ai testat-o în trecut poate fi epuizantă, căci poate nu îți mai amintești unde ai găsit rețeta sau care erau cantitățile exacte, ce condiment o aromatizau sau care erau timpii recomandați pentru gătit. De aceea recomand notarea rețetelor și arhivarea lor în dosarul dedicat Sărbătorilor Pascale.
Aproape toți am gătit măcar o dată folosind rețete inspirate de pe site-uri sau din reviste străine și evident am avut dificultăți cu aprecierea cantităților dacă acestea erau exprimate în sistemele de măsurare american sau imperial. În sistemul american întâlnim în rețete unități de măsura ca tablespoon / teaspoon (lingură / linguriță) și cup (ceașcă) sau pint. În sistemul imperial avem ”fl” pentru fluide și “oz” (de la uncie) pentru ingredientele uscate. În aceste situații, ori alegem să punem după ochi ori apelăm la tata Google pentru conversie. În tabelele de mai jos am prezentat câteva echivalente utile pentru cantități în bucătărie.
Iată aici un articol despre Cum să faci o listă de cumpărături inteligentă și completă
Superstiții și tradiții cu ouă de Paști
Să nu uităm, în primul rând, că vopsirea sau încondeierea ouălor nu se face oricum, ci într-o anumită zi. Conform tradiţiei bisericeşti, ele se vopsesc în Joia Mare, pentru că atunci a fost răstignit Iisus Hristos.
Multe gospodine preferă însă le vopsească în Sâmbăta Mare, în ideea să fie cât mai proaspete pentru atunci când vor fi servite. Nu e greşit nici astfel. Sub nici o formă nu e voie să vopsim ouăle în Vinerea Mare. De fapt, în această zi nu se face treabă nici la câmp, nici în bucătărie.
Și în toată agitația zilnică, la un moment dat trebuie să pui și frână și să te și bucuri de ceea ce ai. Stai. Pune puţină pauză în fiecare zi. Ia lucrurile pe rând şi nu uita de adevăratul spirit al sărbătorilor, de a fi buni, a dărui şi a petrece timp cu cei dragi. Copiii nu vor fi mereu mici şi fiecare Paște e diferit și inedit în felul tău și e important să petrecem împreună acum și aici, să ne bucurăm de fiecare moment. Timp petrecut împreună cu cei dragi. Timp de calitate. Timp de bucurie. Timp de conectare. Timp de joacă şi de râsete, de zâmbete şi, de ce nu, de plânsete şi emoţii puternice.
Gândește-te și programează câteva activități educative în calendarul vostru. E important ca cei mici să înțeleagă obiectivul sărbătorilor pascale și ce sărbătorim cu adevărat, dincolo de ouă colorate, iepurași cu cadouri și haine noi.
Paștele este o sărbătoare religioasă importantă și este sărbătorită ca atare, însă oamenii au îmbrățișat și adăugat propriile tradiții pe parcurs. Creați propriile tradiții de familie. Tradițiile familiale fac parte din amintirile care se păstrează o viață întreagă. Menținerea tradițiilor care fac parte din familia ta de ani de zile te ajută să menții legătura afectivă cu anumiți membri cu care s-ar putea să nu mai fii atât de apropiat. Pe lângă faptul că este o modalitate minunată de a păstra câteva momente unice și exclusive între cei dragi. Atunci când îți formezi propria familie, poți păstra acele tradiții, chiar și să le folosești ca bază pentru a-ți crea propriile tradiții de familie.
Tradițiile familiale sunt mici rutine care sunt create în jurul unei familii, obiceiuri care sunt menținute de generații și care identifică membrii familiei respective. Aceste tradiții pot fi de mai multe tipuri:
- întâlnire care are o semnificație specială pentru voi ca familie
- fotografie de familie făcută în fiecare an într-un anumit mod sau anumit loc și care va crește pe măsură ce familia crește
- mâncat mâncare tradițională în anumite locații
- donat jucării și lucruri care nu mai sunt folosite în fiecare an
- vizitat o anumită mănăstire într-o zi specifică
Tradițiile familiale sunt reluate de-a lungul anilor, dar este important să le acordăm valoarea pe care o merită, astfel încât să nu fie uitate.
Câteva tradiții românești:
- În cele trei dimineţi de Paşte e bine să te speli cu apă pe fată dintr-un bol în care ai pus un ou roşu şi bani argintaţi şi auriţi. Se spune că tot anul vei avea bujori în obraz, piele albă şi noroc la bani. Imediat ce toţi ai casei s-au spălat pe fată în a treia zi de Paşte, banii sunt adunaţi din bol şi luaţi de mezin.
- Primul aliment mâncat în dimineaţa de Paşte trebuie neapărat să fie un ou roşu. Acesta simbolizează familia unită. În plus, se spune că ne dă putere, ne poartă noroc şi ne apără sănătatea.
- Prin Moldova este o vorbă, potrivit căreia persoana cu care ai ciocnit ou în ziua de Paşte o vei întâlni şi pe lumea cealaltă. Superstiţie sau nu, nu avem de unde şti. De asemenea, se spune că, dacă te rătăceşti în pădure, să-ţi aduci aminte cu cine ai ciocnit ou în ziua de Paşte şi, cu siguranţă, vei găsi drumul spre a ieşi din pădure în siguranţă.
- Dacă oul ciocnit în prima zi de Paşte a avut două gălbenuşuri, este cazul să începi pregătirile de nuntă. În unele zone din Moldova se spune că persoana căreia nu i s-a spart oul, după ce a ciocnit cu toţi ai casei, se va bucura de sănătate tot anul. În alte zone, tot din Moldova, dimpotrivă, acea persoană va muri prima.
- În zona Ardealului, oul roşu se mănâncă simplu, fără sare. În caz contrar, conform tradiţiei populare, vei transpira tot anul. Dacă însă îl consumi cu sare, ţi se vor înroşi mâinile.
- Coaja rămasă de la ouăle roşii trebuie dată la găini, pentru a fi sărbătoare şi la ele. În alte zone, ele se aruncă pe apă curgătoare, ca să ajungă la copiii morţi nebotezaţi. Sunt şi zone în care cojile se aruncă departe de curte, în ideea de a feri gospodăria de ghinion şi rele.
- Ouăle sfinţite la biserică se păstrează de la un an la altul. Dacă la anul, de Paşte, îl spargi şi e gol, înseamnă că nu ai noroc mult în viaţă. Dacă însă e plin, te bucuri de un destin fericit. Totuşi, dacă încerci să faci acest experiment, îţi dai uşor seama că este imposibil că oul să fie la fel de plin că anul anterior, întrucât intervine deshidratarea.
- Tot în Moldova este şi obiceiul păstrării un ou roşu timp de 40 de zile după sărbătoarea pascală. Apoi, dacă îl spargi şi nu are miros respingător, înseamnă că vei avea un an cu multe împliniri, sănătate şi noroc.
Pregătiri după sărbătorile pascale
Curățenie
- Folosind un coș de rufe, adună rapid orice obiect neaflat la locul lui în casă.
- Spală, împăturește și pune deoparte rufele.
- Aspiră și spală toate podelele.
- Igienizează băile.
- Schimbă lenjeriile de pat și pregătește cuverturile.
- Schimbă prosoapele.
- Aruncă ambalajele.
Pregătiri pentru sărbătorile viitoare
- Organizează cadourile primite și decide pe care le vei păstra și pe care le vei folosi pe viitor pentru a le dărui mai departe.
- Scoate cutiile de depozitare și pune înăuntru hârtia de împachetat și accesoriile specific de sezon.
- Păstrează doar decorațiunile care te fac să te simți bine. Donează sau depozitează pentru vânzare anul viitor decorațiunile pe care nu le mai apreciezi.
- Fă donațiile caritabile de Paști.
- Notează amintirile speciale legate de sărbătorile ce tocmai s-au încheiat în jurnalulul de Paști.
- Imprimă fotografiile și crează un album cu fotografii și însemnări.
- Scoate panoul dorințelor, revizuiește-l și amintește-ți care au fost obiectivele tale la început de an și vezi unde te afli cu ele acum.
- Ia toate chitanțele și bonurile de la cumpărăturile de cadouri și notează concluziile legate de buget și lecțiile de ținut minte pentru anul viitor.
Te îngrozește ideea că urmează sărbătorile pascale și obiceiurile tale de organizare și planificare sunt cam haotice? Have no fear, Patricia is here! Din superorganizarea mea am creat un ghid de planificare și organizare a curățeniei, gătitului, activităților, care te va ajuta să reduci timpul de pregătire și planificare înainte de Paști, astfel încât să poți petrece mai mult timp bucurându-te de sărbătoare și de familie, nu doar pregătind atmosfera pentru ceilalți, făcând economii semnificative în același timp.
Kitul digital cu fișe pentru imprimat și folosit include:
- Principiile de bază ale organizării pentru Paști
- Informații generale despre sărbătorile pascale (Paștele creștin, Paștele evreiesc, data Paștilor, adoptarea calendarului gregorian în unele biserici ortodoxe etc.)
- Conversie măsurare în bucătărie
- Pregătiri înaintea sărbătorilor pascale (curățenie, pregătiri și cumpărături)
- Model listă de cumpărături
- Listă alimente și produse de bază pentru o cămară bine organizată
- Activități educative în familie în așteptarea sărbătorilor pascale
- Planner activități zilnice
- Planner activități săptămânale
- Planner de mese (Săptămâna Patimilor, Vinerea Mare, Ziua de Paști)
- Model fișă descriere rețeta preferată
- Superstiții și tradiții cu ouă de Paști (idei de vopsire naturală a ouălor, decorațiuni de Paști)
- Obiceiuri și tradiții de Paști
- Pregătiri după sărbătorile pascale (curățenie, pregătiri pentru sărbătorile viitoare)
- Activități cu și pentru copii
- Model fișă recunoștință (adulți – pentru scris, copii – pentru desenat)
De această dată am inclus și o parte de poveste și informații utile, materialul devenind o resursă ce poate fi folosită ani de-a rândul, pentru educare, organizare și planificare.
Listele pentru curățenie, pregătiri și cumpărături te ajută să pregătești casa pentru sărbători fără prea mult efort și stres, investind câteva minute pe zi doar.
Prin crearea unei liste de alimente și produse de bază pentru o cămară bine organizată vei avea un punct de referință rapid atunci când întocmești lista de cumpărături pentru meniurile înainte de și în timpul sărbătorilor.
Lista de rețete preferate îți va oferi o referință rapidă când nu îți mai aminteți și nu ai nervii necesari să scormonești Pinterest sau o carte de bucate după acea rețetă pe care au apreciat-o toți.
Aproape toți am gătit măcar o dată folosind rețete inspirate de pe site-uri sau din reviste străine și evident am avut dificultăți cu aprecierea cantităților dacă acestea erau exprimate în sistemele de măsurare american sau imperial. În kit am prezentat câteva echivalente utile pentru cantități în bucătărie.
Plannerele de activități te vor ajuta să ții evidența tuturor activităților și evenimentelor pe care le ai de-a lungul lunii și săptămânii, astfel încât să îți poți organiza și planifica zilele în funcție de disponibilitatea ta și efortul depus zilnic de membrii familiei.
Plannerele de masă pot fi tipărite în vrac și utilizate pentru a te ajuta să îți simplifici prepararea din bucătărie și să reduci stresul (dacă ignori rama cu ouă de Paști, le poți folosi și de-a lungul anului!).
Fișele de recunoștință vă vor ajuta să rememorați ziua pe care o încheiați și să fiți recunoscători unii pentru ceilalți, precum și pentru lucrurile pe care deja le aveți în viața voastră.
Alte idei pentru vopsirea ouălor:
Articol scris de Patricia Lidia - comunitatea VVV
Patricia Lidia este programator, scriitor și coach în idei și creativitate. Ce altă meserie ar fi mai potrivită pentru a înțelege algoritmii acestor platforme de care ne folosim zilnic, decât un programator, și ce altă meserie ar fi potrivită pentru a crea content creativ decât un scriitor și coach?
Patricia a înțeles că pentru ca o afacere să funcționeze corect, pe lângă faptul că trebuie să fii mereu la curent cu noile trenduri în business, trebuie să ai grijă și de tine, astfel că ea te poate ajuta prin tehnici de meditație, Reiki și mindfulness pentru ca tu să fii bine din toate punctele de vedere și să ai succes din toate punctele de vedere.
Pe Patricia o poți găsi aici: