Cum m-am descurcat ca vegetariană în Asia Centrală

Era mijloc de toamnă, însă înţelegeam eu cumva, printre rânduri, că asta însemna toamnă târzie prin Asia Centrală. Ceea ce se traducea-n grade puţine.

Aaah, eu mi-s ovo-lacto-vegetariană de la 3 ani [bunicul tăia porcii din sat, mie mi-a fost milă şi am refuzat să mai consum carne] şi vegană de aproape 5 luni. Şi, umblând lumea de vreo 15 ani în mod constant, mi-am dat seama că e greu în unele locuri să ai aceste cerinţe-n alimentaţie. Mai ales în ţările cu meniu preponderent de carne din Asia Centrală, unde caloriile, mai ales în anotimpurile reci, sunt necesare.  

Cuprins

A fost prima oară când m-am pus pe pregătit temeinic. Mi-am cumpărat nuci felurite, fructe uscate şi müsli. Am copt turtă dulce şi biscuiţi cu scorţişoară [că ştiam eu că ţin mai bine] şi mi-am pregătit batoane din ovăz şi afine. Cred că mă speriaseră cu adevărat poveştile de pe drum ale unora şi altora.

Kazahstan

* dimineți friguroase in Nur-Sultan, Kazahstan

Când colo, la aterizarea în Astana [actualul Nur-Sultan], era şi cald şi se pare că până şi salate erau în meniu, chiar la restaurante tradiţionale. Ceaiul – excelent, ca în mai toate ţările islamice, iar chak-chak [un fel de biscuiţei cu miere] au mers bine. Ce-i drept, la nava spaţială ce pare capitala, chiar de mergi mult până dai de următorul restaurant, căci distanţele mi s-au părut înfiorător de mari, poţi savura chiar şi-un burger vegan sau prăjituri fel de fel, pe lângă alte salate servite cu căpşune. Bineînţeles că locuri pentru expaţi sunt suficiente – se pot găsi şi deserturi franţuzeşti, doar să îţi doreşti să le cauţi! Pică fain mai ales în dimineţile în care te trezeşti în mijlocul unei furtuni de zăpadă-n octombrie.

„Deh, nu-i deloc rău!” mi-am spus. Nici în stepa cazacă nu am dus lipsă de popasuri în care să găsesc ceva vegetarian, în drumul spre şi dinspre Mongolia. Locaţiile respective arătau foarte neîmbietor, însă, trecând peste şocul iniţial, descopeream mâncare delicioasă. Clătitele mă salvau mereu. Cu smântână sau goale, erau răsfăţul de pe drum.

În Semey am răsuflat uşurată când am aflat că aveam cazarea deasupra celui mai bun restaurant din oraş. Aroganţa acelei seri a fost chiar o felie de tort cu trei tipuri de ciocolată.        

Toate ca toate, dacă nu sunteţi vegani, încercaţi laptele de cămilă şi cel de iapă [nu vă voi spune pe care l-am putut bea şi pe care nu, ca să nu vă stric surpriza!].

Altaiul rusesc

Cum era a treia oară în Rusia, cam ştiam la ce să mă aştept, însă Republica Altai este specială. Chiar şi oraşele care duc înspre ea şi unde se poate mânca şi în restaurante de lux au un iz oriental – Barnaul sau Gorno-Altaysk.

Pe drum, îţi potoleşti foamea cu o clătită cu lapte condensat, poţi da de terci la micul dejun, însă, pe măsură ce te apropii de graniţa cu Mongolia, totul devine mai sălbatic. În farfurie şi pe geamul pe care priveşti. Restaurantele de la marginea drumului servesc un soi de papanaşi cu smântână dimineţile, iar, dacă eşti invitat la o nuntă prin Aktash, Kosh-Agach sau Tashanta şi nu poţi participa, cu siguranţă nu vei pleca cu mâna goală, ci cu un pachet mare de dulciuri tradiţionale. Şi vei afla de cum se prepară sucul de cătină în cantităţi industriale şi te vei simţi recunoscător că ai ajuns şi prin partea aceasta a lumii.    

Mongolia

În Mongolia mă aşteptam să fie cel mai greu. Mai ales că ne găseam în nord-vestul imensei ţări goale, unde populaţia cazacă predomină. Ca să fiu foarte sinceră, nu este unul dintre cele mai igienice locuri în care am ajuns, din niciun punct de vedere.

*salată incropită pe drum înspre Khovd, Mongolia

Cum am putut face slalom printre farfurii şi tacâmuri murdare şi multă carne (de oaie şi numai de oaie)? Păi, în Bayan-Ölgii, de pildă, ne-am făcut veacul pe la singurul restaurant care ne îmbia: era turcesc. Am putut mânca salate şi produse de patiserie acolo, dar şi tăiţei cu legume. De ce m-am îndrăgostit? De sucul de cătină menţionat mai sus şi preparat tradiţional – pare-se – de toţi cazacii. Îl servesc rece sau cald şi face foarte bine corpului.

Apoi, dacă mai la sud, în Khovd, se mai găsesc hoteluri şi restaurante cu mâncare gătită impecabil, în orice oraş mare există magazine cu produse aduse cu precădere din Rusia, Taiwan şi Coreea de Sud. Variante vegetariene şi vegane există şi noi, de pildă, le-am servit alături de noii noştri prieteni din Novosibirsk, cu care am împărţit iurta de 5 paturi. Am avut mare noroc, cum ei veniseră cu maşina din Siberia, aveau de toate la ei – de la legume la ceaiuri şi de la plite la grătare. Şi-aşa am înfulecat inclusiv o supă de legume pe malul Lacului Achit. 

...iar dacă vi se va întâmpla să aveţi vreo pană prin pustietate (nu v-o doresc, însă nu este exclus), sigur vă vor sări în ajutor localnicii de la cea mai apropiată iurtă. Iar la final, aşteptaţi-vă la o invitaţie la ceai, gogoşele tradiţionale şi o brânză tare de nici cu bolovanul nu o puteţi sparge.  

Iran

Ca bonus, pentru că nu l-am considerat niciodată ca făcând parte din Orientul Mijlociu, ci din Asia Centrală, vine şi Iranul.

Dacă-n prima călătorie acolo, nu mi s-a părut că ar fi fost greu ca vegetariană, a doua oară am suferit mult. Dar am rezistat... cum să nu rezişti într-o ţară atât de frumoasă ca aceasta, plină de oameni minunaţi?

Sarcina fiecărei zile era să găsesc havij bastani sau suc de morcovi cu îngheţată. M-am întors mai portocalie din Iran, trebuie să vă mărturisesc.

*Havij-bastani în Urmia, Iran

Şi dacă tot am pornit pe linia aceasta, iranienii fac un gem de morcovi fantastic! Mai au şi nişte tăiţei cu apă de trandafiri care se numesc faloodeh şi se servesc îngheţaţi. Se adaugă o cupă de îngheţată de şofran când îi înfulecaţi, tipică pentru Isfahan. Pe lângă diferite tipuri de baclava, ceva deosebit este kolompe, un aluat umplut cu un amestec de curmale.

Curmalele proaspete sunt o încântare, dar trebuie păstrate în frigider. Abundă în sud-est, la fel cum o fac plantaţiile de fistic – cel mai bun pe care l-am gustat în viaţa mea. O vizită la bazar sau la un magazin cu produse iraniene le poate da vegetarienilor şi veganilor ocazia să încerce flori de rodie confiate, petale de trandafir pentru deserturi, scorţişoară de Golestan (de la graniţa cu Turkmenistanul) sau noghls (bomboane tari cu apă de trandafir şi/sau şofran, care creează dependenţă). În sezon (aprilie-mai), căpşunele din Kurdistan sau de la Marea Caspică sunt delicioase. 

Iar ca feluri principale, în oraşele mari se pot găsi diverse salate. În Teheran am încercat una cu boabe de muştar, în Provincia Lorestan am servit o salată caldă. În perioada Anului Nou Iranian (21 martie), predomină anumite bucate; în perioada Ramadanului, altele. După Iftar (apusul soarelui), când se poate mânca, se găsesc lipii cu legume pe la tonete şi orez (atenţie să îl luaţi neamestecat cu niciun sos – eu m-am trezit cu miel în porţia mea). O mare bucurie pentru vegetarieni este călătoria prin Provincia Gilan, unde se vor simţi răsfăţaţi prin bucătăria zonei. Iar cireaşa de pe tort este mirza ghasemi, un amestec savuros de vinete, usturoi şi roşii.

Frumuseţea călătoriilor cred că stă şi în încercările la care te supun. La final, oameni faini care să te ajute şi să îţi ofere din puţinul lor se găsesc pe peste tot şi îţi sunt scoşi în cale în momentele delicate.      

Asia Centrală rămâne o pustietate pline de surprize. Printre lacuri turcoaz, iaci timizi şi vârfuri pline de zăpadă chiar şi când ne-am aştepta mai puţin, se strecoară obiceiuri păstrate din moşi-strămoşi. Obiceiurile culinare s-au păstrat şi ele. Le putem respecta, însă putem alege să mâncăm tradiţional în felul nostru, căutând bucatele care ne priesc şi sunt aliniate stilului nostru de viaţă.    

***

Articol scris de Olivia-Petra Coman traduce şi scrie de pe drum în ultima perioadă, însă baza îi este tot în Braşov. Iubeşte sporturile acvatice, animalele zărite în libertate şi locurile încărcate de istorie. 

A dezvoltat o pasiune pentru Balcani, Asia Centrală şi America de Sud, mai ales prin întâlnirile-minune care au legat-o de oamenii întâlniţi pe-acolo.

O poţi găsi aici—

Blog | Instagram | Twitter | Facebook | YouTube 

*Fotografiile, realizate de Marcel Bancila