In primul rand: Nu spun ca nu trebuie sa ajutam si sa incurajam, sau sa nu-i facem pe copii sa se simta iubiti. Dar de cate ori nu ne trezim ca spunem „ce treaba buna!” unui copil de 4 ani care si-a curatat creioanele dupa ce a desenat? Sau unuia de 8 ani care si-a terminat de mancat broccoli? Laudand cu prea mare usurinta un copil pentru ceea ce oricum trebuie sa faca, il invatam ca este laudat pentru simplul fapt ca exista.
Mai tarziu le spunem ca sunt frumosi si destepti si extraordinari jucatori de fotbal inainte chiar de a merita toate astea – sau de a sti ce inseamna de fapt. Cresc masurandu-si propria valoare in lauda: daca nu mi se spune ca sunt frumoasa, va incepe sa creada ca nici nu este.
Studiile pe copii si familii ne-au aratat ca, intr-adevar, lauda are efectul opus celui intentionat. Nu-i face pe copii sa munceasca mai mult, sau mai bine. De fapt, copiii carora li se spune ca sunt straluciti si talentati se descurajeaza usor atunci cand ceva este „prea greu”; cei care nu sunt laudati in acest mod sunt mai motivati sa munceasca mai mult sau sa-si asume provocari mai mari.
Cei care nu sunt laudati, dimpotriva, dau dovada de nivele de incredere mai mari, in timp ce cei laudati prea mult sunt predispusi sa minta pentru a-si face propriile performante sa sune mai bine. Lauda devine ca un drog: de indata ce o au, au nevoie de ea, o vor, sunt neputinciosi fara ea.
Lauda devine un drog pentru copii
Sa ne uitam la Mihai, 6 ani. Un atlet innascut, Mihai a fost coplesit de laude de la o varsta frageda pentru abilitatile sale de a juca fotbal. De indata ce a devenit destul de mare ca sa se joace cu alti copii, a observat, pentru prima oara, ca este bun – dar nu neaparat cel mai bun.
Ce s-a intamplat atunci? In jocurile sportive pentru Liga juniorilor, se poticnea, se uita in mod constant in urma cautand incurajare din partea parintilor si uitand sa stea cu ochii pe minge. Se supara daca nu primea aplauze pentru cel mai mic dintre eforturile pe care le facea – dar astfel de aplauze nu-l ajutau sa joace mai bine.
Protejat de aripa unei laude constante in curtea din spatele casei cu tatal sau, Mihai era un pachet de nervi in viata reala.
Iata cum vedem, de asemenea, ca laudarea copiilor ii pregateste pentru o lume care nu este aproape niciodata la fel de generoasa. Pentru acei copii care si-au petrecut intreaga viata fiind ridicati in slavi pentru simplul fapt ca si-au legat sireturile, de exemplu, esecul poate fi devastator.
Intr-un articol recent dintr-o revista din New York, Lael Goodman de 27 de ani spunea ca „Cel mai rau lucru este ca mereu mi-am apreciat valoarea prin prisma rezultatelor, mai ales a notelor bune. Acum, insa, faptul ca nu reusesc sa gasesc un loc de munca ma face sa ma simt lipsita de valoare.” Si acesta este un adult.
Este mult mai rau pentru un copil. Mai mult, concentrandu-ne prea mult pe felul in care sa construim in copiii nostri incredere de sine si o constiinta a propriei valori, pierdem din vedere sa-i invatam ce inseamna, de fapt, adevarata realizare – si ii privam de a cunoaste sentimentul satisfactiei de a-si stabili un scop inalt, de a munci din greu si de a-l atinge.
Cand punem mai mult accent pe rasplata si nu pe procesul de invatare sau actiune – fie ca este vorba despre o problema la algebra sau de lovirea unei mingi – multi copii se vor concentra inevitabil pe rasplata. Nu mai invata sa scrie corect pentru ca este o piatra de temelie pentru invatare (si e necesar); o fac pentru trofeul si petrecerea cu inghetata care urmeaza.
Scopul nu este sa ii criticam pe copii
Ci sa intelegem ca o constiinta a propriei valori vine in urma unei realizari – in clasa, pe teren, acasa – si nu a unor false succese. In loc de a-i lauda pe copii spunand „esti asa de destept!”, fii concret. Spune-i : „Ai facut o treaba foarte buna la exercitiul de ortografie.” Sau pur si simplu „Ti-ai incheiat sireturile!”. In loc sa-i spuneti ca este cel mai bun din echipa cand nu este asa, de fapt, ati putea sa-i spuneti ca ati vazut ca s-a straduit foarte tare. Data viitoare – sigur va face eforturi si mai mari.
Descopera colectia noastra de carti pentru copii!
Sursa:
http://www.huffingtonpost.com/peggy-drexler/-the-key-to-raising-confi_b_1821346.html - copii
Cred ca adevărul este undeva pe la mijloc. Copiii sunt diferiți, trebuie găsit un echilibru. Consider ca e în regulă sa-i spui copilului dacă a făcut bine, adică reacția sa fie pe măsura lucrului făcut, fără a exagerara în nici un fel. In anumite situații trebuie și puțină incurajare bineînțeles. Deci totul cu măsură și echilibru.
Copii, deasemenea și adulții trebuie lăudați pt creșterea încrederii de sine
Un articol interesant dar si eu sunt de aceeasi opinie, pentru a creste increderea in viitorii adulti este necesar sa "laudam" micile succese ale copiilor, pentru a avea incredere mai multa in fortele proprii. Atata timp cat este totusi o atitudine moderata chiar este important pentru un copil sa stie ca eforturile lui sunt apreciate de catre parinti
Si asa, copiii fara laude, ajung adultii care nu vor fi niciodata multumiti de ei si vor lupta continuu sa fie suficient de buni incat sa fie apreciati de cei din jur.
Eu am crescut fara laude cautand intotdeauna pe cineva sa imi spuna si mie: Bravo! Sotul meu crescut intr-o familie de evrei a auzit intotdeauna laude: esti cel mai bun, mai frumos, bine mama, bravo !! Nu are nici o problema, e increzator in el si stie ca el e cel mai tare. Eu depresiva , caut in continuare sa ma ridic singura!!! Toti evrei isi lauda copii si ei conduc lumea!!! Credeti ca sunt tampiti???
Ai dreptate, Mihaela!
viata verde viu trebuie sa caute alti experti in phsyologie copilului... o mare debilosenie inventat la un pahar de bere.Sunt la limita sa zic una/doua mai acre.... big bullshit!!!! ignorati articolul va salveaza copilu
Bullshit...numai prostii in articolul asta!
Total gresit. Lipsa increderii in sine din viata de adult este un sindrom ce decurge din lipsa de lauda in copilarie, sindrom mult mai prezent si mai devastator si generator de anxietate generalizata pentru victima decat sindromul ce decurge dintr-o continua constientizare a copilului de catre parinti in special, ca este "o fiinta desteapta, frumoasa si importanta" si ca tot ce face (e vorba de rutina cotidiana a activitatilor supravegheate in mica copilarie) este f bine!..Sunt una din victime. Stiu ce spun.
Cred ca adevarul e undeva la mijloc, mai exact cred ca trebuie sa tinem cont de ce fel de copil avem. Nu exista o reteta universal valabila,care se poate aplica tuturor copiilor. Eu personal am fost un copil care nu a primit NICIODATA laude si aprecieri de la parinti. In ce fel m-a afectat asta? Am ajuns sa aflu abia la maturitate cam care imi este potentialul, nu am fost niciodata constienta de ce pot si cat pot.Nu am avut niciodata incredere in mine, totdeauna m-am subapreciat. La varsta de 40 de ani, absolut printr-o intamplare, am aflat ca am un IQ =154 . Dar e mult prea tarziu, am ratat multe in viata, din pacate si asta pentru ca am fost un copil cu multa personalitate, greu de controlat sau mai bine zis dominat si parintii au considerat ca daca ma lauda ''mi se urca la cap si mai tare''.
Nu e prea tarziu niciodata cred iar la 40 esti inca f tanara daca ai inteles astea acum nu mai depinde decat de vointa
Dacã ar fi sã dau dreptate autorului mai putin luminat al acestui asa-zis articol, ar însemna cã acum ar trebui sã îl laud.
Si tatal meu tot asa zicea si zicea bine. Mai spunea ca asa cum iti asterni asa dormi. Deci oameni bun se oare ca sunteti pe drumul cel bun. Eu asa am facut si fac cu copiii mei pt ca nu pot sa.i laud pt lucruri utile pe care le pot face chiar si prima data pt ca efortul le apartine si un simplu bine cred ca e de ajuns. E mu ca lor in viata lor si nu cred ca trebuie sa aducem osanale pt ca stiu sa traiasca . Nu treb sa ii tratam ca pe animalul din curte pe care il dresam laudantul ca mi.a adus mingea inapoi. Copilul se naste cu constiinta ceva extraordinar si trebuie sa si.o dezvolte singur nu prin laude.era mai sus cineva care spunea ca este ceva invechit acest lucru asa este dar tot ce e nou e tot din trecut de ce se sperie ca nimic nu e nou totul e actualizat prin limbaj atat dar in esenta e vechi totul. Nu trebuie sa ne sperie pentru ca aveau oricum mai multa puritate in intalepciune si rationament . Acum totul este vazut printro prizma murdara avara inchisa si stearsa de ipostazele care ne.au invadat imaginea sufleteasca si nu mai putem spune ca suntem rational puri in aprecieri mai ales in cele ale copiilor. Asa ca oameni buni luati ce .i bun de la bunicii nostri daca ati avut si nu.i mai improscati cu noroi pe care vi.l pune in mana actualii inteligenti si crestetiva copiii cum trebuie nu cum vor astia ca pe tasha mea cu laude absurde ca.si leaga siretul. Fiti oameni seriosi ca lucrurile bune rezista in timp nu cele rele . Cele rele sa se spele cele bune sa ramana se zicea sau pt moderni se spunea. Modernismul evului mediu acual e o mizerie computerizata care ne strica copiii si ne fac viata plina de materialzme care sunt trecatoare si utile pe durata mea de viata . Intelepciunea acumulata e ste cea care ramane si se trasmite in timp dupa mine. Acest lucru este esential in tot ceea ce facem aici pe pamant. - sa.i fericim pe i aintasii nostri pentru tot ce ne.au lasat ca mostenire sufleteasca chiar daca nu au stiut sa tasteze p un telefon sau tableta etc. intelepcinaintasilor nostri
O 'psihologie" prost inteleasa si prost exprimata, din pacate!
O porcarie de articol, idei invechite pe care le aplicau stramosii nostri. Mai cautati putin, e demonstrat ca laudand micile succesuri ale copiilor ii incurajati sa mearga mai departe.
Este prima mea interventie pe pagina voastra si constientizez ca, desi de sute de ori v-am multumit în gând pentru informatiile pe care le-am descoperit prin voi, nu mi-am dorit sa exprim aceste gânduri printr-un comentariu, pâna acum, moment în care ati reusit sa ma provoca?i negativ. Citind articolul am perceput cu toata acumularea mea spirituala ca pedagog, o reactie teribila de respingere a ideii si, desi am analizat de câteva ori mesajul, încercând sa-mi obiectivizez reactia, nu am reusit sa gasesc în rândurile voastre argumentele necesare. si scriu. Extrapolând, cum vi se pare atitudinea mea? Ati fi preferat sa gasesc energia necesara si sa rup din timpul vietii mele câteva clipe ca sa-mi exprim aprecierea fata de darurile pe care le faceti oamenilor? Ati fi gasit în cuvintele mele de lauda un surplus de entuziasm care sa va însufleaeasca în munca zilnica, sa va sprijine în momentele de dezechilibru? V-ar fi fost de ajutor sa plecati la culcare, la sfârsitul zilelor în care eu am citit cu bucurie, cu zâmbetul meu si multumirea mea, în gând? Ei, bine, eu am învatat ca nu este bine sa lauzi. Ca este bine sa fii rezervat în aprecieri. Ca este mai important sa observi punctele slabe si sa încerci sa le corectezi si sa eviti, pe cât posibil sa arati celor din jur bucuria care apare în sufletul tau când cel de lânga tine face un lucru bine. oricât de mic ar fi acel bine. Nu stiu cum va simtiti voi acum. Poate mai credeti sau nu ca este adevarat ca nu este bine sa lauzi copiii. Eu ma abtin sa va spun cât de mult m-a suparat diseminarea acestei idei, sperând ca am reusit astazi sa exprim limpede bucuria ce s-a nascut în mine în zecile de ore în care m-am oprit sa culeg darurile voastre de idei.
Like
M'da....tata zicea ca pe copil trebuie sa-l iubesti toata viata si sa-i areti asta doar cand doarme