Mega Reduceri De Primăvară - 14-20 martie

Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Hrana vie
  4. Maca - beneficii, proprietăți, contraindicații, consum pudră de maca

Maca - beneficii, proprietăți, contraindicații, consum pudră de maca

Considerată a fi un superaliment, maca este o plantă extrem de populară, având o mulţime de beneficii pentru organism. Descoperă ce este maca şi la ce este bună!

Deşi este venerată de mii de ani pentru proprietăţile sale terapeutice, rădăcina de maca este un remediu care a explodat în popularitate abia în ultimele decenii. Această plantă originară din Peru este considerată un superaliment, fiind disponibilă sunt formă de pudră de maca sau suplimente cu maca. Este utilizată în mod tradiţional pentru a spori fertilitatea şi a îmbunătăţi funcţia sexuală. Are beneficii, de asemenea, pentru energizarea  organismului şi îmbunătăţirea dispoziţiei şi a memoriei.

Maca face parte din categoria plantelor adaptogene, adică are abilitatea de a creşte capacitatea de adaptare a organismului la factorii stresanţi din mediul înconjurător, precum programul încărcat sau sarcinile de la muncă.

Încluzând maca în alimentaţia ta poţi beneficia de nenumăratele sale beneficii. Haide să vedem în continuare ce este maca, ce nutrienţi conţine, ce beneficii, proprietăți și contraindicații are şi cum putem consuma pudra de maca în cel mai eficient mod.

Cuprins

 

Ce este maca?

Maca este o legumă cruciferă, denumită științific Lepidium Meyenii, care crește la o altitudine de peste 4000 de metri, în Munții Anzi. Mai este cunoscută şi sub denumirea de ginseng peruvian.

Partea comestibilă a acestei plante este rădăcina, care are forma asemănătoare cu cea a unei ridichi, iar culoarea sa variază de la crem la roz deschis, până la mov sau chiar negru. Este bogată în vitamine și minerale, are un gust plăcut, ușor picant, și o aromă bogată de malț.

Rădăcina de maca se poate consuma sub formă de pudră de maca sau extract, ambele variante găsindu-se destul de ușor în magazinele cu produse bio sau în cele naturiste. O putem consuma şi sub formă de capsule de maca, însă pudra este mai ușor absorbită și asimilată de organism.

Primăvară Verde Vie blog
 

Compoziţia nutriţională a rădăcinii de maca

Maca este o excelentă sursă de proteine, fibre, vitamine şi minerale, inclusiv vitamina C, magneziu şi fier. De asemenea, conţine 20 de aminoacizi - inclusiv cei 8 aminoacizi esenţiali - şi o mulţime de fitonutrienţi importanţi pentru sănătatea noastră.

28g (aprox. 2 linguri) de pudră de maca conţin aproximativ:

Înapoi la cuprins

Top 10 beneficiile ale rădăcinii de maca

Maca are foarte multe proprietăţi terapeutice, motiv pentru care este considerată a fi un superaliment. Cele mai cunoscute beneficii ale pudrei de maca se datorează, în principal, efectelor sale antioxidante, adaptogene şi energizante, fiind primele care sunt resimţite la nivelul organismului.

Iată care sunt cele mai importante beneficii ale rădăcinii de maca:

1. Are efect antioxidant

Rădăcina de maca acţionează ca un antioxidant, neutralizând acţiunea radicalilor liberi şi ajutând, astfel, la menţinerea sănătăţii şi prevenirea diverselor boli cauzate de deteriorarea celulelor.

Studiile au demonstrat că maca, prin acţiunea sa antioxidantă, contribuie la scăderea nivelului de colesterol şi trigliceride din ficat şi a nivelului de zahăr din sânge, fiind un real ajutor în combaterea bolilor cronice. Mai mult, s-a constat că extractul din frunze de maca poate proteja împotriva daunelor neurologice.

Efectul antioxidant al rădăcinii de maca poate fi util în prevenirea bolilor de inimă, a cancerului și a diabetului prin combaterea stresului oxidativ și procesului de deteriorare a celulelor.

 

2. Energizează organismul şi îmbunătăţeşte dispoziţia

Cei care folosesc în mod regulat pudra de maca mărturisesc că se simt mai energici şi au o dispoziţie mai bună, efecte care se resimt la scurt timp după consumarea produsului. În plus, maca nu dă acea senzaţie de agitaţie, aşa cum se întâmplă în cazul unei doze mari de cafeină.

Studiile clinice au arătat că maca poate creşte nivelul general de energie şi rezistenţa organismului. Acesta este şi motivul pentru care vechii războinici incaşi apelau la acestă plantă înainte de a pleca pe câmpul de bătălie. Menţinerea unui nivel bun de energie poate ajuta, de asemenea, la îmbunătăţirea stării de spirit, iar unele studii timpurii au descoperit că maca este capabilă chiar să reducă simptomele depresiei.

Citeşte şi Maca, un superaliment ce poate inlocui cu succes cafeina si viagra

3. Îmbunătăţeşte memoria şi concentrarea

Mai multe studii au descoperit că rădăcina de maca, în special soiul negru, ajută la buna funcţionare a creierului, îmbunătăţind memoria și concentrarea. De fapt, maca era utilizată în mod tradiţional de localnicii din Peru pentru a creşte performanţa şcolară a copiilor.

Cercetătorii sugerează că maca ar putea fi de ajutor în prevenirea bolilor neurodegenerative, precum Altzheimer, dar, având în vedere că studiile au fost realizate până acum doar pe animale, nu avem certitudinea că va avea aceleaşi efecte şi în cazul oamenilor.

4. Creşte libidoul la bărbaţi şi femei

Dorința sexuală redusă este o problemă comună în rândul adulților. În consecință, interesul pentru plantele medicinale şi remediile naturale care stimulează libidoul este mare.

Maca este puternic promovată ca remediu pentru îmbunătățirea dorinței sexuale, iar această afirmație este susținută de cercetările efectuate.

O cercetare din 2010, care a inclus patru studii clinice randomizate, având un total de 131 de participanți, a constatat că maca îmbunătățește dorința sexuală după o cură de cel puțin șase săptămâni.

Înapoi la cuprins

5. Creşte fertilitatea la bărbaţi

Când vine vorba de fertilitatea masculină, calitatea și cantitatea spermei sunt foarte importante.

Există studii care afirmă că rădăcina de maca crește fertilitatea bărbaților. O lucrare recentă, care a rezumat concluziile a cinci studii clinice, a demonstrat că maca a îmbunătățit calitatea materialului seminal atât la bărbații infertili, cât şi la cei sănătosi. Unul dintre studiile analizate a inclus nouă bărbați sănătoși. După ce participanţii au consumat maca timp de patru luni, cercetătorii au detectat o creștere a volumului și mobilității spermei.

maca beneficii

6. Normalizează nivelul hormonilor, îmbunătăţind fertilitatea la femei

Pudra de maca poate fi eficientă și în tratarea disfuncţiilor sexuale, fără efectele secundare pe care majoritatea suplimentelor alimentare din medicina convențională le au.

Rădăcina de maca acţionează în mod benefic asupra organismului femeilor, normalizând nivelul hormonilor. Aceasta stimulează glanda pituitară, care suține și controlează activitatea tuturor glandelor endocrine, așa că o funcționare normală a acesteia atrage după sine un echilibru al întregului sistem endocrin. Tot glanda pituitară este responsabilă și pentru secreția de estrogen și progesteron la femei.

În plus, rădăcina de maca are capacitatea de a stimula fertilitatea, prin creșterea hormonului luteinizant seric, responsabil cu spargerea foliculilor, mărind, astfel, șansele femeilor de a rămâne însărcinate.

Citeşte şi Maca, planta adaptogena care ajuta la echilibrarea hormonala

7. Reduce simptomele menopauzei

Menopauza este definită ca acea perioadă din viaţa unei femei când ciclurile menstruale se opresc și nu mai poate avea copii. Declinul natural al estrogenului care apare la menopauză poate provoca o serie de simptome neplăcute, precum: bufeuri, modificări ale dispoziției, insomnie și iritabilitate.

Studiile efectuate arată că rădăcina de maca, prin conţinutul său de fitonutrienţi, echilibrează nivelul hormonilor din corp şi contribuie, astfel, la ameliorarea simptomelor pe care femeile le resimt când ajung la menopauză. S-a observat că femeile care consumau în mod frecvent suplimente cu maca au manifestat o îmbunătățire a simptomelor menopauzei, precum bufeuri, insomnie, transpirații nocturne sau drepresie.

În plus, studiile pe animale sugerează că maca ajută la creşterea densităţii osoase şi absorbţia calciului, fiind, astfel, încă o dată de ajutor pentru femeile aflate la menopauză, acestea prezentând un risc mai mare de osteoporoză.

8. Protejează pielea împotriva razelor UV

Razele ultraviolete (UV) ale soarelui pot arde și pot deteriora pielea neprotejată. În timp, radiațiile UV cauzează riduri și cresc riscul de apariție a cancerului de piele.

Există dovezi ştiinţifice care arată că aplicarea extractului de maca pe piele ajută la protecţia împotriva efectelor nocive ale razelor UV.  Într-un studiu realizat pe şobolani s-a constatat că extractul de maca aplicat pe piele pe o perioadă de trei săptămâni contribuie la prevenirea deteriorării acesteia atunci când este expusă la razele UV.

Trebuie reţinut faptul că extractul de maca nu poate înlocui produsele de protecție solară şi are capacitatea de a proteja pielea doar atunci când este aplicat pe piele, nu şi atunci când este ingerat.

9. Poate reduce dimensiunea prostatei

Prostata este o glandă a sistemului genital masculin, care are rolul de a forma lichidul prostatic, o parte importantă a lichidului seminal.

Mărirea prostatei, cunoscută și sub denumirea de hipertrofia belignă a prostatei (HBP), este frecvent întâlnită la bărbații trecuţi de 50 de ani. O prostată crescută poate provoca diverse probleme cu urinarea.

Câteva studii realizate pe rozătoare arată că maca roșie reduce dimensiunea prostatei. Se crede că acest efect se datorează conţinutului mare de glucozinolat al rădăcinii de maca. Aceste substanțe sunt, de asemenea, asociate cu un risc redus de cancer de prostată.

pudra de maca beneficii

10. Îmbunătăţeşte performanța sportivă

Pudra de maca este un supliment popular printre culturiști și sportivi. Aceasta este extrem de cunoscută datorită efectelor sale benefice în obținerea mușchilor, creșterea puterii, stimularea energiei și îmbunătățirea performanțelor fizice.

De asemenea, unele studii pe animale indică faptul că rădăcina de maca îmbunătățește rezistenţa organismului la efort fizic. Într-un mic studiu efectuat pe opt bicicliști s-a constatat că aceștia și-au îmbunătățit timpul necesar pedalării pe un drum de 25 de kilometri, după 14 zile de consum a unor suplimente alimentare cu extract de maca.

Înapoi la cuprins

 

Cum putem consuma maca?

Maca se poate găsi foarte uşor în magazinele cu produse naturiste, fiind disponibilă sub formă de pudră/pulbere de maca. Dacă alegi suplimente cu maca este indicat să respecţi indicaţiile de pe prospectul produsului în ceea ce priveşte dozajul şi modul de administrare.

Poţi alege, de asemenea, să consumi pudră de maca, pe care o poți adauga în sucuri, smoothie-uri, iaurt, cafea, ceai, sosuri sau chiar în prăjituri. O combinație reușită este cea de pudră de maca cu cacao, un alt aliment plin de antioxidanţi, sau cea de pudră de maca cu pudră de roşcove.

Este indicat să începi cu o jumătate de linguriță de pudră de maca zilnic și să crești doza treptat până la maximum 1-2 linguriţe pe zi. Doza recomandată în general este de 1 linguriță de pudră de maca pe zi (aproximativ 10-15g).

Descoperă reţete simple, rapide şi gustoase cu pudră de maca

ce este maca

Extractul de maca, disponibil și el în magazinele naturiste, s-a dovedit a avea beneficii excelente și pentru piele și păr. Acesta ar putea stimula creșterea părului, prevenind căderea lui, și ar putea îmbunătăţi sănătatea scalpului. Aplicat pe piele, extractul de maca stimulează producția de colagen, oferă elasticitate pielii și îi redă fermitatea.

Înapoi la cuprins

Maca - Contraindicaţii şi precauții 

Maca poate fi consumată fără probleme de majoritatea persoanelor, având un risc minim de a provoca reacţii adverse. Cu toate acestea, există câteva situaţii în care produsele care conţin maca ar trebui evitate sau consumate doar cu avizul medicului:

Aşa cum am văzut, maca este un adevărat superaliment, ce oferă organismului nostru o multitudine de substanţe nutritive şi antioxidante, câştigându-şi, astfel, un loc fruntaş printre remediile naturale utilizate cu succes pe întreaga planetă.

Bucură-te şi tu de minunatele beneficii ale rădăcinii de maca! Foloseşte-o în băuturile tale energizante zilnice sau în diverse preparate culinare sau consum-o, pur şi simplu, sub formă de suplimente cu maca!

*Acest material are scop informativ si nu inlocuieste sfatul medicului.

SURSE

https://www.healthline.com/nutrition/benefits-of-maca-root#section12

https://draxe.com/top-5-maca-root-benefits-and-nutrition/

https://www.medicalnewstoday.com/articles/322511.php

#ce este maca #maca beneficii #maca proprietati

Ce au mai parcurs alti cititori...

3 reţete cu pudră de maca, cu efect energizant şi afrodisiac
Maca, un superaliment ce poate inlocui cu succes cafeina si viagra.
Maca, planta adaptogena care ajuta la echilibrarea hormonala
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101