În toată Uniunea Europeană se produc anual între 118 şi 138 milioane de tone de deşeuri menajere. Din acestea, doar 40% sunt reciclate sau compostate. Restul de deşeuri ajung la gropile de gunoi sau sunt incinerate.
România ocupă ultimele locuri când vine vorba de reciclarea sau valorificarea deşeurilor menajere. Lipsa unei educaţii adecvate cu privire la protecţia mediului, dar şi a unei legislaţii potrivite, fac ca ţara noastră să ocupe un astfel de loc în Europa.
Dacă te preocupă şi pe tine problemele legate de protecţia mediului, atunci alege să te implici şi nu mai sta pasiv. Începe cu deşeurile menajere pe care le produci în propria gospodarie sau în propriul apartament. Oricine poate face compostare, în orice loc. Spun în orice loc pentru că, poţi face compostare şi dacă stai la bloc.
Iată ce vei afla din acest articol:
- Ce este compostarea?
- De ce este importantă compostarea?
- Exemple de resturi menajere pe care să le foloseşti pentru a obţine compost
- Beneficiile compostării
- Cum să faci compost acasă la tine?
- De ce să foloseşti coşul Bokashi?
Ce este compostarea?
Compostarea este procesul prin care materia organică este descompusă. Resturile vegetale (coji de banane, crenguţe de pom, cotoare de mere etc.) puse împreună, se descompun şi duc la obţinerea unui îngrăşământ bogat în nutrienţi, care poate fi utilizat la îmbunătăţirea solului, inclusiv pentru pământul florilor din ghiveci, sau poate fi utilizat ca înlocuitor al îngrăşămintelor chimice.
De ce este importantă compostarea?
Când resturile tale de alimente ajung la groapa de gunoi, ele emit metan, un gaz cu efect de seră, adică, care contribuie la schimbările climatice şi afectează mediul înconjurător. Aşadar, compostarea este o metodă de a reduce aceste emisii de metan.
De asemenea, compostul este utilizat ca şi fertilizant. Pe lângă faptul că este un fertilizant natural, care nu dăunează în nici un fel mediului înconjurător, fiind obţinut din materii organice, utilizarea compostului duce la scăderea consumului de îngrăşăminte chimice, care au un efect dăunător asupra solului.
Exemple de resturi menajere pe care să le foloseşti pentru a obţine compost
Sunt două categorii de materii care pot fi folosite la compostare: materia verde compostabilă şi materia brună compostabilă.
Materia verde compostabilă constă în: coji de fructe, coji de legume, iarbă tăiată, zaţ de cafea, buruieni, resturi de la întreţinerea gardurilor vii.
Materia brună compostabilă este formată din coji de ouă, pliculeţe de ceai, frunze şi fructe folosite la ceai, frunze moarte, flori ofilite, paie şi fân, ramuri tăiate, rumeguş, hârtie şi carton mărunţit.
Dar trebuie sa ţii cont că există şi o serie de deşeuri care nu se pot composta. Ca şi exemple, nu poţi folosi în compostare: iaurt, brânză, lapte, unt. Toate acestea, deşi sunt organice creează probleme de miros şi atrag dăunători ca rozatoarele şi muştele. De asemenea, nu poţi folosi resturile de la animalele de companie, deoarece conţin paraziţi, bacterii, germeni, agenţi patogeni care sunt dăunători pentru oameni.
Pentru a obţine un compost de calitate, va trebui să foloseşti un amestec de materie verde cu materie brună în proporţie de 50:50, împreună cu o cantitate adecvată de apă. Materia brună vine cu un aport de carbon, în timp ce materia verde aduce un aport de azot. Apa asigură umiditatea necesară la descompunerea materiei.
Cum să faci compost acasă la tine?
A face compost implică colectarea resturilor alimentare, a resturilor vegetale de la grădinărit sau a tuturor deşeurilor care pot fi folosite la compostare.
Pentru colectarea acestor resturi în vederea obţinerii compostului, poţi folosi coşurile Bokashi. Aceste coşuri folosesc metoda Bokashi, care este un sistem de compostare bazat pe fermentare în mediu anaerob (adică procesul de fermentare nu necesită oxigen).
De asemenea, în urma fermentării, în partea de jos a coşului se colectează lichidul bokashi. Acest lichid diluat cu apă (1 dcl lichid la 20 l apă) devine un îngrăşământ organic şi poate fi folosit la udarea plantelor din grădină sau a florilor de ghiveci.
De ce să foloseşti coşul Bokashi?
- Pentru colectarea resturilor organice, nu este necesară utilizarea sacilor de gunoi;
- Poate fi depozitat în interior, îl poţi avea oricând la îndemâna şi nu va fi nevoie să ieşi afară din casă sau din bloc ori de câte ori va trebui să pui în coş resturi organice;
- Nu necesită spaţiu mare de depozitare, dacă stai la bloc îl poţi depozita pe balcon;
- Este făcut din plastic reciclat, reciclabil, deci este environmental friendly.
Scapă de resturile menajere organice prin compostare şi obţine un compost pe care să-l foloseşti ca îngrăşământ. Deacoperă coşul Bokashi şi obţine compost la tine acasă!
Articol scris de Viorel Vâlcea - comunitatea VVV
Sunt inginer de mediu, susţinător şi adept al unui stil de viaţă sănătos, îmi place să scriu şi mă bucur să pot împărtăşi cu voi din cunoștințele mele în acest domeniu. Îmi plac plimbările în aer liber şi îmi place să citesc. De asemenea, o altă pasiune de a mea este apicultura.
Mă puteți găsi pe: