Se vorbește mult despre nevoi și sunt făcute în continuare studii și cercetări în această direcție. O teorie foarte cunoscută a nevoilor umane ce include și nevoi emoționale este cea a lui Abraham Maslow, care clasifică aceste nevoi umane astfel: baza piramidei este reprezentată de nevoi fiziologice (apă, hrană, căldură, odihnă), urcând către nevoia de securitate, urmând nevoia de dragoste/apartenență, cea de stimă și, la final, actualizarea de sine. E foarte interesant să știm că, pe măsură ce se îndeplinesc nevoile de la baza piramidei, creștem către împlinirea celor de mai sus, una câte una. Unii oameni se opresc la un nivel anume iar alți oameni caută permanent să își atingă potențialul, explorând și ducând la îndeplinire nevoile de actualizare, de creștere personală.
Regăsim în clasificarea lui Maslow o parte din nevoile emoționale, însă vă propun o abordare aparte a acelor nevoi care ne dau disconfort emoțional, iar pe termen lung somatizează în boli fizice. Cu siguranță știți că bolile au cauze emoționale. Cauzele acestea sunt conflictele la nivel psihic pe care le dă neîmplinirea unor nevoi. Căutam - conștient sau inconștient – să le împlinim în relație cu cei din jur, atât în familie, cuplu cât și la serviciu.
Cele 4 nevoi emoționale
Astăzi, vom explora nevoile emoționale din perspectiva unei altfel de abordări, una metaforică. Vă invit să vă imaginați că viață voastră este simbolizată printr-un scaun înalt, somptuos, cu spătar, ca un jilț boieresc. Iar acest scaun stă pe 4 picioare puternice, zdravene, de forma literei A, care îi conferă echilibru. Ei bine, aceste 4 picioare sunt nevoile noastre emoționale: nevoia de Afecțiune, nevoia de Atenție, nevoia de Acceptare și nevoia de Apreciere.
Să le luam pe rând…
1. Afecțiunea
Căutam conștient sau inconștient afecțiune, tânjim după ea atunci când lipsește. Afecțiunea este o nevoie emoțională care, deși nu este întotdeauna conștientizată, are puterea unui motor invizibil care ne duce către căutarea unei relații în care să o primim. Pentru că atunci când o primim, ne simțim fericiți, răsfățați, împliniți. Conform clasificării făcute de psihologul W. Gerrod Parrot în cartea sa “Emoțiile în psihologia socială”, afecțiunea este o emoție secundară ce ține de emoția primară numită dragoste, și care are ca emoții terțiare grija, tandrețea, atracția, adorația, compasiunea și sentimentalismul. Știu că ne îndreptam către o lume detașată emoțional, dar nevoia pentru a exprima aceste emoții există în noi și își cere drepturile. Oferim și primim afecțiune în relațiile pe care le avem, încă de mici. Copilul primește și oferă natural afecțiunea prin grija pe care părintele i-o arată constant, prin gesturi și comportamente. Iar acesta devine model pentru viața lui de adult, deoarece acesta este confortul emoțional pe care îl va căuta permanent de-a lungul vieții. Ați intrat vreodată într-un cămin de copii ? Dacă ați avut această ocazie, sau ați văzut oameni fără casă, poate ați observat că mulți dintre ei își leagănă corpul într-un balans permanent față-spate. Acesta este semnul deprivării de afecțiunea de care au nevoie, unul dintre comportamentele venite odată cu abandonul. Sau, dacă te întrebi ce te împinge către relații în care ești rănit, atunci poate că ar fi bine să explorezi puțin această nevoie de afecțiune, în ce măsură este ea împlinită și cât de echilibrat e acest picior al scaunului tău. Oferi prea mult? Primești prea puțin?
2. Atenția
Observi ușor persoanele care sunt în căutarea atenției, deoarece se remarcă în orice grup în care se află prin tonul ridicat al vocii, gesturi extravagante, glume spuse la fiecare frază sau râs isteric. Și, instinctiv, percepi că au nevoie de atenție. Și nu vorbim de atenția pe moment, ci de atenția ca nevoie emoțională, ca stare permanentă. În rândul copiilor, veți recunoaște această nevoie și mai ușor, prin comportamentele lor făcute „intenționat”, ca să atragă atenția asupra lor. Atenția nu trebuie să fie neapărat pozitivă, ci poate fi și din polul opus, negativ. Un copil certat pentru că a făcut o prostie în mod intenționat va primi atenția cuvenită, tocmai prin această ceartă. La fel și adolescentul care face gesturi extreme. Nu vă grăbiți să judecați sau să criticați, ci încercați mai degrabă să vedeți care este nevoia lor și cum îi puteți ajuta să simtă că au atenția voastră, că sunt importanți pentru voi și contează ce spun, ce fac, ce gândesc, ce simt.
3. Acceptarea
Acceptarea sau aprobarea - ca nevoie emoțională împlinită - o regăsim în noi atunci când încetăm să ne comparăm cu ceilalți. Atunci când conștientizăm și părțile noastre negative și le acceptăm ca fiind parte din noi. Și nu vom mai fugi către dorința de a fi altceva, altcineva decât cine suntem, de dragul de a fi acceptați. Iar ca părinți, transmițând copilului îndemnul către autenticitate și către acceptarea lui așa cum este, îl ajutam să fie mai echilibrat și mai încrezător în el. Unul dintre motivele pentru care adolescenții merg către grupuri este acceptarea. Iar ca să fie acceptați în unele grupuri, sunt dispuși la comportamente la limita securității lor fizice și emoționale. La fel și în mediul profesional, acolo unde acceptăm sarcini peste sarcini și nu refuzăm nimic, din dorința de a fi acceptați, de a ne simți parte din acel mediu. Așadar, acceptarea vine la pachet cu stima de sine, într-un raport invers: cu cât ai o stimă de sine mai solidă, cu atât nevoia de acceptare de către alții e mai mică.
4. Aprecierea
Nevoia de apreciere vine din nevoia de a simți că ai valoare, că efortul tău contează și este observat de ceilalți. Aprecierea este atât un limbaj al iubirii, atunci când este exprimată de partenerul de relație, cât și o puternică motivație în zona profesională. Căutăm aprecierea celorlalți atunci când nu suntem siguri pe noi, pe alegerile noastre.
Revenind acum la metafora scaunului nostru cu 4 picioare, te invit să iți iei un minut sau mai multe de introspecție și să răspunzi la aceste întrebări:
Cum arată scaunul vieții tale, în acest moment?
Dacă vreunul dintre aceste 4 picioare ar fi mai lung sau mai scurt, sau nu ar exista deloc, ar mai sta scaunul acesta în poziția de echilibru?
Articol scris de Florina Haritonov - membru al comunității VVV
Psihoterapeut, psiholog cu drept de liberă practică atestat de Colegiul Psihologilor din România, cu formare în terapia Cognitiv Comportamentală și formări complementare in Terapia Sistemică Cuplu-Familie-Copil, Florina Haritonov este pasionată și dedicată unui stil de viața sănătos, în care sănătatea fizică și cea emoțională se împletesc. O poți găsi pe Florina pe Website sau pe Facebook.
