Comunicarea intestin-creier are la baza cai de comunicare aferente si eferente ale nervului vagal si alte mecanisme prin intermediul carora se trimit mesaje de la „intestine la creier” si de la „creier la intestine”. Interactiunile intestin-creier ajuta la reglarea homeostaziei, a reactiilor imunitare si a inflamatiei.
Este important de subliniat ca axa intestin-creier este inca departe de a fi pe deplin inteleasa. Perturbarile axei intestin-creier sunt asociate cu o mare varietate de boli printre care Parkinson, tulburarile de anxietate, depresia si sindromul intestinelor iritabile. Cele mai multe studii privind axa intestin-creier au fost desfasurate pe modele animale si sunt necesare mult mai multe studii pe oameni.
Recent, Scoala de Medicina a Universitatii din Maryland a anuntat ca o echipa de cercetatori condusa de Alan Faden a descoperit la soareci o corelatie intre leziunea traumatica cerebrala si anumite modificari intestinale care sunt influentate de interactiunile creier-intestin. Rezultatele cercetatilor au fost publicate recent in revista de specialitate Creier, comportament si imunitate (Brain, Behavior, and Immunity).
Studiul este primul care arata ca trauma cerebrala la soareci poate declansa un cerc vicios in care traumele cerebrale pot cauza disfunctii intestinale. Aceste tulburari la nivel intestinal exacerbeaza leziunea initiala cerebrala ducand la inflamatie, ceea ce agraveaza si mai mult disfunctia intestinala si tot asa...cercul vicios poate duce, in cele din urma, la un sir de efecte care nu mai pot fi controlate.
Mai exact, cercetatorii de la Universitatea din Maryland au descoperit ca leziunile pe creier la soareci au cauzat modificari in tractul gastrointestinal care au facut colonul mai permeabil. Aceasta permeabilitate a favorizat migrarea microbilor daunatori din tractul intestinal in alte parti ale corpului, cauzand infectii. Infectiile bacteriene dezvoltate in sistemul gastrointestinal au marit inflamatia creierului si au fost asociate cu pierderea de neuroni in hipocampus.
Autorii au subliniat ca pacientii umani sunt de 12 ori mai predispusi la deces din cauza infectiilor bacteriene ale sangelui dupa o leziune traumatica cerebrala. In plus, pacientii cu traume cerebrale au chiar si de 2.5 ori mai multe probleme digestive, comparativ cu cei care nu au suferit nicio leziune cerebrala.
Oamenii de stiinta stiu deja de mai multi ani ca leziunile cerebrale influenteaza si tractul gastrointestinal. Dar, pana acum, cercetatorii nu au stiut ca traumele cerebrale la mamifere pot face colonul mai permeabil. Din pacate, ramane inca de descoperit cum si de ce leziunile traumatice pe creier cauzeaza aceste modificari specifice in intestin.
In cadrul cercetarii lor privind axa intestin-creier, participantii la studiu au analizat si felul in care disfunctia extrema intestinala poate agrava inflamatia creierului. Pentru a evidentia modul in care creierul si intestinele se influenteaza reciproc, Faden si colegii sai au infectat soareci cu echivalentul lui E.Coli la rozatoare, o bacterie numita "Citrobacter rodentium.” Dupa cum era de asteptat, in urma infectiei intestinale cu o bacterie puternica, inflamatia creierului s-a agravat.
Echipa de cercetatori a concluzionat: “Aceste studii experimentale demonstreaza interactiunile cronice si bidirectionale dintre creier si intestine care apar in urma leziunile pe creier, ceea ce poate avea un impact negativ asupra urmarilor pe termen lung ale leziunii pe creier..”
Cercetatorul principal al studiului, Alan Faden, este profesor universitar in departamentele de anesteziologie, anatomie si neurobiologie, psihiatrie si neurochirurgie la Universitatea din Maryland si director al centrului de Soc, trauma si cercetari anesteziologice. Intr-un comunicat, Faden a declarat:
“Aceste rezultate arata ca exista o comunicare reciproca foarte stransa intre creier si intestine, care ar putea explica incidenta marita a infectiilor sistematice care apar dupa leziunile cerebrale si pot duce la noi metode de tratament. Rezultatele subliniaza importanta pe care comunicarea dintre creier si intestine o are asupra efectelor pe termen lung ale leziunii traumatice pe creier.”