Denumirea stiintifica: Corylus avellana.
Prezentare. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Poate creste pana la
cinci metri inaltime. Florile sunt sub forma de matisori, iar frunzele, aproape ovale, au
un petiol de unu-doi centimetri. Fructele, adica alunele, seamana intrucatva cu ghinda
sau chiar cu jirul si se grupeaza cate doua – patru la un loc. Alunul infloreste devreme,
in martie. Creste prin padurile de fag, de ulm, de stejar, in amestec cu arborii de baza
sau la margine, sub forma de tufisuri. Poate fi intalnit si pe pajisti. Aria de raspandire –
de la campie pana la munte, frecvent in zona dealurilor.
Valoare terapeutica au nu numai alunele, ci si frunzele si, mai nou, coaja sau
ramurile arbustilor tineri. Importanti in terapie sunt si matisorii de alun. Din partile cu
valoare medicinala ale alunului se prepara infuzie, decoct si suc.
Substante active importante: azotati, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier,
cupru, vitaminele A si B, materii grase. Alunele de padure sunt, datorita acestei
compozitii de exceptie, puternic nutritive si cu valoare energetica mare.
Intrebuintari. Alunele sunt considerate un leac foarte bun impotriva anemiei
hemolitice, in timp ce extractul de frunze si coji sau de ramuri tinere este considerat
eficient in periflebite. Cu proprietati astringente, florile de alun (matisorii) pot fi utilizate
in prepararea ceaiurilor sudorifice.
Consumul alunelor este foarte important nu numai in terapii, ci si in mentinerea
unei stari generale bune. In mod obisnuit, alunele sunt asimilate repede si aproape in
totalitate de organism, fiind foarte hranitoare. Pentru practica gastronomica naturista
au fost puse la punct peste 20 de retete pe baza de alune.
Ca planta medicinala, alunul se remarca si prin puterea sa depurativa (de curatire
a organismului), precum si ca fortifiant.
