REDUCERI ÎN COȘ LA FINALIZAREA COMENZII | 29-31 MARTIE

Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Parenting
  4. Agresiune, violenta si alte lucruri care ne sperie.

Agresiune, violenta si alte lucruri care ne sperie.

ViataVerdeViu) Un intelept spunea odata: „... Tot ce a creat Dumnezeu  este bun. Raul este neexistenta: moartea este absenta vietii. Cand omul nu mai primeste viata, el moare. Intunericul este absenta luminii: unde nu este lumina e intuneric. Lumina

(ViataVerdeViu) Un intelept spunea odata: „... Tot ce a creat Dumnezeu  este bun. Raul este neexistenta: moartea este absenta vietii. Cand omul nu mai primeste viata, el moare. Intunericul este absenta luminii: unde nu este lumina e intuneric. Lumina este ceva existent dar intunericul este neexistenta. Bogatia este un lucru existent, saracia unul neexistent. Tot raul poate fi redus la neexistenta.  Binele exista, raul nu exista.” ( Abdul Baha – 1844 – 1921)

Daca plecam de la ideea ca omul este o fiinta  buna prin natura sa, atunci este clar ca agresiunea poate avea doua forme. Fie este „constructiva” si foloseste pentru apararea propriei persoane si acest aspect il vedem adeseori la copiii mici care se apropie de altii si isi apara jucariile si fratii mai mici. In acest scop, agresiunea este pozitiva si  nu distructiva. Pe de alta parte si agresiunea distructiva care in exacerbarea ei duce la violenta, duce mai departe la criminalitate si razboi. Prin agresiune, ne apropiem de cineva pentru a-l rani. Sa ramanem la exemplul luminii si al intunericului. Lumina are o existenta fizica, nu insa intunericul.  Aceasta domneste doar atunci cand lipseste lumina. Daca raul nu are o existenta proprie ci reprezinta o nonexistenta a binelui, atunci si agresiunea poate fi „doar un lucru care apare pentru ca lipseste o stare pozitiva. Se petrece in mod similar cu alte asa zise stari negative. Un medic bun isi intreba pe drept pacientul: „ce va lipseste”, astfel boala reprezita lipsa sanatatii; frica, lipsa curajului; tristetea, lipsa bucuriei; nesiguranta, lipsa sigurantei... Si agresiunea?

Agresiunea – ce lipseste?

Adeseori sentimentul de lipsa,  de  non-apartenenta, determina pe cineva sa fie distructiv-agresiv. Copiii care sunt agresivi fata de parintii lor, nu se simt iubiti sau acceptati. Lipsa acestui sentiment de protectie si protejare il exprima prin agresivitate. Elevii, care deranjeaza tot timpul la scoala, care sunt violenti fata de colegii lor sau care isi ataca profesorii, adeseori se simt inferiori sau lipsiti de recunoasterea celor din jur. Ei, provin din familii care descurajeaza si subjuga, unde nu si-au putut dezvolta nici sentimentul valorii de sine, nici sentimentul apartenentei. Tinerii, care devin agresivi si violenti, provin adeseori din familii severe si autoritare sau din familii care i-au rasfatat puternic. In ambele situatii nu li s-a transmis niciodata sentimentul ca li se acorda increderea  de a realiza ei insisi ceva si de a fi un membru cu valori depline al comunitatii. Parintii autoritari, isi critica si isi pedepsesc deseori copiii. Ei, le arata copiilor ca parintii detin primul si ultimul cuvant, in timp ce copiii trebuie sa asculte neconditionat: „atat timp cat stai la masa mea, trebuie sa asculti de mine”, spune un tata autoritar. In acest caz nu exista egalitate.

Pe de alta parte, parintii care-si rasfata si-si scutesc copiii de orice, isi slugaresc copiii si le dau sentimentul de a fi prezenti perpetuu numai pentru ei, pentru ca copilul sa nu sufere de nici un fel de lipsuri  si sa nu traiasca fara nici un fel de greutati. Apoi, la pubertate, tanarul se mira ca parintii isi aroga dreptul sa aiba cerinte. El devine agresiv, deoarece asteptarile sale nu mai sunt indeplinite. Pe neasteptate, el simte ca nu mai este intotdeauna cineva care sa-i stea la dispozitie si ca nu toate greutatile sunt preluate de parinti. Pe de alta parte, n-a invatat niciodata sa dezvolte el insusi strategii pentru a face fata greutatilor deoarece a fost scutit de toate si totul a fost preluat in locul lui.

O alta forma de rasfat este hiperprotectivitatea. In acest caz copilul este tratat permanat de catre parinti ca un copil suav, sensibil. O tandrete exagerata si un mod de relationare prea „calm” ii dau copilului sentimentul de a fi ceva  foarte deosebit: o „printesa pe bobul de mazare”. Daca deoadata acestui copil nu i se mai acorda toata atentia si devine „unul intre cei multi” si acest copil, va putea deveni agresiv sau depresiv. Parintii care rasfata si hiperprotejeaza, dau copiilor sentimentul ca sunt incapabili si inutili.

Aceste stiluri de educatie, cel autoritar, cel de rasfat  si cel hiperprotectiv, slabesc increderea de sine si prin acesta sentimentul de apartenenta. Un copil care nu are incredere de sine, nu isi gaseste locul in comunitate. Mai tarziu aceasta frustrare produce atat depresie cat si agresiune. Copiii neglijati sau subjugati, ataca alti oameni sau animale pentru ca, fie sa dea mai departe cele traite acasa in ordinea ierarhica din familie, la cel  mai slab, inferior lor sau pentru a se razbuna pentru ce li s-a intamplat. Agresiunea publica, poate fi o modalitate de a atrage atentia. Unii oameni au nevoie sa simta sentimetul „de a deranja societatea”, deoarece este unicul rol care le-a fost atribuit deja de cand erau mici: acela de a fi „cel care deranjeaza”. Pentru ei, este mai bine sa detina un loc in partea „intunecata” a comunitatii, decat sa nu aiba nici un loc.

Exista multe motive pentru care oamenii se decid  constient sau inconstient pentru un comportament agresiv sau pentru unul violent. Am insirat aici doar cateva. Fiecare se poate gandi la multe altele, atunci cand se observa pe sine si isi observa semenii cu atentie si analizeaza procesele care se afla la baza:

Agresiune si depresie

Agresiunea si depresia sunt inrudite. Persoana agresiva isi indreapta furia si forta distructiva spre exterior in timp ce persoana depresiva isi indrepta forta distructiva sub forma de autoagresiune catre sine. Adeseori, se trece cu vederea ca depresivul dezvolta o mare  energie pentru a intretine starea de despresivitate. Aceasta energie este si mai mare decat instinctul natural de supravietuire atunci cand ea, depresia, poate aduce  pe cineva pana la a renunta la propria sa viata. Suicidul, nu este doar o forta indreptata spre sine ci mai ales si violenta impotriva semenilor. Cei copil depresivdin jur sunt pedepsiti prin intermediul suicidului, acuzati, pusi in mari dificultati si prin aceasta devin depresivi ei insisi. Atat agresiunea cat si depresia necesita o mare cantitate de energie  pe care cel in cauza trebuie s-o manifeste, pentru a-si atinge telul. Adeseori semenii sufera la fel de tare de pe urma unui om agresiv ca si de pe urma unui om depresiv. Unica diferenta, reprezinta faptul ca depresivul trezeste mila pe cand  agresivul primeste atribuiri de vina. Depresivul care isi chinuie lumea inconjuratoare, scapa pana la urma mai usor. Oamenii care sufera puternic de singuratate tind spre un amalgam de comportament agresiv si depresiv. Ei sunt tristi si furiosi, in acelasi timp.

Doamna B povesteste ca niciodata cum nu a fost luata in serios de  catre parintii ei. Nu-si poate aminti sa fi fost intrebata vre-odata cum ii merge.  Si daca se intampla, nimeni nu era interesat de raspunsul ei. Nu a simtit niciodata un interes sincer pentru starea ei de bine. Intre timp ea a devenit depresiva. Pe langa tristete, simte o furie imensa. Ea este rigida, deoarece ii este teama sa piarda controlul asupra furiei ei si sa-si omoare copilul neintentionat. In spatele acestei furii intense, se ascunde o profunda tristete. Insa ea de mult timp  nu mai poate plange. Spune: „Daca incep sa plang imi este teama ca nu ma mai pot oprii”. Doamna B, trebuie sa-si controleze tristetea in permanenta. Ii este teama, ca tristetea ei ar putea erupe si ca ar putea deveni insuportabila. Este prea dureros pentru ea sa privesca in fata neglijarea traita in copilarie, incat acum sa-i faca fata. Prefera sa-si suprime tristetea, corpul ei este trist, ea insa nu plange. Se ajunge la asa numitul „plans fara lacrimi”, o trasatura a multor oameni depresivi. Aceasta tristete suprimata, se transforma in furie si agresiune, impotriva de sine insasi si a altora.

Ce ne facem cu agresiunea?

Daca luptam impotriva agresiunii, este ca si cand am lupta impotriva intunericului. Stim fiecare dintre noi ca asta nu ne poate duce la succes. Intunericul, nu poate fi decuplat sau dat la o parte. Deci ce putem face? Sa aprindem lumina! Ne aflam intr-o situatie similara in cazul agresiunii. In loc de a lupta impotriva ei, de a o controla sau de a o da la o parte, putem sa privim cu atentie pentru a realiza ceea ne ce lipseste si apoi pentru a „pune in functiune” ceea ce lipseste. Asa cum am mentionat de cele mai multe ori, este vorba despre o lipsa a sentimentului de apartenenta, care duce la comportamentul agresiv al unei persoane. Putem sa dam acelui om, copil sau adult, sentimentul de apartenenta: copiilor le putem arata ca fac parte din comunitate si ca pot aduce o contributie importanta, dandu-le sarcini carora le pot face fata sau aratandu-le ca sunt luati in serios, ascultandu-i si rezervandu-ne timp pentru a discuta cu ei.

Daca privim mai indeaproape situatia in cadrul in care apare agresiunea copilului, ne putem pune urmatoarea intrebare: „Ce s-a intamplat si de ce reactioneza agresiv copilul? In ce stare de spirit era anterior, ce lucruri sau intamplat chiar inainte, care este in general atmosfera in care acesta traieste, care este starea lui de spirit, ce reactie a declansat comportamentul agresiv sau ce a „primit” copilul sub forma de consecinta, ce tel urmareste, ce-i lipseste copilului? Daca ne punem aceste intrebari, putem afla de ce are nevoie copilul respectiv si care dintre cele 4 teluri - atentie, putere, razbunare sau retragere – pe care rea sa le atinga, prin comportamentul sau.

Reactiile parintilor pot fi de exemplu: pedeapsa, morala, bataia, ignorarea sau un surplus de atentie. Tocmai aceste reactii pe care le oferim noi  copilului, ar trebui sa nu i le mai aratam. In caz contrar, ii perpetuam comportamentul, deoarece doreste sa produca tocmai aceste reactii ale parintilor sai pentru a-si atinge telul. In schimb, am putea sa ne gandim ce necesitati are de fapt copilul. Ii lipseste recunosterea, sentimentul de apartenenta, incurajarea, caldura, atentia, iubirea, tandretea sau are nevoie de mai multe granite, un cadru clar sau reguli mai stricte pentru a nu-si pierde echilibrul. Atunci cand parintii ii dau copilului ceea ce are nevoie, acesta nu mai trebuie sa-si mentina comportamentul distructiv pentru a-si atinge telul.

Desigur nu exista retete universale, deoarece depinde cat de inchistate si  fixate sunt regulile de joc. Copilul, va incerca din rasputeri sa-si atraga „partenerii de joc” – coechipierii, in vechile reguli de joc.  Parintii trebuie sa ramana fermi in comportamenul lor schimbat, pentru a nu ne lasa usor convinsi.  Si, in cazul profesorilor si al educatorilor, acestia  pot invata sa-i inteleaga mai bine pe copii . Reactiile la comportamentul deranjant, pot fi astfel adaptate mai mult copilului, pentru a avea un efect mai mare. Fiecare copil are nevoie de altceva. Daca pedepsim toti copiii pentru comportamentul lor deranjant, vom ajunge poate la un procentaj de reducere a comportamentului lor dar la altii vom descoperii ca de fapt apare o intensificare.

Copiii care se cearta

Elena si Melina se cearta din nou. Tipa zbiara si se lovesc reciproc. Domnei S ii este teama ca s-ar putea rani. In afara de asta s-a saturat de vesnicele certuri dintre cele doua fiice. Intervine si le desparte strigandu-le cu voce tare: „- Terminati odata, gaitelor! Ajunge nici nu vreau sa stiu cine a inceput, insa mergeti acum in camerele voastre si sa stati linistite!” Razand pe sub mustata, fetele  se duc in camerele lor si peste nici 10 minute aceasi scena dintre ele se repeta. Copiii isi aleg  surpinzator, momentul cel mai nepotrivit pentru a se certa, pentru a se bate sau pentru acopii cearta face alte prostii. Este de cele mai multe ori momentul cand parintii pot suporta cel mai putin, atunci cand se gateste mancarea, cand este timpul mersului la culcare, dis de dimineta, inainte de gradinita sau in timpul meselor. Deoarece tocmai acestea sunt momentele cand copiii se pot astepta la reactiile cele mai puternice. Deci cearta merita! Pentru ca atunci cand copiii sunt singuri sau neluati in seama adeseori nici nu trebuie sa se certe, si acesta certa apare doar atunci cand exista cu adevarat un motiv.

Adeseori  parintii nici nu-si dau seama si afla doar daca le-o povestesc ei insisi, mai tarziu. Cearta isi atinge scopul doar atunci cand copiii se certa in timp ce parintii sunt pe aproape. Parintii care tocmai nu sunt disponibili si care la initierea unei certe intre copii striga, atentioneza, intervin pentru a-i despartii, pedepsesc, judeca (si condamna) sau fac morala, primesc instantaneu o preocupare. Ei, devin mingea de joc a copiilor lor. Atunci cand copiii doresc atentie si n-o pot primi insa de la parintii lor deorece sunt ocupati cu o activitate importanta, trebuie doar sa intre intr-o altercatie puternica si de indata parintii se implica. Atunci cand copiii se cearta, adeseori parintii sunt tinta ascunsa. Daca parintii doresc pentru  copiii lor, sa se certe mai putin, ei ar trebui sa nu le acorde favoarea de a se amesteca in cearta lor. Este adevarat ca nu exista doar certuri de dragul de a obtine atentie ci si certuri din gelozie, furie, sau certuri rezutate din alte stari emotionale. Si in aceste cazuri parintii ar trebui sa ramana total in afara conflictului. Ocupandu-se prea mult de tema conflictului, ii dau copilului senzatia de a avea dreptate.

Familia L se afla la pranz. In timp ce doamna L imparte manarea, fiii ei Simion si Manuel, incep un tambalau din cauza marimii desertului primit de fiecare. Ca intotdeauna Simion, afirma ca a primit o bucata mai mica, in timp ce Manuel tipa la el spunand ca nu este adevarat. Se inghiontesc si tipa unul la celalalt pana cand intr-un tarziu mama aduna farfuriile si taie portiile la marimi egale. Ca si multe alte mame, acesteia ii este teama  sa le dea propriilor lor copii sentimentul ca ii trateaza nedrept. Copiii simt acest lucru cu exactitate si exploateza acest punct slab. Cu fiecare motiv minor, incepe un joc al gelozilor care se  adreseaza constiintei incarcate a mamei. Reactionand la aceasta scena prin faptul ca ea incearca sa taie portiile la marimi egale, mama le da copiilor sentimentul ca reprosurile lor de a fi tratati nedrept sunt indreptatite pentru ca ea raspunde la ele si incerca sa fie mai dreapta.

In realitate cei mai multi parinti incerca si asa sa fie drepti. Ei se lasa atrasi de catre copiii lor in jocul de-a „reprosurile minus constiinta incarcata”, pana cand isi pierd mintiile. Astfel exista mame care trebuie sa cantaresca la fiecare masa portiile copiilor lor pentru a nu da nimanui un gram in plus. Atunci cand parintii sunt convinsi ca in general isi trateaza copiii drept nu ar trebui sa se implice intr-o astfel de discutie.

copil emotionalSarah se duce cu colegii de scoala in oras sa se plimbe. Unii si-au adus placa de skateboard si altii sunt pe jos. Cand ajung in Piata Mare, acolo se afla o gasca de tineri.  Acest grup este dusmanul declarat al  celor cu placi de skateboard. Ei se napustesc asupra grupului de elevi si incerca sa-i prinda. Toti fug, doar Sara este prea inceata pentru a se salva. Unul dintre tineri o apuca, o bate si o arunca in rau. Gasca fuge.  Dupa un timp, un pieton care se afla in trecere, o ajuta sa iasa din rau. Ii cheama un taxi si o trimite acasa. Acasa, refuza sa vorbesca cu cineva. Este ranita fizic si psihic. Ea se simte lovita de „gasca” si parasita de prieteni. Violenta este o intretinere a agresiunii. O persoana agresiva nu este intotdeauna violenta. Deoarece agresiunea poate ramane o stare emotionala fara sa trebuiasca sa se ajunga la violenta. Violenta are loc atunci cand unui sentiment de agresiune, ii urmeza o actiune. Acest lucru ni se poate intampla la nivel psihic cat si la nivel fizic. Atacul violent este foarte dureros pentru acela impotriva caruia este directionat. Cu cat este mai putin tangibil acest  atac, cu atat raneste mai mult, deoarece apararea este mai dificila decat violenta executata prin cuvinte.  Se intampla adeseori intr-un mod atat de fin si subtil incat o persoana din exterior, nici n-o observa. Doar cel lezat simte loviturile psihice si sesizeaza si se simte neajutorat si asta deoarece nu poate explica credibil nimanui de ce se simte ranit si „violat din punct de vedere emotional”. Spre deosebire de violenta fizica care este vizibila si care si ea duce la neajutorare – si unde victima de cele mai multe ori nu se poate apara adecvat – in cazul acesta  totusi exista de cele mai multe ori o atribuire clara a vinei.

Opinia publica si legea, apara in genere victima agresiunii fizice fata de victima agresiunii psihice. Cu toate acestea, ambele sunt actiuni inacceptabile deoarece lezeaza atat prestanta umana cat si drepturile umane. Pentru o astfel de problema atat de  amenintatoare in ziua de azi,  rezolvarea pe lunga durata reprezinta schimbarea constiintei. Din aceasta cauza, vrem sa sugeram infiintarea grupelor de discutii in care sa se discute deschis tema violentei. Acest lucru, se poate intampla in clasele scolare, in cercul familiei sau la nivel privat. De ajutor pentru aceste discutii sunt filmele video, povestirile, jocul de roluri sau exemplele din viata de zi cu zi si exemplele din zona mediatica.

Va propunem si cateva teme de discutii:

-          Ce inseamna violenta?

-          Cum ia nastere violenta?

-          Exista violenta indreptatita?

-          Care este diferenta intre violenta psihica si  fizica.

-          Violenta pe strada, intre prieteni, la scoala, in familie.

-          Ce alte forme de violenta exista (rasism, sexism, etc.)

-          Cine este victima , cine este faptuitorul?

-          Ce solutii impotriva  violentei exista?

-          Ce sa facem cand suntem prezenti la o scena de violenta?

-          Sa ne aparam sau sa prevenim? Daca da, cum?

-          Care este diferenta dintre curaj si prudenta?

Sursa:

„Tine-ma strans si lasa-ma liber” Fari Khabirpour, Nadi Hofmann

Surse Bibliografice

Bettner, Betty Lou & Lew, Amy: Kindern eine Chance geben (SA DAM COPIILOR O SANSA). München 1992

Saint-Exupéry, Antoine: Der kleine Prinz. (MICUL PRINT) Düsseldorf 1956 Dinkmeyer, Don & McKay, Gary D.: STEP. The Parent’s Handbook (MANUALUL PARINTILOR). 1989

Dreikurs, Rudolf & Seitz, Vicki: Kinder fordern uns heraus. (COPIII NE PROVOACA)Stuttgart 1992

Dreikurs, Rudolf: Selbstbewusst. Die Psychologie eines Lebensgefühls. (SIGUR PE SINE – PSIHOLOGIA UNUI SENTIMENT VITAL) München 1996

Dreikurs / Grunwald / Pepper: Lehrer und Schüler lösen Disziplinprobleme, (PROFESORII SI ELEVII REZOLVA PROBLEME DE DISCIPLINA)  Weinheim 1995  Dreikurs, Rudolf / BlumenthaI, Erik: Eltern und Kinder – Freunde oder Feinde (PARINTII SI COPIII – PRIETENI SAU DUSMANI ) •Stuttgart 1989

Gibran, Khalil: Der Prophet, (PROFETUL )Freiburg 1998

Gordon, Thomas: Familienkonferenz. (CONFERINTA DE FAMILIE)  Hamburg 1974

• Palazzoli, Mara Selvini: Die psychotischen Spiele in der Familie, (JOCURI PSIHOTICE IN FAMILIE)  Stuttgart996

Popov-Kavelin, Linda / Popov, Dan / Kavelin,John: The Virtues Guide. A          Family Handbook. (GHIDUL VIRTUTILOR • UN MANUAL PENTRU FAMILIE) Fountain Hills 1995 •

Schoenaker, Theo & Julitta / Platt, John M.: Mit Kindern in Frieden leben, (SA TRAIM IN PACE CU COPIII) Sinntal-Züntersbach 1999 . Ziele der Kindererziehung

Textzusammenstellung. (TELURILE EDUCATIEI COPIILOR; CULEGERE DE TEXTE) Hofheim/Ts. 1979

AUTORII

Fari Khabirpour – nascut in 1951 si-a petrecut copilaria si tineretea in Luxemburg. Studiul Psihologiei si Pedagogiei la Universitatea din Zürich. Doctorat sub conducerea prof. dr. Karl Widmer. Formarea terapeutica la „Alfred Adler-Institut” Zürich. Multi ani Coordonator,  Presedinte si Terapeut Analitic Formator, al Societatii Luxembrugheze de Psihologie Individuala, dupa Alfred Adler. Multi ani profesor la “Institut des Etudes Educatives et Sociales”  in Luxemburg. Conducator al Satului de „Copii S.O.S.” din Luxemburg. Mai multi ani, coordonator al specializarii profesionale pentru educatori la “Entente des Foyers de Jour”, in Ministerul Familiei din Luxemburg. In prezent, Fari Khabirpour activeaza ca director in Ministerul Educatiei din Luxemburg in Departamentul de Pshiologie Scolara. A devenit cunoscut opiniei publice prin numeroase prelegeri, in tara si strainatate si printr-o  serie de emisiuni la radio, despre educatia copiilor. Fari Khabirpour este casatorit din 1974 si este tatal a trei copii.

Nadi Hofmann a studiat Psihologia la Heidelberg. Din 1996, este psiholog scolar si profesoara la Scoala Internationala Townshend  din Cehia. In prezent, ea isi da doctoratul in domeniul Psihologiei Pedagogice.

#agresiune #copii #copii care se cearta #depresie #educatie #violenta #violenta fizica #violenta psihica

Ce au mai parcurs alti cititori...

5 metode pentru a-ti incuraja copiii sa manance sanatos
Cele 4 stiluri de parenting si sfaturi pentru parinti
Studiu: copiii “devin” asa cum sunt numiti
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101