Prea multă prudenţă poate fi dăunătoare.
Intr‑o zi, la ferma noastră a apărut un camion ca să facă o livrare. Am observat că şoferul nu s‑a dat jos din cabină. M‑am dus la el şi l‑am întrebat: „Ce s‑a întâmplat?“ Nervos, omul răspunse: „Uită‑te la câinele ăla.“ Noi avem un câine mare, cu un lătrat asurzitor şi o privire fioroasă. Dar aparenţele înşală. În afară de lătrat şi privirea fioroasă, nu‑i nimic de capul lui. „Câinele ăsta n‑ar face rău nici unei muşte“, am spus eu. „Pe mine nu mă interesează muştele“, replică omul. „Mă interesează doar să nu fiu muşcat.“ „Uite“, am spus eu, „dacă te dai jos din cabină şi mergi drept spre el, o să se dea înapoi.“ Dar el nu voia să‑şi asume niciun risc. „Uită‑te la ochii lui“, spuse. „Nu, mulţumesc.“ Şi rămase în maşină. M‑am întors spre câine. „Marş, Petey!“, i‑am ordonat eu. „Marş!“ Dar spre surprinderea şi jena mea, se repezi către mine cu un puhoi de lătrături. Aproape că am sărit şi eu în camion! Petey ştia că omul acela se temea şi voia să vadă dacă mă poate speria şi pe mine. „Câtă vreme ţi‑e frică de câinele ăsta“, i‑am spus eu omului, „el ştie şi este hotărât să nu te lase să cobori din cabină.“ În cele din urmă, asigurările mele au învins. Individul coborî. Ne‑am îndreptat amândoi direct spre câine. Când Petey a văzut că nu sperie pe nimeni, s‑a retras, şi încă foarte repede.
După asta, s‑a mulţumit să ne dea târcoale de departe, mârâind, în timp ce omul îşi vedea de treabă. Nu este nicio noutate să vă spun că un animal, când simte că vă e frică, va face tot ce poate ca să vă intimideze şi mai mult.
Cu cât vă lăsaţi intimidat mai mult de ceva, cu atât veţi fi mai speriat de lucrul acela. O persoană care a suferit un accident de automobil e foarte posibil să tremure data viitoare când se urcă intr‑o maşină. Dar cu cât se urcă mai repede, cu atât mai bine. Dacă amână, poate căpăta o frică de maşini care, în cele din urmă, va deveni o fobie legată de toate mijloacele de transport.
Uneori, teama creşte odată cu trecerea timpului şi, în plus, are loc o „generalizare“ — adică, de la zona pericolului iniţial se transmite şi în alte zone. Prin urmare, este evident că o prudenţă excesivă poate dăuna. Dacă evitaţi lucrurile de care vă este frică, s‑ar putea să cădeţi victima unor consecinţe neplăcute.
De obicei, este mai înţelept să înfruntaţi direct o experienţă înspăimântătoare, cu riscul de a vă alege cu vânătăi şi lovituri. E foarte posibil să descoperiţi că nu este atât de rău pe cât vă aşteptaţi. Sau poate veţi descoperi că este rău, dar aveţi tot ce e nevoie pentru a face faţă situaţiei — şi să deveniţi, astfel, mai puternic.
Când avea vreo 20 de ani, John Ruskin a conştientizat în mod dureros cât este de timid. În cursul unei şederi la Chamonix, în Alpii francezi, teama i‑a provocat mari necazuri. După ce‑i urmărise pe alţi tineri cum escaladau munţii, a încercat şi el să urce pe câteva vârfuri mai puţin înalte; dar aproape că s‑a îmbolnăvit de frică şi a renunţat la alpinism. Esenţa acestei chestiuni este cuprinsă în sfatul pe care Henry J. Taylor, bine cunoscutul corespondent de ştiri, l‑a primit cu ani în urmă de la tatăl său: „Nu‑ţi face prea multe griji pentru propria persoană, nu te gândi că ai putea să păţeşti ceva. Oamenii care întâmpină viaţa cu precauţie au foarte mult de pierdut. Asumă‑ţi riscul ori de câte ori este cazul. Vei avea mai mult noroc, vei vedea mai multe şi probabil că, oricum, vei trăi tot atâta.“
Citiţi mai mult în cartea scrisă de Norman Vincent Peale, Forţa entuziasmului,
apărută la Curtea Veche Publishing.
