Această băutură este un mocha cu lapte cald şi cacao, îmbogăţit cu pudră de matcha, pudră de maca şi alte ingrediente cu proprietăţi terapeutice uimitoare: ulei de cocos, turmeric, scorţişoară.
Se prepară foarte rapid şi are un puternic efect energizant şi antioxidant, fiind o alegere foarte bună pentru cei care doresc să renunţe la clasica cafea de dimineaţă. Vei vedea că această băutură îţi va da energia necesară pe parcursul întregii zile. Pe lângă faptul că este gustoasă, vei observa că nu mai simţi acea stare de agitaţie, precum în cazul unei cafele tari.
Maca este rădăcina unei plante originară din Peru, care seamănă cu o ridiche. Din această rădăcină se prepară pudra de maca, care poate fi introdusă cu uşurintă în aproape orice reţetă.
Principalele beneficii ale acestei plante sunt: creşterea nivelului de energie şi rezistenţă fizică şi mentală, combaterea stresului, stimularea funcţiei sexuale şi a fertilităţii atât la femei, cât şi la bărbaţi. Maca are un conţinut bogat în substanţe nutritive şi antioxidanţi, fiind considerată un adevărat superaliment.
Asemenea rădăcinii de maca, matcha este bogată în antioxidanţi şi fitonutrienţi, având o cantitate mai cafeină mai mică decât cafeaua, aşadar îţi oferă energie, dar fără efecte secundare.
Află mai multe despre beneficiile rădăcinii de maca
Ingrediente necesare:
- 1/2 linguriță de matcha pulbere
- 1/2 linguriță de pulbere de maca
- 1 lingură de pulbere de cacao pură
- 1 cană de apă sau lapte de migdale sau o combinație a celor două
- 1 lingură de ulei de cocos
- 1/2 linguriţă de turmeric
- scorțișoară (sau cayenne) după gust
- îndulcitor natural - poţi folosi stevia, sirop de arţar sau miere crudă
Poţi găsi toate ingredientele necesare aici.
Mod de preparare:
Încălzeşte apa sau laptele până ajunge la punctul de fierbere.
Într-un blender adaugă apă fiartă sau laptele și toate celelalte ingredientele.
Mixează bine, până ce se omogenizează toate ingredintele şi amestecul devine spumos.
Toarnă băutura într-o cană şi bucură-te de aroma şi efectele sale benefice!
Poftă bună! Scrie-ne în comentarii dacă ţi-a plăcut această reţetă!
Descoperă şi alte reţete simple, rapide şi gustoase cu pudră de maca