Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Boli si remedii
  4. Remedii naturale împotriva căderii părului

Remedii naturale împotriva căderii părului

Căderea părului este o problemă supărătoare, mai ales pentru femei. Descoperă cum poți preveni și trata căderea părului cu remedii naturale.

Căderea părului poate fi o problemă supărătoare, adesea cauzând îngrijorare și afectând încrederea în sine, mai ales în cazul femeilor. Dacă vrei să îmbunătățești sănătatea părului tău sau să redobândești părul pierdut, aceste tratamente naturale îți pot asigura creșterea sănătoasă a părului. Dar, mai întâi de toate, trebuie să știm ce provoacă căderea părului.

 

Cauzele căderii părului

Pot exista mai multe motive pentru căderea părului.

Ar putea fi vorba despre deficiență nutrițională, cum ar fi lipsa de vitamina D, sau despre un dezechilibrul hormonal. Adesea căderea părului vine însoțită de alte simptome, cum ar fi creșterea sau pierderea în greutate.

Stresul este, de asemenea, o cauză majoră care duce la multe alte probleme de sănătate, pe lângă căderea părului. Afecțiunile genetice, precum alopecia androgenică, sunt și ele cauze foarte frecvente a căderii părului.

Căderea părului poate fi tratată și prevenită, dar din cauza numeroaselor produse chimice dăunătoare de pe piață, este recomandată folosirea remediilor naturale.

Remediile naturale împotriva căderii părului sunt foarte accesibile și nu au efecte secundare.

Weekend Inedit cu Transport Gratuit - Comandă minimă 50 lei! - blogPână la 50% la ingrediente BIO pentru prăjituri delicios de sănătoase! - blogSare celtică blogComandă acum Plasma Marină BIOCEAN - Energie, Hidratare și Nutriție Celulară! blog
 

Remedii naturale împotriva căderii părului

 Iată câteva remedii naturale care te pot ajuta să tratezi cu succes căderea părului.

1. Aloe Vera

Aloe vera ajută la calmarea scalpului și creează un mediu hrănitor în care celulele părului să se refacă și să prospere. Aceasta este, de asemenea, folosită pentru curățarea sebumului, o substanță grasă secretată de glandele sebacee care înfundă foliculii de păr. Pentru a obține beneficiile sale, pur și simplu trebuie să masezi cu gelul de aloe vera pur de-a lungul  și de-a latul scalpului.

2. Mască de păr cu ou

Ouăle sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a promova regenerarea părului, deoarece au un nivel ridicat de proteine. Deși poate părea un concept neatrăgător, o mască de păr cu ou este un tratament natural eficient împotriva căderii părului.

Pentru a utiliza acest remediu, amestecă un ou și o lingură cu ulei de măsline într-un castron. Aplica apoi masca pe scalp după ce ți-ai spălat părul cu șampon. Lasă apoi masca să acționeze cel puțin 10 minute, după care spală-ți din nou părul.

3. Lapte de nucă de cocos

Laptele de nucă de cocos este unul dintre cele mai eficiente remedii naturale pentru căderea părului. Acest lucru se datorează faptului că este bogat în mulți nutrienți esențiali, care promovează creșterea părului, precum: potasiu, fier și acizi grași. Pe lângă faptul că asigură nutriție scalpului, acizii grași din laptele de cocos previn ruperea firelor de păr și le întăresc.

4. Sucul de lămâie

Medicii recomandă utilizarea sucului de lămâie în loc de șampoane pentru a combate căderea părului. PH-ul său scăzut, face sucul de lămâie foarte eficient în curățarea uleiului și a celulelor moarte de la nivelul scalpului. De asemenea, conținutul său bogat de vitamine hrănește foliculii de păr și promovează creșterea acestora. Pe lângă prevenirea căderii părului, aplicarea sucului de lămâie pe scalp elimină și mătreața.

5. Masajul cu uleiuri naturale

Masajul scalpului cu uleiuri naturale este foarte eficient în prevenirea căderii părului. Există foarte multe opțiuni din care poți alege, cum ar fi: uleiul de ricin, uleiul de măsline, uleiul de nucă de cocos, de rozmarin, de argan, sau de germeni de grâu.

Beneficiile masajului scalpului cu ulei includ relaxarea, dar și stimularea fluxului de sânge către foliculi.

6. Sucul de ceapă

Sucul de ceapă are un conținut ridicat de sulf, care favorizează circulația sângelui la nivelul scalpului. Circulația slabă a sângelui și a oxigenului duce la pierderea părului. Prin urmare, aplicarea sucului de ceapă pe păr și scalp, oprește pierderea părului și favorizează regenerarea foliculilor de păr.

Sulful favorizează, de asemenea, formarea de colagen, ceea ce are ca rezultat regenerarea părului. Sucul de ceapă are și proprietăți antibacteriene, înlăturând de pe scalp germenii responsabili pentru căderea părului. Sucul se aplică o dată pe săptămână, timp de câteva minute, înainte de folosirea șamponului. Mirosul puternic de ceapă dispare după clătire.

Alte 10 Remedii naturiste pentru caderea parului gasesti in articolul https://sursesanatate.ro/caderea-parului/

Articol scris de Dan Păunescu - SurseSanatate.ro

 

#caderea parului #remedii impotriva caderii parului

Ce au mai parcurs alti cititori...

Uleiul din seminte de dovleac poate trata calvitia
Adevăratele motive ale căderii parului
8 probleme ale pielii pe care le poți trata cu miere de Manuka
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101