Mega Reduceri De Primăvară - 14-20 martie

Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Hrana vie
  4. Produsele apicole - Superalimente de nelipsit din dieta ta zilnică

Produsele apicole - Superalimente de nelipsit din dieta ta zilnică

Superalimentele reprezintă un adevărat combustibil pentru omul modern. Află ce sunt superalimentele, ce beneficii au şi de ce produsele apicole sunt esenţiale pentru sănătatea noastră!

Alimentaţia are un impact semnificativ asupra sănătăţii şi stării noastre de bine. Însă, alimentele pe care le consumăm, oricât de sănătoase ar fi, nu reuşesc întotdeauna să ne ofere toate substanţele nutritive de care organismul nostru are nevoie. De aceea, pentru un stil de viaţă sănătos este important să includem în meniul nostru zilnic superalimente.

Superalimentele contribuie la buna nutriţie a corpului nostru, hrănind în egală măsură creierul, oasele, muşchii, pielea, părul şi unghiile, inima, plămânii, ficatul, rinichii, sistemul reproducător, pancreasul şi sistemul imunitar. În plus, corectează pe termen lung dezechilibrele nutriţionale şi ne ajută să adoptăm o dietă ideală pentru corpul nostru.

 

Ce sunt Superalimentele?

Superalimentele reprezintă în egală măsură alimente şi remedii medicinale, având elemente comune ambelor categorii de produse. Acestea conţin toate proteinele, vitaminele şi mineralele de care are nevoie corpul uman, alături de polizaharide esenţiale, acizi graşi esenţiali şi alte substanţe nutritive necesare sistemului nostru imunitar.

Superalimentele reprezintă un adevărat combustibil pentru omul modern, fiind de asemenea foarte plăcute la gust şi oferindu-ne o stare de bine. Consumul regulat de superalimente ne ajută să atingem mai uşor greutatea optimă, să ne detoxifiem organismul, să ne întărim sistemul imunitar şi să ne păstrăm tinereţea şi vitalitatea pentru cât mai mult timp. De asemenea, aceste produse ne ajută să renunţăm la suplimentele de vitamine şi minerale care, de cele mai multe ori, nu au un efect optim asupra stării noastre de sănătate.

Studiile ştiinţifice confirmă faptul că superalimentele trebuie să facă parte din alimentaţia noastră zilnică, deoarece ne permit să obţinem mai multe substanţe nutritive mâncând mai puţin, spre deosebire de alimentele convenţionale, foarte procesate sau cele de tip fast-food, care reprezintă calorii goale.

Superalimentele reprezintă surse ideale de elemente nutritive curate, fără hormoni, fără pesticide şi fără contaminare chimică.

 

Beneficiile superalimentelor

Fiecare superaliment are propriile caracteristici și oferă câteva beneficii specifice pentru sănătate. Printre cele mai importante beneficii ale superalimentelor amintim:

 

Categorii de superalimente

Pentru că lista superalimentelor este foarte lungă, pentru a o simplifica, acestea au fost împărţite în 4 categorii:

Produsele apicole - Superalimente primare

Produsele apicole sunt printre primele superalimente existente pe pământ. Mărturii ale faptului că oamenii cresc albine şi se bucură de efectele benefice ale produselor stupului din cele mai vechi timpuri, stau desenele de pe pereţii templelor şi papirusurile egiptene, dar şi scrierile lui Homer şi Pitagora. Mierea era consumată, de exemplu, de sportivii care concurau la Jocurile Olimpice ca energizant natural, dar şi pentru îngrijrea pielii. Marele istoric roman, Plinius cel Bătrân, descrie în scrierile sale un sat din Munţii Apenini unde majoritatea locuitorilor depășeau vârsta de 100 de ani, deoarece consumau în mod regulat miere şi polen.

Produsele apicole reprezintă o clasă de superalimente dintre cele mai importante, care ne pot ajuta să ne menţinem starea de sănătate de-a lungul întregii vieţi, deoarece conţin majoritatea subtanţelor nutritive esenţiale organismului nostru. Principalele beneficii ale produselor apicole sunt: îmbunătăţirea stării generale de sănătate şi creşterea nivelului de energie, întărirea sistemului imunitar, detoxifierea organismului, îmbunătăţirea memoriei și a performanţelor intelectuale, încetinirea procesului de îmbătrânire, prevenirea şi tratarea diverselor afecţiuni.

 

Lăptişorul de matcă - un superaliment cu rol anti-îmbătrânire

Știai că albinele lucrătoare au o durată de viaţă de numai cinci-opt săptămâni, în timp ce matca, care este hrănită doar cu lăptișor de matcă pur, trăieşte între patru şi şase ani, adică de peste 50 de ori mai mult?

Având în compoziţia sa cele mai importante substanţe nutritive necesare organismului nostru (foarte multe vitamine, minerale, oligoelemente, lipide și toţi aminoacizii esenţiali pentru om), lăptişorul de matcă pur reprezintă un superaliment ce ajută la menţinerea sănătăţii şi vitalității și conferă organismului nostru o formidabilă capacitate de regenerare, întârziind astfel procesul de îmbătrânire. Folosit regulat în cure, lăptişorul de matcă pur transferă organismului din bogăţia sa nutritivă de excepţie şi în felul acesta poate nu doar să încetinească procesul de îmbătrânire, ci chiar să demareze procesul invers, al regenerării şi întineririi.

Lăptişorul de matcă pur este singura sursă naturală de acetilcolină, un mediator esenţial în transmiterea influxului nervos, îmbunătăţind astfel capacitatea noastră de a gândi.

Un alt component foarte special, care se găseşte în mod natural, exclusiv în lăptişorul de matcă pur, este acidul 10-HDA, esenţial pentru dezvoltarea neuronală şi pentru stimularea sistemului imunitar.

Lăptişorul de matcă pur este utilizat cu succes şi în scop medical pentru ca normalizează tensiunii arteriale şi a colesterolului, ameliorarea bronşitei şi astmului, pentru afecţiuni digestive, urinare sau ale articulaţiilor, în cazul diabetului sau a bolilor neurodegenerative (ex. Parkinson, Alzheimer). Acest produs apicol cu totul deosebit este eficient şi în stimularea reepitelizării, vindecarea unor boli de piele, normalizarea secreţiei sebacee (secreţia grasă a glandelor din piele), dar mai ales în tratamentele antirid.

Beneficiile lăptişorului de matcă pur:

Polenul crud - cel mai complet şi complex superaliment


Polenul crud este acea pulbere fină din staminele florilor, pe care albinele o amestecă cu salivă şi o transportă în coşuleţele de pe picioruşele lor posterioare. Acesta este congelat imediat după recoltare şi păstrat ca atare, pentru ca proprietăţile sale benefice să rămână intacte.

Polenul crud este un aliment viu care conţine lactofermenți ce ajută la regenerarea florei intestinale, enzime esențiale pentru buna funcționare a organismului, bacterii benefice și antioxidanți care elimină radicalii liberi din organism şi contribuie la creşterea longevităţii.

Acest produs apicol are în compoziţia sa toţi micronutrienţii necesari pentru sănătatea noastră: toate mineralele prezente în organismul nostru, dar şi majoritatea vitaminelor şi principalele enzime şi proenzime, fiind de asemenea una dintre cele mai importante surse de proteine vegetale, majoritatea sub formă de aminoacizi.

Pe lângă polenul poliflor, există şi polenul monoflor, cules dintr-un singur tip de floare predominantă: de exemplu, polen de măr, de prun, de salcie etc. În plus faţă de proprietățile generale, polenurile crude monoflore au şi câteva calități și proprietăți specifice, în funcție de florile din care au fost obținute.

Beneficiile polenului crud:

 

Păstura - detoxifiant natural al organismului

Păstura (sau pâinea albinelor) este polenul fermentat de către albine în condițiile naturale ale stupului. La fel ca şi polenul crud, păstura este un adevărat superaliment care asigură organismului uman majoritatea nutrienţilor de care acesta are nevoie.

Păstura este un bio-stimulator natural bogat în fitohormoni, polifenoli cu efect antioxidant, elemente minerale şi alte substanţe active. Datorită conţinutului său bogat în vitamine, minerale, lacto-fermenți, aminoacizi şi enzime, păstura reprezintă o importantă sursă de energie şi bunăstare generală. În plus, cantitatea considerabilă de seleniu din compoziţia sa asigură o detoxifiere profundă a organismului.

Păstura de albine este recomandată în dieta de detoxifiere, mai ales dacă suferi de afecţiuni digestive precum: constipaţie cronică, enterocolite, colite de fermentaţie, tranzit intestinal dereglat, boli ale colonului. Aceasta asigură o detoxifiere profundă, dar blândă în acelaşi timp, fiind foarte benefică şi înainte de a urma un regim de slăbit.

Păstura poate fi integrată foarte uşor în alimentaţia zilnică, având un gust plăcut, dulce-acrişor. Dacă preferi gustul dulce, există și varianta dizolvării acesteia în miere crudă - Păstura în miere.

Beneficiile unei cure cu păstură:

 

Propolisul - scutul de apărare al organismului nostru

Propolisul este preparat de albine din rășina pomilor tineri, ceară și secreții proprii şi reprezintă un mijloc de apărare al acestora împotriva mucegaiurilor, a microbilor, fiind folosit şi pentru mumificarea intrușilor (proces ce nu permite putrezirea lor), dar și pentru căptușirea pereților stupului.

Calitățile deosebite ale propolisului sunt date, în principal, de conţinutul său bogat în flavonoide, compuşi cu puternice proprietăţi antioxidante, antifungice şi antibacteriene. Totodată, propolisul este un excelent antiviral, antiinflamator, stimulând formarea de anticorpi.

Propolisul are o puternică acțiune antimicrobiană (bacteriostatică şi bactericidă asupra bacteriilor Gram pozitive şi Gram negative), antimicotică (faţă de Candida albicans), antivirală (faţă de virusul Herpes simplex), analgezică, antiinflamatoare, anestezică, cicatrizantă, imunostimulentă, antioxidantă și mucolitică.

Propolisul este eficient în tratarea febrei, răcelii și gripei, virozelor respiratorii, tusei, bronșitei, pneumoniei, faringitei, sinuzitei, gastritelor și ulcerului de stomac, colitei, enterocolitei, paraziților intestinali, infecțiilor reno-urinare, precum și în tratarea eczemelor infecțioase, micozelor, rănilor deschise și arsurilor, gingivitei, parodontozei și altor probleme ale cavității bucale.
Spre deosebire de medicamentele de sinteză, propolisul nu are efecte secundare şi nu distruge bacteriile benefice (cum se întâmplă în cazul antibioticelor).

Beneficiile propolisului:

 

Mierea crudă - hrana zeilor

Mierea crudă este recunoscută de mii de ani (se spune că era alimentul preferat al zeilor din Olimp) pentru efectele sale terapeutice deosebite: antimicrobiene, antivirale, energizante, antiinflamatorii, diuretice şi calmante.

Preparată de albine din nectarul florilor, mierea crudă este un remediu universal, un îndulcitor delicios, dar şi o sursă unică de substanţe nutritive. Numărul uriaş de studii ştiinţifice realizate în Rusia arată că mierea crudă (mierea în stare brută) reprezintă cea mai bogată sursă naturală de enzime vindecătoare.

Datorită conţinutului său bogat în carbohidraţi, conţinând 80% fructoză şi glucoză, vitamine, minerale, enzime şi antioxidanţi puternici, mierea crudă este considerată un aliment foarte valoros, fiind indicată cu precădere în alimentația bătrânilor, copiilor, femeilor gravide sau care alăptează, sportivilor. Aceasta are efectul de a crește rezistența la efort fizic și intelectual și de a energiza organismul în cazuri de surmenaj, oboseală, astenie.

Beneficiile mierii crude:

 

Mierea de Manuka - cel mai puternic antibiotic natural

Mierea de Manuka este mierea obţinută de albine din nectarul florilor arbustului de Manuka (Leptospermum scoparium) din Noua Zeelandă, fiind cel mai puternic antibiotic natural cunoscut, în multe cazuri mai eficient decât antibioticele obişnuite. Aceasta posedă o activitate antibacteriană ce nu poate fi regăsită în niciun alt tip de miere, fapt confirmat de nenumăratele studii efectuate în ultimii 20 de ani în universităţi de prestigiu din întreaga lume.

Mierea de Manuka are proprietăți antibacteriene, antimicrobiene şi antivirale foarte puternice datorită conţinutului natural bogat în Metilglioxal (MGO™ - factorul unic al mierii de Manuka, care are rolul de a indica puterea antibacteriană a acestui produs apicol). Proprietățile antibacteriene sunt cu atât mai mari cu cât nivelul MGO™ este mai mare.

 

Mierea MGO™ este indicată pentru susținerea sistemului imunitar și tratarea infecțiilor cu microorganisme bacteriene și fungice. Aceasta este utilizată cu succes:

Beneficiile mierii de Manuka:

Putem concluziona, spunând cu toată convingerea, că produsele apicole sunt într-adevăr printre cele mai complexe şi benefice superalimente existente pe planeta noastră, reuşind să adune la un loc aproape toate subtanţele nutritive esenţiale pentru buna funcţionare a organismului nostru. De aceea, pentru a profita de proprietăţile nutriţionale şi terapeutice ale produselor apicole, este important să le incluzi în alimentaţia ta zilnică.

Bucură-te de beneficiile uimitoare ale produselor apicole!

 

 

SURSE

https://www.apiland.ro/

#produse apicole

Ce au mai parcurs alti cititori...

Produse apicole ce combat astenia de primavara si rinita alergica
Tonicul junior - mix apicol pentru copii sănătoşi şi energici
Top 4 produse apicole ce fac minuni pentru imunitate
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101