“Poti sa-mi imprumuti magarul tau in aceasta dupa amiaza?” l-a intrebat un fermier pe invatatul satului. “Draga prietene” a raspuns invatatul, “tu stii ca eu sunt gata intotdeauna sa te ajut atunci cand ai nevoie. Inima mea vrea sa-ti imprumute magarul, tie, un ortodox. Ochii mei se bucura sa te vada aducand acasa roadele campului cu ajutorul magarului meu. Dar ce pot sa iti spun, draga prietene? Magarul meu este acum la altcineva”.
Miscat de sinceritatea invatatului, fermierul i-a multumit cu generozitate spunand:” Ei bine, chiar daca nu m-ai putut ajuta, cuvintele tale de prietenie m-au ajutat mult. Dumnezeu sa fie cu tine, o, nobile, bunule si inteleptule invatat”. Dar chiar in timp ce fermierul se afla inca in nemiscare intr-un gest de profunda reverenta, dinspre grajd s-a auzit un raget puternic. Speriat, fermierul s-a uitat in sus cu uimire, si in cele din urma a intrebat cu neincredere: “Ce aud? Pana la urma magarul tau este totusi aici. Aud vocea lui de magar”.
Invatatul s-a facut rosu de furie si a strigat: “ Tu, nerecunoscatorule! Ti-am spus ca magarul meu nu este aici. Tu pe cine crezi mai mult? Pe invatat sau strigatele stupide ale unui magar si mai stupid?”.
Sursa:
Whom Should You Believe, in: Nossrat Peseschkian (1986), Oriental Stories as Tools in Psychotherapy, Merchant and the Parrot, Springer-Verlag, Berlin, p. 69 (traducere: Maria Diaconescu)
