Copilaria a devenit in ziua de azi o simpla cursa catre varsta maturitatii. Ca parinti, ne-am lasat sedusi de ideea ca, daca nu ne exprimam in mod constant asteptarile fata de copii, acestia risca sa ramana in urma si sa nu tina pasul cu ceilalti. Simtim ca suntem parinti "rai" daca nu ridicam cat mai sus standardul pentru succes; de fapt, punem semnul egal intre iubire si asteptarile noastre tot mai mari.
Fara sa ne dam seama, viata copiilor nostri ajunge sa fie doar o insiruire de activitati - totul intr-o goana nebuna dupa iluzia succesului si a fericirii.
Dintr-o dorinta prea mare de a dezvolta in ei potentialul pe care il detin, ii criticam constant, ii corectam pana la sufocare si ii modelam non stop. Cu cat suntem mai dornici sa gestionam progresul copiilor nostri, cu atat societatea ne incurajeaza sa devenim mai dependenti de “expertii” care ne pot “repara” copiii daca nu dau randamentul dorit.
Astfel, a devenit perfect normal ca parintii sa dezvolte teama ca ceva este "in neregula"cu copilul lor din punct de vedere social si academic.
Psihologii observa ca tot mai multi parinti isi eticheteaza foarte des copiii cu calificativul "mult prea":
- Mult prea timid
- Mult prea tacut
- Mult prea precoce
- Mult prea agresiv
- Mult prea impulsiv
- Mult prea detasat
- Mult prea lipsit de motivatie
- Mult prea nepasator
- Mult prea meticulos
- Mult prea impresionabil
- Mult prea neatent
- Mult prea lenes
Acestea si multe alte exemple de "mult prea" sunt reflectii ale grijilor pe care si le fac parintii, dezamagirile lor, sau chiar sentimentul de vina ca nu sunt parinti mai buni. In spatele tuturor acestor sentimente se afla teama.
Adevarul este ca obsesia societatii moderne de a asigura un viitor de succes copiilor, conform propriului nostru standard si a intelegerii personale, pune o mare presiune pe copiii nostri pentru a atinge standarde imposibile si niveluri de excelenta greu de atins.
O astfel de povara poate fi extrem de nesanatoasa din punct de vedere psihologic pentru copii.
Daca, din diferite motive - nu au temperamentul necesar sau dorintele lor sunt cu totul altele - copiii nu reusesc sa implineasca idealul parintilor, dezamagirea acestora poate avea un impact puternic asupra lor.
Multi copii sufera din cauza sentimentului de vinovatie, si, in multe cazuri, traiesc intr-o stare de rusine toata viata lor, doar pentru ca nu se ridica la nivelul asteptarilor pe care le au parintii de la ei. Acest lucru ii poate determina sa recurga la diverse mijloace pentru a scapa de senzatia de rusine generata de sentimentul de a nu fi suficient de capabili. Isi pot pierde interesul fata de scoala, au izbucniri de manie, sau isi indreapta furia asupra lor insisi, intr-o forma sau alta.
Cand avem asteptari prea mari de la copiii nostri, nu facem decat sa cream o prapastie emotionala intre noi si ei. In aceste conditii este normal sa se nasca tot felul de conflicte interne in sufletul copiilor. Imagineaza-ti, de exemplu, ca cineva ti-ar spune in mod constant ca trebuie sa fii altfel decat esti.
