Mega Reduceri De Primăvară - 14-20 martie

Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Minte
  4. Inchisoarea perfectionismului

Inchisoarea perfectionismului

"Am suferit in inchisoarea perfectionismului pana cand am descoperit aceste adevaruri simple" Esti imperfect si pregatit sa lupti, insa meriti sa fii iubit si acceptat.” ~ Brené Brown De mica am suferit de o boala numita perfectionism

"Am suferit in inchisoarea perfectionismului pana cand am descoperit aceste adevaruri simple"

Esti imperfect si pregatit sa lupti, insa meriti sa fii iubit si acceptat.”

~ Brené Brown

De mica am suferit de o boala numita perfectionism.

Am stiut dintotdeauna ca o am. Si, la inceput, am crezut ca este ereditara si ca am "luat-o" din familia mamei.

Mama este descendenta unor generatii de oameni exceptional de frumosi si de succes. Cu totii au fost crescuti cu principii morale si valori sanatoase.

Dezamagirea si esecul nu exista pentru ei si, indiferent de ce se intampla in familie, sau cum ne simteam, indiferent de situatie, pastram tot timpul aparenta perfectiunii.

Acest lucru poate pune multa presiune pe o persoana.

Copil fiind, m-am regasit mai mult in felul de a fi al rudelor galagioase si ceva mai relaxate, de origine italiana, din partea tatalui meu.

Bunicii din partea tatalui venisera din Italia ca sa descopere o lume noua si deloc primitoare. Au avut o viata grea. Nu ar fi putut pretinde ca viata lor cea noua era una perfecta, nici macar atunci cand o duceau bine.

Si cu toate acestea, tatal meu fusese primul din familie care facuse mai mult de 8 clase. A mers la Master, a devenit presedintele unei asociatii prestigioase de studenti si capitanul echipei de fotbal, a fost trecut pe panoul de onoare al echipei de fotbal din comunitatea locala si, in cele din urma, s-a pensionat in urma nu a uneia ci a doua cariere de succes si acasa o ajuta pe mama in propria ei afacere de succes.

Alta mostenire greu de dus.

Toate acestea erau o presiune uriasa pe umerii mei, mie imi era greu sa-mi accept corpul imperfect, ma luptam cu anxietatile mele de adolescenta si abia am terminat un liceu destul de imperfect. Nu am intrat la colegiul la care imi doream si am ajuns sa nu stiu ce imi doresc de la viata. Am trecut de la un loc de munca imperfect si prost platit la altul, m-am casatorit cu un barbat imperfect si, in cele din urma, am trecut prin suferinta crunta cauzata de imposibilitatea corpului meu imperfect de a face copii. Era ultima mea speranta de a atinge perfectiunea si nu puteam sa am niste copii perfecti.

Fostul meu sot si rudele sunt martori ca tratamentele de fertilitate au fost picatura care au umplut paharul, pentru ca incepand de atunci, am inceput sa nu mai dau doi bani pe viata mea. Nu-mi mai pasa de aparente, pentru ca in interior eram un dezastru.

Si atunci a inceput intreaga mea aventura de redescoperire de sine. La inceput au fost pasi mici si o faceam din dorinta de a-mi pastra mintea intreaga. Dar acum inteleg ca erau, de fapt, primele semne ca aveam grija de mine.

Am inceput sa spun cu voce tare “Nu sunt bine deloc. Sunt distrusa si sufar.” Persoanele importante din viata mea au continuat sa ma iubeasca. Eram vindecata! Sau cel putin asa credeam.

perfect

Doi ani mai tarziu, am adoptat doi copii perfecti din Guatemala.

Corpul meu nu m-a ajutat sa am copii, insa nu renuntasem la dorinta de a fi mama. Fara sa-mi fi dat seama, in adancul subconstientului meu, credeam ca a fi mama era singura mea sansa de a fi perfecta si de a putea perpetua aceasta perfectiune prin copiii mei.

Nu eram deloc perfecta, dupa cum dovedisem deja, insa puteam fi o mama perfecta si puteam creste copii perfecti.

Mi-am educat copii cu o mana de fier. Nu eram deloc blanda. Spuneam numai lucruri de genul “Nu-ti murdari rochita!” “Nu fa asta!” “Nu sparge lucrul acela!” “Fii cuminte!” “Nici prin cap sa nu-ti treaca sa nu te porti frumos!”

Nici prin cap sa nu-ti treaca sa fii imperfect.

Nu am spus niciodata cu voce tare acest lucru. Nimeni nu mi-a spus-o cand eram copil. dar nici nu era nevoie.

Eram deja mama de un an, necasatorita, lucram, eram epuizata, coplesita, dar incercam sa fac in asa fel incat din afara totul sa para bine, cand am fost sunata de la gradinita. “Copilul dumneavoastra se descurca destul de greu si ar fi mai bine pentru el sa repete anul.”

“Cuum?” Am spus. Era imposibil. Un copil perfect nu are cum sa nu treaca anul la gradinita. Ce vor spune oamenii? Si acum propriile noastre imperfectiuni vor deveni vizibile tuturor.

A fost unul dintre cele mai ravasitoare daruri pe care le-am primit vreodata.

In acel moment, am inteles ca nu ma bucuram de copiii mei si ca, de fapt, nu ma bucuram nici de propria mea viata. Vechea dorinta de perfectiune patrunsese inca o data in tot ce faceam, creand suferinta nu numai mie, ci si copiilor mei. Trebuia sa gasesc un remediu si sa ma vindec de aceasta boala, pentru a transforma aceasta provocare intr-o oportunitate de crestere atat pentru mine, cat si pentru copiii mei.

Atunci am decis ca ambii copii sa mai ramana un an la gradinita. Le-am explicat ca suntem cu totii unici si ca fiecare avem alte calitati.

In acea zi am rupt ciclul vicios al perfectiunii care imi dominase existenta atat mie cat si rudelor mele atatea generatii inaintea mea.

Abia atunci am inteles ca nevoia mea de a fi perfecta venea din teama de a nu sti ce fel de viata as putea sa am daca as fi lipsita de incredere, de siguranta sau de iubire. Teama mea din copilarie de ceea ce nu puteam controla ma facea sa incerc sa controlez totul, de la pozitia farfuriei pe masa, pana la comportamentul copiilor mei.

Acum cred cu tarie ca imperfectiunea si vulnerabilitatea vizibila este o dovada de putere. Sunt ferm convinsa ca acestea sunt calitati necesare pentru a creste copii fericiti, sanatosi si perfect imperfecti.

Imi creste inima de mandrie cand aud cum copiii mei incearca ceva nou si, chiar daca nu-l fac foarte bine, spun ca “E OK. Nimeni nu e perfect.”

Cum ar arata lumea daca am invata cu totii sa ne cunoastem calitatile, sa fim sinceri cu propriile slabiciuni, sa ne incurajam reciproc si sa ne acceptam toate trasaturile unice si perfect de imperfecte?

Nevoia de a fi perfect este ca boala incurabila imensa si nefericita care dezbina familiile si aduce nefericire.

Mai ales ca este imposibil sa fii perfect! Nimeni nu este. Nu mai incerca. Nu mai poza in persoana perfecta.

Nu te teme. Esti in siguranta. Esti iubit. Si esti perfect de imperfect.

Sursa utilizata: http://www.elephantjournal.com/2016/02/perfectionism-was-my-prison-until-i-learned-these-simple-truths

#mama #perfect #perfectiune

Ce spun cititorii despre "Inchisoarea perfectionismului"

Zdupes05 April 2016 01:02Raspunde

Cateodata e bine sa te simti imperfect, dar trebuie sa recunostem ca de cele mai multe ori nevoia noastra umana de a tinde la perfect ne amageste atat de tare, ni se pare ca toti sunt mai buni si mai impliniti decat noi, ne impinge sa cautam in noi lucruri care nu ne satisfac, doar de dragul de a simti ca facem parte dintr-un cerc. Si lucrurile astea se repeta, continua, nu se opresc. Da, poate e o revelatie de moment, dar atat...un moment.

Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101