Prima poveste care trebuie spusă despre Tei, este chiar frumoasa poveste de dragoste dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. Iată ce scria Gheorghe Asachi: „La umbra acestui tei, ieșenii îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet Mihai Eminescu, fie alături de Veronica Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă. După plecarea poetului la București, ieșenii au botezat acest arbore „Teiul lui Eminescu”.
In memoriam, ultima strofă din poezia „Dorința”:
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
Teiul lui Eminescu a atins vârsta de 540 de ani fiind nu numai cel mai bătrân copac din zona Copou din Iași, dar și unul dintre cei mai importanți arbori monument din România.
În Europa (și nu numai) Teiul era folosit pentru sculptarea diferitelor obiecte religioase, fiind considerat un lemn sacru, mai ales datorită preferinței pe care o au albinele față de florile lui, a calității mierii, din care cauză uneori teiului i se mai spune și „Arborele albinelor”. În unele regiuni, valoarea sacră a teiului mergea până acolo încat cine îndrăznea să taie un Tei, era pedepsit cu moartea.
În Egiptul Antic, Teiul avea un caracter sacru și multe dintre măștile mortuare descoperite mai târziu în diferite sarcofage s-au găsit a fi confecționate din lemn de tei.
Multe dintre legendele Greciei Antice făceau referire la Tei, fiind considerat un simbol al dragostei conjugale, al soției perfecte, simplității, inocenței și bunățătii iar în tradiția noastră populara, era considerat un copac al căsniciei, apărător al familiei dar și simbolul fidelității în iubirea conjugală.
În mitologia Greaca, Nimfa Philyie a dat naștere (în urma unei legături amoroase cu tatăl Zeus) unui copil monstruos și, pentru a o scăpa de rușine, ea ar fi fost transformată într-un tei.
Herodot a scris despre Sciți că acestia practicau arta divinației folosind frunze de tei, pe care o tăiau în trei părți răsucite și le puneau in jurul degetelor; teiul si florile de tei fiind considerate „daruri divine”
Germanii respectau teiul fiind considerat drept un copac „sacru” al îndrăgostiților, având puterea de a dărui fertilitate și prosperitate. În mitologia germanică precreștina, Teiul era asociat cu Freya (păzitoarea vieții, zeița norocului, dragostei și adevarului). Mai mult, o legendă spune că Teiul nu putea fi lovit de nici un fulger întrucât Freya era soția lui Wodan (zeul principal al panteonului germanic).
În Polonia, se credea că teiul poate oferi protecție contra spiritelor malefice, motiv pentru care acest copac era plantat de obicei în fața caselor, tocmai pentru a impiedica răul să intre în ele. Polonezii au asociat teiul cu Fecioara Maria, despre care se spune că a fost adesea văzută printre ramurile sale. O legendă poloneza străveche povestește despre ce se poate întâmpla celui care ar tăia acest arbore: se abătea asupra lui si familiei sale ca un blestem, numai necazuri.
În Țările Baltice, femeile aduceau adevărate sacrificii în fața teilor, rugându-se să le fie dăruite liniștea familială și mai ales fertilitate.
In lumea slavilor creștini, lemnul de tei a fost ales pentru pictarea icoanelor. Două opere ale vestitului pictor Andrei Rubliov („Sfânta Treime” și „Mântuitorul”) a avut drept suport lemnul de tei, ele putand fi admirate și azi în galeriile Tretiakov din Rusia:
Andrei Rubliov: Mântuitorul
Andrei Rubliov: Sfânta Treime
Din lumea poveștilor...
Poveste despre tei găsim și în zestrea noastră culturală, precum urmatoarea poveste foarte interesanta pe care am preluat-o din Orastie.
Se spune că, demult de tot, trăiau o fată și un baiat care se iubeau. Pe fată o chema Teia iar pe băiat, Albin. Dragostea lor era atât de curată și atât de puternică, încat i se dusese vestea. In felul acesta a aflat despre cei doi și domnitorul țării de atunci.
Domnitorul era însă un om crud și nedrept. Cum a aflat de povestea celor doi, a trimis oameni să o ridice pe fată și să o aducă la el să-i fie soție. Si s-au dus oamenii domnului acolo și au luat-o cu sila pe fată iar pe băiat l-au tăiat cu săbiile. Iar de pe locul unde a cazut băiatul s-a ridicat o insectă micuță care avea in coada un ac, numita de atunci „Albină”
Tare s-a mai întristat fata și nu a mai vrut să se atingă de nici un fel de mâncare.
Adusă în fața domnitorului, ea nu a cedat insistențelor acestuia, spunându-i că rămane credincioasă iubitului ei mort.
Degeaba a încercat marele stăpan să o cumpere. De durere, în cateva zile Teia a murit și a fost înmormântată într-un loc pustiu, ca răzbunare supremă că se opusese stăpânului. Dar pe locul acela a crescut un copac mare, cu flori mirositoare numit: Tei
Și în fiecare vară, micuța albinuță vine la Tei, ca și cum ar vrea să continue, dincolo de moarte, povestea lor de dragoste (Povestea lui Teia si Albin)
Povesti miraculoase din grădina ViataVerdeViu:
Revenind la florile tei, trebuiesc făcute câteva precizări: ele se recoltează pe timp însorit, înainte de înflorirea completă, când numeroase flori sunt încă în stadiu de boboc. Uscarea florilor, se face la umbră,îin strat foarte subțire, în încăperi bine aerisite, sau la temperaturi artificiale de 35 de grade celsius. În aproximativ șapte zile consecutive de uscare, florile ajung la umiditate mai mică de 13%; randamentul de uscare este de trei kilograme de flori proaspete pentru un kilogram de flori uscate.
De fiecare dată când se descrie un produs realizat din plante medicinale, se are în vedere prezentarea efectelelor sale benefce față de corpul din planul nostru fizic.
De multe ori ajungem în diferite ocazii să cităm celebra expresia latină: „Mens sana in corpore sano” (o minte sănătoasă într-un corp sănătos) lăsată posterității de poetul roman Juvenal, cu referire la intrebarea „care fi primul lucru pre care ni l-am dori în viață?”.
Asadar, nu exista doar „corp” ci, mai există și „minte” iar drumul pâna la inimă și mai apoi la „suflet” nu-i deloc ceva de neglijat deoarece toate trei există ca o trinitate in noi.
OM-ul se manifestă deci în mai multe planuri iar unul dintre planurile care ne influiențează calitatea vieții este planul „Emotional-afectiv” pe care ne ferim să-l aducem în discuție în fața altora iar despre planul Spiritual aproape că nu ne mai rămâne timp...
„Dacă este adevărat că bolile trupești sunt provocate de boli sufletești, și reciproca este la fel de valabilă: remediile naturii care vindecă sufletul, vindecă sigur și trupul. Că este adevărat, o dovedește planta magică celebrată la începutul lui iunie: teiul. Acest arbore ne este atât de aproape de suflet nouă, românilor, încât e de-ajuns să-i simțim mireasma și deja putem să-i decodificăm calitățile de leac. Parfumul florilor de tei ne aduce pace în suflet, ne face meditativi și nu îmblânzește inima, pregătind-o pentru marile împliniri ale verii. Totuși, să pășim dincolo de domeniul inspirației și să căutăm în limbajul sec al enciclopediilor și al studiilor de specialitate descrierea calităților terapeutice concrete ale acestui copac.” (Bibl.: Sdhan: „Pergamentul Spertanței” ).
Dar Florile de tei, rezonează nu numai cu Planul Emoțional afectiv ci și cu „Planul Mental” deoarece teiul diminuează stările de anxietate ale minții, precum și unele tulburări asociate lor: atacuri de panică, distonie neurovegetativă etc.; iritabilitatea nervoasa, isteria si, foarte important, poate induce un somn mental odihnitor.
În incheiere,
o foarte frumoasa poveste –adevarată, despre florile de tei.
De multe ori încercăm cu ochii minții să ne aducem aminte din copilarie, care au fost secvențele care ne-au rămas în minte de la începturile vieții noastre? Și fiecare dintre noi, avem câte o astfel de amintirte doar că fiecare le-am memorat în ani diferiți.
Așa se face că unul dintre cei mai mari fitoterapeuți contemporani (francezul Maurice Messegue) povestea despre prima sa inițiere în arta tămăduirii cu plante, pe care a primit-o la doar patru ani, când tatăl său îl îmbaia cu flori de tei. „Sub influența acestei băi, starea lui de spirit se alchimiza brusc: tensiunile și supărarea îi dispăreau ca prin farmec și un somn binefăcător îl cuprindea imediat.
Această plantă îi inducea vise atât de frumoase și de intense, încât le-a ținut minte toată viața. În aceste vise vedea „zâne-flori”, sub forma de Flori de Tei, a căror prezență îl făcea fericit”. Iată povestea preluata din aceiași sursa din care am citat mai sus (Bibl.: Sdhan, „Beneficiile arborelui de tei, copacul care vindeca suflete- Putere vindecătoare atât pentru trup cât și pentru suflet).
Ne despartim aici de „ierbarul” nostru, cu un catren frumos scris de Gheorghe Parlea:
Ca Duhul, la Rusalii, să m-atingă, / Ramuri de tei în poartă-am atârnat;
Că-n tei, Hristosul Mirul şi-a turnat – / Şi omu-avându-L, moartea să-şi învingă.
Articol scris de Gheorghe SALAJAN, cristaloterapeut, designer (bijuterii handmade).
