Ploaia naste...

Ploaia naste ganduri, prin ochii ei trec ani de-a randul, trec oameni trec petale trec pomi trec animale
Ploaia naste randuri, prin visul ei trec vers si canturi, trec valuri de matase si vorbe-n gand ramase
Fugim de ploaia deasa si stam inchisi in casa, privind pe geam cum cade cum suna cum se-aduna
Cum varsa tot , cum plange , cum sulfa cum strapunge, cum toarna cum se-n foaie si cum miroase-a ploaie.
Cum uda tot pamantul , suflarea ii e vantul si chipul ei de apa e viata instelata.
De ce fugim de ploaie, cand apa suntem toti? De ce nu facem baie in apa stransa-n balti?
Ne-ascundem dupa geamuri si-apoi privim afara spre ploaie cum danseaza si urca si coboara.
Eu, am sa ies afara si-o s-o invit la dans. Si vom dansa pe ritmul de stropi cazuti pe ploape. Ca-ntr-un un tango de vise vom fi atat de-aproape, doar ploaia si cu mine plutind in dans de zbor.
Iar daca ploaia-n mine va naste-un visitor, eu o sa nasc o rima in cinstea ploilor!

Alec.