Orice comandă de peste 200 lei intră automat în Tombola lunii Decembrie! 30 premii cu valoare totală de peste 4500 lei!
23.50 Lei
SKU: 5941828002263
Bogat în proteine, minerale (calciu, potasiu, fosfor, magneziu), grăsimi nesăturate vegetale. Oferă senzație de sațietate de durată, cu un conținut de 20% proteină. Conținutul mare de magneziu diminuează apariția migrenelor și poate reduce tensiunea arterială. Sunt recomandate pentru sistemul osos și pentru dantură prin conținutul lor bogat în fosfor.
Unul dintre cei mai vechi arbori cu fructe oleaginoase, menționat chiar și în Vechiul Testament, cu un trecut datând de mai bine de 9000 de ani, fisticul este sămânța fructului arborelui de fistic (Pistacia vera) ce aparține, împreună cu sumacul, mango și caju, familiei Anacardiaceae.
Originar din Orientul Mijlociu, mai specific din Turcia, conform unor descoperiri arheologice recente, fisticul are o istorie deosebit de interesantă. Unele legende afirmă că regina din Sheba a emis un decret conform căruia fisticul a fost catalogat drept un tip de mâncare exclusiv regală, interzicând populației să cultive fistic pentru uzul personal. De asemenea, fisticul putea fi regăsit în anticele Grădini suspendate ale Babilonului, grădini ce au aparținut regelui Nabucodonosor al II-lea, fiind considerate una dintre cele „Șapte minuni ale lumii”. Fisticul s-a răspândit din Orientul Mijlociu în Europa, în cursul Evului mediu, prin intermediul vechiului drum comercial al mătăsii.
În zilele noastre, principalii producători și exportatori de fistic la nivel mondial sunt Iran și SUA (California în special), fiind urmați de Turcia, Siria, China, Grecia și Italia.
Fisticul crește sub forma unor ciorchini, asemănători strugurilor, fructul arborelui de fistic fiind o drupă ce conține o sămânță lungă, comestibilă, cu un înveliș mov în exterior și un miez verde deschis, foarte aromat, în interior. Această sămânță este încapsulată într-o coajă groasă care, pe măsură ce se coace, își schimbă culoarea din verde în galben-roșiatic, după care se crapă singură, lăsând la vedere miezul de fistic.
Fisticul este comercializat întreg sau decojit, crud sau copt. De asemenea, poți întâlni ulei de fistic, făină de fistic, chiar unt de fistic, toate fiind obținute prin diverse procedee de prelucrare a semințelor de fistic. Fisticul este potrivit în dieta vegană, vegetariană, ketogenică, în dieta fără gluten și este recomandat perioadelor de post, dar și în alimentația persoanelor ce își doresc să mănânce cât mai sănătos.
Rămâi alături de noi pentru a descoperi benficiile consumului, unele modalități în care poți consuma fisticul, precum și alte informații (sperăm noi) interesante despre fistic.
Compoziția nutrițională a fisticului
Întocmai precum celelalte fructe și semințe oleaginoase, fisticul este o sursă bogată în special de grăsimi sănătoase, nesaturate, în special mononesaturate, dar și polinesaturate (în procent de aproximativ 40%), proteine (aproximativ 20%) și fibre (aproximativ 10%), cu un aport de carbohidrați redus (18%).
De asemenea, fisticul are un conținut complex și variat de micronutrienți, de vitamine și minerale, precum:
vitamina B1 și B6 (în proporții mari), dar și vitaminele B2, B3, B5, din complexul de vitamine B, vitamina E, A și C, acid folic.
minerale: potasiu, fosfor, magneziu, calciu, fier, zinc, mangan, seleniu.
Fisticul conține toți aminoacizii esențiali pentru un organism sănătos, antioxidanți (luteină și zeaxantină, polifenoli), fitosteroli și tocoferoli.
Câte calorii are fisticul
Fisticul crud, natural, de la Solaris conține aproximativ 560 kilocalorii la o cantitate de 100 g. Fisticul are mult mai puține calorii decât majoritatea celorlalte nuci și semințe (de exemplu, migdalele sau nucile), dar și un procent semnificativ mai mare de proteine și aminoacizi decât acestea.
Consumat în cantități moderate, crud și fără adaos de sare, fisticul nu aduce un aport caloric ridicat și, în consecință, nu îngrașă și nu conduce la creșterea tensiunii arteriale.
Datorită conținutului bogat în lipide, consumul de fistic induce sațietate pe termen lung, chiar și dacă este consumat în cantități mici și elimină poftele alimentare, în special a celor pentru carbohidrați care sunt, cel mai adesea, în mare măsură responsabile pentru acumularea kilogramelor în plus.
Beneficiile consumului de fistic
Bogat în proprietăți nutritive, fisticul conferă o mulțime de beneficii organismului, contribuind la menținerea sănătății acestuia. Printre aceste beneficii, se numără și următoarele:
protejează inima și sistemul cardiovascular – conținutul bogat în acizi grași mononesaturați și fitosteroli contribuie la reducerea tensiunii anteriale și previne afecțiunile cardiace. Aminoacidul L-arginină din compoziția fisticului are, de asemenea, un rol important în procesele metabolice, prevenind obturarea arterelor și instalarea afecțiunilor cardiace. Magneziul are o acțiune neurovegetativă calmantă asupra plexului cardiac.
conferă sănătate sistemului ocular – fisticul este o sursă bogată de luteină și zeaxantină, doi antioxidanți esențiali pentru sănătatea ochilor, ce au rolul de a îmbunătăți vederea și de a scade riscul apariției cataractei și a degenerării maculare, asociate cu înaintarea în vârstă.
menține sănătatea oaselor și a dinților – datorită mineralelor conținute de fistic, în special de magneziu, fosfor și calciu care au rolul de a asigura rezistența oaselor și a dinților. Consumul de fistic, împreună cu alte alimente și suplimente ce conțin aceste minerale, previn deteriorarea dinților, reducând riscul fracturilor și a osteoporozei.
susține buna funcționare a sistemului digestiv – fisticul conține fibre prebiotice într-o cantitate considerabilă, ce au rolul de a hrăni bacteriile intestinale sănătoase, menținând o floră intestinală echilibrată. De asemenea, susțin peristaltismul intestinal și previn constipația.
asigură buna funcționare a sistemului nervos – vitamina B6 din compoziția fisticului are un rol benefic asupra sistemului nervos, facilitează procesul de transmitere a impulsurilor nervoase. Fisticul are proprietăți analeptice, ce stimulează funcțiile sistemului nervos central și redau vitalitatea persoanelor convalescente.
protejează și menține tinerețea pielii – fisticul (îndeosebi uleiul de fistic) conține vitamina E, un antioxidant puternic ce are rolul de a proteja pielea de efectele nocive ale razelor ultraviolete și de a o hidrata prin intermediul principiilor emoliente. Uleiul de fistic se absoarbe ușor în piele și poate fi folosit pentru masaj, având efectul de a reda elasticitatea pielii și de a preveni afecțiunile ce vizează pielea.
sursă bogată de antioxidanți – în special luteina, beta-carotenul și gama-tocoferolul îndeplinesc rolul de antioxidanți eficienți în neutralizarea radicalilor liberi și în combaterea stresului oxidativ, al deteriorării celulare.
tonic hepatic – susține funcționarea normală a sistemului hepato-biliar, protejând și regenerând celulele hepatice și contribuind la detoxifierea ficatului. Indicat în hepatită.
susține sistemul imunitar
reglează nivelul de zahăr din sânge – fisticul are un indice glicemic mic și un aport scăzut de carbohidrați, nu produce creșteri bruște ale glicemiei.
îmbunătățește funcțiile creierului – anumite studii au indicat o îmbunătățire a capacității de concentrare, de procesare cognitivă, memorare și învățare, în corelație cu consumul de fistic.
Previne deteriorarea cognitivă întâlnită în cazurile de demență.
contrbuie la reglarea greutății corporale
tonic general – conferă energie și vitalitate, combate stările de oboseală, astenie fizică.
Cum putem consuma fisticul – metode de administrare
Poți consuma ca atare fistic crud, copt sau prăjit, cu adaos de sare sau nu, pentru o gustare rapidă și sățioasă. Fisticul, mai ales cel crud, se combină foarte bine cu alte nuci sau semințe, dar și cu fructele uscate. Poți crea o combinație în acest mod și te poți bucura de o gustare sănătoasă.
Din fistic se poate obține ulei de fistic care poate fi folosit atât în scop alimentar, putând fi adăugat la salate sau alte mâncăruri, dar și cosmetic. Făina de fistic poate fi folosită cu sucees la prepararea unor dulciuri sau produse de patiserie ori panificație. Untul de fistic este obținut prin procedee de măcinare și poate fi adăugat în compoziția unor creme cu ciocolată sau peste clătite, ori în compoziția sosurilor pesto.
Fisticul se potrivește cel mai bine deserturilor și dulciurilor, fiind un ingredient de nelipsit în halviță (nuga), baclava, halva sau înghețată. Poate fi tăiat în bucăți mici și adăugat în compoziția unor budinci, creme ale unor prăjiturilor, în ciocolată.
Poți presăra fistic peste salatele de fructe, poți adăuga fistic la musli sau granola, peste cerealele cu lapte, în smoothie-uri. Fisticul poate fi adăugat și în blatul unor biscuiți sau fursecuri sau în torturile ori bomboanele raw-vegane.
În ceea ce privește preparatele sărate, poți adăuga fistic în salate, peste orez, în pesto (ca înlocuitor al semințelor de pin).
Fisticul adaugă o nuanță frumoasă, verde-mov, mâncărurilor în care alegi să îl integrezi.
Cum se păstrează prospețimea fisticului
Fisticul crud în coajă, în varianta bio sau nu, este unul dintre produsele aflate astăzi în stocul celor mai multe magazine online, prețul său fiind mai mare decât al altor semințe oleaginoase sau nuci. Aceasta se datorează proceselor complexe de cultivare, maturare și recoltare, ce au loc doar în anumite zone ale lumii și presupun anumite condiții climaterice și de sol specifice. De asemenea, implică muncă manuală de separare a semințelor de calitate superioară de cele inferioare.
Poți păstra fisticul crud proaspăt, pentru o perioadă îndelungată de timp, lăsându-l în coajă și punându-l într-un borcan, la loc uscat și răcoros, departe de lumina soarelui și sursele de căldură. În acest mod, termenul de valabilitate al semințelor de fistic poate fi prelungit, pentru a te bucura mai mult timp de proprietățile sale nutritive și gustul său specific, dulceag și ușor aromat.
Contraindicații
Consumat în cantități moderate, fisticul crud nu prezintă riscuri pentru sănătate și, implicit, nici contraindicații. Fisticul crud este contraindicat doar copiilor mici și persoanelor ce prezintă alergii la diverse tipuri de nuci. Simptomele ce indică o posibilă alergie la fistic pot fi următoarele: urticarie, prurit, roșeață la nivelul pielii, greață, vărsături, diaree, crampe abdominale.
În concluzie, recomandăm persoanelor alergice la nuci și semințe să evite consumul de fistic. De asemenea, recomandăm persoanelor hipertensive și a celor cu retenție de lichide să nu consume în cantități mari fistic prăjit cu adaos de sare deoarece sodiul în exces nu are efecte benefice asupra lor.
Produse recomandate
4,9
Pe baza opiniei a 843 de persoane