Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Video
  4. Ce putem invata de la copii?

Ce putem invata de la copii?

Adora Svitak, un copil supradotat, spune ca lumea are nevoie de gandire "copilareasca": idei indraznete, creativitate dezlantuita si mai ales optimism. Marile vise ale copiilor merita asteptari pe masura, spune ea, incepand cu bunavointa adultilor de a-i invata pe copii, dar, in aceeasi masura, de a invata de la acestia.


Transcript:


Cand vi s-a spus ultima oara ca sunteti copilarosi? Pentru copiii ca mine a fi numit copilaros e o situatie frecventa. De cate ori emitem pretentii irationale, dam dovada de comportament iresponsabil sau dam orice alt semn ca suntem cetateni americani obisnuiti, suntem etichetati drept copilarosi, ceea ce ma deranjeaza cu adevarat. Pana la urma, uitati-va la urmatoarele evenimente: Imperialismul si colonizarea, razboaiele mondiale, George W. Bush. Intrebati-va: Cine e responsabil? Adultii.

Pe de alta parte, ce au facut copiii? Ei bine, Anne Frank a impresionat milioane de oameni cu puternica ei poveste despre Holocaust, Ruby Bridges a contribuit la sfarsitul segregarii in Statele Unite, si, cel mai recent, Charlie Simpson a contribuit la strangerea a 120.000 £ pentru Haiti pe bicicleta sa mica. Deci, precum vedeti in aceste exemple, varsta nu are nimic de-a face. Trasaturile pe care le implica cuvantul 'copilaros' sunt atat de des intalnite la adulti incat ar trebui sa eliminam acest cuvant discriminatoriu din critica comportamentelor asociate cu iresponsabilitatea si gandirea irationala.

Si pana la urma cine poate spune ca anumite tipuri de gandire irationala nu sunt exact ceea ce ii trebuie lumii? Poate ca ati avut planuri marete, dar v-ati oprit singuri, gandind: Asta e imposibil sau asta costa prea mult sau nu voi beneficia eu din asta. De bine de rau, noi copiii nu ne impiedicam la fel de mult cand vine vorba de a gasi motive de a nu face ceva. Copiii pot fi plini de nazuinte care inspira si de gandire plina de speranta, ca dorinta mea ca nimeni sa nu fie infometat sau utopia de a avea totul gratuit. Cati dintre dumneavoastra inca visati in acest fel si credeti ca e posibil? Cateodata cunoscand istoria si greselile din trecut ale idealurilor utopice poate fi o povara pentru ca stiti ca daca totul ar fi gratuit, stocurile de hrana s-ar epuiza, hrana ar deveni o raritate si asta ar conduce la haos. Pe de alta parte, noi copiii inca visam la perfectiune. Iar asta e un lucru bun, pentru ca pentru a realiza ceva trebuie sa visezi intai despre asta.

In multe privinte, curajul nostru de a ne imagina ajuta la largirea limitelor posibilului. De exemplu, Muzeul Sticlei din Tacoma, Washington, statul in care locuies are un program numit Copiii Proiecteaza Sticla, iar copiii deseneaza propriile lor idei de obiecte de arta. Artistul muzeului a spus ca au primit unele dintre cele mai bune idei prin intermediul programului pentru ca copiii nu se gandesc la limitari, la cat de greu poate fi sticla suflata in forma. Ei pur si simplu cauta idei bune. Acum, daca va ganditi la sticla, poate va ganditi la coloratele creatii Chihuly sau poate la vazele italienesti, dar copiii ii provoaca pe artistii sticlei sa mearga dincolo de asta pe taramul serpilor tristi din dragoste si al baietilor de sunca, ce viseaza la carne. (Rasete)

Intelepciunea noastra inerenta nu trebuie sa fie stiinta cunoscatorului. Copiii deja invata multe de la adulti, iar noi avem multe de impartasit. Cred ca adultii ar trebui sa inceapa sa invete de la copii. Eu tin majoritatea discursurilor in fata unui public academic, profesori si elevi, si imi place aceasta analogie. Nu ar trebui sa fie doar un profesor in fata clasei spunandu-le elevilor sa faca una sau alta. Elevii ar trebui sa-si invete profesorii. Invatarea intre adulti si copii ar trebui sa fie reciproca. Realitatea, din pacate, e putin diferita, si are de-a face cu increderea, sau lipsa acesteia.

Acum, daca nu ai incredere in cineva, bineinteles ca ii aplici niste restrictii. Daca ma indoiesc de abilitatea surorii mele mai mari de a plati cei 10% dobanda pe care i-am stabilit pentru ultimul ei imprumut, nu am sa-i mai dau posibilitatea de a lua bani de la mine pana cand nu plateste. (Rasete) E o poveste adevarata, apropos. Acum, adultii pare ca au o atitudine prevalent restrictiva fata de copii de la fiecare 'nu face aia' 'nu face asta' din manualele scolare, pana la restrictii privind folosirea internetului la scoala. Dupa cum indica istoria, guvernarile devin opresive atunci cand se tem ca pierd controlul. Si, desi adultii nu sunt probabil la nivelul regimurilor totalitare, copiii nu au nimic - sau foarte putin - de spus in stabilirea regulilor, cand atitudinea ar trebui sa fie reciproca, insemnand ca adultii ar trebui sa invete si sa ia in calcul dorintele populatiei mai tinere.

Acum, mai rea decat restrictiile e subestimarea abilitatilor copiilor de catre adulti. Noua ne plac provocarile, dar cand asteptarile sunt modeste, credeti-ma, ne vom limita la ele. Parintii mei nu au avut in nici un caz asteptari modeste de la mine si sora mea. OK, nu ne-au spus sa ne facem doctori sau avocati, sau ceva similar, dar tata ne-a citit despre Aristotel si despre pionieri in lupta cu microbii pe cand multi alti copii auzeau "Catelus cu parul cret" Si noi am auzit asta, dar "Pionieri in lupta cu microbii" e mult mai buna.

Mi-a placut sa scriu de la varsta de 4 ani, iar la 6 ani mama mi-a cumparat propriul laptop cu Microsoft Word. Multumesc Bill Gates si multumesc mama. Am scris mai mult de 300 de povestiri pe micul laptop si am vrut sa public. In loc sa ia in ras aceasta erezie ca un copil doreste sa publice, sau sa-mi spuna sa astept pana mai cresc, parintii mei m-au sustinut cu adevarat. Multi editori n-au prea fost incurajatori. O editura importana pentru copii a spus ironic ca ei nu lucreaza cu copii. O editura pentru copii nu lucreaza cu copii? Nu stiu, cam indepartati un client important. (Rasete) Asadar, o editura, Action Publishing, a hotarat sa riste si sa aiba incredere in mine si sa asculte ce aveam de spus. Mi-au publicat prima carte, "Degete zburatoare" -- iat-o -- si de atunci, am vorbit in sute de scoli, catre mii de educatori si in sfarsit azi, vorbindu-va dumneavoastra.

Va multumesc pentru atentia acordata azi, deoarece pentru a arata ca va pasa cu adevarat, ascultati. Dar e o problema cu aceasta imagine idealizata a copiilor fiind mai buni ca adultii. Copiii cresc si devin adulti ca dvs. (Rasete) Sau chiar ca dumneavoastra? Scopul nu este sa transformati copiii in tipul dvs de adult, ci in adulti mai buni decat dvs, ceea ce poate fi mai greu tinand seama de calificarile voastre, dar modul in care are loc progresul este datorita a noi generatii si noi ere cresc si se dezvolta mai bine decat cele anterioare. Din acest motiv nu mai suntem in Evul Mediu. Indiferent de locul in viata, este imperativ sa creati oportunitati pentru copii pentru ca ei sa creasca si sa va uimeasca. (Rasete)

Adulti si colegi TED, aveti nevoie sa ascultati si sa invatati de la copii si sa aveti incredere si sa asteptati mai mult de la noi. Trebuie sa ne ascultati astazi, pentru ca noi suntem liderii de maine, ceea ce inseamna ca vom avea grija de voi cand voi veti fi batrani si senili. Nu, glumeam. Serios, noi suntem generatia urmatoare, cei care vom duce lumea inainte. Si, in caz ca nu credeti ca va priveste, amintiti-va ca clonarea e posibila si ca implica trecerea din nou prin copilarie, iar in cazul acesta veti dori sa fiti ascultati exact ca generatia mea. Acum, lumea are nevoie de oportunitati pentru lideri noi si idei noi. Copiilor trebuie sa li se dea ocazia sa conduca si sa aiba succes. Sunteti gata sa acceptati provocarea? Pentru ca problemele lumii nu ar trebui sa fie mostenirea familiei umane.

SURSE

TED.com

#ce putem invata de la copii #copii #copii supradotati #educatie #TED

Ce au mai parcurs alti cititori...

7 momente simple ale zilei pe care le putem umple de sens pentru copiii nostri
Studiu: copiii “devin” asa cum sunt numiti
Cum să ne creștem copiii, fără țipete și fără pedepse
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101