Mega Reduceri De Primăvară - 14-20 martie

Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Relații și familie
  4. Doza de feminism: ce nu vor femeile singure sa auda in 2019

Doza de feminism: ce nu vor femeile singure sa auda in 2019

Motto: “O femeie activa, vibranta, cu obiective e mult mai atragatoare decat o femeie care asteapta la nesfarsit un barbat care sa ii valideze existenta.”  ― Mandy Hale   Potrivit unor pareri inca incremenite in timp, marea diferenta dintre

Motto: “O femeie activa, vibranta, cu obiective e mult mai atragatoare decat o femeie care asteapta la nesfarsit un barbat care sa ii valideze existenta.”  ― Mandy Hale  

Potrivit unor pareri inca incremenite in timp, marea diferenta dintre femeile singure si cele care au parteneri ar putea fi exprimata, sintetic, prin urmatoarea afirmatie „Viata nu are valoare daca nu o imparti cu cineva”. Daca acest lucru ar fi adevarat, ar insemna ca toate momentele care in mod normal aduc bucurie si emotie sunt traite cu apasare si tristete de catre femeile singure, acestea fiind „pedepsite” sa creada ca daca li se intampla ceva minunat, nu e „indeajuns minunat” fara un partener in preajma. Gresit. Femeile singure nu sunt bolnave si, evident, singuratatea nu ar trebui sa fie un stigmat. Exista lucruri pe care auzul si sensibilitatea unei femei fara partener (ii vom spune „singura”, pentru economie de cuvinte, chiar daca implicatiile termenului „singura” sunt mai ample si probabil mai dramatice decat ale sintagmei „fara partener”) le tolereaza tot mai greu in zilele noastre. Greu spre deloc. Sunt fraze care ar trebui sa dispara in urma unui sfarsit epic, sa fie nimicite istoric si simbolic cu o sabie Excalibur. Le recomandam femeilor vizate ca in momentul in care le sunt adresate asemenea fraze sa respire adanc si sa isi anunte interlocutorul, pe un ton calm, dar ferm, ca in anul 2019, o femeie nu ar trebui sa mai auda astfel de lucruri. Asta nu inseamna ca nesocotiti persoana cu care conversati sau ca nu mai vreti sa o auziti, inseamna, pur si simplu, ca doriti sa ii largiti orizonturile si sa ii destupati mintea.

Iata care sunt frazele (sau cuvintele) la care facem referire:

Te vezi cu cineva?

Deseori, oamenii incep in acest mod o conversatie cu o femeie despre care se stie ca a fost mult timp singura. Formulele consacrate de introducere in conversatie, precum „cum mai e viata ta”, „ce e nou” sau „ce mai faci” au fost inlocuite cu „te vezi cu cineva?”, ca si cum singurul lucru pe care o persoana ar vrea sa il afle despre o femeie singura e cat de aproape este aceasta de a-si schimba nefericitul statut. Mesajul din spatele unei astfel de intrebari ar fi: „Lucrezi la aceasta problema a ta, femeie singura? Vreau sa ma asigur de asta.” Pe langa faptul ca aceasta abordare sugereaza ca statutul de „singura” e din start un aspect negativ, care ar trebui indreptat, o asemenea informatie nu ar trebui sa priveasca pe cineva care nu iti e apropiat. Raspunsul recomandat intr-o situatie de acest gen ar putea fi: „Dar tie cum iti merge relatia?” E din acelasi registru.

Se va intampla atunci cand cauti mai putin.

Serios? Acesta era secretul? Cu alte cuvinte, trebuie sa incetezi sa faci lucrurile pe care jumatate din populatie te sfatuieste sa le faci (adica sa iti cauti un partener) si sa anulezi orice initiativa, fiindca astfel, vei avea succes garantat, potrivit opiniei celeilalte jumatate din populatie. Spunandu-i unei femei ca isi va gasi pe cineva atunci cand „nu va cauta” implica presupunerea ca altfel, in mod obisnuit, acea femeie ar fi in permanenta cautare. Atunci cand sta la vreo coada, cand asteapta sa intre la dentist, cand e la un concert, oricand. „Doamne, ce faci? Cauti? Inceteaza! Nu o sa-l gasesti daca il cauti! De ce nu privesti in pamant?” Cei care sustin aceasta atitudine sunt aceiasi care, intr-o alta zi a saptamanii, ti-ar spune ca „nu vei gasi niciodata pe nimeni cata vreme nu il cauti”. Destul.

Domnisoara batrana

Doua cuvinte care in zilele noastre ar trebui sa fie puse pe foc. A existat vreodata o sintagma care sa scufunde mai fulgerator o femeie intr-o masina de spalat vase? Si nu e vorba doar de sintagma in sine, ci si de motivatia din spatele acesteia. Transmite atat de evident mesajul ca a fi singura inseamna eroare si esec. Ca femeile ar trebui sa faca tot posibilul sa gaseasca un partener cat de curand, pentru a nu ii fi atribuita indezirabila eticheta de „domnisoara batrana”, calificare care suna la fel de perimat precum centrifuga unei masini de spalat din anii ‘50.  

Esti prea pretentioasa

Esti? Prin urmare, femeile maritate si-au gasit un sot pentru ca nu erau pretentioase? S-au casatorit cu primul oarecare iesit in cale? La prima glisare dreapta pe Tinder? Nu, ideal ar fi ca femeile sa se marite cu barbatul cu care vor sa se marite, care e potrivit pentru ele. Si simplul fapt ca acel barbat s-ar putea sa apara mai tarziu in viata lor nu presupune ca ar trebui sa fie multumite cu orice optiune disponibila. Daca la afirmatia „Esti prea pretentioasa”, unei femei maritate i s-ar raspunde cu „Oare tu ai fost suficient de pretentioasa?”, nu ar fi prea convenabil, nu-i asa? Prin urmare, haideti sa eliminam aceasta formulare din repertoriul de opinii intelepte.

Inca

„Cum se face ca esti inca singura?” Acesta este unul dintre exemplele acelea de abordari care poarta masca unui compliment menit sa ascunda insulta din spatele intrebarii. „Inca?” Din nou, termenul limita! Cine decide ca o femeie nu a facut ceva suficient de devreme incat sa nu fie prea tarziu? Ceasul de buzunar al iepurasului din Alice in Tara Minunilor pastreaza o evidenta a orei potrivite pentru debutul relatiilor amoroase? O femeie de 20 de ani e prea tanara pentru maritis, o femeie de 30 e prea in varsta. Cand anume ar fi momentul potrivit pentru o femeie sa isi gaseasca dragostea si sa se casatoreasca? In ultima saptamana a celui de-al 29-lea an petrecut pe aceasta lume?

Nu ma indoiesc ca vei gasi pe cineva.

Ce usurare! Nici ele, femeile, nu se indoiesc. Faptul ca o femeie e singura si trecuta de 30 de ani nu inseamna ca si-a pierdut increderea in ea sau in viitorul ei. Nu, atat femeia, cat si viitorul sunt bine si au un enorm potential, asa ca nu e nevoie de consolari. Stim ca asemenea lucruri sunt spuse adesea cu dragoste, din dorinta de a ajuta, de a incuraja si ca autorii afirmatiilor nu trebuie sa fie banuiti de intentii negative, dar, totusi, sunt afirmatii care, involuntar, pot pune perspectiva asupra vietii intr-o lumina foarte trista.

In sfarsit

Ideea despre femeile singure e ca, la un moment dat, acestea inceteaza sa mai fie singure. Uneori, ele incep relatii noi, frumoase si e pur si simplu fantastic ca se petrece acest lucru. Dar atunci cand se petrece dupa ce un cronometru imaginar a emis semnalul sonor care anunta ca timpul a expirat, vine o noua sintagma restrictiva care umbreste bucuria noului inceput: „In sfarsit!” Si-a gasit, „in sfarsit”, pe cineva. S-a maritat, „in sfarsit”. Cronometrul imaginar intervine ca un posibil nou subiect de cleveteala. Reperele temporale ar trebui sa apartina doar acelei femei, nimanui altcuiva si nimeni nu are autoritatea de a diminua satisfactia unei noi relatii cu un „da, insa…” care aduce a suspiciune de esec.

Ar fi ideal ca prezentul sa implice o lume noua pentru femeile singure. Ar fi ideal ca succesul si fericirea acestora sa aiba aceeasi validitate si aceeasi greutate precum ale femeilor care sunt intr-o relatie. Un inceput bun in acest sens ar fi o schimbare a directiei in conversatie, o perspectiva diferita, o renuntare la abordarea posibil vatamatoare. Exista lucruri care nu mai pot fi spuse. Pentru ca sunt lipsite de consideratie, pentru ca ranesc si pentru ca e 2019.

Citeste despre femei inteligente si independente:

The Single Woman: Life, Love, and a Dash of Sass, de Mandy Hale

Cartea este disponibila pe:

Carturesti

In apararea drepturilor femeii, de Mary Wollstonecraft

Cartea este disponibila pe:

Carturesti | Libris EMAG

Sursa: https://www.refinery29.com/en-us/worst-things-to-say-single-women-insults

 

#partener #relatie #singuratate #maritis

Ce au mai parcurs alti cititori...

Iata cateva semne care iti arata ca te afli intr-o relatie care probabil
7 lucruri pe care orice femeie şi le-ar dori intr-o relatie
5 pasi pentru a vindeca o relatie
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101