In 1975, un caz remarcabil a fost raportat, despre un barbat de 42 de ani cu o forma maligna de limfom non-Hodgkin, care a manifestat o regresie dramatica a cancerului dupa ce a primit doze mari de vitamina C intravenos.
A parut vindecat, asa ca i s-a intrerupt administrarea de vitamina C. Cancerul a revenit in forta. Medicii au reluat administrarea de vitamina C, ceea ce aparent a indus o a doua remisie completa. Uneori cancerul poate regresa in mod spontan – se intampla rar, dar se intampla. Astfel, s-ar putea crede ca prima remisie a fost spontana si ca a fost doar o coincidenta ca s-a intamplat cand au inceput administrarea vitaminei C. Cu toate acestea, avand in vedere traiectoria cancerului, cu remisia rapida, apoi revenirea acestuia odata ce tratamentul cu vitamina C a fost intrerupt, urmata de a doua remisie cand acesta a fost reluat, totul indica in mod clar ca vitamina C a avut legatura cu remisia cancerului.
Cercetatorii au apelat la ajutorul lui Linus Pauling, pe care il considerau cel mai mare chimist al secolului 20 si despre care stiau ca a intreprins cercetari despre vitamina C. Daca nici el nu putea obtine finantari, atunci nimeni nu putea. Iar el nu a putut.
Cercetatorii au mers la Institutul National de Cancer cu date promitatoare despre primii 40 de pacienti pe care i-au tratat cu vitamina C si au intrebat daca institutul ar fi de acord sa faca sau sa finanteze un test randomizat dublu orb. In acest tip de test, se ia un grup de bolnavi de un cancer incurabil, pentru care medicamentele nu mai au ce sa le ofere, se impart aleatoriu in doua grupuri, intr-un grup se administreaza vitamina C si in celalalt se administreaza altceva, cum ar fi o solutie salina, practic apa, pentru a vedea care dintre acestia traiesc mai mult.
Nici pacientii si nici medicii nu stiau cine a primit vitamina C si cine a primit solutia salina, pentru a nu influenta in niciun fel rezultatele si efectele placebo. Cercetatorii impreuna cu Pauling au mers an de an sa solicite fonduri pentru a face studiul ei insisi, daca Institutul nu avea de gand sa-l faca, insa au fost respinsi de fiecare data. In cele din urma, au strans ceva fonduri si au facut ce au putut cu ce au avut. Rezultatele studiului au fost publicate in 1976.
Cercetatorii nu au avut un studiul controlat, insa, la acel punct, tratasera o suta de bolnavi de cancer in faza terminal cu vitamina C. Astfel, au comparat progresul obtinut cu cel al altor o mie de bolnavi care nu primisera vitamina C. Pentru fiecare pacient tratat cu vitamina C, cercetatorii au gasit zece pacienti de varsta apropiata si cu acelasi tip de cancer care fusesera tratati la acelasi spital, dar carora nu li se administrase vitamina C prin transfuzie.
Ce au descoperit? La pacientii cu cancer terminal la san, in decurs de o suta de zile, peste 80% dintre femeile din grupul de control murisera. (Vorbim de bolnavi in faza terminala.) Pe de alta parte, in grupul cu vitamina C, jumatate dintre acestia erau in viata un an mai tarziu. Grupul cu vitamina C includea femei cu cancer la san in faza terminala, care erau in viata si 2270 de zile mai tarziu.
Grupurile de control pentru diversele tipuri de cancer studiate au avut si ele, dupa cum era de asteptat, rezultate destul de proaste, cu marea majoritate a bolnavilor morti in decurs de 100-200 de zile, in timp ce bolnavii tratati cu vitamina C pareau sa se simta mult mai bine. Una peste alta, rata de supravietuire a fost de patru ori mai mare la subiectii tratati cu vitamina C—mai mult de 200 de zile, comparativ cu 50 de zile la bolnavii din grupul de control.
Rezultatele, dupa cum arata cercetatorii, “arata in mod evident ca aceasta forma simpla si sigura de medicatie are o valoare clara in tratarea pacientilor cu cancer in forme avansate.” Si ce s-a intamplat cand studiul a fost publicat in 1976?
Criticii, dupa cum era de asteptat, au atacat studiul pe motivul ca au folosit date de control ulterioare. Este clar ca acest lucru ar fi putut influenta rezultatele. Daca cercetatorii au ales in mod constient sau inconstient pentru grupul de control bolnavi care erau in faze mai avansate de boala decat bolnavii din grupul care primea tratamentul cu vitamina C, atunci bolnavii din grupul de control ar fi murit mai repede decat bolnavii din grupul care a primit tratament, ceea ce nu ar fi avut nimic de-a face cu tratamentul in sine; grupul de control pur si simplu a inceput de la o faza mai avansata a bolii.
Intr-adevar, exista dovezi ca acest lucru s-a si intamplat: 20% dintre bolnavii din grupul de control au murit in cateva zile dupa ce au primit diagnosticul de faza terminala fata de niciunul din grupul cu tratament, ceea ce pare suspect.
Cu toate acestea, testul a reusit sa convinga Institutul national de Cancer sa finanteze teste controlate randomizate – efectuate de prestigioasa clinica Mayo. Rezultatele? Urmeaza sa le aflam in curand.
Te-ar putea interesa si: Transfuzia cu vitamina C, un tratament important in tratarea cancerului
Sursa utilizata: http://www.care2.com/greenliving/does-intravenous-vitamin-c-for-terminal-cancer-patients-help.html
