Povestiri cu talc, de Yogiji Maharajah
Traia odata un negustor bogat, dar foarte avar, rau si meschin. Nu cheltuia niciodata nicio rupie, nu dadea niciodata nimic de pomana si intotdeauna purta pantofi si haine uzate. Intr-o buna zi s-a imbolnavit si a cazut la pat. De-a lungul vietii sale, a avut un singur prieten, croitorul sau personal. Din pacate, acesta a murit cu doar cateva luni inaintea lui. Toata lumea stia ca zilele negustorului sunt numarate. Unul cate unul, membrii familiei si vecinii au venit sa-si ia ramas bun. Când a venit fiul croitorului, nobilul i-a spus: ''Se pare ca nu voi mai sta prea multa vreme pe aici. A venit vremea sa ma inalt la Rai.''
Tânarul, desi avea doar cincisprezece ani, era foarte intelept. El cunostea foarte bine lacomia negustorului si zgarcenia sa. Asa ca i-a raspuns: ''O, Nobile, tatal meu este deja in Rai. Deseori mi-a spus ca si-ar fi dorit sa coasa niste haine luxoase pentru Dumnezeu. Dar a uitat sa-si ia acul cu el. Ai putea sa iei acul acesta cu tine si sa i-l duci in Rai?'' ''Oh, sigur, cu mare placere,'' a acceptat negustorul.
Negustorul facea bucuros orice, atat timp cat nu trebuia sa dea ceva. A luat acul si l-a lasat pe baiat sa plece. Cum statea el singur in pat, a inceput sa se gandeasca: ''Unde sa pun acul? Sa mi-l infig in camasa? Nu, nu acolo. Toate hainele mele vor fi arse in focurile funerare. In gura. Da, sigur, voi tine acul intre obraji." S-a mai gandit o secunda, apoi a fost cuprins de indoiala: ''Dar intreg corpul meu va fi transformat in cenusa. Cum sa duc eu acul acesta mic pana in Rai?''
Cu cât se gândea mai mult, cu atât avea indoieli mai mari. In cele din urma, l-a chemat pe baiatul croitorului si i-a spus: ''Fiule, uite, ia acul inapoi. Nu pot sa-l duc in Rai.'' ''Dar,'' i-a spus baiatul amuzat, ''Daca vei putea duce cu tine atatea milioane de rupii pana in cer, nu vei putea lua un ac atat de mic?'' Dintr-o data ochii negustorului s-au deschis. El a inteles nu poate lua nimic din bogatiile sale sau din proprietatile sale cu el, dupa moarte.
Nu uita ca singura avere demna de apreciere este cea cheltuita pentru educarea oamenilor si pentru ajutorul celor nevoiasi. Numai faptele noastre bune se vor ridica la cer impreuna cu noi dupa moarte si nimic altceva.
Sursa utilizata: http://www.swaminarayan.org/yogijimaharaj/talesofwisdom/7.htm
