(ViataVerdeViu) Odata, Avicena a fost abordat de un student care-l respecta in mod deosebit. Acesta i-a spus: "Marite maestre, tu esti mult mai
intelept decat invatatii timpurilor noastre. Tu esti filosof, medic, poet, astrolog. Tu cunosti toate acestea si chiar mai mult decat o cere stiinta vremurilor noastre. De ce nu te declari profet ? Sunt convins ca mii si mii de oameni te vor urma si vor fi deosebit de atenti la vorbele tale. Vezi tu, Mohammed a fost doar un conducator de camile, fara experienta intr-ale stiintei si cu toate acestea vorbele lui au ajuns la milioane de urechi". Avicena i-a raspuns: "Iti voi explica la momentul potrivit. Ai doar rabdare."
In anul ce a urmat, in cea mai friguroasa iarna de care isi amintesc cei mai batrani dintre cei mai batrani, Avicena a fost tintuit la pat de o boala. In aceeasi incapere cu el se afla si studentul care il abordase cu un an in urma. Era noapte. Ars de febra, Avicena era insetat dupa o sorbitura de apa rece. "Prietene" ii spuse el colegului sau de camera, "mi-e foarte sete. Vrei te rog sa-mi aduci de afara un pahar de apa? "
La gandul de-a iesi in frigul mizerabil, studentul se inveli si mai bine cu paturile sale. "Nu, maestre" spuse el, "toti doctorii sunt de acord ca, in starea in care te afli, apa rece este ca otrava pentru tine".
Setea lui Avicena crestea si i se uscase limba in gura. "Du-te si adu-mi te rog niste apa. Pentru boala mea, cel mai bun remediu este ceva rece". Dar studentului i se facea pielea de gaina doar la gandul ca trebuia sa sparga gheata ce acoperea putul de afara pentru a implini dorinta maestrului sau. De neclintit, el continua sa-i argumenteze ca nu exista ceva mai rau pentru el decat apa rece. Dar Avicena, marele medic, insista ca doar apa rece i-ar putea alina suferinta. Cei doi barbati au inceput sa polemizeze pe marginea dogmei, cearta care in cele din urma le-a rapit toata noaptea.
In zori de zi, a inceput sa rasune vocea muezinului din turnul minaretului chemandu-i pe dreptcredinciosi pentru ritualul de curatire asa dupa cum le poruncea profetul, sa-si plece fruntile spre Mecca si sa spuna sfintele sure. Studentul lui Avicena si-a aruncat patura de-o parte, a sarit din pat, a iesit val-vartej din camera, a spart gheata ce acoperea apa de la fantana si s-a imbaiat asa cum ii cerea credinta. Apoi a ingenunchiat pe covorul pentru rugaciune spre a-i oferi lui Allah rugaciunea de dimineata, un cantec de lauda si multumire.
Dupa ce si-a terminat rugaciunile, Avicena i-a vorbit: "Draga prietene, iti mai aduci aminte odata cand m-ai intrebat de ce nu ma declar profet? Astazi vreau sa-ti raspund la intrebare. Vezi tu, Mohammed care a fost doar un conducator de camile, este plecat dintre noi de 300 de ani si totusi cuvantul lui are taria si forta sa te scoata din patul tau cald, are taria sa te determine sa te speli cu apa rece ca gheata si sa-ti spui rugaciunile in ciuda frigului. Toata noaptea te-am rugat sa-mi aduci un pahar cu apa si cuvintele mele s-au dovedit lipsite de orice tarie, desi stiu ca ma venerezi ca maestru. Acesta este unul dintre motivele pentru care, in ciuda invataturilor mele, nu voi pretinde niciodata sa fiu un profet".
What Distinguishes the Hakim from the Prophet?, in: Nossrat Peseschkian (1986), Oriental Stories as Tools in Psychotherapy, Merchant and the Parrot, Springer-Verlag, Berlin, p. 61 (traducere: Maria Diaconescu)
