Biofotoni: corpul uman emite lumina, comunica prin lumina si este facut din lumina

Tot mai mult stiinta este de acord cu poezia despre experienta umana directa: suntem mai mult decat atomi si moleculele care ne compun corpul, suntem si fiinte de lumina. Biofotonii sunt emisi de corpul uman, pot fi eliberati prin intentie mentala, si ar putea modula procese fundamentale in cadrul comunicatiilor intercelulare si a ADN-ului.

Nimic nu este mai uimitor decat faptul extrem de improbabil ca existam. Adesea ignoram acest fapt, uitand de realitatea ca in loc de a fi ceva acolo, s-ar fi putut sa nu fie absolut nimic, adica de ce exista un univers (pregnant de constient de el insusi prin noi) si nu oarece vid complet inconstient de el insusi?

Aveti in vedere ca din lumina, aer, apa, minerale de baza din scoarta pamantului, si din informatia de cel putin 3 miliarde de ani continuta in nucleul unei celule zigot diploide, este format corpul uman, iar in corpul acela un suflet capabil cel putin sa incerce sa inteleaga originile lui corporale si spirituale.

Data fiind nebunia conditiei noastre existentiale, si a incarnarii corporale ca un intreg, si avand in vedere ca existenta noastra pamanteasca este partial formata din lumina soarelui si cere consumul continuu de lumina solara condensata sub forma hranei, nu ar suna prea exagerat ca trupul nostru emite lumina.

Intr-adevar, corpul uman emite biofotoni, cunoscuti de asemenea ca emisii fotonice ultra-slabe (ultraweak photon emissions - UPE), cu o vizibilitate de 1 000 de ori mai
joasa decat sensibilitatea ochiului nostru liber. Desi nu vizibile pentru noi, aceste particule de lumina (sau unde, depinde cum le masori) sunt parte a spectrului electromagnetic vizibil (380-780 nm) si sunt detectabile prin instrumentatie moderna sofisticata. [1], [2]

Ochiul fizic si “mental” emite lumina

Ochiul insusi, care este expus continuu la fotonii puternici ambientali ce trec prin diferitele tesuturi oculare, emite emisii fotonice ultra-slabe induse de lumina vizibila. [3] Chiar a fost lansata ipoteza ca lumina vizibila induce bioluminiscenta decalata in cadrul tesutului ocular expus, furnizand o explicatie pentru originea imaginii retiniene remanente. [4]

Aceste emisii de lumina au mai fost corelate cu metabolismul energiei cerebrale si stresul oxidativ din creierul mamiferelor. [5] [6] Si totusi emisiile biofotonice nu sunt in mod necesare epifenomenale (secundare ca importanta). Ipoteza lui Bókkon sugereaza ca fotonii eliberati prin procese chimice in cadrul creierului produc imagini biofizice in timpul imageriei vizuale, iar un studiu recent a gasit ca atunci cand subiectii si-au imaginat in mod activ lumina intr-un mediu foarte intunecos, intentia lor a produs o semnificativa crestere a emisiilor fotonice ultraslabe. [7]

Acest lucru este consistent cu un punct de vedere emergent conform caruia biofotonii nu sunt doar produse secundare celular-metabolice, ci mai degraba, deoarece intensitatea biofotonilor poate fi considerata mai inalta in interiorul celulei decat in exteriorul acesteia, este posibil ca mintea sa acceseze acest gradient (diferenta) de energie pentru a crea imagini biofizice intrinseci in timpul perceptiei si imageriei vizuale. [8]

Celulele si ADN-ul nostru utilizeaza biofotonii pentru a stoca si comunica informatie

Aparent biofotonii sunt utilizati de catre celulele multor organisme vii pentru a comunica, ceea ce faciliteaza transferul de energie/informatie care este de cateva ordine de marime mai rapid decat difuzia chimica. Potrivit unui studiu din 2010, “Comunicatia de la celula la celula prin biofotoni a fost demonstrata la plante, bacterii, granulocite neutrofile animale si la celulele renale [9]. Cercetatorii au fost capabili sa demonstreze ca “... stimularea prin lumina de spectre diferite (infrarosu, rosu, galben, albastru, verde si alb) la un capat al senzorului spinal sau al radacinii nervului motor a avut ca rezultat o semnificativa sporire a activitatii biofotonice la celalalt capat”. Cercetatorii au interpretat descoperirea lor sugerand ca “stimularea prin lumina ar putea genera biofotoni care circula de-a lungul fibrelor nervoase, probabil ca semnale de comunicatie neurala”.

Chiar si cand ajungem la nivelul molecular al genomului nostru, si ADN-ul poate fi identificat ca o sursa de emisii biofotonice. Un autor propune ca ADN-ul este atat de dependent de biofotoni, incat are proprietati asemanatoare laserului excimer, dandu-i putinta sa existe intr-o stare stabila departe de pragul echilibrului termic. [10]

Tehnic vorbind, un biofoton este o particula elementara sau o cuanta de lumina de origine non-termica in spectrul vizibil si ultraviolet, emisa de un sistem biologic. Se crede in general despre ei ca sunt produsi ca rezultat al metabolismului energetic in cadrul celulelor noastre, sau mai formal ca un “... produs secundar al reactiilor biochimice in care moleculele excitate sunt produse prin procese bioenergetica care implica specii de molecule reactive continand oxigen” [11]

Producerea circadiana de biofotoni a corpului

Deoarece metabolismul corpului se schimba intr-o maniera circadiana, emisiile de biofotoni variaza de asemenea de-a lungul axei temporale diurne. [12] Cercetarile au cartat locatiile anatomice distincte din cadrul corpului unde emisiile biofotonice sunt mai puternice si mai slabe, depinzand de momentul zilei.

In general fluctuatiile numaratorii fotonilor in cadrul corpului au fost mai mici dimineata decat dupa-masa. Regiunea torace-abdomen emitea mai putin si mai constant. Extremitatile superioare si regiunea capului emiteau cel mai mult si tot mai intens de-a lungul zilei. Analiza spectrala a emisiilor joase, intermediare si inalte din partea superioara frontala a piciorului drept, a fruntii si a palmelor in gama de sensibilitate a fotomultiplicatorului a aratat o mai larga contributie a domeniului 420-470 din spectrul emisiilor spontane decat la mana in toamna/iarna. Spectrul luminiscentei decalate de la mana a aratat emisii majore in acelasi domeniu ca emisiile spontane.

Cercetatorii au concluzionat ca “datele spectrale sugereaza ca masuratorile ar putea la fel de bine sa furnizeze date cantitative asupra modelului individual al proceselor peroxidative si anti-oxidative in vivo”.