“Felul in care ne petrecem zilele reflecta modul in care ne traim viata”
Unele persoane si-au propus ca tel de inceput de an sa nu-si mai valorifice zilele dupa productivitate, ci dupa cat de mult reusesc sa traiasca clipa prezenta. Dar cum mai exact se poate realiza acest lucru?
Acest concept al prezentei de sine isi are originile in notiunea orientala de traire constienta — abilitatea de a trece prin viata pe deplin constient, cu capacitatea de a asimila experientele prezentului trait — notiune larg popularizata in Vest de filozoful si scriitorul britanic Alan Watts, de la care avem si o excelenta carte in care reflecta asupra scopului vietii. In volumul sau de exceptie din 1951 Intelepciunea nesigurantei: Mesaj catre o generatie plina de anxietate, Watts sustine ca frustrarea si anxietatea zilnica de care sufera oamenii isi au radacinile in tendinta noastra de a trai pentru viitor, adica pentru ceva abstract. El scrie astfel:
Daca pentru a ne bucura de prezent, chiar si in clipele lui placute, avem nevoie de certitudinea unui viitor fericit, e ca si cum am cere “luna de pe cer.” Nu putem primi aceasta certitudine. Chiar si cele mai bune preziceri sunt simple probabilitati, si cam tot ce stim cu siguranta este ca fiecare dintre noi va suferi si va muri. Atunci, daca nu putem trai fericiti fara un viitor cert, cu siguranta nu ne simtim adaptati pentru o lume muritoare care, in ciuda tuturor planurilor, mai are si accidente si care, oricum se va termina la un moment dat.
Ceea ce ne opreste sa fim fericiti, sustine Watts, este incapacitatea noastra de a trai prezentul din plin:
“Constiinta primara,” acea perceptie de baza care cunoaste doar realitatea si nu ideile despre ea, nu stie viitorul. Ea traieste doar prezentul, si nu percepe decat ceea ce este la acel moment. Creierul, insa, cu ingeniozitatea sa inerenta, acceseaza acea parte a experientei prezente numita memorie, studiind-o, poate face predictii. Aceste predictii sunt, de regula, atat de corecte si de incredere (de exemplu “toata lumea va muri”) incat viitorul poate fi apreciat foarte aproape de realitate — atat de aproape incat prezentul isi pierde din valoare.Dar viitorul inca nu este aici si nu poate face parte din experienta traita pana nu devine prezent. Avand in vedere ca viitorul este alcatuit din elemente abstracte si logice – pareri, presupuneri, deduceri – nu poate fi mancat, simtit, mirosit, vazut, auzit sau gustat in vreun fel. Fuga dupa acest viitor este ca fuga dupa o fantoma, cu cat te apropii mai mult de ea, cu atat se indeparteaza mai tare. De aceea toate intreprinderile civilizatiei sunt grabite, nimeni nu se mai bucura de ce are si isi doreste tot mai mult si mai mult. Fericirea va fi, in acest caz, nu bazata pe o realitate solida si substantiala, ci pe lucruri abstracte si superficiale, precum promisiuni, sperante si asigurari de viitor.
Watts considera ca principalul mod in care ne sustragem de la a trai prezentul este parasind corpul si traind doar cu mintea — printr-o stare de permanente calcule si evaluare personala, o oala sub presiune a gandurilor, previziunilor, anxietatilor, criticilor si nesfarsitelor meta-experiente chiar despre experienta. Desi scrierile sale dateaza de mai bine de jumatate de secol, inaintea erei calculatoarelor, a ecranelor tactile si a cantaririi valorii personale, Watts atentioneaza:
Rationalul modern nu iubeste materialul, ci dimensiunile, nu apreciaza corpurile solide, ci suprafetele.
Salariatii unui oras modern sunt oameni care traiesc in interiorul unei masini ca sa fie invartiti de rotile ei. Ei isi petrec zilele cu activitati care se reduc in general la numarat si masurat, traind intr-o lume abstracta si rationala, fara nicio legatura cu ritmurile si procesele biologice importante. De fapt, multe dintre aceste activitati mentale pot acum fi indeplinite mult mai eficient de masini, nu de oameni — in asa masura incat nu peste multa vreme creierul uman va deveni invechit pentru calcule matematice. Deja calculatorul uman este inlocuit de calculatoare mecanice si electrice de mare viteza si eficienta. Daca principala valoare a omului sunt creierul sau si capacitatea de a calcula, va deveni o marfa nerentabila intr-o era in care operatiunile mecanice de calcul vor fi facute mai eficient de masini.
Daca vom continua sa traim in viitor si predictiile si calculele raman activitatile noastre principale, omul va deveni intr-un final un simplu apendice in cadrul unui mecanism.
Ca sa nu existe niciun dubiu, Watts nu considera mintea lipsita de valoare sau facultatea mentala periculoasa. Dimpotriva, el insista asupra faptului ca, daca am lasa intelepciunea subconstienta sa se desfasoare nestanjenita — asa cum se intampla de exemplu in stadiul de “incubatie” al procesului creativ – ar deveni aliatul, si nu despotul nostru. Numai cand incercam sa o controlam si sa o intoarcem impotriva ei insasi apar probleme:
Cand functioneaza corect, creierul este forma cea mai inalta a “intelepciunii instinctuale”. El poate functiona asa cum functioneaza in cazul porumbeilor cand acestia isi fac cuibul sau asa cum fetusul se formeaza in uter — fara sa verbalizeze sau fara sa stie “cum” se face. Creierul constient, la fel ca inima constienta, este o dereglare si se manifesta in senzatia acuta de separare intre “Eu” si experienta mea. Creierul poate functiona normal atunci cand starea de constientizare isi indeplineste propria menire: nu sa se zbata pentru a scapa de experienta prezentului, ci sa constientizeze prezentul in mod natural.
Si cu toate acestea mintea se zbate, facandu-ne sa ne simtim nesiguri si plini de anxietate intr-un univers ce curge fara incetare. (Pentru ca, asa cum Henry Miller a descris in mod memorabil, “Desi este banal de evident, trebuie subliniat fara incetare: totul este creatie, totul se schimba, totul este in miscare, totul se transforma.”) In mod paradoxal, daca admitem ca singura experienta pe care o putem avea este experienta prezentului, acest lucru ne reaminteste si ca “Eul” nu exista in afara prezentului, nu exista niciun “sine” permanent, static si de neclintit care sa ne garanteze vreo siguranta si protectie in viitor — si cu toate acestea continuam sa ne agatam cu incapatanare de siguranta viitorului, care ramane un lucru abstract. Singura sansa de a iesi din acest cerc vicios, spune Watts, este sa constientizam in intregime experienta prezentului — ceva foarte diferit decat sa-l criticam, sa-l evaluam sau sa-l comparam cu un ideal abstract si arbitrar. El spune astfel:
Este o contradictie in dorinta de a fi perfect sigur intr-un univers a carui natura insasi are caracter temporar si curgator. Dar contradictia este mai adanca decat simplul conflict dintre dorinta de siguranta si conceptul de schimbare. De exemplu, daca vreau sa am certitudine, adica sa fiu protejat de fluxul vietii, inseamna ca vreau sa ma separ de viata. Si tocmai acest sens al separarii imi da nesiguranta. Pentru a fi in siguranta trebuie sa izolez “Eul,”dar tocmai aceasta izolare a “eu-lui” ma face sa ma simt singur si temator. Adica, cu cat ma simt mai sigur, cu atat caut mai multa siguranta.
Ca sa explic mai clar: dorinta de siguranta si sentimentul de nesiguranta sunt unul si acelasi lucru. Cand iti tii rasuflarea iti pierzi suflul. O societate
aflata in cautarea sigurantei nu este nimic altceva decat un concurs de tinere a respiratiei in care fiecare este intins ca o coarda si rosu ca o sfecla.
Face referire in mod special la notiunea de dezvoltare personala – notiune foarte populara in special in perioada dintre ani, cand oamenii tind sa-si propuna teluri de acest gen - si atentioneaza cu privire la implicatiile acesteia:
Ma pot gandi cu adevarat sa incerc sa tind spre un ideal, sa incerc sa ma dezvolt personal doar daca ma impart in doua. Trebuie sa existe “eul” bun care il va ajuta pe “eul” rau sa se schimbe in bine.“Eul” care are cele mai bune intentii, va depune eforturi cu ratacitorul “eu”, iar confruntarea dintre cele doua euri va evidentia diferenta dintre ele. Prin urmare “eul” bun va fi mai izolat ca niciodata si nu va face decat sa adanceasca singuratatea si sentimentele de instrainare care il fac pe celalalt “eu” sa se poarte atat de urat.
Fericirea, argumenteaza el, nu are legatura cu imbunatatirea experientei personale sau doar acceptarea ei, ci are legatura cu pastrarea legaturii cu prezentul in sensul cel mai complet posibil:
Sa infrunti nesiguranta nu inseamna doar sa o intelegi. Pentru a o intelege, nu trebuie sa o infrunti ci sa te contopesti cu ea. Este exact ca in povestea persana a inteleptului care, ajuns la Poarta Raiului, a batut. Din interior se aude vocea lui Dumnezeu intreband, “Cine este acolo”, iar inteleptul ii raspunde, “Sunt Eu.” “In aceasta Casa,” raspunde vocea, “nu e loc pentru tine si pentru mine.” Asa ca inteleptul a plecat, a petrecut ani multi cantarind si reflectand asupra acestui raspuns. Cand a revenit a doua oara i s-a pus aceeasi intrebare, iar el iar a raspuns “Sunt Eu.” Iar usa a ramas inchisa. Dupa alti cativa ani, a revenit pentru a treia oara, si cand, dupa ce a batut, vocea l-a intrebat din nou “Cine este acolo?” inteleptul a strigat, “Esti tu insuti!”, usa s-a deschis.
Nu ne dam seama ca nu exista nicio siguranta, explica Watts, decat atunci cand ne confruntam cu mitul sinelui neschimbat si recunoastem ca “eul” solid nu exista — ceva ce psihologia moderna a denumit “iluzia sinelui”. Si cu toate acestea este un lucru foarte greu de realizat. Pentru ca, in insasi realizarea acestui lucru, exista realizarea unui sine. Watts ilustreaza acest lucru foarte bine:
In acelasi timp in care traiesti aceasta experienta prezenta, realizezi ca cineva o priveste? Mai poti gasi, pe langa experienta in sine si persoana care o traieste? Poti, in acelasi timp sa citesti aceasta propozitie si sa te si gandesti ca o citesti? Vei descoperi ca pentru a te gandi la tine citind-o, trebuie sa te opresti o secunda din citit. Prima experienta este cititul. A doua experienta este gandul “Eu citesc.” Poti gasi un ganditor care gandeste gandul, eu citesc?” Cu alte cuvinte, cand experienta prezenta este gandul “Eu citesc,” te poti gandi la tine ca, gandesti acest gand?
Din nou, trebuie sa te opresti sa mai gandesti, “Eu citesc.” Si treci la o a treia experienta, care este gandul “Eu ma gandesc ca citesc.” Nu te lasa pacalit de rapiditatea cu care aceste ganduri se schimba ca sa crezi ca le poti gandi pe toate in acelasi timp.
In fiecare experienta prezenta erai constient doar de acea experienta. Nu erai constient ca erai constient. Nu ai putut nicio secunda sa desparti ganditorul de gand, pe cel ce stie de ceea ce stie. Tot ceea ce ai descoperit a fost un gand nou, o experienta noua.
Ceea ce nu ne lasa sa traim in stare de constientizare pura, subliniaza Watts, este memoria si relatia noastra cu timpul:
Notiunea unui ganditor separat, a unui “eu” distinct de experienta, vine din memorie si din rapiditatea cu care se schimba gandul. Este ca si cum ai invarti un bat in flacari pentru a crea iluzia unui cerc neintrerupt de foc. Daca iti imaginezi ca memoria este o cunoastere directa a trecutului mai degraba decat o experienta prezenta, iti creezi iluzia cunoasterii trecutului si prezentului in acelasi timp. Ceea ce sugereaza ca exista in tine ceva distinct atat din experientele trecute cat si din cele prezente.Si te gandesti “ Cunosc aceasta experienta, este diferita decat cea din trecut. Daca le pot compara pe cele doua si observ ca experienta s-a schimbat, atunci trebuie sa fiu ceva constant si separat.”
Dar, de fapt, nu pot compara aceasta experienta prezenta cu una trecuta. O poti compara doar cu o amintire din trecut, ceea ce este o experienta a prezentului. Cand intelegi ca memoria este o forma a experientei prezente, va deveni evident ca a incerca sa te desparti de aceasta experienta este la fel de imposibil cum ar fi sa-ti faci dintii sa se muste singuri.
Daca intelegi acest lucru atunci iti dai seama ca viata este in intregime trecatoare, ca nu exista nici permanenta si nici siguranta si nu exista niciun “eu” care sa poata fi protejat.
Si in asta consta si dificultatea suferintei omenesti:
Adevaratul motiv pentru care viata omeneasca poate fi atat de frustranta si exasperanta nu este pentru ca exista acele realitati denumite moarte, durere, teama sau foame. Nebunia in toate acestea este ca atunci cand acesti factori sunt prezenti, ne invartim, facem galagie, ne rasucim incercand sa extragem “eul” din toata acea experienta. Ne credem amibe si incercam sa ne protejam viata divizandu-ne in doua. Intelepciunea, intregimea si integritatea se nasc din acceptarea faptului ca omul si experienta sa prezenta sunt una si aceeasi si ca nu exista niciun “eu” sau minte separata.
Pentru a intelege muzica, trebuie sa o asculti. Dar de indata ce incepi sa gandesti, “Ascult aceasta muzica,” incetezi deja a o mai asculta.
Sursa utilizata:
http://www.brainpickings.org/2014/01/06/alan-watts-wisdom-of-insecurity-1/
