Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Hrana vie
  4. Planul de detoxifiere conform fazelor Lunii

Planul de detoxifiere conform fazelor Lunii

Nu știai că forța de atracție a Lunii influențează mișcarea oceanelor și a mărilor, ba mai mult și particulele de apă din corpul uman? Atunci ești la locul potrivit, căci îți voi spune ce este dieta bazată pe fazele Lunii, de ce funcționează și cum poți începe de azi să o pui în practică.

Corpul uman este 60% apă, iar cercetările recente din acest domeniu au arătat că Luna deține cheia detoxifierii. Este important să înțelegem că suntem Minte, Trup și Suflet și doar o abordare holistică, cea care privește omul ca un întreg, ne poate oferi un echilibru. Așadar, haide să îți spun care-i faza cu Luna!

Într-un ciclu complet în jurul Pământului, Luna descrie două perioade importante, Luna în creștere și Luna în descreștere, ce culminează fiecare cu Luna Nouă și Luna Plină și fiecare dintre aceste perioade vine cu energie diferită asupra organismului tău. Dieta bazată pe fazele Lunii, pe care o vom denumi în continuare Dieta Lunară, profită de energiile Lunii pentru a ne ajuta să ne detoxifiem corpul, iar planul de bază al dietei Lunare începe cu 2 zile înainte de Luna Plină și Luna Nouă. Trei zile - este perioada de timp minimă necesară pentru a-ți regăsi energia și vitalitatea cu ajutorul unei alimentații lejere și echilibrate, iar cu ajutorul energie Lunare, poți face ca acest proces să fie unul mult mai intens.  

Luna Nouă - perioada în care Luna se află între Pământ și Soare, este momentul momentul propice pentru renunțarea cu mai multă ușurință la diverse obiceiuri toxice (fumatul și consumul de alcool) și eliminarea apei în exces din organism.

Când Luna se află în opoziție cu Soarele, adică Luna Plină, este o perioadă în care acumulările din organism sunt amplificate, de aceea este indicată înlocuirea alimentelor cu potențial inflamator (zahăr, aditivi alimentari, mezeluri, etc.) cu alimente cât mai naturale, pentru ca organismul nostru să asimileze cât mai multe vitamine și minerale.

Pentru a vă face o idee de bază despre momentul în care apar Luna plină și Luna nouă, puteți utiliza calendarele de fază lunară de pe diverse site-uri sau aplicații mobile.

Până la 50% la ingrediente BIO pentru prăjituri delicios de sănătoase! - blogProvocarea lunii recomandat Iulia Bledea! Comandă acum!Transport gratuit la  Plasma Marină BIOCEAN - Energie, Hidratare și Nutriție Celulară! - blogSare celtică blog
 

Cum începem planul de detox?

Cu două zile înainte de Luna Nouă și Luna Plină, este recomandat să:

  1. Renunți la pâine și orice alte produse de patiserie, zahăr, carne, mâncăruri grele, alimente procesate, alcool și să avem o alimentație ”vie” , vegetariană. 
  2. Spunem da fructelor și legumelor cât mai puțin prelucrate, deoarece acestea conțin acele componente bioactive cu acțiune antiinflamatorie asupra organismului nostru.
  3. Mesele vor fi alcătuite din salate de sezon, fără adaos de ulei, doar cu zeamă de lămâie, supe/ciorbe de legume, smoothie și sucuri de fructe și legume, acestea aducând un aport mare de minerale organismului.
  4. Bea multe lichide, fie că este vorba despre apă sau ceaiuri din plante medicinale. De fapt, energia Lunară are efect asupra apei din organismul nostru. Cu cât consumăm mai multe lichide, cu atât procesul de detoxifiere va fi mai accentuat. Trebuie să te asigurı că vei consuma apă din belșug, cel puțin 1,5 – 2l zilnic. De preferat este să consumi apa enzimatică, îmbunătățită cu fructe, legume sau plante aromatice, deoarece este mult mai hidratantă. Mai joi vei găsi două rețete de apă enzimatică perfecte pentru zilele de vară și detoxifiere și vom avea grijă să consumăm întreaga cantitate pe parcursul unei zile.

Apă enzimatică: în 2 l de apă plată sau filtrată, cât mai alcalină, adăugăm o jumătate de grepfruit, un lime sau o jumătate de lămâie, 3 cm de ghimbir, frunze proaspete de mentă, sau în 2 l de apă plată sau filtrată, cât mai alcalină,  un castravete bine mărunțit, un lime și 4 cm de ghimbir ras.

Să nu uităm însă de cafea. O vei savura neîndulcită, însă îi poți adăuga lapte ovăz iar acesta o va îndulci într-un mod sănătos. 

O dată ce am stabilit pilonii de bază pentru alimentație, haide să vedem concret ce vom mânca într-o zi de detox.

 

Cum arată o zi de detox?

Mic dejun

1 pahar cu apă la trezire. În timpul nopții pH-ul organismului nostru scade și devine ușor acid, iar un pahar de apă consumat imediat după trezire, va echilibra valoarea acestuia.

Smoothie verde: 1 banană, o mână de pătrunjel, 1 cm de ghimbir, 1 portocală, o mână de frunze de baby spanac și suplimentar, cuburi de gheață.

Cafeaua de dimineață va fi servită după micul dejun sau după paharul de apă și nu va reprezenta primul aliment pe care îl servim dimineața după trezire.

Prânz

Salată de sezon: roșii, baby spanac, castraveți, avocado, ardei gras, pătrunjel, zeamă de lămâie, puțină sare, semințe de dovleac.

O altă variantă, ceva mai consistentă, poate fi: morcov ras, rădăcină țelină rasă, ardei gras, boabe de fasole roșie fiartă sa năut, pătrunjel, zeamă de lămâie.

Cină 

Supă cremă. Aici ne putem lăsa imaginația să decidă ingredientele, sau putem alege una din morcov, țelină, ceapă, ardei gras, roșii și ghimbir, cimbru. Pentru cei care nu preferă textura supelor cremă, o putem înlocui cu ciorba de legume.

Gustare

Orice fruct.

Încearcă și Programul de detoxifiere în 5 zile de la Your Super

 

Zilele cu Lună Plină și Lună Nouă

Ambele zile sunt puternic încărcate energetic și benefice pentru detoxifierea organismului, curățare, purificare, de aceea este recomandat să avem o zi de post de 24 de ore în care consumăm doar apă, ceaiuri de plante (neîndulcite) și sucuri de fructe și legume. Sucurile naturale de fructe și legume proaspăt stoarse sunt recomandate pentru a oferi corpului nutrienți curați și energie.

Și pentru că spuneam la început că suntem Minte, Trup și Suflet, și doar o abordare holistică ne poate oferi un echilibru, pe lângă alimentație, este nevoie și de purificarea trupului și a minții.

În zilele cu Lună Plină și Lună Nouă, este bine să faci băi cu sare grunjoasă. Acestea te ajută să elimini obosela, stresul, exfoliază pielea și te ajută să dorm mai bine. Pentru un efect mai intens, poți adăuga uleiuri esențiale de lavandă, ghimbir, iasomie, geranium sau trandafir.

Natura ne-a oferit tot ce avem nevoie pentru a fi sănătoși, trebuie doar să o ascultăm. O piele mai luminoasă, o ameliorare a retenției de lichide, un tonus fizic îmbunătățit, o stare de spirit optimistă și o reducere a efectelor toxice ale alimetelor sunt obiectivele pe care le poți atinge dacă alegi să faci aceste schimbări mici în fiecare lună.

Trebuie să mai precizez însă faptul că, pentru femeile însărcinate și cele care alăptează, copii sau adolescenții, care au nevoie de elemente nutritive în plus pentru dezvoltarea embrionului (sarcină), sau în procesul de creștere și dezvoltare (alăptare, copii, adolescenți), pentru persoanele cu tratamente medicamentoase care necesită observația medicului, nici un tip de dietă restrictivă nu este recomandată, fiind necesar să adopte doar un stil de viață echilibrat.

Articol scris de Oana-Corina Sandu - comunitatea VVV

Sunt Tehnician Nutriționist și Fitoterapeut și de-a lungul timpului am învățat că o stare de sănătate bună se atinge atunci când hrana sănătoasă și liniștea sufletească se îmbină armonios. Propriul meu corp a fost cel care m-a "îndrumat" să studiez, mai întâi domeniul farmaceutic, apoi celal fitoterapiei și aromoterapiei și în cele din urmă cel al nutriției.

Te aștept pe pagina mea de Instagram

 

 

#alimente detoxifiere #plan detox
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101