Un sultan se afla pe un vas impreuna cu unul din cei mai buni slujitori ai sai. Slujitorul – care nu a mai fost niciodata luat intr-o croaziera, de fapt ca un copil al muntilor ce era, el nici macar nu a vazut vreodata coasta – a stat in burta goala a vasului si a strigat, a plans, a tremurat si s-a tanguit. Toti erau prietenosi cu el si au incercat sa ii domoleasca frica, dar bunatatea lor ajungea doar la urechile lui, nu si la inima lui plina de frica. Sultanul nu mai putea suporta sa auda tipetele slujitorului sau iar croaziera pe apele albastre sub cerul azuriu nu mai era o placere pentru el. Atunci, inteleptul hakim, medicul, l-a abordat si a zis: “Inaltimea Ta, cu permisiunea ta, eu pot sa il linistesc”.
Fara nici-un moment de ezitare, sultanul i-a dat permisiunea. Hakimul a ordonat marinarilor sa il arunce pe servitor peste bord. Marinarii l-au aruncat peste bord pe plangacios, pana peste poate de bucurosi. Servitorul s-a agitat sa ramana la suprafata apei, cautand sa traga aer, sa se prinda de marginea vasului si i-a implorat sa il ia inapoi la bord. Asa ca ei l-au luat de par si l-au scos din apa. Din acel moment, el a stat in liniste intr-un colt al vasului. Nimeni nu a mai auzit vreun cuvant de frica venind din gura lui. Sultanul a fost uimit si l-a intrebat pe hakim: “Ce intelepciune se ascunde in aceasta actiune?”.
Hakimul a raspuns: “El nu a gustat niciodata sarea de mare. Si nici nu a cunoscut vreodata cat de mare poate fi pericolul in apa. Prin urmare, nu avea cum sa stie cat de minunat este sa simta sub picioare puntea viguroasa a vasului. Doar cel care se confrunta cu pericolul cunoaste valoarea pacii si a linistii. Tu, care ai mereu ce manca, nu cunosti gustul painii de la tara. Fata pe care tu nu o consideri draguta e iubita mea. Este o diferenta intre barbatul care o are langa el pe iubita lui si barbatul care tanjeste dupa prezenta ei (dupa Saadi)
Sursa: The Wisdom of the Hakim, in: Nossrat Peseschkian (1986), Oriental Stories as Tools in Psychotherapy, Merchant and the Parrot, Springer-Verlag, Berlin, p. 72 (traducere: Maria Diaconescu)
Multumim foarte frumos pentru comentarii. Pacea lumii, asa zisa pace, de pilda cea care vine din consumul de droguri sau alcool, atasamentul de alimente gatite, adictia de sex, putere sau relatii, chiar daca ne da o oarecare siguranta sau pace temporara, este iluzorie, nu e construita pe baze trainice, spirituale. Este o rugaciunea care incepe astfel: Dumnezeu mi-este suficient... multa vreme nu am inteles cum poate sa imi fie Dumnezeu suficient? Si nu mai am nevoie de aer, apa, caldura, hrana, prieteni? Daca mi-este suficient ce mai caut eu in lumea asta? ar trebui sa plec, sa nu mai pierd vremea pe aici. Si cand colo, de fapt, imi dau seama de cate chestii sunt inca dependenta si de faptul ca nimic, niciodata, nu imi va fi de-ajuns asa cum poate sa imi fie de ajuns Dumnezeu, adica nimic, niciodata, inafara de Dumnezeu nu va putea umple golul, setea de intregire, o sete prin excelenta spirituala.
Multi se intreaba, de ce Dumnezeu permite "raul" pe Pamant. Un posibil raspuns ar putea fi ca El procedeaza la fel ca si hakimul din aceasta povestire. Noi traim in pace si liniste in Imparatia lui Dumnezeu, dar nu suntem constienti de acest lucru. Nu stim ca suntem in deplina siguranta si ca nimeni si nimic nu ne poate face nici un rau. Credem ca am picat intr-o lume ostila, in care putem ataca pe altii si ei, la randul lor, ne pot ataca pe noi. Intr-o astfel de lume pacea sufleteasca pare imposibila. De aceea ne este asa de frica. Uneori trebuie sa trecem prin niste incercari extreme (adica trebuie sa experimentam suferinta) ca sa ne trezim la realitate si sa "atingem" Pacea Suprema. Exista o deosebire esentiala intre pacea pe care o da lumea si pacea spirituala. Eu am inteles diferenta atunci cand am citit Bhagavad Gita. Arjuna ar fi vrut sa rezolve conflictul prin mijloace lumesti, fara violenta fizica. Dar zeul Krishna i-a aratat cealalta alternativa. L-a aruncat in mijlocul bataliei, exact asa cum hakimul nostru l-a aruncat pe slujitor in mare. Asa i-a oferit Invatatura care l-a trezit la adevarata Realitate.