AcasaCopiiHrana VieCorpMinteSpiritReteteInvatam impreunaStiati ca..?
Despre noiEvenimente / programePoliticiContact
Dhyana Yoga - cursuri de meditatie si yoga

Ouale: ce mancam noi cu adevarat.

Puteti intelege cum toata aceasta durere a gainilor si toate bolile si traumele acestora se transpun in ouale si in carnea lor iar mai apoi in cei care le consuma. Sa nu mai vorbim de efectul karmic pe care ouale il reprezinta fiind practic potentialitati de fiinte la a caror distrugere contribuie cei care le mananca sau le produc.

Ouale sunt cea mai concentrata sursa obisnuita de colina din dieta moderna, ceea ce ar putea spori riscul aparitiei, raspandirii si mortalitatii cancerului.

Un studiu de la Harvard, intitulat „Ingerarea colinei si riscul de cancer letal la prostata”, a descoperit ca cei cu cel mai mare consum de colina au avut un risc sporit cu 70% de cancer fatal la prostata. Un alt studiu recent a descoperit ca barbatii care consumau doua oua si jumatate sau mai mult pe saptamana – adica un ou la doar trei zile – aveau un risc mai mare cu 81% de cancer letal la prostata.

In Jurnalul de Medicina din Noua Anglie/New England Journal of Medicine, aceeasi echipa de la Cleveland Clinic care a realizat faimosul studiu despre carnitina a testat hranind oamenii cu oua fierte tari in loc de gratar. Asa dupa cum banuisera, consumatorii de oua au experimentat o sporire brusca a aceluiasi compus TMAO asociat cu consumul de carne (si atacuri cerebrale, infarcturi si moarte).

Este ironic ca exact continutul de colina din oua este ceva cu care de fapt industria oualor se mandreste. Si sunt constienti de legatura cu cancerul. Prin Legea Libertatii de Informare Michael Greger, M.D., a avut posibilitatea sa puna mana pe un e-mail de la directorul executiv al Centrului pentru Nutritia Oualor/Egg Nutrition Center catre un director al Consiliului American pentru Oua/American Egg Board, vorbind despre cum colina ar putea fi vinovata pentru favorizarea progresiei cancerului: „Cu siguranta demn de tinut minte, pe masura ce continuam sa promovam colina ca un alt bun motiv pentru a consuma oua”.

Dincolo de oua, dincolo de exploatare

Gainile au fost domesticite pentru un singur motiv, pentru a le exploata. Deci toate gainile folosite pentru carne si oua sunt rezultatul a secole de violenta dominare si decade de manipulare genetica invaziva ce le condamna pana si pe cele destul de norocoase pentru a fi salvate de abator la o viata de fragilitate nenaturala si boli.

Asta inseamna ca toate ouale, chiar si cele de la gainile salvate, sunt produsul exploatarii si nedreptatii. Intrucat oamenii nu au nici o nevoie biologica de a consuma oua, ne putem retrage sprijinul pentru aceasta industrie exploatatoare si sa alegem pentru coacere si gatire alternative la oua, alternative bazate pe plante.

Cititi acest articol pentru a afla care sunt cei mai buni si mai sanatosi inlocuitori de oua : Substituenti sanatosi pentru ou in mancare

Surse pentru acest articol cuprind:

University of Kentucky College of Agriculture, Food and Environment, Poultry Extension, Small and Backyard Flocks: Frequently Asked Questions. Retrieved 2/11/2014 from http://www2.ca.uky.edu/smallflocks/FAQ.html
“Unlike most domestic hens, who have been selectively bred to lay eggs year-round, wild fowl breed and lay primarily in spring. The Red Jungle Fowl lays 10-15 eggs per year, and the average size of each brood is 4-6 chicks.” Humane Society of the United States, About Chickens. Retrieved 2/11/2014 from http://www.humanesociety.org/assets/pdfs/farm/about_chickens.pdf
Encyclopedia of Life, Facts About Red Junglefowl. Retrieved 2/11/2014 from http://eol.org/pages/1049263/details
An HSUS Report: The Welfare of Animals In the Egg Industry: http://www.humanesociety.org/assets/pdfs/farm/welfare_egg.pdf - ouale

Like Share Share Tweet176272 vizualizari

Postat in categoria Invatam impreuna

Etichete: colina, gaini, oua, ouale, sanatate,

Comentarii recente:
Anisia31 March 2014 22:01Raspunde

Lovitura sub centura chiar inainte de Pasti :))

simonaBM02 April 2014 08:47Raspunde

uau! habar nu aveam! eu nu consum deloc oua, insa sa inteleg si mai bine ce se intampla mi se pare important. multumim pt articol. banuiesc ca o fi la fel si cu ouale de prepelita?

alex13 April 2014 02:11Raspunde

nu...n-ARE CUM. ouale de prepelita au cu totul si cu totul un alt proces de dezvoltare... ca doar ai auzit tu undeva ca-s mai sanatoase,deci e imposibil sa fie asa de traumatizant ca ce ai citit mai sus. ROBOTILOOOR

LOL>02 April 2014 18:16Raspunde

mare gresala sa va informati din reviste LOL

ilie04 April 2014 16:02Raspunde

care ar fi alternativele? daca tot ati prezentat aceasta tema!

Alec Blenche04 April 2014 17:06Raspunde

alternativele sunt prezentate in articolul sugerat chiar in finalul materialului.

Vlad18 April 2014 14:42Raspunde

Vine vine primavara, Se asterne-n toata tara, Floricele pe campii, Ati luat-o pe pustii... Hai sa nu batem campii acum. Inteleg curentul pe care vreti sa-l impuneti dar hai sa ramanem cu picioarele pe pamant. Sarbatori fericite!

Alec Blenche18 April 2014 15:31Raspunde

Noi nu impunem nimic, nu facem decat sa informam. Fiecare este direct responabil de ce face cu aceasta informatie.

Gheorghe11 May 2014 13:03Raspunde

In tinerete mancam omleta din 8-10 oua,acum rezultatele analizelor se inscriu in parametri normali,iar prostata este foarte mica. Revista AS a avut un articol foarte bun,referitor la ou,care se chema..."Doctorul OU"

livia11 May 2014 16:11Raspunde

bine ca-mi iau doar oua de casa de la gaini nestresate! e recomandabil pt toata lumea! in piata, cel putin in ardeal, vanzatorii au oua aduse de acasa pe care le tin ascunse, deoarece e ilegala vanzarea. politia pietelor stie, dar le cere sa le tina ascunse. mai ales dimineata gasiti cate vreti voi si proaspete!

Roxana02 July 2014 11:27Raspunde

Daca ar intelege mai multi oameni ce mananca si cata suferinta provoaca aceste alegeri ale lor :( Sunt vegana si asta e cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata!

nici26 July 2014 09:20Raspunde

Sunt studii care arata ca plantele simt atunci când musti din ele.la aia cu secole de suferin?? ale g?inilor m a?i "convins ".da,hrana ob?inut? industrial în zilele noastre e periculoasa motivele principale sunt altele,nu stresul g?inilor,ci tratamentele cu hormoni ?i produse chimice -alea ajung în noi,nu karma. Pentru S.g?inile mamei nu par stresate -o sa le întreb dac? se simt exploatate În loc sa vinde?i oamenilor tâmpenii mai bine i a?i indemna sa creasc? singuri ?i sa consume mai pu?in ?i bun

nici26 July 2014 09:22Raspunde

Sunt studii care arata ca plantele simt atunci când musti din ele.la aia cu secole de suferin?? ale g?inilor m a?i "convins ".da,hrana ob?inut? industrial în zilele noastre e periculoasa motivele principale sunt altele,nu stresul g?inilor,ci tratamentele cu hormoni ?i produse chimice -alea ajung în noi,nu karma. Pentru S.g?inile mamei nu par stresate -o sa le întreb dac? se simt exploatate În loc sa vinde?i oamenilor tâmpenii mai bine i a?i indemna sa creasc? singuri ?i sa consume mai pu?in ?i bun

Dan Mitrut27 July 2014 00:53Raspunde

Nu am reusit sa citesc articolul tot pentru ca am gasit in primul sfert doua aberatii. Prima e ca gainile au fost manipulate genetic sa faca mai multe oua. Fals. Eu am crescut la tara. Mama mea nu e inginer genetician. Deci nu pot sa o banui a avea un laborator secret unde a manipulat genomul gainilor sa faca mai multe oua. Si nici tanti Maria din deal pentru care cuvantul "genetica" e un nonsens. Si totusi la noi gainile se ouau dupa ritmul lor sezonier. Si se ouau nu gluma. A doua e prostia calciului pe care gainile il extrag din oase pt coaja. In realitate gaina e o uzina alchimica. Daca veti citi "Viata secreta a plantelor" veti afla din ce produce gaina calciu. Gaini bolnave de osteoporoza? La tara? Pai dintr-un os de gaina batrana, chiar fiert 3 ore, daca il spargi varfurile osului devin un stilet veritabil. Articolul asta ignora experienta mediului favorabil al gainilor, punandu-ne in fata intr-o cheie etica, procesul industrial de astazi. Apropo, inca se oua gainile in cuibare in orice sat :)

Dan Vasii27 October 2014 16:16Raspunde

Daca ai fi avut rabdare sa citesti tot ai fi inteles: prin incrucisari repetate gainile au ajuns sa oua intre 250 - 300 de ori pe an, cand rudele lor salbatice o fac doar de 15 ori. Manipularea genetica/inginerie genetica este practicata din timpuri stravechi - graul pe care il cultivam acum este obtinut tot asa.

tom27 October 2014 20:38Raspunde

Siam mai demult ca ouale si laptele sunt ff nesanatoase. Dar am o intrebare pt autorul articolului: cu ce pot fi inlocuite? Ma refer la chestii bio, cereale sau legume.. Ms!

liviu28 October 2014 17:29Raspunde

clar vrei esti vegetarian si ti se pare ca vai de mine tot ce consumi in ziua de astazi ( proteina animala ) este letal pentru omenire , dar de ce nu vorbesti despre toate produsele care le gasesti pentru vegetarieni ? ele nu sunt modificate gennetic ? soia nu e modificata ? si plus altele .... eu propun sa mancam sanatos ( legume si fructe,carne, pactate oua si fructe ) si sa facem sport

cornel31 October 2014 23:44Raspunde

Va dati cocosi mai studiati si... dupa... Sa va repeziti ca niste viteji.Documentativa si vedeti cum a fost crea omul- cu ce fel de organe digestive este înzestrat de Creator- nici carnivore nici lcto-crnivore-vegetarine adica jumatate-jum?tate nu a fost creat vegetarian tot ce are saminta sa mincati as spune Creatroru da credeti in Creatie poate credeti altceva.Intrati pe www ligia pop si va covingeti ca se poate si altfel.Asta este numai unul din cite docmentati poti sa gasesti daca vrei sa cunosi mai mult.o itrebare-cunoasteti un animal care odata intarcat mai revine la alimentatia cu lapte de la mama lui sau de la alt animal de buma voie si ne silit-in afara de om

eliza matea22 February 2015 10:05Raspunde

Va mirati cu ce s-a faceti publicitate, mai aveti ceva s-a spuneti ca nu este bun, imi placea foarte mult s-a ma uit la sfaturile voastre dar sinteti exagerati, ati spus inca si de faina , faina nu-i buna ou nu-i bun carne-a nu-i buna, voi ce mincati,,,,?

ilo23 February 2015 20:55Raspunde

"Procesul de munca intensa al creerii oualor " nu zicem creerii, ci cre?rii.

ilo23 February 2015 20:56Raspunde

cu " ? "...sau nu exista diacritice pe site-ul asta

mihailcarstea04 March 2015 18:04Raspunde

este adevarat ce sustineti dar sanu se uite ca oul este cel mai complet aliment existent deoarece are toti principii alimentari in proportii exacte pentru a crea o fiinta noua si apoi cercetatorii nu au gasit inca un raspuns la dilema"ce a existat mai intii oul sau gaina"iata otema de cercetare de tipul celei din articol.

doinita11 May 2015 14:33Raspunde

Deci aberati intr.un mod de nedescris. G?ina lu' nea' Gheorghe e manipulat? genetic. Doamne fereste! Daxa vreti sa faceti un bine, îndrumati oamenii sa nu cumpere oua de la g?ini crescute in sistem intensiv, dar de aici pana la a r?spândi aberatiile astea...jalnic.

hasm25 June 2015 12:57Raspunde

Adauga comentariul tau
Nume*
Url
Comentariu
Abonati-va gratuit

pentru cele mai noi articole
si promotii periodice.

Articole Recente

Herpesul genital nu se vindecă permanent, dar remediile naturale îi pot ameliora simptomele

Herpesul genital nu se vindecă permanent, dar remediile naturale îi pot ameliora simptomele

Abordarea holistică în tratarea rozaceei

Abordarea holistică în tratarea rozaceei

Motive pentru a zâmbi

Motive pentru a zâmbi

Ce este polenul crud şi de ce trebuie să il consumăm zilnic

Ce este polenul crud şi de ce trebuie să il consumăm zilnic

Hepatita B: o abordare naturopata

Hepatita B: o abordare naturopata

Show / Evenimente

Weekend de gatit in cuplu...la mare!

Weekend de gatit in cuplu...la mare!

BRIAN si ANNA-MARIA CLEMENT din nou la Bucuresti/13 martie/Hotel Caro

BRIAN si ANNA-MARIA CLEMENT din nou la Bucuresti/13 martie/Hotel Caro

Tabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintii - Plaiul Foii 2017

Tabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintii - Plaiul Foii 2017

Lansare Erus si valea rabdarii in Bucuresti, cantece, povesti si voie buna

Lansare Erus si valea rabdarii in Bucuresti, cantece, povesti si voie buna

Tabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintii

Tabara verde viu de detoxifiere a corpului si a mintii

Scopul acestui site este de a promova un stil de viata sanatos si sustenabil in armonie cu natura .

SUNTEM PE RETELELE SOCIALE