(ViataVerdeViu) Sir Ken Robinson sustine intr-un mod profund si distractiv crearea unui sistem educational ce alimenteaza (in loc sa distruga) creativitatea.
Buna dimineata. Cum sunteti? A fost grozav, nu e asa? Am fost impresionat de intregul eveniment. De fapt, plec. (Rasete) Au fost trei teme, nu e asa, de-a lungul conferintei, care sunt relevante pentru ceea ce vreau sa discut. Una dintre ele este evidenta extraordinara a creativitatii umane in toate prezentarile la care am participat si in toti oamenii de aici. Doar varietatea si extinderea evenimentului. A doua este ca ne-a adus la un punct in care nu avem nicio idee ce se va intampla in viitor. Nicio idee cum se vor desfasura lucrurile.
Sunt interesat de educatie -- de fapt, descopar ca toata lumea este interesata de educatie. Voi nu? Aceasta mi se pare foarte interesant. Daca esti la o petrecere, si spuica lucrezi in educatie -- de fapt, nu mergi prea des la petreceri, sincer, daca lucrezi in educatie. (Rasete) Nu esti invitat. Si, curios, nu esti niciodata reinvitat. Asta e ciudat pentru mine. Dar daca esti la o petrecere, si spui cuiva, stiti, vor spune, "Cu ce te ocupi?" si spui ca lucrezi in educatie, poti sa vezi cum se albesc la fata. Si zic, „Oh Doamne, de ce eu? Singura mea iesire din intreaga saptamana” (Rasete) Dar daca ii intrebi despre educatia lor, te pun la perete. Pentru ca este unul din acele lucruri care ii defineste pe oameni, am dreptate? Ca si religia, banii si alte lucruri. Am un mare interes in educatie, si cred ca toti avem. Avem un imens interes investit in ea, partial pentru ca educatia este cea care ar trebui sa ne duca spre acest viitor ce nu-l putem intelege. Daca ne gandim, copiii care incep scoala anul acesta se vor pensiona in 2065. Nimeni nu are nicio idee -- in ciuda tuturor experientelor care au fost etalate aici in ultimele 4 zile -- cum va arata lumea peste 5 ani. Si totusi, ar trebui sa-i educam pentru acest viitor. De aceea cred ca imprevizibilul acestei situatii este extraordinar.
Si a treia parte este ca am cazut cu totii de acord asupra capacitatilor extraordinare de care copii dispun -- capacitatile lor de inovare. Seara trecuta Sirena a fost o minune, nu e asa? Doar vazand ce poate sa faca. Este exceptionala, dar nu cred ca este chiar asa de exceptionala in intreaga lume a copilariei. Ceea ce avem aici este o persoana de o dedicare extraordinara ce a gasit un talent. Iar afirmatia mea este ca, toti copiii au talente extraordinare. Si le risipim, fara mila chiar. Vreau sa vorbesc despre educatie si despre creativitate. Afirmatia mea este ca in zilele noastre creativitatea este la fel de importanta in educatie precum stiinta de carte, si ar trebui sa le acordam aceeasi importanta.(Aplauze) Multumesc. Asta a fost tot, de fapt. Multumesc mult. (Rasete) Asadar, 15 minute ramase. Pai, m-am nascut... -- nu. (Rasete)
Am auzit o poveste deosebita recent -- Imi place sa o spun -- despre o fetita la ora de desen. Avea 6 ani si statea in spate, desenand, iar profesoara a spus ca aceasta fetita aproape niciodata nu era atenta, dar la ora aceea era. Profesoara a fost fascinata si a mers la ea si a spus, „Ce desenezi?” Iar fetita a spus, „Il desenez pe Dumnezeu”. Iar profesoara spus „Dar nimeni nu stie cum arata Dumnezeu”. Iar fetita a spus „Vor stii intr-un minut”. (Rasete)
Cand baiatul meu avea 4 ani in Anglia -- de fapt, avea 4 ani peste tot in lume, sincer. (Rasete) Daca suntem stricti, peste tot pe unde a fost, a avut 4 ani in acel an. A jucat in piesa „Nasterea Domnului”. Va amintiti povestea? A fost mare. A fost o poveste mare. Mel Gibson a realizat continuarea. Poate a-ti vazut-o: „Nasterea II”. Dar James a primit rolul lui Iosif, iar noi am fost entuziasmati de asta. Consideram acesta unul din rolurile principale. Era plin la noi de „agenti” in tricouri inscriptionate cu „James Robinson ESTE Iosif!” (Rasete) Nu trebuia sa vorbeasca, dar stiti partea in care intra cei trei regi. Ei vin cu daruri,si aduc aur, tamaie si smirna. Asta chiar s-a intamplat. Stateam acolo si cred ca nu au intrat in ordinea corecta, pentru ca am vorbit cu micutul baiat dupa si i-am spus, „Esti in regula cu asta?” Si a raspuns „Da, de ce, nu a fost bine?” Doar s-au inversat, asta a fost.Oricum, cei trei baieti au intrat, copii de 4 ani cu prosoape pe cap, si au pus niste cutii pe jos, iar primul copil a spus „Iti aduc aur”. Al doilea a spus „Iti aduc smirna”. Iar al treilea baiat a spus „Frank a trimis asta”. (tamaie = frankincense in engleza)(Rasete)
Ceea ce au aceste lucruri in comun esta ca, copiii vor incerca. Daca nu stiu, vor incerca oricum. Am dreptate? Nu le e teama de greseala. Acum, nu vreau sa spun ca a gresi este acelasi lucru cu a fi creativ. Ceea ce stim esta ca, daca nu esti pregatit sa gresesti, nu vei veni niciodata cu ceva original. Daca nu esti pregatit sa gresesti. Si pe cand ajung adulti,cei mai multi copii pierd acea capacitate. Le e frica de greseala. Si ne conducem companiile in felul acesta. Stigmatizam greselile. Si acum derulam sisteme nationale de educatie unde greselile sunt cel mai prost lucru pe care il poti face. Iar rezultatul este ca educam oamenii sa-si piarda capacitatile creative. Picasso a spus odata asta: a spus ca toti copiii se nasc artisti. Problema este a ramane artisti pe masura ce crestem. Cred asta cu pasiune: creativitatea nu este dobandita pe masura ce cre?tem ci pierduta. Sau mai degraba, suntem educati sa o pierdem. De ce se intampla asa?
Am locuit in Stratford-pe-Avon pana acum aproximativ 5 ani. De fapt, ne-am mutat din Stratford in Los Angeles. Asa ca va puteti imagina ce tranzitie usoara a fost. (Rasete) De fapt, am locuit intr-o zona numita Snitterfield, chiar langa Stratford, care este locul de nastere al tatalui lui Shakespeare. Sunteti loviti de un nou gand? Eu am fost. Nu va ganditi ca Shakespeare avea un tata, nu? Pentru ca nu vi-l imaginati pe Shakespeare copil, nu? Shakespeare avand 7 ani? Eu nu m-am gandit niciodata la asta. Adica, a avutsapte la un anumit moment. A avut pe cineva ca profesor de engleza, nu? Cat de enervant ar fi fost acest lucru? (Rasete) „Trebuie sa te straduiesti mai mult”. Fiind trimis la culcare de tatal sau, adica, „Shakespeare, treci la culcare, acum!” „si pune jos stiloul” „Si nu mai vorbi asa. Induce pe toata lumea in eroare”. (Rasete)
Oricum, ne-am mutat din Stratford in Los Angeles, si vreau sa spun doar cateva cuvinte despre mutare. Baiatul meu nu vroia sa vina. Am doi copii. El are 21 acum, fiica mea 16.Nu vroia sa vina in Los Angeles. Ii placea ideea, dar avea o prietena in Anglia. Era dragostea vietii lui, Sarah. O stia de o luna de zile. Au avut a patra lor aniversare, pentru ca este o perioada lunga cand ai 16 ani. Era foarte suparat pe avion, si a spus „Nu voi mai gasi niciodata o alta fata precum Sarah”. Eram chiar multumiti de asta, sincer, pentru ca ea a fost principalul motiv pentru care am plecat din tara. (Rasete)
Dar ceva te impresioneaza cand te muti in America si cand calatoresti in jurul lumii:fiecare sistem educational de pe Pamant are aceeiasi ierarhie a disciplinelor. Fiecare. Nu conteaza unde mergi. Ai crede ca e altfel, dar nu e. Primele sunt matematica si limbile, apoi stiintele umaniste, iar ultimele sunt artele. Peste tot pe Pamant. Si in aproape fiecare sistem, de asemenea, exista o ierharhie in cadrul artelor. Arta si muzica au de obicei un statut mai ridicat in scoli decat drama si dansul. Nu exista un sistem educational pe Planeta care ii invata dansul in fiecare zi pe copii in acelasi mod in care ii invata matematica. De ce? De ce nu? Cred ca asta este chiar important. Cred ca matematica este foarte importanta, dar si dansul este. Copiii danseaza tot timpul daca le este permis, cu totii o facem. Cu totii avem un corp, nu? Am ratat ceva? (Rasete) Sincer, ceea ce se intampla este, ca pe masura ce copiii cresc, incepem sa-i educam progresiv de la sold in sus. Si apoi ne concentram asupra capului. Si usor intr-o parte.
Daca ar fi sa vizitezi sistemul de invatamant, ca si extraterestru, si ai spune „La ce foloseste, sistemul public de educatie?” cred ca ar trebui sa concluzionezi -- daca te uiti la rezultate, la cine reuseste in acest sistem, cine face totul asa cum ar trebui, cine primeste toate laudele, cine sunt castigatorii -- cred ca ar trebui sa concluzionezi ca intregul scop al educatiei publice in intreaga lume este de a produce profesori universitari. Nu e asa? Ei sunt oamenii ce se situeaza acolo sus. Si eu am fost unul, asa ca uite. (Rasete) Imi plac profesorii universitari, dar, nu ar trebui sa-i consideram realizarea suprema a umanitatii. Sunt doar o forma de viata, o alta forma de viata. Dar sunt cumva ciudati, si spun asta cu afectiune pentru ei. E ceva ciudat cu profesorii, din experienta mea -- nu toti, dar de obicei -- traiesc in capul lor. Traiesc acolo sus, si putin intr-o parte. Sunt separati de trup, literal vorbind. Isi privesc corpul ca o forma de transport pentru capul lor, nu? (Rasete) Este un mod de a-si duce capul la intalniri. Daca vreti dovada reala a experientelor autoscopice,mergeti la o conferinta rezidentiala a academicienilor seniori, si asistati la discoteca din ultima seara. (Rasete) Si acolo veti vedea, barbati si femei adulte zvarcolindu-se fara control, fara ritm, asteptand sfarsitul pentru a putea merge acasa sa scrie o lucrare despre ea.
Sistemul nostru de invatamant este construit pe ideea de abilitate academica. Si exista un motiv. Intregul sistem a fost inventat -- in jurul lumii, nu au existat sisteme publice de educatie inainte de secolul 19. Toate au fost implementate pentru realizare nevoilor industrialismului. Asfel ca ierharhia se bazeaza pe doua idei. Prima, ca cele mai folositoarea materii pentru munca sunt cele mai importante. Probabil ca ati fost indepartati de lucruri ce va placeau in scoala pe cand erati copii, pe motiv ca nu veti obtine o slujba facand acel lucru. Corect? Nu canta, nu vei fii un muzician; nu urma artele, nu vei fii un artist. Sfat bun -- acum, total gresit. Intreaga lume este cuprinsa intr-o revolutie. Iar a doua este abilitatea academica, ce a ajuns sa domine viziunea noastra asupra inteligentei, pentru ca universitatile au creat sistemul dupa propria lor imagine. Daca ne gandim la asta, intreg sistemul public de educatie din jurul lumii este un proces prelungitde intrare la universitate. Iar consecinta este ca multi oameni talentati, destepti si creativi, cred ca nu sunt, pentru ca lucrul la care erau buni in scoala nu era apreciat, sau era chiar stigmatizat. Nu cred ca ne permitem sa continuam pe acest drum.
In urmatorii 30 de ani, din punctul de vedere al UNESCO, mai multi oameni vor absolvi o forma de invatamant in intreaga lume, decat toti cei de la inceputul istoriei. Mai multi oameni, si este combinatia tuturor lucrurilor despre care am vorbit -- tehnologia si efectele de transformare asupra muncii, demografia si cresterea exploziva a populatiei. Brusc, diplomele nu mai valoreaza nimic. Nu este adevarat? Cand eram student, daca aveai o diploma, aveai un loc de munca. Daca nu aveai un loc de munca, era pentru ca nu vroiai unul. Si sincer, eu nu vroiam unul. (Rasete) Dar acum copiii cu diplome de cele mai multe ori se intorc acasa si continua cu jocurile video, pentru ca ai nevoie de un master unde inainte era suficient o licenta, si acum ai nevoie de un doctorat pentru cealalta. Este un proces de inflatie academica. Si indica faptul ca intreaga structura a educatiei fuge de sub picioarele noastre. Trebui sa regandim radical viziunea asupra inteligentei.
Stim trei lucruri despre inteligenta. Unul, este diversificata. Privim lumea sub toate modurile in care o experimentam. Vizual, prin sunete, chinestezic. In termeni abstracti, in miscare. Doi, inteligenta este dinamica. Daca privim interactiunile unui creier uman, asa cum am auzit ieri in cateva prezentari, iteligenta este admirabil de interactiva. Creierul nu este impartit in compartimente. De fapt, creativitate -- ce o definesc ca procesul de creare a ideilor originale ce au valoare -- cel mai adesea provine din interactiunea modurilor disciplinare diferite de a vedea lucrurile.
Apropo, exista un trunchi de nervi ce conecteaza cele doua jumatati ale creierului numit corpus callosum. Este mai gros la femei. Plecand de la ce a spus Helen ieri, cred ca probabil de aceea femeile sunt mai bune la activitati multiple. Pentru ca sunteti, nu e asa? Exista multe cercetari, dar o stiu din viata personala. Daca sotia mea gateste acasa -- ceea ce nu se intampla des, din fericire. (Rasete) Dar daca -- nu, e buna la unele lucruri -- dar daca gateste, vorbeste si la telefon, vorbeste cu copiii, zugraveste tavanul, face operatii pe cord aici. Daca eu gatesc, usa este inchisa, copiii sunt iesiti, telefonul este in furca, daca intra in bucatarie ma supar. Ii spun, „Terry, te rog, incerc sa prajesc un ou aici. Mai lasa-ma-n pace.” De fapt, stiti acea dilema filozofica, daca un copac cade in padure si nimeni nu-l aude, a facut zgomot? Tine-ti minte aceasta veche dilema? Am vazut un tricou recent pe care scria, „Daca un barbat vorbeste intr-o padure, si nicio femeie nu-l aude, tot inseamna ca nu are dreptate?” (Rasete)
Si al treilea lucru despre inteligenta, este ca e distincta. Scriu o noua carte momentannumita „Epifanie”, bazata pe o serie de interviuri cu oameni, despre cum si-au descoperittalentul. Sunt fascinat despre modul in care oamenii au ajuns acolo. A pornit de la o discutie ce am avut-o cu o femeie extraordinara despre care probabil majoritatea oamenilor nu au auzit niciodata, se numeste Gillian Lynne, ati auzit de ea? Unii au auzit. E coreografa si toti stiu munca ei. A facut coreografiile pentru „Pisicile” si „Fantoma de la Opera”. E extraordinara. Faceam parte din comisia „Royal Ballet”, in Anglia, dupa cum vedeti. Oricum, am luat masa impreuna cu Gillian intr-o zi, si am spus, „Gillian, cum ai devenit dansatoare?” Iar ea a spus ca a fost interesant, cand era in scoala, nu avea nicio speranta. Iar scoala, in anii '30, i-a scris parintilor ei si au spus, „Credem ca Gillian are o problema de invatare”. Nu se putea concentra, era agitata. Cred ca acum am spune caavea ADHD. Voi nu? Dar asta era in anii 1930, iar ADHD-ul nu se inventase inca. Nu era o boala disponibila. (Rasete) Oamenii nu stiau ca o pot avea.
Oricum, s-a dus sa vada un specialist. A intrat in aceasta incapere cu lemn de stejar cu mama ei, si a fost pusa sa stea pe un scaun intr-un capat, si a stat pe maini 20 de minute in timp ce acest om a vorbit cu mama ei despre toate problemele pe care Gillian le avea la scoala. Si la sfarsit -- pentru ca deranja oamenii, intarzia tot timpul cu temele, si asa mai departe, un copil de 8 ani -- la sfarsit, doctorul a mers langa Gillian si a spus, „Gillian, am ascultat toate aceste lucruri pe care mama ta mi le-a spus, si trebuie sa vorbesc cu ea intre patru ochi”. A spus, „Asteapta aici, ne vom intoarce, nu ne va lua foarte mult”. Au iesit si au lasat-o. Dar pe cand ieseau din camera, el a pornit radioul de pe birou. Si cand au iesit din camera, el a spus catre mama ei, „Doar stati si priviti-o”. Si in momentul in care au parasit incaperea, mi-a spus, era in picioare, miscandu-se pe ritmul muzicii. Si au urmarit-o cateva minute si s-a intors catre mama ei si a spus, „Doamna Lynne, Gillian nu este bolnava, este dansatoare. Duceti-o la o scoala de dans.”
Am spus, „Ce s-a intamplat?” Ea a spus, „M-a dus. Nu pot sa-ti spun cat de frumos a fost. Am intrat in aceasta incapere si era plina de oameni ca si mine. Oameni ce nu puteau sta linistiti. Oameni ce trebuiau sa se miste pentru a gandi”. Ce trebuia sa se miste pentru a gandi. Faceau balet, tap, jazz, dans modern, dans contemporan. Eventual a obtinut o auditie la „Scoala Regala de Balet”, a devenit dansatoare solo si a avut o cariera stralucitoare la „Royal Ballet”. A absolvit eventual „Scoala Regala de Balet” si a infiintat propria societate, „Societatea de dans Gillian Lynne”, l-a intalnit pe Andrew Lloyd Webber. E responsabila pentru unele dintre cele mai de succes productii muzicale de teatru din istorie, milioane de oameni au fost incantati, si este o multimilionara. Altcineva probabil i-ar fi dat medicamente si i-ar fi spus sa se calmeze.
(Aplauze) Cred ca se rezuma la asta: Al Gore a vorbit seara trecuta despre ecologie, si despre revolutia inceputa de Rachel Carson. Cred ca singura noastra speranta pentru viitor este sa adoptam o noua conceptie legata de ecologia umana, una in care incepem sa reconstituim conceptia noastra despre bogatia capacitatii umane. Sistemul nostru educational ne-a imbolnavit mintea cu privire la modul in care consumam planeta: pentru un anumit produs. Si pentru viitor, nu ne va deservi. Trebuie sa regandim principiile fundamentale pe care ne educam copiii. Am gasit un citat frumos din Jonas Salk, care a spus, „Daca toate insectele ar disparea de pe Pamant, in 50 de ani, intreaga viata de pe Pamant ar inceta. Daca toate fiintele umane ar disparea de pe Pamant, in 50 de ani, toate formele de viata ar prospera”. Si are dreptate.
Ceea ce TED celebreaza este darul imaginatiei umane. Trebuie sa fim atenti acum in a folosi acest dar inteligent, si ca vom abate unele dintre scenariile despre care am vorbit. Si singurul mod in care o vom face, este sa apreciem capacitatile noastre creative pentru bogatia de care dau dovada, si copiii nostrii pentru speranta ce o reprezinta. Iar sarcina noastra este sa educam intreaga lor fiinta, pentru a face fata acestui viitor. Apropo -- e posibil ca noi sa nu vedem acest viitor, dar ei il vor vedea. Iar sarcina noastra este sa-i ajutam sa faca ceva din el. Multumesc foarte mult.
